joi, 23 iulie 2009

Ali Daei – legenda vie

În această seară Zimbru poate intra în istorie dacă elimină pe portughezii de la Pacos de Ferreira.

Remember: Pe 21 septembrie 2000, Zimbru juca la Berlin returul primei runde a Cupei UEFA cu Hertha. După 1:2 la Chișinău era greu de sperat la o calificare, chiar dacă Zimbru se afla într-o formă de joc excepțională. Înaintea duelului cu Hertha, Zimbru a trecut două etape preliminare pentru Champions League, în care a învins campioanele Albaniei și Sloveniei, respectiv FC Tirana și Maribor, fiind oprită greu de Sparta Praga.

Eram atunci reporter și prezentator la Pro TV. Am mers la Berlin împreună cu Zimbru, la invitația directorului Vladimir Camerzan, cel care m-a ajutat să fac și un reportaj în direct, pentru știri, de pe stadionul Olimpic, aflat în plină reconstrucție pentru Mondialul din 2006.

Chiar dacă a pierdut cu 0:2, Zimbru a făcut un meci foarte bun și putea la fel de ușor să câștige cu același scor. Din păcate, Iulian Arhire, cel mai bun jucător al meciului, a ratat câteva ocazii monumentale pe care și le crease tot el. Nemții, în schimb, n-au iertat nimic.

Pentru Hertha strălucea atunci golgheterul iranian Ali Daei. Un atacant de care puțini probabil își amintesc, dar care, între timp, a ajuns singurul care a marcat mai mult de 100 de goluri pentru echipa sa reprezentativă! În cele 149 de partide disputate pentru naţionala asiatică, Daei a marcat 109 goluri, depăşind cele 100 de goluri într-o victorie clară a Iranului cu Laos, 7-0, meci în care Daei a marcat nu mai puţin de 4 goluri! Adevărul este că multe din golurile lui Ali au venit în meciuri cu echipe din subsolul clasamentului FIFA, cum ar fi Maldive, Sri Lanka, Guam sau Nepal (potrivit www.blogdefotbal.com).

După meci, l-am prins în parcarea stadionului pe Daei și am realizat un interviu pentru Pro TV, făcând și o poză împreună cu el. Un mare fotbalist, o legendă vie.

Un comentariu:

  1. Sandu dar care director e mai bun de la Zimbru? Camerzan sau Juraveli? Parerea ta?

    De Ali Daei stie toata lumea

    RăspundețiȘtergere