vineri, 12 iunie 2009

"Prostului nu-i şade bine, pînă nu e şi fudul!"

Citește un material de editorialist sportiv veritabil. Se numește Ivan Goncearuc, este basarabean și are un blog pe care îl recomand tuturor: www.ivangoncearuc.blogspot.com


”Dacă Pavel Ciobanu înspiră milă, atunci acest personaj, mie personal, îmi inspiră repulsie. Am o senzaţie foarte ciudată, fiziologică, cînd văd faţa selecţionerului nostru - Igor Dobrovolski. E un hîd, cu un "rînjet" grotesc, că nu-i zîmbet gaura pe care o lasă în loc de gură, în momentele, în care vrea să fie sarcastic. Cînd a venit, am crezut că e o variantă de ieşire din criza care se lărgise ca un hău, în care nu se vedea fundul. Am greşit, impresia efemeră a celor 10 puncte, din campania trecută de calificări, s-a destrămat ca ceaţa de primăvară.

Are aceeaşi istorie ca şi Ciobanu - o mare vedetă (ăsta chiar a fost una internaţională) a fotbalului, care nu şi-a valorificat tot potenţialul în timpul activităţii sale ca fotbalist şi care a crezut că poate ocupa, cu cinste, şi altă funcţie. Greşit! S-a dovedit a fi un profesionist de nivel mediocru, care nu are ce căuta la o naţională, fie ea şi a Moldovei! Cel mai dureros, cel puţin pentru mine, este atitudinea dînsului faţă de ziarişti: una arogantă şi dispreţuitoare, venită ca răzbunare după nedreptăţile, care chipurule i-au fost făcute în perioada activă.

Las-o, bre, mai moale, de parcă ai fi o muiere care se tot vaită că cineva a încurcat-o să devină o lady. Priviţi-l atent pe acest om care atunci cînd vine la conferinţa de presă, obligatorie, de după meciuri, are o mină, de parcă face ditamai favoare nouă, jurnaliştilor. Eu l-aş "băga" în silenzio stampa, pe vreo jumătate de an, să vedem cum îi va merge businessul de la Academia, fără promovarea organelor media?”

20 de comentarii:

  1. De fapt zicatoaree e in felul urmator : "Prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul!". In orice caz asa se spune pe la Ungheni :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Din tot ce este scris aici sunt deacord ca este arogant cu jurnalistii, cu care are o relatie speciala. In rest doar aiureli! Nimic argumentat! O simpla parere a unei persoane. Care are si ea dreptul la viata.
    In acest caz putem sa criticam pe fiecare cu acelasi succes

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim - HA HA HA!!!

    O simpla parere? Nu cred. Sau cel putin nu este a unei singure persoane. In plus nu sunt aiureli, sunt observatii pe care multi nu le vad. "Dobrik" asa numitul nu are ce cauta la Nationala Moldovei! Un om care nu trage si cu sufletul, nu are cum sa aduca rezultate. Nu stiu ce face dobric cu presa, dar mutra sa de om perfid si aspectul de slugarnicie in incinta federatiei inspira dezgust.
    Limba de stat a RM este romana. Un om care impune rusa la antrenamente si chestii din astea trebuia ars pe rug. Asta se numeste om de fotbal?

    RăspundețiȘtergere
  4. Il cunosc personal foarte bine pe Dobrovolski. De aceea pot afirma ca ce a scris Ivan este suta la suta adevar. Mai mult decat atat, Ivan a fost prea bland cu selectionerul, care, dupa parerea mea, nu are nici calitati omenesti si nici velietati de antrenor.

    RăspundețiȘtergere
  5. 1. Limba de stat pentru Republica Moldova oficial se numeste ... moldoveneasca (vezi Constitutia RM), care dupa mine este similara limbii romane.
    2. Nimeni in Moldova nu trebuie ars pe rug - nu sintem in evul mediu.
    3. Articolul pentru mine nu e articol senzational...ceea ce trebuia sa fie remarcat aici este, dupa parerea mea faptul ca AROGANTZA lui dobrovolschi este doar la adresa moldovenilor. Spre mare uimire constatam cit de "normal" este el in fata jurnalistilor RUSI.
    FOARTE FOARTE STRANIU...

    RăspundețiȘtergere
  6. domle, Ignatiuc

    1. Ce inseamna pentru tine "a trage cu sufletul"? - cum vrei sa traga cu sufletul pentru nationala? actiuni concrete

    2. Dobric nu a fost si nu este o sluga, el este lider si nu are cum sa fie sub comanda cuiva.
    Cine a vrut sa vada, a vazut, nu l-a aparat niciodata pe Pavel Cebanu, ba mai mult nu a fost deacord cu acesta in mai multe cazuri. Si asta nu sunt vorbe aiurea, a fost pentru disputarea meciului cu Letonia la Chisinau nu la Tiraspol, nu s-a implicat si nu i-a tinut apararea in scandalurile din preajma alegerilor. Este in contradictie cu Cebanu si in privinta la lotul convocat.

    3. O intrebare din ce motiv ati ajuns sa dicutati despre fizionomia acestei persoane? Este in concurs la vreo competite de modeling? Ce are aspectul lui cu fotbalul?

    4. Eu sunt adeptul limbii romane si chiar pledez pentru unirea cu Romania. Dar asta nu are nicio legatura. Ce conteaza in ce limba vorbeste? Esti rasist? Presupun ca da, daca afirmi ca trebuie ars pe rug.
    PS In constitutia RM nu scrie ca limba de stat este romana )

    5. Ce inseamna pentru tine om de fotbal?



    to Sandu Grecu,

    Probabil cineva il apreciaza pe Dobric cineva nu, pareri sunt diferite. Poti fi tare dur in critici, dar argumentat ("calitati omenesti sau de antrenor" - e prea la general)
    PS amatorii inca ii dau credit lui Dobrovolski (vezi sondajul realizat pe acest blog)

    RăspundețiȘtergere
  7. to Anonim 2

    Nustiu unde ai observat tu ca are o comportare adecvata cu jurnalistii rusi.
    Eu as spune altfel nu e vorba de nationalitate rusi, spanioli etc
    Posibil sa fie vorba de cei care sunt loiali si nu.
    Despre comportamentul lui vizavi de presa, trebuie sa cautam in trecut, probabil cind era mai tinar a avut de suferit sau a avut un accident cu junralistii.

    RăspundețiȘtergere
  8. to Anonim 1
    Daca zici ca pledezi pentru limba româna, de ce schimonosesti deliberat familia presedintelui FMF?

    RăspundețiȘtergere
  9. arogantza pentru jurnalistii moldoveni si lipsa ei petru rusi se observa daca citesti interviurile respective. Nu e mare problema de a le gasi...

    RăspundețiȘtergere
  10. to Ivan Goncearuc

    :) Pai nu eu am schimonosit-o.. au facut-o rusii, majoritatea numelor si prenumelor dintre dintre Prut si Nistru sunt schimonosite. A mea inclusiv. Aceasta a fost situatia politica de atunci.

    Apropo tu de ce esti Ivan si nu Ion?


    to Anonim 2

    Am citit citeva interviuri din presa rusa.
    In care Dobric acuza alti jurnalisti din Rusia ca inventau prea mult.
    Relatia lui cu jurnalistii ramina a fi o enigma, pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  11. Ivan e nume slav, nu neaparat rusesc. Al meu este de origine cehă.

    RăspundețiȘtergere
  12. uite ce am gasit :)

    Иван
    Мужское
    "Бог даровал" (евр.)

    Ион
    Мужское
    "Голубь" (евр.)

    RăspundețiȘtergere
  13. Draga anonim, eu mi-am expus in mai multe randuri parerea despre Dobrovolski ca om si ca antrenor chiar pe acest blog. Nu are rost sa ma repet. Daca te intereseaza, cauza pe blog si vei gasi multe lucruri care te va face sa-ti schimbi parerea despre el. Eu am parerea mea si m i-o mentin. Dobrovolski nu merita sa fie selectioner. In rest, numai bine si bafta si tie in toate.

    RăspundețiȘtergere
  14. aoleu, am ramas zi fara net si uite cate se intampla!

    to Anonim1! (de ce nu semnati cu numele voastre?)
    1.In constitutie este o eroare, limba de stat romana este, limba moldoveneasca nu exista!
    2.nu eram in evul mediu nici in timpul deportarilor, dar comunistii au deportat mii de oameni nevinovati si curati la suflet si foloseau metode mai meschine dcat in evul mediu! "arsi pe rug" era o metafora, nu am zis la direct.
    3.Sincer, articolul e bun. Nu e un articol de ziar, este un editorial, dar ar trebui sa te uiti la biografia lui Ivan, sa treci si sa faci prin cate a trecut si a facut el, apoi sa ajungi sa comentezi, ca sa intelegi care ii faza cu editorialul. Nu stiu cum se poarta cu rusii si nu ma intereseaza. A venit la mine acasa, fii om si respecta regulile de aici. Are mana libera la jucatori, metode de antrenament, dar nu are dreptul sa fie animal. Cu animalele ne purtam ca si cu animalele. Scuze Sandu de vorbe urate, dar cand am vazut fragmentul video la Ivan pe blog, am ramas fara cuvinte. Si io am mers la multe conferinte, m-am intalnit si io cu multi oameni acer par dusmani ai presei, dar care de fapt nu sant si nu au facut ceea ce facea dobric acolo, sau sa raspunda si sa aiba o atitudine cum ati vazut...
    Anonim1, bafta si numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  15. inca una pt Anonim1: prea se considera dobric la el acasa, nu?

    to Anonim2:

    1. "sa traga cu sufletul", in sens sa depuna mai mult suflet. Daca era un antrenor moldovean, nu venea sa zica ca un rezultat sau altul este rusinos si atat. Adica, pe antrenor, ca moldovean, ar trebui sa il doara mai intai ca a ratat nationala tarii sale, apoi ca a realizat el in cariera un esec. la dobric ii simplu-rezultat prost,mergem mai departe. Facem data viitoare mai bine...

    2.Cred ca de asta il mai tine ciobanasul, pt ca mereu ii impotriva sa si vezi Doamne, are nevoie de antrenor care sa il conteste. Tu nu ai observat ca ciobanu ii inlatura pe toti cei care ii stau in cale si nu ii fac voia?

    3.Are, si inca multe. Una e sa te faca prost simpaticul de MM Stoica (apropo, citeste ultimul post al lui Sandu), alta avortonul de Borcea si cu tot alta un nimeni ca dobric (nimeni ca persoana, om si caracter).

    4.Da, sunt rasist. Urasc babele de la piata din Balti care nu stiu o boaba in romana,dar traiesc la noi de cand is facute si nu si-au dat silinta sa o invete. Bine, sa zicem limba "moldoveneasca" - ceea ce vorbesc ele seamana a rusa, deloc a moldoveneasca. In ceea ce priveste constitutia... in prezent nu are nici o valoare. la cate incalcari o facut vova cu ai lui, incalcari constitutionale vorbind, nu ami are nici o valoare... In plus, a avut grija cineva sa schimbe acolo limba romana, pt ca pana si americanii o zis ca nu exista moldoveneasca! De unde, noi suntem mai hatri!

    5. om de fotbal? Stii, ma gandesc de ceva timp la notiunea asta, dar am inteles ca ar lua prea mult timp sa explic. Cuprinde prea multe chestii si cere foarte multe incat sa poti sa exprimi intr-o fraza sau doua. De una sunt sigur, dobric nu este un om de fotbal, pentru ca, la general vorbind, un om de fotbal trebuie sa aiba multe chestii si este suficient sa lipseasca una ca sa nu mai fii. Lui dobric ii lipsesc mai multe...
    Bafta si tie si numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  16. Eu cred totusi ca Dobric este un om de fotbal, dar cu remarca de a fi, unul naspa :-))))))

    RăspundețiȘtergere
  17. Dymi, nu este rasist, este mai mult un ultrs de dreapta, dar unul inteligent, care lupta cu gindul si pixul (tastaura, in cazul acesta). Si eu ma alatur la ceea ce a zis.

    RăspundețiȘtergere
  18. Anonim 1

    1. Pentru ca nu vreau sa semnez.

    2. Eroare? :) Pai avem multe faradelegi in Moldova, Eu nici nu am zis ca exista limba moldoveneasca, am scris ca in constitutie nu e specificata ca e romana :). Pai e si normal ca vorbim Romana, nici nu se discuta, toti exepertii din diverse tari au spus-o inclusiv, Rusia. Unele oficialitati deliberat nu folosesc sintagma "roman" , daca vorbim de cadrul legal in constitutie la fel este inlocuit aceasta sintagma. (O sa o schimbam sau o inlaturam)

    3. Pai si tu vrei sa repeti isprava comunistilor? si sa arzi pe rug, sa folosesti teroarea? Atunici nu vad sa fii cu nimic mai bun decit comunistii sau fascistii. Am inteles ca a fost o metafora, dar altii pot sa te inteleaga gresit, mai ales ca e o acuzare dura.

    4. Ce are editorialul lui Ivan cu biografia lui :), sau rezultatele selectionate-i Moldovei cu biografia lui Dobrovolski?, Nu am nimic cu Ivan chiar il respect, ca este implicat in fotbal.

    A venit la tine acasa, si nu respecta regulile???
    Pentru ca nu vorbeste in romana? Hector Cuper, vorbeste georgiana?, Guus Hiddink, vorbeste rusa? etc Care reguli?

    Animal? inca o acuzare dura? din ce cauza l-ai facut animal pe acest om? doar pentru ca este arogant cu jurnalistii?
    Sa stii ca el raspunde la conferintele de presa nestandart si la face mai interesante. Uneori glumeste uneori este depasit de emotii. Voi ce vreti sa fimi toti la fel? sa vina la conferinta si deie un raspuns banal si sa plece. Mai ales ca jurnalistii nu se deranjeaza sa bombardeze cu intrebari. Noroc de el, Protv da 3 zile la rind spicuiri de ale lui, in caz contrar, vedeati sport international la stiri, de genul intreceri intre homosexuali, sau fotbal in noroi.
    De ce o persoana care o alta maniera de a raspunde la intrebari e catalogata animal sau clovn (Petru Efros)? Fiecare din ei au personalitatea lor, sunt lideri.

    5. Dobric nu are casa. Casa lui e URSS. A pribegit prin mai multe tari. Cu succes casa lui poate fi Ucraina, Tiraspolul, Moldova, Rusia, sau chiar Spania. Probabil e mai aproape de suflet e Rusia.
    El are functia lui pe care o indeplineste, se simte bine in Moldova pentru ca de aici a pornit in fotbalul mare, si aici este apreciat cel mai mult, in comparatie cu celelate tari.





    1. Am avut multi antrenori moldoveni, si rezultatele nu au fost mai bune. Ce ti-a placut cumva vreo declaratie de ale lor, au zis poate ca ii doare sufletul pentru Moldova?

    2. te contrazici, spui ca de asta il tine Cebanu ca ii impotriva lui, si apoi spui ca Cebanu ii inlatura pe toti care nu se supun :)

    3. Aiureli

    4. FIFA pedepseste dur rasismul :)
    Ce sa faci asta e cultura lor (a babelor s.a.), care in plus au trait in situatia asta politica. O sa aiba loc schimbul de generatii si cred ca va fi altfel, asta daca nu invinge PCRM la alegeri.

    5. Vezi nu ai putut spune nici 2 vorbe ce este om de fotbal, criterii (cel putin pentru tine)

    RăspundețiȘtergere