Un fost campion mondial a ajuns în Parlament!


Cel mai bun sportiv moldovean din anul 1997, Vadim Vacarciuc (36 ani), a ajuns în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Liberal. Vacarciuc şi-a încheiat cariera de sportiv anul trecut, după Jocurile Olimpice de la Beijing, unde a ocupat locul 12 în proba de haltere. Cetățean de onoare al orașului Bălți, Vacarciuc a fost ales vicepreședinte al filialei Bălți a PL chiar înainte de a pleca la Olimpiada din China.
În decembrie 2008, Vadim Vacarciuc a fost ales vicepreşedinte al Federaţiei de haltere din RM.
Carte de vizită:
Vadim Vacarciuc
Maestru al sportului de clasă internaţională
Triplu campion mondial la haltere
Campionatul European, juniori (Marea Britanie, 1992) – loc I
Campionatul European, seniori (Cehia, 1994) – loc III
Campionatul Mondial (Turcia, 1994) – loc I
Campionatul Mondial (Cehia, 1995) – loc III
Jocurile Olimpice (Atlanta, SUA, 1996) – loc V
Campionatul Mondial (Tailanda, 1997) – loc I
Campionatul European (Bulgaria, 2000) – loc III
Jocurile Olimpice (Sidney, Australia, 2000) – loc V
Campionatul European (Turcia, 2002) – loc I
Campionatul Mondial (Canada, 2003) – loc I

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune