Istoria fotbalului moldovenesc

Episodul III

Meciurile de pe Ciclodrom

Se juca fotbal pe Ciclodrom – un teren aproape viran, undeva lângă strada Reni. Tinerii băteau balonul de cârpă până seara târziu, pe ploaie, pe zăpadă sau pe arşiţă. De multe ori pionerii fotbalului moldovenesc erau certaţi de moşierii care aveau grădini prin preajmă, din cauză că balonul mai ajungea întâmplător prin lanurile de varză sau porumb, provocând mici stricăciuni…

Anume pe Ciclodrom şi-a făcut apariţia la începutul anilor 20 Pantelimon Sabatin, zis Pantiuşa, despre care se spunea că fugise de bolşevicii din Rusia. Pantiuşa era un mare împătimit al fotbalului, care a creat în jurul său un nucleu de jucători compus din elevi ai liceelor din Chişinău, dar şi câţiva flăcăi tineri. Pantelei a jucat la echipele Sporting şi Mihai Viteazul, dar totuşi mai mulţi ani a fost titular la Sporting. În 1940, cînd Sporting a fost rebotezată în FC Nistru, Pantelei mai avea în echipă şi rolul de antrenor.

Ca să facem o paranteză, după 1918, la Chişinău, au emigrat mai mulţi ruşi, unii dintre ei impunîndu-se mai apoi în sportul (în special în fotbalul) basarabean. Printre aceștia se numără Evghenii Svetkovskii (în unele surse – Şvidkovski), Anatolii Voroneţkii, Vasilii Tkacenko, Grigorii Lwiovski, Dmitrii Belousov.
Exemplul lor este preluat imediat şi de alţi tineri şi elevi. Printre aceştia se numără fiii preotului-dascăl de la liceul "Principesa Dadiani", Vâlcov: Vasile (născut în 1906), Colea (1909), Petea (1910) şi Volodea (1913), care în jurul anului 1920 formează echipa Viteaz. Tot în acea perioadă apar şi alte formaţii: Fulgerul, Hackoah, Makaby-Tighina. Începe disputa pentru supremaţia în Chişinău, meciuri în care s-au format ca jucători viitorii magicieni ai sportului-rege cum au fost fraţii Vâlcov, Pantelimon Sabatin, Sergiu Vasileovan, Leonid Murea, Vova Draganov, Sorel Tica, Marius Beraru, cel care a devenit ulterior titular în naţionala României…

P.S. Aceste cronici sunt scrise împreună cu istoricul Valentin Iacovlev

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune