sâmbătă, 13 iunie 2009

Blaturi celebre

Miterev s-a plâns prietenilor că portarul Botnaraș i-a luat titlul de golgheter!

În 1997, Zimbru pierdea primul titlu național, după 5 campionate câștigate consecutiv. Tot în acel an, atacantul Zimbrului, Iurie Miterev, se bătea pentru titlul de golgheter cu bălțeanul Sergiu Rogaciov.

În ultima etapă, Zimbru juca acasă cu retrogradata Ciuhur Ocnița, iar Olimpia Bălți, fără griji, întâlnea Locomotiva Basarabeasca, ultima având nevoie de un egal pentru a se salva de la retrogradare. Astfel, cele 4 echipe au pus la cale două blaturi de manual. Zimbru s-a înțeles cu Ciuhur ca Miterev să bată câte goluri dorește, iar Olimpia a garantat meci egal celor de la Basarabeasca, numai să iasă Rogaciov golgheter. Chiar dacă toți știau de blat, cele 4 echipe au făcut show, intrând în istorie ca cele mai prost regizate spectacole din lume!

În final, Zimbru a câștigat cu 15:1, iar Miterev a marcat 9 (nouă) goluri! Olimpia a făcut egal 6:6, toate golurile bălțenilor fiind opera lui Rogaciov, care a devenit golgheter cu un total de 35 de goluri, cu unul mai mult decât Miterev. Rogaciov râde de fiecare dată când îl întrebi de meciul cu Basarabeasca...

Dar asta n-a fost tot. Zimbru a jucat cu 2 portari pe teren! Romanenco a stat în poartă, iar Sergiu Botnaraș a evoluat pe post de vârf, reușind chiar să înscrie unul dintre cele 15 goluri, într-o fază în care putea să-i paseze lui Miterev, care avea poarta goală în față...

Astăzi, actorii teatrului de acum 12 ani pot spune multe despre acele meciuri. Miterev s-a plâns prietenilor că Botnaraș i-a ciupit titlul de golgheter. Pe de altă parte, Rogaciov îl liniștește: ”Puteam marca mai multe, dar am vrut să-l las pe Miterev să câștige și el ceva: trofeul pentru fotbalistul cu cele mai multe goluri într-un meci...”.

src="http://gindulmeu.files.wordpress.com/2009/06/untitled-571.jpg"
alt="Blog
Meet" />

8 comentarii:

  1. Super tare....fabulos chiar...incredibil

    RăspundețiȘtergere
  2. In Romania era la fel in anii 80. Georgescu, Mateut, Camataru, toti de la Dinamo marcau mai mult de 40 de goluri pe sezon. Atunci se dadea trofeul Gheata de aur pentru cel mai bun golgeter al Europei. Ei bine, romanii au restituit toate trofeele de acest gen la UEFA

    RăspundețiȘtergere
  3. Sandulei, fii atent!!! Pavluska Ciobanu te asteapta dupa colt.......

    RăspundețiȘtergere
  4. Da care e recordul golgheterilor in D.N

    RăspundețiȘtergere
  5. intrati , miine pe blog la mine si cititi articolul cu mascariciul, este un raspuns la un atac primit pe mail, unde am fost vizati toti prin intermadiul meu

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna seara! Multumesc de mesaj. Dacă-i vorba despre articolul, care se referă la Zimbru-Ciugur, îmi amintesc acel meci. A fost o bătaie de joc faţă de fotbal, faţă de toţi amatorii de fotbal. A fost demult. Mulţi din organizatorii şi participanţii meciului respectiv nu mai fac fotbal, nu mai sunt în viaţă, a rămas în istorie doar numele echipei "Ciugur". De la meciul respectiv "Ciugur" s-a ales doar cu ruşinea mare.

    Cu părere de rău fotbalul moldovenesc nu a ajuns departe, cred eu, în ultimii ani mergem cu fotbalul tot mai rău şi mai rău. Azi nu văd echipe inclusiv, cu copii, juniori de perspectivă. Tot ce am avut încă rămas din anii "de stagnare" demult s-a epuizat, iar ceva bundin nou nu este.

    E rău cind nu avem, dar e mai rău cînd distrugem şi ceia ce putem avea. "Bravo" FMF, acolo e rădăcina răului în fotbalul Moldovei. Asta e părerea mea. Seară bună.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mesajul de mai sus l-am primit pe Odnoklassniki de la un mebru al grupului Fotbal Hebdo, Pavel Gasca. L-am transcris aici. Sper sa nu se supere nimeni, dar mi s-a parut semnificativ mesajul

    RăspundețiȘtergere