Mizerie, nu fotbal

Fotbalul moldovenesc înoată în propria mocirlă. La meciurile de campionat vin doar rudele şi prietenii celor care joacă. Sunt o mână de oameni care trăiesc într-o lume inventată de Federaţie. Într-un sistem creat să aducă beneficii doar celor care conduc Federaţia. Noroc că mai avem agenţi de jucători care prin vrăjeală şi relaţii reuşesc să împingă jucători moldoveni în campionate cu bani mulţi, unde să câştige şi ei o bucată de pâine. In rest. Uitaţi-vă ce se întâmplă la Zimbru. Prima echipă este compusă din copii care au un salariu de o mie de lei! Şi asta la echipă de cupele europene! Despre ce fotbal vorbim noi? Pavel Ciobanu spune că el a jucat fotbal în comparaţie cu actuala generaţie. Vă imaginaţi unde este fotbalul nostru acum, dacă Ciobanu a jucat în liga a 2-a a Uniunii? Vă spun eu unde suntem. Suntem în rahat! Până în gât! Şi nu e vinovat doar Ciobanu. El este cel mai mare prizonier al sistemului. Suntem vinovaţi noi toţi. Cei ce facem parte din acest sistem, dar nu facem nimic ca să-l lichidăm. S-o luăm de la zero. Dar cum să renunţi la bucăţica ta de pâine? Doar fiecare mănâncă o bucăţică mică şi fiecare se teme că dacă va deschide gura va rămâne şi fără os. O mare personalitate din sportul nostru mi-a spus odată: Sandule, fotbalul moldovenesc e laş! N-am înţeles atunci. Acum abia înţeleg. Moldoveanul, umil şi mulţumit cu ce are (sau n-are), de asta a fost slugă la toate popoarele care au trecut pe aici. La turci, la ruşi. Că este laş. De asta şi suntem asupriţi cu sutele de ani. De asta ne bat toţi şi la fotbal. De asta şi când ne prinde câte unul mai şmecher, ne conduce până când se satură. De laşi ce suntem. Să continuăm deci să mergem înainte cu capul plecat. Ca oile. Mergem înainte că înainte a fost mai bine. Şi iarba mai verde.