Rezultat MARE pentru campioana Moldovei!

Steaua - Sheriff 0:0

Sheriff a debutat excelent în Europa League, remizând cu Steaua la București, într-un meci pe care, cu puțin noroc, l-ar fi putut câștiga.

De ce oare nu m-a suprins egalul dintre Steaua și Sheriff? Întâmplător sau nu, am avut ocazia să urmăresc ultimele meciuri atât ale Stelei, cât și ale Sheriffului. Am constatat că sunt echipe aproximativ egale. Să nu se înțeleagă faptul că Sheriff a ajuns echipă de talie europeană. Mai degrabă Steaua a degradat până la imposibil.

Steaua încerca și cu cei care comentau meciul să domine jocul. Comentatorul Felix Drăghici tot repeat în prima repriză că Rada a avut o bară. O fi avut Rada vreo bară, dar poate la încălzire, că în primele 45 de minute Steaua a avut un singur șut pe poartă, scos în corner de Namașco. În rest, nimic. Sheriff și-a păstrat calmul, și-a făcut jocul și a rupt ritmul Stelei.

Fraza lui Costi Mocanu ”Ku-ciuk, încă una și mă duc”, aluzie la reclama de bere venise prea devreme. Pentru că, cu Ciuc sau fără, tiraspolenii au fost la un pas să deschida scorul în debutul reprizei secunde, când Balima a centrat perfect pentru Volkov, însă Zapata a făcut minuni, scoțând un gol ca și făcut.

În general comentariul celor doi a fost cel mai interesant în această seară, pentru că fotbal a fost prea puțin. La una dintre fazele tiraspolenilor, Drăghici a exclamat: ”Sheriff joacă bine! Au lăsat ceva în urmă Stoichiță și Balint…”. O fi lăsat, măi Felix, dar cei pe care i-au lăsat Stoichiță și cu Balint demult nu mai sunt pe la echipă. Mai mult decât atât, Sheriff a schimbat vreo trei echipe de atunci.

În fine, n-am să uit faza în care Bergodi este lăsat vreo 5 secunde în prim-plan rozând unghiile pe bancă cu o pasiune ieșită din comun. Câtă inspirație a avut regizorul transmisiunii. Bravo!

Sheriff putea pleca acasă cu toate cele 3 puncte, dacă Suvorov nu era jenat în careu la centrarea lui Balima din ultimele secunde ale meciului. Felicitări pentru Sheriff, care, ținând cont de numele echipei Steaua, a reușit un rezultat foarte bun pentru fotbalul moldovenesc.

foto: http://www.sport365.ro/

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune