PREMIERĂ PENTRU MOLDOVA: Nicolae Simatoc – singurul basarabean care a jucat la Inter și Barcelona!


Cel care trebuia să fie desemnat fotbalistul secolului 20 în Moldova!

Moldova a avut la mijlocul secolului trecut un fotbalist genial! Se numea Nicolae Simatoc și a jucat câte două sezoane la Inter Milano și FC Barcelona! Cu Barca, basarabeanul nostru a câștigat un titlu de campion și două Cupe ale Spaniei!

Povestea celui mai mare fotbalist moldovean
Nicolae Simatoc (foto) s-a născut pe 1 ianuarie 1920, la Briceni, într-o familie de intelectuali. Până la vârsta de 14 ani a locuit în Briceni, după care părinții au trecut cu traiul la Timișoara, Basarabia făcând parte atunci din România Mare.

A început fotbalul la Ripensia Timişoara în anul 1934, debutând în prima echipă în 1938. A jucat și în memorabila dublă împotriva celor de la AC Milan, în Cupa Europei Centrale. Jocul lui a fost unul bun, în tonul echipei. Timişorenii au câştigat cu 3-0 acasă, pentru ca în deplasare să piardă cu 3-1. Datorita golului marcat la Milano, echipa lui Simatoc s-a calificat mai departe.
Când a început răzbiul Simatoc pleca din Timişoara, lăsând în urmă 44 de meciuri în care a reuşit să marcheze doar de 3 ori. Următorul capitol al carierei sale a fost echipa Carmen Bucureşti. Aici a fost coleg, printre alţii, cu Ion Voinescu, viitorul mare portar al celor de la CCA (actuala Steaua).

”A fost un fotbalist foarte bun. L-am avut coechipier la Carmen. Era mai mare decât mine, eu eram junior, dar făceam parte din echipa de seniori. Simatoc poseda o tehnică ieşită din comun, rar văzută la un fotbalist de 1,92 metri, cum era el…”, își amintește Ion Voinescu.

A stat doar un an la Carmen (1941-1942), plecând apoi la FC Bihor (sau Nagyvaradi). Aici a petrecut trei ani, din 1942 până în 1945, jucând 32 de meciuri şi marcând 3 goluri. Tot cu FC Bihor câștigă primul titlu din carieră, cel de campion al Ungariei în 1944. În Ungaria, a mai evoluat puțin la Vasas Budapesta. În perioada în care a jucat pentru cele două cluburi din campionatul maghiar, Simatoc a primit numele de Miklos Szegedy.
O dată cu terminarea războiului se întoarce la Carmen, pentru care joacă doar două sezoane, iar în 1947 fuge din România din cauza schimbării regimului politic.

A fost elevul lui Giuseppe Meazza!
Părăsind țara natală Simatoc ajunge la Inter Milano (foto: Simatoc primul din dreapta, rândul de jos), unde era antrenor legendarul Giuseppe Meazza. În primul lui sezon de Serie A evoluează în 6 meciuri, reuşind şi 3 goluri! Debutul lui este consemnat la partida Inter Milano-Napoli 3-0. Conducerea are încredere în el şi îl păstrează în lot şi pentru următorul sezon. Dar „nerazzurri” fac un campionat foarte slab şi termină abia pe locul 12. Simatoc a jucat în 10 partide, dar n-a confirmat.


Astfel Simatoc se desparte de Inter în 1949 și se transferă la Brescia. Aici moldoveanul nostru îşi demonstrază valoarea, jucând 30 de meciuri şi înscriind de 8 ori.

În aceeaşi perioadă, el mai joacă şi într-o echipă care evolua doar în meciuri demonstrative, Hungaria Roma, echipă la care evoluau majoritatea refugiaţilor care au fugit din estul Europei din cauza comunismului. Anume la Roma Simatoc îi întâlneşte pe Ladislau Kubala şi pe Ferdinand Daucik, cei doi ajungând în 1950 la FC Barcelona, primul ca jucător, al doilea ca antrenor. Odată cu ei, în Catalunia mergea şi Simatoc.

Campion al Spaniei cu FC Barcelona!
Între 1950 şi 1952, basarabeanul strânge 34 de apariţii în tricoul „blaugrana” şi marchează 2 goluri. Primul meci jucat în Spania a fost pe 10 septembrie 1950, împotriva celor de la Real Sociedad. Debutul a fost de vis: un gol şi cinci pase decisive, într-o partidă pe care Barca a câștigat-o cu 8:2! Iar Simatoc devine un erou pe Les Corts, vechiul stadion al formației catalane. Printre partidele jucate în Primera se numără şi un „El Clasico” celebru: Barcelona-Real Madrid 7-2!!!
Simatoc câștigă cu Barcelona titlul de campion al Spaniei în 1952! Cu el în teren catalanii au obținut și două Cupe ale Spaniei, în 1951 și 1952!

Ultimul sezon al carierei, 1952-1953, îl va găsi pe Simatoc tot în Spania, la Real Oviedo.

8 meciuri pentru naționala României!
Nicolae Simatoc a evoluat de opt ori şi pentru echipa naţională a României. Debutul său s-a consemnat pe 22 septembrie 1940, în meciul Iugoslavia-Romania 1-2.

Meciurile lui Simatoc la naţională:
1940: Iugoslavia-România 1-2
1941: România-Germania 1-4
1942: Germania-România 7-0
1942: Slovacia-România 1-0
1945: Ungaria-România 7-2
1946: Bulgaria-România 2-2
1946: Iugoslavia-România 1-2
1946: Albania-România 1-0

Gheorghe Constantin, zis "Profesorul", unul dintre foştii mari internaţionali români, şi-a amintit de povestea lui Simatoc. "Era un tip înalt, l-am văzut jucând la Carmen pe timpuri… E adevărat că a evoluat la Inter şi la FC Barcelona, era un fotbalist cu o tehnicitate deosebită", s-a confesat fostul selecţioner al naționalei României din 1990.

Nicolae Simatoc, cel mai mare fotbalist moldovean din toate timpurile, și-a găsit sfârşitul departe de casă, la Sydney, în Australia, în 1978.


Palmares:
- Campion al Spaniei în 1952
- Campion al Ungariei cu FC Bihor în 1944
- Câștigător al Cupei Spaniei în 1951, 1952

Carieră:
1934-1941 Ripensia Timișoara (România)
1941-1942 Carmen București (România)
1942-1945 FC Bihor Oradea (România, Ungaria)
1945-1947 Carmen București (România)
1947-1949 Inter Milano (Italia)
1949-1950 Brescia (Italia)
1950-1952 FC Barcelona (Spania)
1952-1953 Real Oviedo (Spania)
Surse: sportpedia.mysport.ro, gsp.ro, blogdefotbal.com, adevarul.ro, click.ro, wikipedia.com, weltfussball.de

Comentarii

  1. iata aceasta informatie mai zic si eu... foarte interesant istorie, din pacate nu avem noi acum asa sportivi de valoare. mi-ar fi placut sa citesc mult mai multe informatii despre istoria fotbalului moldovenesc. eu am citit articolul cu asa mindrie in suflet. Ce mindrie ar fi daca vre-un fotbalist de-al nostru ar avea macar un sfert din aceste performante

    RăspundețiȘtergere
  2. Mesajele in care sunt folosite cuvinte necenzurate SE STERG AUTOMAT!

    RăspundețiȘtergere
  3. :))) Interesanta noutate. Dar la noi cel mai bun jucator al secolului a fost ales Ciobanu care a jucat toata viata lui in Liga a 3 a URSS... Sandu tu stii cine a votat atunci pentru Ciobanu?

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu stiu cine a votat. Sondajul l-a facut Asociatia de istorie si statistica a fotbalului. Dar ma voi interesa sa vad macar cati au votat?

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu conteaza daca jucatorul a fost basarabean. Poate ai uitat, dar in 1918 Basarabia s-a unit cu Romania. Simatoc s-a nascut in 1920. Daca ai facut matematica stii ca sunt 2 ani diferenta.
    Concluzia: Simatoc a fost roman.

    RăspundețiȘtergere
  7. Conteaza mult ca s-a nascut in Basarabia. Eu de exemplu m-am nascut in URSS. Asta ce inseamna, ca nu sunt basarabean?

    RăspundețiȘtergere
  8. Cand te nasti preiei cetatenia tarii unde te-ai nascut.
    Ex: Te-ai nascut la Paris, ai cetatenie franceza, chiar daca tu ai parinti romani.

    RăspundețiȘtergere
  9. Asculta, prietene. Tu te contrazici.
    E vorba despre un jucator care ar fi meritat titlul de cel mai bun fotbalist al secolului in Moldova, pentru ca s-a nascut si a trait aici. Fotbalist al secolului 20 nu inseamna jucatori care s-au nascut dupa anul 1940. Asta e parerea mea. Tu ai parerea ta - sa fii sanatos!

    RăspundețiȘtergere
  10. Super , asta da informatie!
    Sunt deacord el trebuie sa fie cel mai bun fotbalist originar din meleagurile noastre. Si inca ceva noi oricum suntem romani.

    RăspundețiȘtergere
  11. Da, s-a nascut la Briceni, ce nu este clar acolo?
    sau nu stie cineva unde-i briceniul?
    PS. rapid cfr a fos si pe net

    RăspundețiȘtergere
  12. Da, si eu tot in URSS si el tot...n-am cetatenie rusa sau ...e clar

    RăspundețiȘtergere
  13. ei baieti liniste pe blog, de ce va certati, e asa interesant scris de o vedeta de fotbal de a noastra din Basarabia, dar voi incepeti sa faceti plitica, ce treaba are unde a activat, oricum e basarabeam si de asta trebuie sa te mindresti, nu sa te legi de cetatanie si istorie.ara-si ma repet dar comentariile pe blog se fac conform articolului scris si mesajul din articol, iar voi faceti polemica.

    RăspundețiȘtergere
  14. Hello Sandru

    I am Silvio Simatoc Sztolarcsik the older son of Nicolae Simatoc. I live in Barcelona.
    Thank you very much for remembering my father.

    RăspundețiȘtergere
  15. Trebuie sa faci o corectura aici! nu e vina ta, dar se face des confuzia asta si in Romania. Acea echipa oradeana la care a jucat Simantoc se numeste Club Atletic Oradea ( cunoscuta mai simplu, CAO ). CAO s-a infiintat in 1910( pe cand FC Bihor e urmasa Crisului Oradea, infiintata in anii '20 ), si a purtat de-a lungul timpului nume ca Nagvard Atletikai Club ( NAC ), Libertatea, ICO si Crisana (iar aici sa nu se faca comfuzie cu Crisul, care in acea perioada va purta si ea numele de Crisana ). Sub numele de NAC (in perioada asta jucand si Simantoc) echipa a castigat campionatul Ungariei, iar sub numele de ICO, castiga campionatul Romaniei. Aceasta echipa dispare in anii '60, iar FC Bihor e doar o continuatoare a fotbalului Oradean si nu celebra CAO la care a activat si N. Simantoc. Cu sinceritate, Vanatorul

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune