joi, 31 decembrie 2009

Petru Efros: „Dan Petrescu NU este copt pentru campionatul Rusiei”

Agentul moldovean Petru Efros spune că Dan Petrescu va eşua la Kuban Krasnodar, pentru că nu este încă un antrenor destul de matur. Efros afirmă că Ioan Andone sau Mihai Stoichiţă s-ar fi descurcat mult mai bine în Rusia.

„Petrescu a avut rezultate doar lângă MM Stoica, care ştie să organizeze perfect un club de fotbal. Fără Meme îi va fi foarte greu. Mai ales în Rusia, unde va fi „mâncat” de sistem. Aţi văzut ce a păţit Redic la Vladikavkaz. Iar Rednic, ca antrenor, nu este mai slab decât Dan Petrescu”, a declarat Efros în exclusivitate pentru acest blog.

Singurul antrenor care a calificat o naţională moldovenească la turneul final al campionatului european, Petru Efros, a analizat deciziile lui Petrescu din timpul meciului Unirea Urziceni – Stuttgart la care a fost prezent în tribune:

„Unirea a încasat un gol în debutul meciului, pe teren propriu. În loc să atace, Petrescu a retras toată echipa în propriul careu. E un antrenor fricos. Iar în Rusia, fără un om puternic alături, îi va fi foarte greu. Doar valizele îl pot salva”, a încheiat Efros.

Testimiţanu vrea antrenor străin la naţională



Reporter: Ion David, Publika TV
Preluat de pe www.unimedia.md

miercuri, 30 decembrie 2009

EXCLUSIV: Dan Petrescu şi Emil Caras au făcut programul la Publika TV (video)

Dan Petrescu a revenit astăzi la Chişinău pentru a stabili cu secundul său, Emil Caras, programul de pregătire a echipei Kuban pentru noul sezon. Bursucul a declarat în exclusivitate pentru Publika TV că la echipa din Krasnodar ar putea să evolueze şi un fotbalist moldovean.



Emil Caras este impresionat că va lucra în tandem cu Dan Petrescu, cel mai bun antrenor român din ultimii doi ani. Cei doi tehnicieni sunt pregătiţi pentru a cuceri Rusia. După ce împreună au stabilit programul echipei Kuban, "Bursucul" l-a lăudat pe Caras.

marți, 29 decembrie 2009

EXCLUSIV. Dan Petrescu a semnat la Moscova acum 10 zile!

Antrenorul român aşteaptă la intrarea VIP din aeroportul Chişinău avionul particular al patronului echipei Kuban Krasnodar, care trebuie să vină de la Doneţk

Iniţial, Petrescu trebuia să plece la Krasnodar cu un alt avion, care a rămas blocat la Kiev din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (în capitala Ucrainei ninge abundent). Din această cauză fostul tehnician al Unirii s-a reţinut câteva ore în plus la Chişinău.
În niciun caz Petrescu NU a semnat la Chişinău, cum scria GSP. Sau şi mai rău, exclusivul celor de la Pro Sport, care spuneau la ora 13.18 că Petrescu a semnat în urmă cu câteva momente. La acea oră românul se afla în sauna hotelului Nobil, pe care o comandase la ora 12.23 pentru o oră şi jumătate. Reporterii Publika TV chiar l-au văzut cum a coborît îmbrăcat într-un halat de baie.

Avionul de la Doneţk va ateriza la Chişinău în jurul orei 15.30. Petrescu va pleca spre Krasnodar pentru a fi prezentat oficial presei ruse.

Adevărul este că Dan Petrescu a semnat cu ruşii încă acum 10 zile, la Moscova! Exact în acea perioadă toată presa din România anunţa cu trâmbeţe că Petrescu rămâne la Urziceni! Tehnicianul român a semnat cu Kuban un contract valabil pe 3 ani, având un salariu anual de UN MILION DE EURO! În cazul în care Kuban va promova în prima ligă valorică, condiţiile contractului se vor renegocia, iar Petrescu va putea cere mai mulţi bani.

EXCLUSIV: Dan Petrescu la Chişinău

Dan Petrescu a stat în ultimele 24 de ore la Chişinău! Antrenorul român a făcut o escală în capitala Moldovei în drumul spre Krasnodar. Petrescu a fost cazat la hotelul Nobil, de 5 stele, şi şi-a petrecut seara de ieri în compania agentului Nicolae Pîrnău.

Dan Petrescu a plecat în urmă cu câteva minute spre Krasnodar cu un avion particular. El va semna mâine un contract cu echipa Kuban valabil pentru o perioadă de 3 ani. Secundul lui Petrescu la clubul din divizia a doua rusească va fi moldoveanul Emil Caras.

luni, 28 decembrie 2009

EXCLUSIV: Emil Caras secundul lui Dan Petrescu!

Emil Caras va fi secundul lui Dan Petrescu la Kuban Krasnodar


Spiridon - secundul şi translatorul lui Mircea Lucescu la Doneţk. Emil Caras - acelaşi rol pentru Rednic la Vladikavkaz. Ultima noutate în materie este... acelaşi Emil Caras (foto), care este aproape de a semna cu formaţia rusă de liga secundă, Kuban Krasnodar şi-l va asista pe cel mai bun antrenor român din ultimii doi ani, Dan Petrescu.


Impresarul Nicolae Pârnău a declarat în exclusivitate pentru Publika TV că Emil Caras va pleca la Krasnodar în cazul în care Alania Vladikavkaz nu-i va prelungi contractul, scadent în această iarnă. Sau dacă Mircea Rednic, actualul tehnician al Alaniei, nu va reveni la Vladikavkaz. Cum formaţia rusă are mari probleme financiare este foarte posibil ca tandemul Rednic - Caras să se destrame.

sâmbătă, 26 decembrie 2009

EXCLUSIV. Un fotbalist moldovean la Chelsea Londra!

Jan Botnari (16 ani) este primul fotbalist moldovean care a semnat cu echipa lui Roman Abramovici


Descoperit de antrenorul lui David Beckham


Povestea a început acum un an. Fiind elev la un liceu din Londra, Jan Botnari a fost observat la o miuță de către unul dintre antrenorii de la Leiton Orient, formație din divizia a 3-a engleză, unde s-au format ca jucători celebrii David Beckham și Peter Shillton. A doua zi a fost chemat să participe la un antrenament cu prima echipă. Puștiul de doar 15 ani a impresionat tot staful tehnic. Înalt de peste 190 cm, puternic, cu un șut nimicitor, Jan le-a arătat britanicilor că știe și cu mingea, doar suntem un popor latin. Pe scurt, a fost păstrat în lot, fără însă a fi legitimat. Tata i-a ordonat: ”Mai întâi de toate școala, pe urmă fotbalul”.


Căutat de Chelsea la Chișinău


Într-o zi de mai, echipa de tineret a lui Leiton Orient a jucat un amical cu formația similară a celebrului club englez Chelsea Londra. La meci a fost prezent și unul dintre antrenorii Academiei de fotbal Chelsea, ucraineanul Serghei Baltacea. Fosta mare vedetă de la Dinamo Kiev a rămas încântat de jocul basarabeanului. A urmat, normal, o propunere de a susține un test la gruparea patronată de rusul Abramovici. Numai că, surpriză! Tatăl fotbalistului a refuzat să-l lase! Cel care l-a convins a fost tot Baltacea, care suna cu insistență la Chișinău zile în șir. Acordul de principiu s-a stabilit la începutul verii.


Urmașul lui Lobanovski


Serghei Baltacia (52 ani) este antrenor la ”Bacons Chelsea Football Academy”. Are licența de antrenor Pro UEFA (cea mai mare) și a mai antrenat în Anglia la Charlton, în prima divizie. Ca jucător are 45 meciuri, și 2 goluri pentru selecționata URSS. De 4 ori campion cu Dinamo Kiev. Câștigător al Cupei Cupelor în 1986 cu Dinamo Kiev. A fost cel care l-a descoperit pe actualul capitan al lui Dinamo Kiev, atacantul Artiom Milevski. Baltacea este considerat în Albion urmașul lui Valerii Lobanovski – cel mai mare antrenor ucrainean din toate timpurile.


Prieten cu familia regală


Jan Botnari a semnat cu "BACON’S CHELSEA FOOTBAL ACADEMY" în toamnă, la insistențele lui Serghei Baltacea. În vârstă de doar 16 ani, moldoveanul are 193 cm. În cadrul Academiei sunt mai multe grupe de copii de la 12 până la 18 ani. Instituția este amplasată în centrul Londrei, pe teritoriul celebrului Bacons College, cunoscut pentru relațiile strânse de prietenie cu familia regală. Terenurile Academiei sunt dotate cu acoperire ultramodernă 3G. Jan este primul basarabean care a ajuns la Chelsea.


Semnat de Chelsea, ignorat de naționala Moldovei


Jan Botnari este discipol al Școlii de fotbal Buiucani. Primul antrenor i-a fost Mihai Andronic. Acum un an a fost invitat la un trial organizat de FMF cu scopul de a selecta jucători pentru naționala Under 16. Inițial a fost păstrat în lot, dar după un turneu amical, selecționerii moldoveni nu l-au mai vrut… Jan joacă acum la Academia Chelsea pe post de mijlocaș defensiv. În scurt timp moldoveanul nostru ar putea ajunge coechipier cu Lampard sau Drogba.

joi, 24 decembrie 2009

Clounada de la Ministerul Tineretului și Sportului

MTS a călcat în picioare toate principiile sportive. Ministrul Ciobanu a demonstrat că nu cunoaște fenomenul sportiv și că poate fi manipulat.

Faptul cum s-au împărțit premiile la Gala Sportului organizată de MTS depășește orice limită a bunului simț. Deși am crezut că s-a instalat democrația, am ajuns să trăim un adevărat circ. Cel puțin în sport. Partidul Liberal a ajuns să-și bage în top inclusiv sportivii pe care îi protejază. Sau poate de care sunt protejați.

Igor Grabucea (haltere) – loc 3 CE - sportivul anului 2009
Cristina Iovu (haltere) – loc 2 CE - sportiva anului 2009
Sergiu Crețu (haltere) – antrenorul anului 2009

MTS a decis: cei mai buni performeri (sportiv, sportivă și antrenor) ai anului 2009 sunt toți halterofili! Asta în condițiile în care Ionică Ciobanu – ministrul tineretului și sportului - este membru al PL, la fel ca și fostul campion mondial, halterofilul Vadim Vacarciuc (nr.8 pe lista PL în Parlament). Vă reamintesc că Mihai Ghimpu, președintele interimar al țării, este și el din PL.

Faptul că Vacarciuc își promovează elevii e un lucru de înțeles. Numai că ministrul și cei care sunt responsabili de sport la MTS ar fi trebuit să se sesizeze și să ia în calcul că cel puți alți 3 sportivi ar fi meritat distincția: Ion Luchianov (locul 1 în topul jurnaliștilor sportivi – medaliat cu aur la Universiada Mondială, atletism), Marcel Trudov (loc 3 CE judo) sau Alexandru Pliușchin (loc 2 și 3 la CE ciclism). Și asta nu e tot. Este inadmisibil ca antrenorul Petru Caduc să fie devansat de un necunoscut, chiar dacă eleva acestuia a adus o medalie. Caduc, cel care în condiții improprii, într-un sat din nordul Moldovei, pregătește an de an boxeri de clasă, reușind să urce boxul pe primul loc printre sporturile din țară!

Am scăpat de dictatură și am trecut la cumătrism. Asta e fața clasei politice de la noi.

P.S. Și Doinița Sulac a cântat la Gala MTS. Mai mult decât atât, distinsa cântăreață a ținut să-l felicite din scenă pe ”colegul meu de partid, ministrul Ion Ciobanu, pentru această gală frumoasă...”.

foto: http://www.presasportiva.com/

luni, 21 decembrie 2009

Mihai Viteazu – debut în Campionatul României (continuare)

3 iulie 1927. Mihai Viteazu debutează în primul meci din seria finală a Campionatului României, la Chişinău, contra formaţiei Maccabi Cernăuţi.

“Mihai Viteazu”: Jucovschi – Perpeliuc, Svetcovschi - Lăpuşner, Vîlcov V., Murea – Vasilevschi, Antoniuc, N. Vîlcov, P. Vîlcov, Dranker.

“Maccabi”: Epellbaum – Blum-I, Greif - Cula, Gratter, Rublinger - Drescher, Freid, Goldchmicht, Pfeffer, Blum-II.

Gazdele au reușit deschiderea scorului deja în minutul 1 prin Colea Vîlcov. În minutul 5 Dranker dublează avantajul, iar în minutul 18 tabela arăta un neverosimil 3-0 pentru viteji, marcator Antoniuc!.. Meciul era ca și jucat, dar chişinăuenii nu se opresc aici. După pauză marchează din nou Antoniuc, ca apoi Petea Vîlcov să stabilească scorul final cu o dublă realizată în minutele 60 şi 66. Viteaz a bătut cu 6-0, reușind un debut de senzație în campionatul României!

Următoarea adversară, în sferturile de finală, a fost una dintre cele mai tari echipe din România – Unirea Tricolor /Dinamo Bucureşti/.

Meciul s-a disputat pe 10 iulie, la Bucureşti. Învingătoarea se califica în semifinalele campionatului României. A fost o partidă dramatică, încheiată la egalitate, 4-4. A doua zi a mai urmat un meci, pentru că în acea perioadă încă nu se inventaseră seria penalty-urilor. Jucătorii din Chișinău au deschis scorul prin Petea Vîlcov, însă bucureștenii au egalat rapid. Scorul de 1-1 s-a păstrat până la final. Au urmat prelungirile, care au fost cu ghinion pentru Mihai Viteazu. Niculescu și Maior au dus scorul la 3-1 pentru gazde. Vitejii au fost eliminați din turneu. De partea cealaltă, Unirea Tricolor a pierdut în semifinale în fața formației Colțea Brașov, 1-4.

Mihai Viteazu a reprezentat Basarabia 5 sezoane la rând în etapa finală a campionatului României, ajungând de două ori în semifinale. Pe atunci, campionatul se desfăşura după sistemul olimpic.

În sezonul 1927-28, ”vitejii” au stabilit scorul campionatului, devastând în preliminarii gruparea Concordia Iaşi cu 9:1! În sferturi au trecut de Polonia Cernăuţi cu 5:2, iar în semifinale au cedat în faţa viitoarei campioane, Colţea Braşov, cu 4:6.

Un an mai târziu, în sezonul 1928-29, Mihai Viteazu pierde din primul tur la Cernăuţi, cu 0:1, duelul cu Dragoş Vodă.

În sezonul următor, 1929-30, chişinăuienii ajung din nou în semifinale, după 4:2 cu ieşenii de la Concordia şi revanşa cu Dragoş Vodă, 6:4. În semifinale Mihai Viteazu se împiedică din nou de viitoarea campioană. De această dată, Juventus Bucureşti, care câştigă cu 4:2.

Ultima participare a echipei Mihai Viteazu Chişinău în campionatul României, sistemul eliminator, campionatele districtuale apoi etapa finală, datează cu sezonul 1930-31. Fără fraţii Vâlcov, transferaţi la Venus Bucureşti, Mihai Viteazu este eliminată încă din etapa regională, la Iaşi, de către formaţia Concordia, scor 3:1...

(va urma)

joi, 17 decembrie 2009

Pokerista Elmira

80 de mii de dolari în doar patru zile – aceasta este suma câștigată de Elmira Scripcenco la un turneu de poker din Las Vegas!

Elmira Scripcenco s-a apucat de poker! Fosta campioană europeană a renunţat temporar la şah pentru a câştiga bani din turneele de poker, o “reprofilare “ la modă în rândul şahiştilor.

Cea mai mare realizare de până acum a Elmirei s-a înregistrat în octombrie curent la un turneu din Las Vegas, care face parte din seria celor peste 50 de turnee ale campionatului mondial de poker. Elmira a câștigat 80 de mii de dolari.

Almira, cu ”A” în loc de ”E” (încă o noutate), locuieşte de 7 ani la Paris. Moldoveanca este casatorită cu şahistul francez Laurent Fressinet (al doilea mariaj). Fata lui Tudor Scripcenco, omul care conduce șahul moldovenesc, reprezintă Franţa la toate competiţiile încă din anul 2002, imediat după prima căsătorie cu şahistul francez Joel Lautier.

Elmira Scripcenco: “Pokerul este un joc unde trebuie să uiți absolut tot ce știi despre șah. A trebuit să învăț cum să blufez sau cum să joc teatru. Este ca în psihanaliză, deoarece am descoperit că îmi place foarte mult – pot să blufez și pot să joc teatru.

Într-un an prietenul meu, Manuel Bevand, îmi spune că mă va face o mașină. Nu sunt sigură că mi se potrivește, dar, voi încerca să devin o mașină, ăsta este țelul meu”.

luni, 14 decembrie 2009

Iuran: ”Vreau să antrenez naționala Moldovei!”

Chiar dacă presa sportivă de la noi este în creștere, mai cu seamă media online, încă mai apar știri preluate de pe alte site-uri și date drept veridice, fără a fi verificate. Când am auzit acum două zile că Iuran a refuzat naționala Moldovei, nu m-a mirat dezinteresul fostei vedete de la Dinamo Kiev pentru naționala noastră. Mai dergabă m-a interesat cu cine a negociat Iuran sau de la cine a venit oferta? Asta în condițiile în care conducerea FMF a declarat oficial că nu va aborda niciun antrenor până la 31 decembrie.

Nu că i-aș fi crezut pe cei de la FMF, dar nici varianta Iuran nu-mi suna bine atâta timp cât acesta este bun prieten cu Dobrovolski. Primul gând a fost că ar fi o combinație în trei... Răspunsul l-am primit de la reporterul Publica TV, Vitalie Maistru, care l-a sunat și a vorbit personal cu Serghei Iuran. Ce a aflat?..

Iuran a declarat că nu l-a contactat nimeni din Moldova și că nu s-a pus niciodata întrebarea ca el să antreneze naționala Moldovei. Fostul mare atacant a mai spus că presa din Rusia a inventat interviul în care el se referea la naționala noastră. Mai mult decât atât, Iuran a declarat în exclusivitate pentru Publica TV că I-AR FACE MARE PLĂCERE SĂ ANTRENEZE NAȚIONALA MOLDOVEI, CHIAR ȘI PE BANI PUȚINI!!! ”Pentru orice antrenor este o onoare să antreneze o echipă națională”, a încheiat Iuran.

duminică, 13 decembrie 2009

Un nume de club, un nume de Viteaz

Din istoria fotbalului moldovenesc…

Istoria celui mai titrat club de fotbal basarabean din perioada interbelică – ”Mihai Viteazu”

”Mihai Viteazu” – cel mai titrat club de fotbal din Basarabia interbelică - este una dintre cele două echipe basarabene care au jucat vreodată în semifinalele campionatului României (prima dată acest lucru l-a reuşit formaţia ”Fulgerul” în anul 1925). ”Mihai Viteazu” este succesoarea echipei ”Viteaz” fondată de fraţii Vâlcov în anul 1920. De fapt, este vorba de una şi aceeaşi formaţie, care în 1925 îşi schimbă denumirea.

Anii 20 ai secolului trecut s-au evidenţiat prin rivalitatea celor 3 cluburi chişinăuiene: Mihai Viteazu, Sporting şi Fulgerul. Şi dacă prima decadă a fost dominată mai mult de Sporting şi Fulgerul, în a doua jumătate a anilor 20 legea în Chişinău era făcută de către echipa fraţilor Vâlcov. Rivalitatea lor antrena numeroşi susţinători, grupaţi în mai multe tabere. Mihai Viteazu era o formaţie susţinută în special de funcţionari şi militari.
Meciurile din Chişinău se jucau pe ”Terenul nemţesc” de lângă Parcul Carol. Cei care nu iubeau fotbalul îi numeau pe fotbalişti ”nebuni”.

Regretatul Sergiu Cornilov spunea că ”în acea perioadă fotbalul se juca din plăcere. Echipe precum Mihai Viteazu, Fulgerul sau Sporting aveau foarte buni jucători, dar cu foarte modeste echipamente şi condiţii de pregătire. Fotbalul se practica pe bază de pasiune pură. Câte o primă ocazională sau câte o masă plătită de către susţinătorii (suporteri) echipei după vreun meci, constituiau "plata" fotbaliştilor de atunci…”

Primul campionat al Basarabiei

În toamna lui 1924 îşi ia începutul istoria campionatelor Basarabiei. În meciul de debut pe teren au ieşit două echipe care aveau cu timpul să scrie istoria fotbalului Basarabean: Sporting şi Viteaz. După prima repriză tabela de marcaj indica un scor alb, 0-0. În repriza secundă echipele au marcat cîte un gol, terminînd partida la egalitate. Între aceste două formaţii s-a dus o luptă acerbă pentru supremaţie.

În meciul decisiv Viteaz a ratat titlul, după egalul cu viitoarea campioană regională – Fulgerul, în componenţa căreia jucau mulţi fotbalişti de peste Prut. Scorul final a fost de 2-2. Viteaz chiar a condus după prima repriză cu scorul de 2-0, dar a fost egalată pînă la final. Chiar dacă în retur vitejii obţinuseră la 30 şi 31 mai două victorii consecutive cu 6-0 şi 5-2, ei nu mai reuşesc să se califice pentru următoarea etapă. Clasamentul final nu este cunoscut. Însă se presupune că Viteaz ar fi ocupat locul doi, după Fulgerul, care a finisat prima şi a reprezentat Basarabia în jocurile play off din Campionatul României.

În următorul campionat /1925-26/,după tur, Mihai Viteazu ocupa locul trei în clasament cu 2 victorii şi 2 înfrîngeri. A cedat în faţa celor de la Sporting şi Fulgerul. După ce a pierdut şi în retur în fața formaţiei Sporting, a devenit clar că echipa nu poate pretinde la mai mult în campionat şi va trebui să aştepte încă un an calificarea în faza finală.

Primul titlu din Basarabia

Abia în a treia ediție a Campionatului Basarabiei, echipa Mihai Viteazu și-a văzut visul cu ochii. În anul 1926 a început să se evidenţieze cvartetul Vîlcov, în linia de fund cu cel mai mare dintre fraţi - Vasile, care după puţin timp a lăsat fotbalul. În linia de atac juca tripleta Vîlcov: Colea / 17 ani/, Petea /16 ani/ şi Volodea /11 ani/. Printre alte nume tari ce au evoluat în sezonul 1926-1927 la Viteazu putem menţiona pe Vasilevschi, Antoniuc, Murea, Cuşchin, Svetcovschi.

În prima etapă de campionat s-au întîlnit Mihai Viteazu şi Sporting. Deși a condus cu 1-0 după prima repriză, Viteaz a fost egalată pe final, 1-1. În continuare urmează trei victorii la scor: 5-0 cu Locomotiva, 8-3 cu Sporting Tighina şi 9-1 cu Grafica, câștiguri care o propulsează pe primul loc în clasament la egalitate de puncte cu Sporting, care avea golaverajul mai slab. După ce în retur trece și de Sporting cu 3-2, devine clar că formaţia fraților Vîlcov nu mai poate pierde campionatul. Preşedintele clubului, notar-avocatul Grosu, avea de ce să fie mulţumit. Mihai Viteazu obţine dreptul de a reprezenta pentru prima dată regiunea Basarabia în etapa finală a campionatului României, sezonul 1926-27.

(va urma)

În colaborare cu istoricul Valentin Iacovlev

marți, 8 decembrie 2009

Epureanu – jucătorul anului !

Comitetul Executiv al Federației de Fotbal îl va desemna mâine pe Alexandru Epureanu drept cel mai bun fotbalist moldovean al anului 2009. Se știe asta de câteva zile, iar microbiștii vor afla pe 11 decembrie, la Gala fotbalului moldovenesc. De fapt, atunci se vor anunța oficial toți laureații anului.

Am spus acum 2-3 ani că Epureanu este cel mai bun produs al fotbalului moldovenesc și că ar putea juca lejer la orice mare club din lume. Transferul la Dinamo Moscova pentru suma record de 4 milioane de euro este o confirmare. Având doar 23 de ani, Epureanu are timp să ajungă și în Europa, în unul din cele 5 mari campionate, așa cum, de altfel, își dorește Alexandru.

Mărturisesc faptul că am avut un dialog cu el zilele trecute din care am înțeles un lucru: deși a ajuns o vedetă adevărată, Epureanu rămâne același om modest și inteligent. Mi-a spus că NU se consideră cel mai bun fotbalist moldovean și că sunt alții mai buni ca el... Ar fi bine, numai că nu prea avem nici măcar de nivelul lui. Dacă erau, așa cum spune Sandu, poate că eram și noi calificați la CM din Africa de Sud. Am avut o grupă din care a fost mai greu să ratezi calificarea decât să o obții.

În fine, îl felicit pe Alexandru Epureanu pentru titlul câștigat pe merit, al doilea după cel de acum 2 ani. Îl rog totodată să NU renunțe la echipa națională. Să nu uite niciodată cât de mult este apreciat acasă. Să nu uite de imn pe care îl cântă cu mâna la inimă înaintea fiecărui meci internațional al Moldovei. Chiar dacă a fost transferat de Dinamo cu pașaport rusesc.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Vă mulțumesc

Free Football a decis:

www.sandugrecu.blogspot.com - cel mai bun blog de sport!

Nu e lipsă de modestie. E o onoare. Onoare de a fi recunoscut și apreciat de colegi. Aprecierea unui an de blogging, în care am descoperit că jurnalismul poate fi și altfel. Poate fi cu adevărat liber.

Am făcut un an jurnalism fără să primesc bani pentru asta. Am facut-o pentru a demonstra că banii nu decid totul. Că poți fi sincer și corect chiar și în Republica Moldova, despre care se spune că nu ar avea jurnaliști independenți. Ei bine, uite că a avut. Iar consecința este această apreciere a Asociației Free Football.

Vă mulțumesc.

Citiți mai jos ce scrie Ivan Goncearuc despre Premiile din sport 2009:


Gala Free Football

În sfîrşit toţi s-au pronunţat, în legătură cu laureaţii acestui an fotbalistic. Free Football "s-a aşezat", cu întreaga echipă, la masa de vot şi au deliberat. Au fost aleşi cei mai buni de la noi, şi nu numai, pentru anul care se scurge spre final. Toţi cei care au fost aleşi drept căştigători vor primi cîte o diplomă din partea ONG Free Football, în conformitate cu categoria la care fuseseră nominalizaţi.

Din păcate, anul acesta nu ne-am permis să organizăm o gală aşa cum ar trebui, într-un local frumos, unde am fi putut să-i aducem pe toţi cîştigătorii. E criză, care ne-a atins şi pe noi, oarecum. Anume de aceea prima ediţie a premiilor Free Footballva beneficia de o gală virtuală sau electronică, dacă vreţi, iar diplomele de rigoare vor fi înmînate de membrii FF fiecăruia în parte.

Cel mai bun fotbalist - Alexandru Epureanu

Cel mai bun antrenor - Leonid Kuciuk

Cel mai bun club - Sheriff Tiraspol

Cel mai bun proiect media - http://www.moldova.sports.md/

Cel mai bun site de fotbal - http://www.moldfootball.com/

Cel mai bun site a unui club de fotbal - http://www.fcdacia.md/

Cel mai bun jurnalist sportiv - Sandu Grecu

Cel mai bun blog de sport - www.sandugrecu.blogspot.com

Cel mai bun tînăr jurnalist sportiv - Sergiu Cărăuş

Cel mai bun ziar, emisiune sau rubrică sport - Спорт Curier

Cel mai bun debut în jurnalismul sportiv - Alexandru Rusu

Cel mai bun foto-jurnalist sportiv - Vadim Caftanat

Cel mai bun comentator de fotbal - Alexadru Rusu

Premiu pentru întreaga carieră - Efim Josanu

Premiu pentru investiţie în fotbal - Victor Ostap

Premiu special pentru cel mai bun blog de fotbal din România - http://www.blogdefotbal.com/

Premiu pentru curaj şi iniţiativă - Echipa site-ului http://www.presasportiva.com/

Liderului galeriei clubului FC Dacia Chişinău, Ion Armaşu, pentru proiectul http://www.fcdacia.net/

sursa: http://ivangoncearuc.blogspot.com/

miercuri, 2 decembrie 2009

Îngâmfații

Sheriff – Steaua 1-1

Steaua a plătit pentru îngâmfarea cu care i-a tratat pe cei de la Sheriff Tiraspol. De fapt, Steaua a plătit pentru îngâmfarea generală pe care am observat-o nu doar în raport cu Sherifful, ci cu toată lumea. O echipa care a fost cândva un simbol al românilor a ajuns acum o îngâmfare a unui bufon.

Ratarea primăverii europene dintr-o grupă mai mult decât accesibilă vine nu doar din lăbuța lui Zarplata. Nu doar din ciubota motanului Srancu. Ci în primul rând din înăcritul Ghiobea și celelalte nulități, care au ajuns să îmbrace tricoul unei legende din pură întâmplare, din prostia unor argați care au urmărit doar propria punguță.

Foto: Mihai Ștețcu
http://www.gsp.ro/