Lista secretă a lui Dobrovolski

FMF nu vrea să recunoască nici în ruptul capului că cei mai buni fotbalişti moldoveni preferă cetăţenia rusă în detrimentul celei moldoveneşti. De fiecare dată, Federaţia dă publicităţii lista jucătorilor convocaţi oficial (www.fmf.md) de Dobrovolski, în care sunt incluşi mai mulţi fotbalişti care nu mai au dreptul de a evolua pentru naţionala Moldovei. Covalciuc, Ivanov, Josan sau Gaţcan nu mai pot juca sub tricolor pentru că sunt legitimaţi pentru echipele lor de club ca cetăţeni ruşi, iar în Rusia nu se permite dubla-cetăţenie. Cu atât mai neclară este această listă de uns ochii suporterilor. Pentru că, oricât de mult n-am vrea noi toţi să-i avem la naţională pe Covalciuc, Gaţcan, Josan sau alţii, acest lucru nu este posibil atâta timp cât legislaţia Rusiei nu permite dubla-cetăţenie.

În aceste condiţii Dobrovolski face de fiecare dată 2 liste cu jucătorii convocaţi. Una pentru site-ul oficial FMF, iar cealaltă – reală, pentru el, conţine numele celor care vor face parte din lot. Deja toată lumea s-a obişnuit cu asta. Cred că mai greu îi va fi lui Rebeja, dar, până la urmă, va intra şi el în horă.

Faptul că Denis Calincov s-a pregătit în această iarnă alături de jucătorii echipei Academia, i-au adus acestuia încă o convocare la echipa naţională. Selecţionerul Igor Dobrovolski l-a inclus pe Calincov în lista secretă a jucătorilor care au plecat în Antalia pentru amicalul de mâine contra reprezentativei Macedoniei.

Un alt jucător-surpriză este Victor Marian, care evoluiază în Divizia a treia valorică a României. În vârstă de 24 de ani, Marian a fost convocat în premieră la naţionala Moldovei. Ca să nu vă revoltaţi prea tare, vreau să vă comunic ferm că multe echipe din Divizia a 3-a românească ar face faţă cu brio în Divizia noastră naţională.

Potrivit listei secundare a lui Dobrovolski, în Turcia au mai plecat portarii Copelciuc (Academia Chişinău) şi Mihai Moraru (Petrolul Ploieşti), care i-au înlocuit pe Namaşco şi Calancea – ambii accidentaţi. Vitalie Manoliu (Iskra Rîbniţa), Oleg şi Igor Andronic (ambii de la Zimbru). Vor lipsi Covalciuc, Ivanov, Bordian, Ţîgîrlaş.

Meciul Moldova – Macedonia se va juca miercuri, 11 februarie, de la ora 16, în Antalia (Turcia).

Comentarii

  1. Господин Доброволький, а сколько стоит вызов в сборную Молдовы? Просто у моего друга в конце марта день рожденья и мы с ребятами хотим сделать ему необычный подарок. Он будет счастлив от такого. Но нас интересует не весь матч, чтобы он играл, а минут 7-10. Потому что он весит 114 кг и весь матч не выдержит. Интересует домашний матч со Швейцарией. Дайте знать как-нибудь. Спасибо заранее.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si cand ma gandesc cat de mult l-a ajutat nationala pe Josan...Mi-e rusine pentru gesturile lor

    RăspundețiȘtergere
  3. pai n-ai ce face asa e la noi in Moldova, cei care merita sunt ignorati, favoritii sunt relatiile de "rudenie" asa sa zicem, nu ca nu ar merita, li se da sansa, insa cu ce scop, mare timpenie, de ce nu gindeste lumea cu capul? antrenor, si sa nu-l doara soarta echipei sale)))! da tot mai mult ma doare sufletul ca nu putem noi sa sustinem jucatorii talentati. cind va fi acea zi sa putem intr-adevar alege dintre cei buni, cei mai buni, ca sa putem da dovada cu putem noi sa realizam ceva.

    RăspundețiȘtergere
  4. grecule numai prosti lumea -- citeste cu atentie Статья 62

    1. Гражданин Российской Федерации может иметь гражданство иностранного государства (двойное гражданство) в соответствии с федеральным законом или международным договором Российской Федерации.

    ca daca nu ar fi avut voie moldovenii sa detina si cetatenie rusa multi alti fotbalisti gen epureanu-golovatenco nu ar mai fi venit la nationala

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim, tu esti cel care prosteste lumea. Daca ai gasit ceva in internet, nu te grabi sa interpretezi in felul tau. Mai intii studiaza, apoi scrie.

    У Российской Федерации соглашение о двойном гражданстве подписаны с двумя, ничем не интересными, среднеазиатскими государствами.
    В тех случаях, когда гражданин РФ приобретает второе гражданство, он не утрачивает автоматически гражданство РФ, но и не имеет двойного гражданства в юридическом смысле этого слова. Он просто приобретает второе гражданство. Говоря простыми словами, когда обладатель двух паспортов, один из которых российский, находится на территории РФ, государство рассматривает его исключительно как гражданина РФ.
    А его второе гражданство, например, греческое, бельгийское, канадское, австралийское, коста-риканское или иное, просто игнорируется. Юристы говорят, что имеет место "правовой вакуум".

    Explic: Daca un jucator este legitimat in campionatul Rusiei ca cetatean al Rusiei, el nu mai poate juca pt nationala Moldovei, pt ca cluburile rusesti nu-l lasa si FIFA sau UEFA nu pot face nimic. Doar teoretic jucatorul ar putea juca pt alta tara. Practic, clubul Spartak, de exemplu, risca astfel sa fie depunctat sau alte sanctiuni pt ca in teren Covalciuc joaca ca cetatean al Rusiei.

    RăspundețiȘtergere
  6. ...vreau să vă comunic ferm că multe echipe din Divizia a 3-a românească ar face faţă cu brio în Divizia noastră naţională.
    Ce adevar trist ...

    RăspundețiȘtergere
  7. hai mai anonime, daca nu stii a interpreta legile, nu te baga, ca jurist explic pt ca sa stiti ca dubla cetatanie in FR nu aste recunoscuta, insa este inlege asa art cum ai zis tu, insa sunt multe, si multe dar. pt dubla cet statul rus trebuie sa incheie o un pact cu privire la dubla cet, cu moldova nu a incheiat, deci, cei care au primit cetatania rusa, automat sunt lipsiti de cetatania moldoveneasca. asa ca d-le anonim, inainte de a ofensa citeste nu numai o lege ci mai multe referitoare la aceasta tema, pentru ca sunt scrise pentru a acoperi lacunele, sau consultate cu un jurist, apoi scrie ce gasesti tu pe net.

    RăspundețiȘtergere
  8. to Anonim 1
    intradevar un cetatean rus poate avea dubla cetatenie, daca cum e si scris acolo exista un contract o intelgere intre tari (se pare ca rusii au o astfel de intelegere doar cu Tadjikistanul)

    oricum de la anul Covalciuc, Josan, Ivanov, Gatcan etc vor fi legioneri. si din nou se vor lingusi sa vina la nationala.

    In Rusia intra o lege noua referitor la legioneri.
    Cei care nu pot evolua pentru nationala Rusiei vor fi considerati legioneri (fotbalistii care au jucat pentru vreo selectionata automat nu pot evolua pentru cealalta = legioneri)


    1. В связи с участившимися случаями смены гражданства футболистами предлагается обсудить новую трактовку определения «легионер» и сроки возможного его введения.

    Вот два варианта определения термина «легионер». Старое: футболист (игрок), не имеющий паспорта и гражданства РФ. Новое: футболист (игрок), не имеющий права выступать за сборную России.

    Согласитесь, две большие разницы. Больше того – это настоящая революция в нашем футболе. При втором варианте, если он будет принят, многочисленные футболисты СНГ, в массовом порядке получавшие российское гражданство, могут при ужесточении лимита (а в следующем году иностранцев на поле должно быть не более шести) создать существенную проблему своему клубу. «Россияне» окажутся иностранцами и создадут тренерам головную боль.

    С другой стороны, это предложение наших футбольных властей вполне логично. Лимит на легионеров в последние годы рискует превратиться в фикцию – клубы с легкостью обходят этот футбольный закон, содействуя игрокам-иностранцам из СНГ в получении гражданства. Получается, что даже при ужесточающемся лимите выбор игроков у тренеров сборной вовсе не становится шире.

    По моей информации, клубы 10 февраля намерены «прокатить» это предложение. Дай бог нашим футбольным чиновникам (автор этих строк их часто критикует, но сейчас целиком и полностью на их стороне) упорства.

    А если словесных аргументов не хватит, можно обратиться в Палату по разрешению споров РФС. У главы Палаты Николая Толстых накоплен громадный опыт в деле рассмотрения «паспортных дел». Он наверняка обратится в миграционную службу с просьбой проверить законность получения документов некоторыми «российскими» футболистами.

    Сдали ли они паспорт прежней страны (а двойное гражданство у России, если не ошибаюсь, только с Таджикистаном), по каким документам эти футболисты пересекают границу РФ? И получили ли военный билет РФ, отслужили ли службу в наших Вооруженных силах? Для справки предлагаю читателям две, выражаясь, журналистским языком, добойки.

    Одна – список футболистов, имеющих российское гражданство, но игравших за другую сборную.

    Другая – порядок получения гражданства РФ. Он сложен и занимает по срокам пять лет.

    RăspundețiȘtergere
  9. pentru sandu grecu

    bai desteptu-le ceea ce ai scris tu is doar derogari de la lege, tu singur te contrazici. Rusia ignora pe teritoriul ei o alta cetatenie - adica te trateaza ca pe un cetatean rus daca ai pasport .ru. asta ei au facut-o ca sa aiba possibilitate sa nu-si extradeze cetatenii.
    dar atentie !!!! nu scrie ca daca vrei sa obtii cetatenie rusa trebuie automat sa te dezici de alta.
    2 in legea constitutionala este specificata ca o persoana poate obtine cetatenie in conditiile legii federale sau in baza anumitor acorduri internationale
    ................Fotbalistii moldoveni au obtinut cetatenie in baza legiii federale -- astfel de procedee apar in cazul casatoriilor fictive -- sau daca se aduce dovada ca sunt originari rusi -- ceea ce este foarte usor
    pentru ca daca FR nu ar fi permis dubla cetatenie atunci explica-mi te rog cum a fost legitimat Victor Golovatenco la nationala moldovei, cu ce pasaport cu cel rusesc a fost inclus in lot -- nuuuuuu-
    pentru ca pe teritoriul rusiei pasaportul moldovenesc este ignorat dar nu si nevalidat- el in continuare isi pastreaza puterea juridica pentru celalat stat

    e simplu

    2

    RăspundețiȘtergere
  10. sa nu vorbesti tu prostii d-le anonim, si nu duce lumea in eruare, eu deja 6 ani locuiesc in rusia, si stiu exact procedura de primirea a cet rusie, asa ca daca te intereseaza iti voi scrie aparte, nu pe acest forum

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune