Realul va recupera banii daţi pe Kaka în mai puţin de un an!

Real Madrid și-a asigurat astăzi serviciile atacantului David Villa, pentru care a plătit Valenciei 38 milioane de euro!

Brazilianul Kaka (foto) va aduce câştiguri anuale de 100 milioane de dolari (aproximativ 75 milioane de euro) clubului Real Madrid, potrivit unui studiu publicat, marţi, la Londra, de agenţia internaţională de marketing sportiv Weber Shandwick Sport.
În aceste condiţii, investiţia clubului spaniol în transferul jucătorului brazilian de la AC Milan, evaluat la 65 de milioane de euro, va putea fi recuperată în mai puţin de un sezon.
Potrivit Weber Shandwick Sport, transferul lui Kaka va conduce la o creştere a vânzărilor de tricouri, de bilete, a câştigurilor din turneele în străinătate, precum şi o sporire a numărului de sponsori. Agenţia de marketing estimează că venirea lui Kaka va provoca o mişcare comercială asemănătoare celei suscitate de sosirea lui David Beckham la Real Madrid în 2003.
"În ceea ce priveşte impactul comercial global, Kaka şi Cristiano Ronaldo se află în aceeaşi categorie cu Beckham, cu condiţia ca imaginea lor să fie controlată corect şi ca Real Madrid să-şi îmbunătăţească rezultatele în Liga Campionilor după venirea unor astfel de jucători", susţine Simon Chadwick, autorul studiului citat.
În prezent la Manchester United, Cristiano Ronaldo este una dintre ţintele clubului Real Madrid, chiar dacă gruparea engleză a refuzat până în prezent să se despartă de jucătorul portughez cu care se află sub contract până în 2012.
Trecerea atacantului Kaka de la AC Milan la Real Madrid a fost confirmată, luni seara, prin două comunicate postate pe site-urile oficiale ale celor două cluburi, fără a specifica însă sumă exactă a acestui transfer.
Potrivit cotidianului Gazzeta dello Sport, clubul madrilen a plătit pentru atacantul cariocas suma de 65 de milioane de euro, iar Kaka va avea un salariu anual de nouă milioane de euro în cele şase sezoane de contract.

Sursa: Pro Sport, GSP, Mediafax

Comentarii

  1. Bun venit printre activi, Sandule! Ma bucur ca ai revenit.

    RăspundețiȘtergere
  2. buna ziua,

    cu tot respectul, dar cei care iti acceseaza blog-ul cu siguranta sunt si vizitatori ai site-urilor GSP, PRO sau sport.ro si atunci intreb - are vre-un rost sa copiezi info de pe acele resurse si sa le expui la tine? apreciam mai mult efortul atunci cand dadeai cate ceva de pe sub presul sportului (daca vrei - fotbalului) din RM.
    spre sa nu o iei in nume de rau

    RăspundețiȘtergere
  3. HALA MADRID !!
    09-10 anul nostru !

    RăspundețiȘtergere
  4. Radu, cer scuze. Am declarat ca sunt suporter a lui Real Madrid si nu ma pot abtine de la astfel de stiri...

    RăspundețiȘtergere
  5. La fel de repede isi vor recupera banii si pe CR7,Ribery daca cumva ii vor achizitiona.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune