sâmbătă, 28 februarie 2009

A ucis 58 de milioane de oameni

În vara lui 1950, a produs cel mai mare “genocid” din istoria fotbalului. Curios, este singurul care i-a supravieţuit pînă în zilele noastre

Se uită la “Girrard Perregaux”-ul din aur pur. Să tot mai fie vreo 30 de minute. E înfipt bine în scaun, pentru că fanii “cariocas” se agită la fiecare aut, la fiecare corner, la fiecare respiraţie a unui jucător de-al lor. A auzit că s-ar fi vîndut 170.000 de bilete, dar, înainte de joc, localnicii vorbeau ceva de 207.000 de suflete…”Hai să o iau din loc, să aduc Cupa”, îşi zice Jules Rimet. Are speachul pregătit deja în portugheză, o rază buclucaşă de soare pică pe cele 22 de medalii bătute în aur. Merge spre vestiarul special, unde e trofeul, poate mai scapă de vacarm. Coboară, stă puţin acolo - parcă nu se mai aude nimic - apoi, cînd iese, încremeneşte. A lăsat tabela la 1-0 pentru Brazilia, acum e 1-2. Cum naiba??? Uruguay e noua campioană mondială. 16 iulie 1950.

Cu 11 minute înainte de final

Se uită la ceasul său de 22 de euro. Las Piedras, Uruguay. Se “întinde” puţin, apoi, ca în reclama cu Dorel, răspunde întrebărilor jurnaliştilor. “Nu, n-am dormit prea bine!”. Brusc, din vilă apare Beatriz, o doamnă pe la 35 de ani…El are 82. Mustăcioara e aceeaşi, ca acum 50 şi ceva de ani, fruntea, la fel de lată. Vorbeşte repede. “Da, am ucis, în patru secunde, 58.000.000 de oameni. N-am avut ce face. Vorbim despre finala Campionatului Mondial, nu? Stadionul clocotea, cred că erau 100 de grade. Ne tremurau picioarele, dar Obdulio, căpitanul nostru, ne-a spus atît, parcă-l văd şi azi: "Muchachos, plîngăcioşii nu au ce căuta pe gazon azi, claro? Hai, să înceapă show-ul!".

E ultimul supravieţuitor al acelui memorabil ultim act. “Maspoli, portarul, s-a dus în 2004, Schiaffino cu doi ani înainte, Miguez ne-a părăsit acu’ două primăveri. Am urcat pe dreapta, am tras, Barbosa parcă era în poartă şi…asta a fost tot! Am învins cu 2-1 şi am devenit cei mai tari din lume.” Ary Barroso, comentatorul, a avut puterea să spună doar atît: “Gol uruguayan!”. După care s-a retras definitiv din activitate!!! 58.000.000 de brazilieni l-ar fi jupuit, atunci, de viu. Unii dintre ei s-au sinucis. Ceilalţi, rămaşi în viaţă, l-au iertat şi l-au primit cu braţele deschise în 2001. “Cînd am revenit, după 50 de ani, în Brazilia, am crezut că toţi vor avea în mîini revolvere. N-a fost aşa”.

Şi-a vîndut “Gheata de aur”!

În 2006, la Monte Carlo, a primit o Gheată de aur, onorifică, pentru întreaga activitate. Prin 2007, i s-au aprins călcîiele după Beatriz, şi-a vîndut trofeul cu 25.000 de dolari, şi a ridicat un cuibuşor de nebunii. “Nu mi-a plăcut să mă împrumut sau să cerşesc, niciodată, de la nimeni, de aia am ales varianta asta!”, zice, la peste opt decenii de viaţă, în timp ce-i conduce pe ziarişti spre ieşirea din curte.
Pe cutia poştală scrie: “Sr. Alcides Edgardo Ghiggia“.

2 comentarii:

  1. Super! Imi plac tare mult asa fel de materiale

    RăspundețiȘtergere
  2. bravo Sandule, sunt niste articole superbe din istoria fotbalului

    RăspundețiȘtergere