joi, 29 ianuarie 2009

Made in Cojuşna

Am ameţit citind „Programa” lui Igor Oprea, candidat la funcţia de preşedinte FMF. 27 de pagini în care se repetă de 3 ori. Tabele care nu-şi au rostul în cazul dat. Cuvinte mari şi frumoase. Demagogie curată. Se vede clar că a fost alcătuită de cineva care câştigă bani pentru asta şi nu de Oprea. Cunoscându-l foarte bine pe fostul fotbalist, nu cred că el este capabil să comită atâtea erori... De aceea, dragă Igor, lecţia de limbă română care urmează nu este pentru tine, dar pentru cei care ţi-au scris programul. Iar în cazul în care eu mă înşel cumva, atunci citeşte cu atenţie ce urmează pentru că îţi va prinde bine.

“PROGRAMA DEZVOLTĂRII FOTBALULUI IN REPUBLICA MOLDOVA PENTRU 2009 – 2015”
În primul rând nu “Programa”, ci “Programul”. Dacă luăm DEX-ul limbii române, găsim următoarele:
PROGRÁMĂ, programe, s.f. (De obicei cu determinările „şcolară” sau „analitică”) Document şcolar care stabileşte volumul cunoştinţelor şi sistemul lor de predare pentru o anumită clasă ori an de studii şi la un anumit obiect de studiu, în cursul unui an de învăţământ. – Din rus. programma.
În cazul nostru corect este “program”. Dex: Plan de activitate în care sunt stabilite (în ordinea desfăşurării lor) etapele propuse pentru o perioadă dată; desfăşurare a activităţii (individuale, dintr-o instituţie) după un astfel de plan.

“Incasări de la complexele suporterilor”.
Chiar nu înţeleg ce ai vrut să spui prin asta. Am înţeles “încasări”, am înţeles “suporteri”, dar “complexe” – DEX:
COMPLÉX, -Ă, complecşi, -xe, adj., format din mai multe părţi; care îmbrăţişează, care întruneşte în sine mai multe laturi sau elemente diferite.

Corect ar fi “Încasări complexe de la suporteri”. Dar despre ce fel de încasări este vorba? În ce mod am putea încasa bani de la suporteri? Tu chiar crezi că suntem în Anglia? Şi să ştii că am selectat superficial şi la întâmplare crâmpeie din “Programa” ta. Oricum, am mai găsit câteva fraze ridicole, cum ar fi: “Program global nou de sponsorizare – reclamă.” Hai mă, Igor, că m-ai dat jos… Global, mega, super, etc. – adjective folosite mai mult de presă pentru a impresiona şi a atrage atenţia. Ai vrea tu să fii şi un pic de jurnalist. Dar e greu, Igor. E mai greu decât să joci fotbal. Iar fraza din “Programa” ta, care presupune “Incasări de la revista fotbalistică”, e ridicolă. Trebuia să consulţi un jurnalist înainte de a face o astfel de afirmaţie…

“Crearea şi realizarea proiectelor statale … „Fotbalul pentru fetiţe şi fete”.
O singură întrebare: cum vom afla care sunt fetiţe şi care sunt fete?..

În fine, mega-planul tău este pentru 6 ani! Asta-i culmea. În cazul în care vei câştiga, fapt de care mă îndoiesc, la următoarele alegeri vei spune că mai ai 2 ani până să-ţi realizezi “Programa”…

P.S. La conferinţa de presă nu am fost pentru că nu m-ai invitat.

7 comentarii:

  1. Dupa cum ai precizat si tu la noi oamenii sunt limitati,dar se pare ca aici acestia au succes. De ce? pentru că sunt o majoritate şi astfel ei se regăsesc în concepţiile şi comportamentul celuilalt. Referitor la Igor Oprea, respect pentru ce a făcut ca fotbalist, îmi amintesc şi acum golurile cu Finlanda, dar cred că s-abăgat într-o oală prea mare şi mult prea repede. Dacă nu mă înşel era antrenor, nu. Asta mă face să cred că cineva l-a pus să candideze, vezi cazul lui Vatamanu... E doar o părere.
    PS. Pe viitor o să fiu mai atent la ce şi cum scriu, nu vreau să apar şi eu umilit ca...

    RăspundețiȘtergere
  2. :D Cu asa un program nu treci nici examenul intr-o institutie superioara de invatamnint. De FMF nici vorba. Defapt intuiesc ca e facut de vreun student la USEFS. La repezeala. Fiind presat de timp. Intr-o noapte. Poate s-a uitat si vreun profesor prin el cu un ochi :D Nu ca nu numai Oprea are asa program, practic toti au gasit numeroasele probleme cu care se confrunta federatia si au zis ca le vom elimina. Pe puncte :) Pai sunt inca 1oo1 de astfel de probleme. As fi vrut sa vad o analiza, cu date solutii concrete, nu promisiuni. In fine sunt multumit ca macar au aparut aceste programe si putem sa vedem ceva din ideile si potentialul candidatilor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da ei nu vorbesc româna, ci moldoveneasca..., deci tu , şi eu, nu înţelegem. Trebuie să mai învăţăm

    RăspundețiȘtergere
  4. :D
    Igor Oprea la conferinta de presa:

    "ati inteles tema mea?" :D

    "cosntruiti, ridicati nivelul.........."

    "30 de milioane de $, eu propun acesti bani, daca se gasesc de ce nu de deschis 30 de scoli, stadioane de fotbal cite o mie de locuitori pe toata Moldova, pe toate centrele raionale, intelegeti?"

    asta e cuvint in cuvint.... :D

    de modul in care ne-a transmis mesajul nici nu vorbesc... de "tema" si "stadioane cite o mie de locuitori" ....

    nu am inteles el ce se adreseaza jurnalistilor populatiei, FMF sau altor organe?
    cine trebuie sa construiasca sa ridice nivelul? Sa gaseasca banii???

    http://www.protv.md/stiri/sport/echipa-nationala-nu-are-nevoie-acum-de-stadion.html

    RăspundețiȘtergere
  5. nu am citit ,,PROGRAMA'' lui Oprea,dar am incredere in ceia ce a scris Sandu,caci este cel mai bun jurnalist sportiv independent din RM la momentul actual care nu-i cu unul azi si miine cu altu
    stiti ce am vrut sa spun...
    despre Oprea,se vede ca IQ lui nu depaseste cel al unui elev,caci cu totii stim ca ca sa joci fotbal nu-ti trebuie multa minte ci fizic trebuie sa fii pregatit,aceasta ne-o demonstreaza atit ''PROGRAMA'' lui cit si ceia ce a spus el la conferinta de presa ''PERLE'' date mai sus de anonim

    RăspundețiȘtergere
  6. "Fotbalul pentru fetițe și fete"
    :)))

    nu știu cit de reprezentativ e titlul articolului..
    dar e descendent al Cojusnei.

    RăspundețiȘtergere
  7. N-am inteles de ce "Made in Cojusna", Igor Oprea e din Cojushna, sa inteleg?

    Chestiile acestea cu romana, si cum se scrie bine nu sunt nimic. Eu cred ca solutia ar fi un om bogat la conducere(strain daca e posibil, la ai nostri persita regula pusului in buzunar, daca nu poti pune apoi esti impus), ca altfel daca vine unul care na mai vazut bani in viata lui, apoi papa tot(sau bea), si numai se realizeaza "programa". Eu cred cred ca daca sar spala doar jumate din bani alocati p/u fotbal, apoi sar realiza ceva. Oricum bine nu va fi, si nui presedintele de vina, dar noi, ataita meritam deocamdata :(.


    Pur si simplu jucati fotbal!

    RăspundețiȘtergere