Balonul de Aur. Între corectitudine și probabilitate

Din 1986 încoace, am urmărit fenomenul fotbalistic cu mare atenție, pasiune, iar uneori chiar fanatism. La sfârșitul anilor 80, începutul 90 nu aveam atâtea televiziuni, atâtea meciuri, atâta informație cum este în prezent. De internet nu mai vorbesc că nu era deloc. Vedeam fotbal la TV odată pe lună, când juca ”sbornaia” URSS, un derby din campionatul unional sau o repriză în reluare a Nistrului în liga a 2-a comentată de Efim Josanu.

Norocul meu era că în localitatea de baștină, Risipeni, prindeam direct România 1 și mai vedeam Steaua lui Hagi și Lăcătuș (foto), ceea ce atunci era ceva de genul lui Real Madrid. Neșansa mea era că satul rămânea cam des fără curent electric, deseori tocmai când era vreun meci interesant și atunci aveam cea mai mare scârbă posibilă...

Așadar, m-am abătut puțin de la ideea de start a postării. Din 1986 încoace, am observat, o părere pur subiectivă, că cel mai râvnit trofeu individual, Balonul de Aur, oferit de revista France Football celui mai bun fotbalist care joacă în Europa, l-au primit mai mulți fotbaliști care-l meritau mai puțin decât alții. Și invers, unii, care au meritat acest trofeu, au rămas cu buza umflată.
În 1986 Igor Belanov are un sezon bun și primește Balonul de Aur, în detrimentul unor jucători care au făcut istorie precum englezul Gary Lineker (foto) sau spaniolul Emilio Butragueno. Cel mai bun atunci era Diego Maradona, dar în acele timpuri trofeul se dădea doar fotbaliștilor din țările europene.

Celebrul atacant olandez, Marco van Basten, a primit Balonul de 3 ori, în 1988,1989 și 1992. Mi s-a părut exagerată atenția sporită de care a avut parte vârful lui Milan. În primul rând pentru că adevăratul lider al milanezilor, care dominau fotbalul de club în acea perioadă, era Ruud Gullit. În plus, Milan avea în lot și un simbol al fotbalului italian, Franco Baresi. Și dacă Gullit a luat trofeul în 87, atunci Baresi nu l-a primit niciodată. În 1992 Balonul îl merita pe deplin Bryan Laudrup, cel care a condus Danemarca de pe plajă către titlul european.

1996 Matthias Sammer. Sunt sigur că microbiștii mai tineri habar nu au de acest nume. Era fundaș central la Borussia Dorthmund și în 96 a cucerit Liga Campionilor, plus titlul european cu Germania. Asta într-un an în care Ronaldo făcea miracole pe teren și era numit cel mai mare fotbalist din toate timpurile. Ronaldo, însă, avea să ia trofeul abia peste un an. Alte candidaturi: Alan Shearer, Paul Gascoigne, Karel Poborski.

În 2001 Michael Owen marca 3 goluri pe final de an într-un amical cu Germania și lua Balonul de Aur. Asta în condițiile în care Raul sau Paolo Maldini (foto) stădeau demult în rând, mai ales ultimul. Nici Thiery Henry n-a lua trofeul, chiar dacă e francez.

În fine, în 2006 Balonul de Aur i-a revenit lui Fabio Cannavaro, capitanul Italiei – campioană mondială în Germania. De ce Fabio n-am înțeles niciodată. Am fost la Mondial și îmi mențin părerea că cel mai bun trebuia să fie desemnat portarul Geanluigi Buffon. În cel mai rău caz Pirlo. Dacă nu chiar Zidane sau același Henry (foto).

Cred că în acest an trofeul îi va reveni lui Messi de la Barcelona. Pe bună dreptate.

Comentarii

  1. Cannavaro a meritat acel Balon de Aur, Balonul de Aur se acorda si pentru jocul in cadrul clubului nu numai pentru Nationala, in acel an Cannavaro a avut un sezon extraordinar la Juve, si la Campionatul Mondial a fost cel mai bun jucator alaturi de Zidane, dar dupa prostia care a facut-o Zizou in finala singurul candidat a ramas Fabio. Este parerea mea. Oricum foarte bun articolul Sandu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Canavaro? Cine e acesta? O balerina care nu a meritat nimic!! Erau 100 de jucatori mai buni care puteau sa primeaca balonul de aur

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune