Cei doi Messi

Vizitatorii acestui blog au decis laureaţii anului 2009: argentinianul Lionel Messi de la FC Barcelona este cel mai bun fotbalist care joacă în Europa şi merită "Balonul de Aur", iar Denis Calincov este cel mai bun fotbalist moldovean al anului.

Nu voi face multe comentarii despre Messi. E de departe cel mai bun fotbalist din lume. A câştigat Champions League şi a calificat (cu scârţ) naţionala Argentinei la Mondialul din Africa de Sud. L-am remarcat încă din 2005, când era un jucător anonim. Poate ajunge mai mare decât Maradona, cu condiţia că nu va pune banul în faţa performanţei. Când spun performanţă mă gândesc la naţionala Argentinei, unde, deocamdată, Messi n-a rupt gura târgului.

Revenind la jucătorii moldoveni, ţin să menţionez că voturile s-au dat, la fel, relativ corect, Calincov şi Epureanu fiind principalii candidaţi la titlul de "Fotbalistul anului" atât în ancheta Asociaţiei de Istorie şi Statistică, cât şi în topul alcătuit de jurnaliştii sportivi. Cu menţiunea că atât într-o anchetă, cât şi în cealaltă, conduce Alexandru Epureanu, care, prin transferul său la Dinamo Moscova, a devenit cel mai scump fotbalist moldovean din istorie (circa 4 milioane de dolari).

Personal mi-am dat votul pentru Messi şi Calincov. Messi pentru că a avut un sezon de excepţie şi pentru că a crescut mereu ca valoare, reuşind să-mi fure inima, chiar dacă joacă la FC Barcelona (sunt suporter al Realului :)). Iar Calincov pentru că a fost liderul echipei naţionale din acest an, iar în vară a semnat un contract cu Xazar, devenind unul dintre cei mai bine plătiţi fotbalişti moldoveni. De altfel, Denis a şi fost comparat cu Messi tocmai de fosta glorie a fotbalului sovietic, Igor Dobrovolski. Merg şi eu pe mâna celor doi Messi.

Infern pentru Steaua

Meciul Sheriff – Steaua este tratat la Tiraspol ca o chestiune politică

Conducerea echipei Steaua București, cel mai iubit club de fotba românesc din Moldova, a comis o greșeală uriașă înaintea meciului cu Sheriff din Liga Europei. Steaua a cerut tiraspolenilor să nu permită suporterilor steliști accesul în tribunele stadionului în timpul meciului de miercuri, 2 decembrie.

Înțeleg foarte bine conflictul dintre Gigi Becali și suporterii Stelei. Pe undeva chiar sunt de partea patronului. Numai că în cazul partidei de la Tiraspol, conducerea Stelei a clacat fatal și explic de ce.

În primul rând prin acest gest, Steaua și-a ”omorât” o bună parte din numeroșii susținători din Moldova, care așteptau meciul Sheriff – Steaua ca pe o șansă unică de a demonstra atașamentul față de Barcelona României. Pe lângă fan-clubul Steaua din Chișinău, multă lume a așteptat să meargă la Tiraspol cu fularul roș-albastru la gât pentru a striga alături de galerie ”Luptă Steaua!”. Acum, după cererea făcută de oficialii Stelei, acest lucru a devenit imposibil. O lovitură grea pentru imaginea celui mai titrat club de fotbal din România, dar nu numai.

Ce nu știu alde Argăseală (o slugă cum n-am mai văzut, uneori până la ridicol) este că Steaua are o mulțime de susținători în Moldova. Dar mai important, la moment, este că tiraspolenii tratează acest duel sportiv ca pe unul politic: Transnistria contra României. O țară fantomă contra dușmanului numărul 1 – amenințarea de unire a Moldovei cu România fiind de fapt principalul motiv al separării Transnistriei de Moldova.

Cât de mult am dori să ascundem acest lucru sau să ne facem că nu-l observăm, conducerea Transnistriei vede acest duel fotbalistic ca pe o bătălie de principiu, de orgoliu. Ca să fac o comparație, e ca și cum ar juca Israel contra Palestinei sau Coreea de Sud contra Coreei de Nord. Tocmai din această cauză, jucătorii Sheriffului vor fi motivați suplimentar și își vor da sufletul pe teren numai să nu piardă.

În tribune, fiți siguri că se vor arbora drapeluri transnistrene (roș-verzi) și se va scanda ”Vperiot, Rosia!”. N-ar fi prima dată, dar acum se va pune accentul și mai mult pe asta. De altfel, la Tiraspol deja se pregătesc galerii și se învață sloganuri anti-”ocupanților” români. Va fi un infern atât pentru Steaua, cât și pentru puținii suporteri din Chișinău, care vor reuși până la urmă să pătrundă în arenă.

Premiile Ioan Chirilă 2009

Laureaţii Premiilor Ioan Chirilă 2009:

ZIARISTUL ANULUI: MIRELA NEAG / CĂTĂLIN TOLONTAN (Gazeta Sporturilor)
* Vezi video*
REPORTERUL ANULUI: ANDREI NOURESCU (ProSport)
* Vezi video*
EDITORIALISTUL ANULUI: ADRIAN GEORGESCU (Gazeta Sporturilor)
* Vezi video*
FOTOREPORTERUL ANULUI: ALEX NICODIM (Gazeta Sporturilor)
* Vezi video*
COMENTATORUL TV AL ANULUI: BOGDAN COSMESCU (GSP TV)
* Vezi video*
COMENTATORUL RADIO AL ANULUI: premiul nu s-a acordat
CARTEA ANULUI: Steaua - legenda unei echipe de fotbal (Cătălin Oprişan)
* Vezi video*
SPORTIVUL ANULUI: Marian Drăgulescu
* Vezi video*
TALENTUL ANULUI: Mihai Călin
* Vezi video*

preluat de pe www.gsp.ro

De ce uităm de ei?

Citește un super-material (http://blogsport.gsp.ro/oprisan/2009/11/21/gagauzul-basarabean-roman-din-stepa-kalmuka/) despre Petea Vîlcov scris de Cătălin Oprișan pe www.gsp.ro

Ioan Chirilă

10 ani de la moartea Patriarhului

Ioan CHIRILĂ
25 octombrie 1925 - 21 noiembrie 1999

Biografie

Ioan Chirilă s-a născut la data de 25 octombrie, 1925, în oraşul Ismail din sudul Basarabiei - o localitate care aparţine în prezent Ucrainei.

Tatăl său, Ştefan G. Chirilov, născut în anul 1890 în comuna Cairaclia, judeţul Ismail, era agricultor şi industriaş, primar al comunei Cairaclia, preşedinte al Băncii Populare din aceeaşi comună, decorat cu Meritul Comercial Clasa I, ordinele Coroana României şi Steaua României în Gradul de Cavaler.

Mama, Caliopi Alaman, era de origine greacă, familia ei fiind venită în România din insula Andros.

Ioan Chirilă încă nu împlinise cincisprezece ani, când un cumplit vârtej al istoriei - smulgerea Basarabiei din trupul României şi alipirea acesteia la Uniunea Sovietică - l-a rupt brutal de locurile copilărei. Aşa a ajuns să treacă Dunărea, împreună cu familia sa, stabilindu-se la Galaţi, iar apoi la Brăila, unde a absolvit liceul, şi mai târziu la Bucureşti, unde s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o în 1949.

Prezenţa sa în presă datează din 1951, când începe să scrie în calitate de redactor la editura "Sportul Popular", unde ocupă postul de redactor până în 1961. În 1974 devine şef de rubrică la aceeaşi publicaţie, apoi publicist comentator (1971-1978) şi şef de secţie (1978-1993).

În anii '70, deţine la Radiodifuziunea Română o rubrică permanentă în calitate de comentator.
În 1993, devine director general al Gazetei Sporturilor.
Din 1997 activează ca senior editor la ziarul Pro-Sport.
Încetează din viaţă la data de 21 noiembrie, 1999.

Membru al Uniunii Scriitorilor, Ioan Chirilă a scris enorm - în treizeci şi patru de ani, peste douăzeci şi nouă de cărţi, pentru care a primit numeroase premii şi distincţii, mii de articole, milioane de rânduri. A fost de departe cea mai importantă personalitate a gazetăriei sportive româneşti. Cu uşurinţa uimitoare a talentului său uriaş, încet şi sigur, doar prin harul de a înşirui iscusit cuvintele, a devenit patriarhul cronicarilor sportivi. A trecut cu brio prin toate formele de exprimare ale gazetăriei sportive. Era cel mai mare dintre toţi reporterii noştri sportivi. De altfel, toate scrierile sale sunt adevărate reportaje vaste. Începând din 1970, a fost prezent fără întrerupere la toate campionatele mondiale de fotbal. Toate cele opt turnee finale la care a asistat s-au soldat cu câte o carte memorabilă.

Printre titlurile de mare răsunet, care au atins tiraje şi vânzări depăşind toate recordurile în materie, se numără:

"Victorie cu orice preţ"
"Decatlonul de aur", 1963
"Finala se joacă astăzi", 1966
"World Cup 66", 1966
"Glasul roţilor de tren", 1968
"Mexico 70 - Jurnal sentimental", 1970
"Învingătorul lui Cruyff", 1975
"Cu cărţile pe faţă", 1976
"Mexicul, această Fata Morgana", 1976
"Nadia", 1977
"Şepcile roşii", 1978
"Arr-hen-tina!", 1978
"Răsucind fusele orare", 1980
“Meciul iubirii”, sau "My Husband, The King", 1980, (redactată pentru Mariana Simionescu)
"Viaţa la puls 200", 1981
"España 82", 1982
"Şi noi am fost pe Conte Verde", 1983
"Ar fi fost prea frumos - Zile şi nopţi pe stadion", 1986
"Frumoasele noastre duminici", 1986
"Franz über alles", 1990
"Eu am jucat cântând", 1991 (redactată pentru Ilie Năstase)
"Maratonul meu", 1993
"Pe marile bulevarde ale fotbalului", 1994
"Lucescu", 1999
"Un veac de fotbal românesc", 1999, (împreună cu Mihai Ionescu)

Ioan Chirilă a fost şi un traducător de excepţie. A tradus din limba rusă, de la cărţi tehnice, până la piese de teatru precum "Turnul de Fildeş" de Viktor Rozov, "Fuga" de Mihail Bulgakov, şi câteva schiţe de M. Zoscenko, pe care le-a dramatizat sub titlul "Când comedia era rege". Toate s-au jucat pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti.

Cu un veritabil suflet de artist, Ioan Chirilă a fost pasionat de tot ce era frumos - de pictură, de film, de teatru şi de muzică. Îndeosebi de muzică. Toate scrierile lui au o muzicalitate unică, un ritm inimitabil, o frumuseţe aparte, datorate unui har cu care nu sunt investiţi prea mulţi pământeni. Cariera marelui gazetar se confundă cu istoria fotbalului românesc.

sursa: http://www.ioanchirila.ro/

POVESTEA UNUI VIS DE VARĂ

10 ani de la moartea Patriarhului

Ioan CHIRILĂ

25 octombrie 1925 - 21 noiembrie 1999

Idolului meu

În vara anului 1991, la un an şi jumătate de la Revoluţie, am vizitat pentru a doua oară România. Prima dată s-a întâmplat în 1989, încă pe timpul când Ceauşescu era viu, iar la TVR, dacă nu se dădea fotbal, vedeai doar ode dedicate marelui erou al neamului, tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi familiei lui. Copiii din generaţia mea erau „Şoimi ai Patriei”, iar eu eram un „pionier” care a plâns în vama din Ungheni la revenirea acasă, deoarece grănicerii sovietici au vrut să-mi confişte manuscrisele pe care le făcusem în ţara vecină. Erau nişte caiete groase în care am copiat două cărţi de fotbal în cele trei săptămâni cât am stat la Târgu-Mureş. Le-am copiat pentru că vroiam să le am şi eu, dar nu puteam să le iau de la copiii cu care jucam miuţa în strada Liliacului din Luduş şi care mi-au dat cărţile doar să le citesc. Erau în grafie latină, de asta s-au speriat vameşii. Până la urmă am primit manuscrisele pe care le păstrez şi astăzi. Unul dintre vameşi, mai cu scaun la cap, a înţeles că este vorba despre fotbal şi chiar a citit ceva despre Maradona. Era eroul acelor timpuri, iar pentru mine a rămas erou pentru totdeauna.

Iunie 1991. Un început de vară pe care l-am aşteptat cu sufletul la gură. După ce am trăit experienţa „Podului de flori”, am stat trei zile la coadă ca să trecem vama din Leuşeni, m-am îndrăgostit de două ori în doar câteva zile, am trecut munţii de la Bicaz – am primit cadou de la Miruna, o amică de copilărie din comuna Sângeorgiu de Pădure, această carte care m-a fascinat. „Franz, uber alles – Italia 90”, una dintre operele de aur ale patriarhului presei sportive din România, Ioan Chirilă (foto). Atunci nu ştiam cine este şi chiar, îmi amintesc, nu mi-a plăcut nici titlul cărţii. Asta, însă, până am citit-o. Dintr-o răsuflare. Parcă într-un vis m-am reîntâlnit cu plânsul lui Maradona din finala pierdută în faţa Germaniei, după un penalty care n-a fost. Dar asta e la final. Până atunci am călătorit imaginar alături de cel mai mare ziarist sportiv din România prin una dintre cele mai frumoase ţări din lume, Italia.

Am asistat la mai multe meciuri şi am învăţat cuvântul „calculator”, care mi se părea o minune a invenţiei. Am aflat că, de fapt, „la fotbal există o singură repriză, adică reluarea, adică ripersa cum spun italienii. Cu alte cuvinte, repriza începe în minutul 46”, aşa scria idolul meu. Am recitit cartea. Am mai recitit-o o dată şi am început să caut cărţile lui nea Vanea. Am rugat toţi prietenii din România să-mi facă rost de vreo carte măcar. Erau mari rarităţi. Era greu să le găseşti chiar şi în România.

Când am venit la studii în Chişinău, în 1994, am început să caut cărţi de-ale lui Chirilă, aproape fără nici o speranţă, pe la bibliotecile şi librăriile din capitală. Am găsit doar „Espana 82” la biblioteca Onisifor Ghibu. Am citit-o, dar a trebuit să o întorc. Acolo, la bibliotecă, am cunoscut un microbist de vreo 65 de ani. Moş Ion mi-a spus că are acasă una dintre operele lui Chirilă, „Ar! Gen! Ti! Na!”. Ne-am înţeles să mi-o aducă a doua zi ca să o citesc. Şi ce bucurie am avut când a doua zi, bătrânul a venit cu cartea în mâini şi mi-a spus: „Ia-o, e a ta.” Bineînţeles contra a 10 lei, care pe atunci însemnau cam 2 dolari şi jumătate. Istoria campionatului mondial din 1978 a fost a doua capodoperă a lui Chirilă de care am reuşit să fac rost. Ce emoţii am avut! Nu ştiam aproape nimic despre mondialul din 78. Cu această carte pot spune că am fost şi eu la Kempes acasă. Atunci aveam de abia un an şi jumătate.

Unul dintre cei mai buni prieteni de facultate, Sergiu Reniţă, mi-a făcut rost de o a treia carte a ilustrului cronicar. Sergiu a plecat să-şi continuie studiile la Bucureşti, iar odată, când a revenit acasă, mi-a făcut un cadou de senzaţie: cartea „World Cup 66”, istoria completă a Cupei Mondiale din Anglia, când inventatorii fotbalului au câştigat singurul lor titlu de campioni mondiali. S-a vărsat multă bere pentru această carte.

Abia pe la sfârşitul anilor 90 am găsit într-o librărie din centrul capitalei cartea „Maratonul meu”. Am fost surpins plăcut pentru că nu credeam că în librăriile din Moldova se poate găsi o operă de Ioan Chirilă.

În 1999 eram la Pro TV. Munceam de dimineaţă până noaptea târziu pentru că visam să facem la Chişinău ziarul ProSport Basarabia. Fusesem de câteva ori la redacţia ProSport din Bucureşti, dar niciodată nu l-am întâlnit acolo pe Ioan Chirilă. Visam măcar o dată să-l văd „pe viu”, să iau un autograf de la el sau să facem măcar o poză împreună...

Ne-a părăsit pe 21 noiembrie 1999, plecând în lumea celor drepţi. Am rămas cu regretul că nu l-am întâlnit pe idolul meu decât în cărţile sale. În schimb, în 2000 am obţinut a patra operă a maiestrului: „Zile şi nopţi pe stadion”, o carte reeditată de ProSportul lui Ioaniţoaia la iniţiativa soţiei scriitorului, Iarina Demian. În anul următor au reapărut volumele „Mexico 70” şi „Învingătorul lui Cruyff – Germania 74”. Cu 7 cărţi din cele 29 născute de Dumnezeul presei sportive, mă mândresc şi le păstrez ca ochii din cap. Ele sunt Biblia mea profesională, punctul de sprijin, de la care a început totul: dragostea pentru găzetăria sportivă, visul de a merge la mondiale ca jurnalist, dorinţa cea mare de a scrie într-o zi o carte despre un campionat mondial pe care să o dedic idolului meu.

p.s. Găsiți cartea în toate librăriile Cartier

Inimă de leu

Atacantul lui Inter Milano, Samuel Eto'o, le-a dăruit tuturor jucătorilor naționalei Camerunului câte un ceas în valoare de 29 de mii de lire sterline! Jucătorul și-a respectat astfel promisiunea făcută înaintea meciului Camerun - Maroc (2:0), din preliminariile CM 2010. Eto'o le-a promis coechipierilor câte un ceas de la o firmă celebră de care îi dăruise anterior și atletului Usain Bolt, cu condiția ca naționala ”leilor” să se califice la Mondialul din Africa de Sud.

Am citit această știre pe http://www.sports.ru/ și mi-am amintit de o discuție pe care am purtat-o acum doi an cu actualul jucător al Daciei Chișinău, Habib Gock. Pe atunci camerunezul juca la Nistru Otaci, iar eu, fiind director sportiv la FC Beșiktaș Chișinău, încercam cu disperare să-l transfer în capitală. Normal că am discutat despre mai multe lucruri, dar două dintre ele mi-au rămas în memorie.

Habib mi-a spus că este prieten bun cu Samuel Eto'o, cu care mai vorbește uneori la telefon. Mi-a povestit despre atacantul Barcelonei din acea perioadă că trimite foarte mulți bani în Camerun, la școala de fotbal unde s-a lansat, dar și în satul de baștină, unde din banii lui Eto'o s-au asfaltat drumurile și s-au reconstruit casele oamenilor. Habib mi-a spus că jucătorul lui Inter i-a dat și lui bani în câteva rânduri! ”Câte 3-4 mii de euro!”. Asta se întâmpla în perioada în care Habib nu vedea salariu cu anii la Otaci.

Câți moldoveni ar fi procedat la fel ca Samuel Eto'o? Mai bine zis, câți fotbaliști moldoveni ar fi făcut la fel? Deocamdată cunosc numai un caz de acest gen. Bineînțeles, păstrând proporțiile. Ion Testemițanu, țin minte, îl mai ajuta pe primul său antrenor de la școala de fotbal. Nu știu acum. Poate mai sunt și alte exemple, nu exclud faptul. Dacă ai ajuns acolo sus, nu uita de unde ai pornit. E un lucru mare!

Despre PUBLIKA și public

Am revenit de la București. Pregătirile pentru lansarea proiectului TV PUBLIKA au luat amploare. Deocamdată nu s-a stabilit data exactă de lansare a primului post TV de știri și talk-show-uri non-stop din Moldova. Cert este că acest lucru se va întâmpla în scurt timp.

Am citit cu plăcere mesajele de la postarea anterioară. Vă mulțumesc. Chiar și celor care m-au amenințat, criticat sau înjurat. E normal să fie așa. Nu poți să placi tuturor atâta timp cât nu-ți propui acest lucru. Iar eu nu mi-am propus asta niciodată. Îmi spun pe acest blog punctul de vedere și în ceea ce privește postarea trecută – mi-l mențin. Chiar dacă risc să-mi transform prietenii în dușmani.

O singură precizare vreau să fac: n-am scris și nu scriu niciodată la comandă.

Ce ține de Scurtul, n-am avut nicio tangență cu el niciodată. Pur și simplu am făcut o concluzie ținând cont de cariera lui și de felul în care se comportă la slujbă. Oamenii de fotbal știu despre ce vorbesc. Dacă am să-mi reproșez ceva este faptul că nu m-am exprimat destul de explicit vizavi de Cleșcenco, pe care îl consider un antrenor de mare viitor, dar care, deocamdată, nu are destulă experiență pentru a preda lecții jucătorilor din generația lui.

Dacă vreți propuneri, poftim: În locul lui Scurtul și compania, Federația să aducă un antrenor sau mai mulți de la școala de fotbal a lui Ajax Amsterdam sau Juventus Torino. Sau orice alt mare club din Europa. Un antrenor de copii cu experiență, care să le dea lecții practice viitorilor posesori ai Licenței C. Teoria oarbă NU va da roade niciodată! Oricine poate fi profesor cu cartea în mână. Numai că teoria și practica sunt două lucruri diferite.

Fabrica de antrenori

De când a primit dreptul de la UEFA să școlarizeze antrenori în Moldova, Federația de fotbal a început să producă tehnicieni pe bandă rulantă. A devenit o modă la Chișinău printre fotbaliști: ai încheiat cariera de jucător, te înscrii la cursurile pentru antrenori. N-ar fi o problemă dacă s-ar înscrie doar fotbaliști. Dar au primit licență de antrenor oameni care sunt departe de fotbal. Cum ar fi, un exemplu, băiatul care face site-ul FMF. Apropo, acesta, care se numește Igor Popov, face parte și din Comitetul pentru acordarea licenței de agent de jucători FMF. E bine să fii rudă cu șeful…

Luni, 9 noiembrie, a început al XI-lea Curs pentru antrenori care vor obține licența de categorie „C”. La aceste cursuri s-au înscris mai mulți fotbaliști cu nume ca oricând: Ion Testemițanu, Oleg Șișchin, Adrian Bogdan, Andrei Martin, Serghei Alexandrov, Vitalie Carmac, Ghenadie Pușca, Iurie Osipenco, Iurie Groșev sau Igor Negrescu. Mulți dintre ei încă sunt jucători activi. Dar vor să se facă antrenori. Lista până la 26 este completată de un șir de anonimi, despre care poza de pe site-ul http://www.football.md/ spune tot.

Să dea Domnul să iasă ceva din ei. Și sunt sigur că odată și odată vom avea și noi un antrenor mare. Va fi asta peste trei ani sau peste 50 e greu de spus. Dar și mai greu de realizat, atâta timp cât profesori la aceste cursuri sunt: Ghenadie Scurtul (Director Tehnic FMF), care nu a antrenat nimic în viața lui. Serghei Clescenco (antrenorul selecționatei de juniori U-17), fost mare fotbalist pentru nivelul Moldovei, dar care a absolvit aceste cursuri abia cu un an în urmă și nu văd ce ar putea să-l învețe Cleșcenco pe Testemițanu. Valentin Veselov (medic FMF) – fără comentarii, mai ales că e fost arbitru, nu antrenor. Vladimir Antonov (observator de arbitri UEFA) – ”bravo!”. Și poate doar Serghei Dinov (antrenor de portari) l-ar putea învăța ceva pe Bogdan.

Citat din site-ul FMF: ”La ceremonia de inaugurare a Cursului cu un mesaj de salut catre participanti s-a adresat Nicolae Cebotari, Secretar General FMF. „Tara noastra are nevoie de antrenori calificati si ne bucuram mult ca la aceste Cursuri s-au inscris multi fosti si actuali fotbalisti. Sa speram ca ei vor deveni buni tehnicieni, adevarati indrumatori ai jucatorilor in cariera lor fotbalistica”, a declarat Nicolae Cebotari.”. Trăiască! Cine mai vrea antrenor?

Bani mulți, fotbal puțin

Stranierii moldoveni care joacă în Europa sunt varză. Îmi pare rău să spun asta. De fapt, majoritatea dintre ei nici nu joacă. În cel mai bun caz stau pe banca de rezerve.

Am aplaudat la momentul respectiv trecerea mai multor fotbaliști din Moldova în campionate din UE. Îmi mențin părerea că în Occident vor plusa la capitolul mentalitate – una dintre principalele noastre probleme când discutăm de fotbal. Atâta doar că cei plecați să ne reprezinte în Europa o fac foarte prost.

Doar Igor Armaș la Hammarby (Suedia), cu care a retrogradat în divizia secundă, și Ilie Cebanu la Wisla (Polonia) au jucat ceva meciuri în această toamnă pentru echipele lor de club. În rest – out. Alexeev și Ioniță, ambii la Aarau (Elveția) rar când apar pe final de meci. Valeriu Andronic la Bohemians (Cehia) nici nu mai știu când a jucat ultima dată.

Campionatele din România și țările Baltice, cu tot respectul, nu le pot numi Occidentale, chiar dacă mulți îmi vor reproșa faptul că Polonia sau Cehia ar trebui și ele clasate în aceeași categorie. Asta e părerea mea pur subiectivă.

Unde am vru să ajung? Cu așa stranieri, imaginea fotbalistului moldovean în Europa rămâne nulă și nu văd când s-ar putea îmbunătăți. De aceea prevăd în viitorul apropiat exodul moldovenilor spre Kazahstan, Azerbaidjan sau Rusia, unde sunt bani mulți, dar fotbal puțin. În plus, Rusia ne mai lasă și fără jucători la echipa națională...

Twente a bătut pe Ajax Amsterdam şi e lider în Olanda

Adversara Sheriffului din Liga Europa, Twente Enschede, a câştigat, duminică, scor 1-0, derby-ul etapei a 13-a din Eredivisie, cu Ajax Amsterdam, şi rămâne liderul campionatului, fără niciun eşec.

Singurul gol al partidei a fost marcat de Ruiz, în minutul 47, care se menţine pe locul secund în clasamentul golgheterilor, cu nouă reuşite.

Tehnicianul lui Twente, Steve McLaren, a folosit următoarea formulă:

Boschker - Stam, Wisgerhof (Carney 46), Douglas, Tiendalli - Janssen, Perez (Tiote 75), Brama - Ruiz, N'Kufo, Stoch (Akram 90+1).

De partea cealaltă, Martin Jol a jucat cu echipa:

Stekelenburg - Van der Wiel, Alderweireld, Vertonghen, Anita - Gabri (Rohmmedal 70), De Zeeuw (De Jong 57), Enoh, Emanuelson - Pantelic (Sulejmani 16), Suarez.

În urma acestui rezultat, Twente se menţine pe prima poziţie în clasament, cu 35 de puncte, fără niciun eşec, urmată de PSV Eindhoven, cu 33 de puncte, în timp ce Ajax se află pe trei, cu 29 de puncte.

Twente face parte din Grupa H a Ligii Europa alături de Steaua, Fenerbahce şi Sheriff Tiraspol.

Sursa: http://www.gsp.ro/

EXCLUSIV: Moldova - Dracula

Citește care este tangența dintre Ernesto Hoost și Ruud van Nistelroy

Nu vă grăbiți să treceți pe alt site. Am inclus doar cele mai picante momente din interviul cu Ernesto Hoost. Chiar dacă vă place doar fotbalul, citiți-l, pentru că Hoost se pricepe și la asta. Pe lângă cele 4 titluri de campion Mondial K1, Ernesto s-a dovedit a fi o persoană foarte amabilă și receptivă. A făcut poze cu toți care i-au cerut. A stat în aeroport până când ziariștii au epuizat toate întrebările. Și la conferința de presă a venit primul, el fiind cel care a așteptat mass media să se adune, nu invers. Mai rar așa vedete.

”Îmi place mult să călătoresc. Este o pasiune de-a mea. Nu știu dacă ajungeam vreodată în Moldova. Am avut ocazia să fiu invitat de prietenii mei, Ion Gheorghiu și Ion Șoltoianu. Auzisem despre țara voastră doar că pe undeva prin aceste locuri a domnit Dracula. E o legendă cunoscută în toată lumea...”, se amuză Hoost.

A fost provocat de Ion Șoltoianu. Mai mult în glumă. Dar am văzut că înțelege gluma și chiar îi place. A făcut și el una bună:

”Nu aveți voi atâția bani să mă plătiți pe mine...”

- Dar cine are, Yakuza?
- Stai un pic. Yakuza este o organizație foarte puternică. Fără ei nu se face nimic de anvergură în Japonia, inclusiv Grand Prix-ul K1. Unde sunt bani mulți este Yakuza și invers.
- Ai primit mulți bani de la ei?
- Posibil. Eu nu știu de unde vin banii. Impresarul meu rezolvă tot. Voi de unde vreți să luați bani ca să mă plătiți pentru un meci în Moldova?..
- Luăm un credit...
- (râde). De la Yakuza?
- Dacă mai faci un meci cu Bob Sapp, măcar și de la ei...
- Numai nu cu Bob Sapp. Eu nu îl consider luptător.
- Cu toate acestea te-a bătut de 2 ori, iar la conferința de presă ai declarat că după acele meciuri ai trăit cele mai grele clipe din viață. Nu-ți dorești o revanșă?
- Nici până azi nu înțeleg cum am pierdut acele întâlniri. Până la urmă înfrângerile cu Bob Sapp m-au făcut să mă gândesc serios la nivelul meu de pregătire, să muncesc mai mult. A fost o catastrofă...
- Și Akebono. El este luptător?
- Akebono e un mare luptător. E o legendă a sumo-ului. Greșeala lui a fost că s-a băgat în K1 și și-a stricat imaginea. Apropo, Akebono e un bărbat de aur, foarte prietenos, comunicativ. Este foarte mult simpatizat de femei. Venea în cluburi de noapte de fiecare dată înconjurat de minimum 5 fete. E un tip ok.
- Ai pierdut mai multe meciuri în K1: cu Jerome Le Banner sau Peter Aerts. Ce părere ai despre ei?
- Sunt niște campioni. Printre cei mai buni din K1.
- Ai spus că te-ai bătut și pe stradă...
- Da. În viața sunt diferite situații. M-am bătut și pe stradă, și în baruri. Dar sunt o persoană corectă.
- La vârsta junioratului ai practicat fotbalul. De ce ai preferat artele marțiale în detrimentul sportului rege?
- Așa este. Am jucat fotbal și o făceam destul de bine. Dar, la un moment dat, am rămas dezamăgit de acest gen de sport. Motivul? Prea multe depind de jocul întregii echipe. În ring tu ești responsabil pentru orice greșeală, iar fiecare succes este doar meritul tău...
- Cu toate acestea fiul tău iubește mai mult fotbalul...
- Da... El are 13 ani, încă multe nu înțelege (râde). Îi place mult fotbalul și merg des cu el la meciuri. Adevărul este că și mie îmi place, ca spectacol. Și chiar am mulți prieteni fotbaliști.
- Da? Cine?
- De exemplu Seedorf de la AC Milan. Cu el am făcut și antrenamente împreună. Sau van Nistelroy. Chiar și acum mă grăbesc să plec pentru că i-am promis soției lui van Nistelroy un interviu la mine acasă, cu toată familia. Soția fotbalistului este vedetă TV în Olanda. Săptămâna care vine cred că vom merge cu fiul la Madrid, să vedem un meci de-al Realului...

Ernesto Hoost a promis că va reveni în Moldova, cu prima ocazie.

Sheriff: 10 jucători și un fiu

TWENTE - SHERIFF 2:1
Am pierdut un meci, dar am câștigat 2 comentatori

Sheriff a pierdut onorabil în fața liderei la zi din Olanda... GOOOOOOOOOOOOL! Sheriff egalează!!! Primul gol în deplasare în Europa League! Rodriguez!!!!!! La un pas de 2:1. Argentinianul ratează dintr-o poziție aproape perfectă! Cât am scris o frază (și scriu foarte repede), Twente a ajuns la poarta noastră, dar Nkufo ne iartă... Hai că am vrut să anticipez un pic evenimentele, dar se pare că m-am grăbit. Meciul a devenit extrem de palpitant după ce tiraspolenii au egalat...

Nu-l învinuiesc pe Namașco, deși a greșit decisiv la golul doi. Dacă se juca tur-retur Sheriff se califica. Îmi pare rău că antrenorul Ku-ciuk (foto) își pune cariera în joc, încăpățânându-se să-și bage fiul titular, deși acesta joacă cu două viteze în minus. Pe de o parte îl înțeleg, pentru că e copilul lui. Pe de alta, însă, te faci tu de râs și arăți la toată lumea că fiul tău nu are valoare. Ce e mai bine?..

Sheriff a pierdut, dar suporterii moldoveni au câștigat 2 comentatori de viitor. Comentatori buni, pentru că de alt soi avem. Nicu Timofti mi-a plăcut în mod special. Lejer și degajat. S-a simțit experiența acumulată la posturile de radio pe la care a activat în calitate de animator. Ca pentru prima dată s-a descurcat destul de bine și Dorian Jereghi. La el s-a simțit mai mult că e știrist. Dar Jardeluț are calități de comentator, pe care, sper să mai aibă ocazia să le valorifice. Baftă!

Sofroni – victima neputinței

Mi se pare anormal ca suporterii unei echipe să se bată cu un jucător al formației favorite. Atât de anormal, încât nu-mi venea să cred când cineva mi-a spus că suporterii Zimbrului s-au bătut cu Veaceslav Sofroni, atacant la echipa lor preferată!

În acest conflict, consider că de vină sunt doar suporterii. Chiar dacă Sofroni, jucător de echipa națională, a fost cel care a sărit primul cu furca. Explic de ce. Pentru că anume suporterii au fost cei care l-au provocat într-un mod golănesc pe fotbalist. Nu poți, n-ai dreptul moral să ataci un jucător de la echipa ta favorită, cât de prost n-ar juca acesta. Dacă ești cu adevărat fan al clubului respectiv.

Îi doare, pe toți ne doare că Zimbru nu mai este ceea ce a fost cândva. Că nu se mai bate la titlu și că a ajuns un club de pluton. Dar de aici și până a jigni brutal și repetat un fotbalist de la echipa preferată e cale lungă. Încă o dată mă repet: cât de prost n-ar juca acesta. Până la urmă nu e vina lui că a fost legitimat la Zimbru. E exlusiv vina managerilor. Și atunci, am o întrebare retorică: de ce acești suporteri - care se pricep foarte bine la fotbal și știu cum stau lucrurile – nu l-au atacat pe Juravel, de exemplu. Sau pe un alt conducător de la Zimbru? E ușor să lovești în cel slab...

Background: Contestat pe parcursul meciului Dacia – Zimbru de către fanii Zimbrului, jucătorul Veaceslav Sofroni a fost așteptat după partidă, fiind înjurat și apostrofat de aceiași suporteri. Ieșind de la vestiare, Sofroni a aruncat paharul cu ceai în fața unuia dintre fani, fapt care a dus la o busculadă generală, cu implicarea jucătorilor de la Zimbru contra galeriei echipei, în care s-au împățit pumni în stânga și-n dreapta. Conflictul a fost aplanat abia după implicarea forțelor de ordine.

Detalii și reacții găsiți mai jos:
http://kp.md/daily/24388/566867/

Messi din Moldova

L-am vrut la Beșiktaș. Tare l-am vrut. Împreună cu Petru Efros l-am convins pe Tarkan să-i dea 5 mii de euro pe lună! Spun asta în premieră. Toată echipa împreună nu câștiga atâția bani. Și cred că ar fi fost cel mai mare salariu din istoria Diviziei A. Asta dacă el nu refuza. Messi din Moldova cum l-a numit Igor Dobrovolski într-un interviu recent pentru presa din Azerbaidjan. Denis Calincov.

Dacă stau să rememorez meciurile lui Calincov la națională, atunci chiar seamănă mult cu stilul de joc al lui Lionel Messi. Driblinguri în cascadă, deplasare în viteză din lateral spre centru și șuturi la poartă. Așa a marcat și cu Israel. Așa a încercat cu Luxemburg, dar s-a opus portarul de două ori, iar o dată balonul a lovit bara. La fel a jucat și cu Grecia. N-am văzut doar meciul cu Letonia.

În Azerbaidjan în schimb a înscris două goluri fabuloase pentru Xazar. Primul în victoria cu Inter Baku (1:0), după ce a preluat balonul la mijlocul terenului, a driblat pe drum 4 adversari și a tras plasat la vinclu de la 18 metri. Al doilea, recent, cu Simurg (3:0), driblând doi fundași și portarul advers. Singura diferență dintre el și Messi este că Denis joacă la ”Chelsea” din Kaukaz, iar argentinianul la FC Barcelona. Diferență mare, dar... Ce neșansă pentru el că s-a născut în Moldova...


Foto exclusiv: Serviciul de presă Xazar Lenkoran

Fotbalul moldovenesc. Culise (partea I)

De ce Dobrovolski nu vrea să plece din Moldova

Când Dobrovolski a revenit în Moldova toată lumea era în delir. O parte pur și simplu se bucura, alta se întreba retoric: ce caută fosta vedetă a fotbalului sovietic într-un fotbal lipsit de valoare și de bani?..

Răspunsul e simplu, deși puțini cunosc adevărul. Igor era plecat de mai mulți ani din Spania, unde nu s-a mai înțeles cu soția. N-a divorțat oficial, dar i-a lăsat casa și afacerea cu mezeluri. Cele trei fiice ale fostului campion olimpic au rămas cu mama lor la Madrid. În timp ce Igor a pornit hai-hui prin Rusia. A stat câțiva ani la Moscova, dar nimeni nu l-a băgat în seamă. Nici măcar cei de la Dinamo, unde ”Prințul” și-a petrecut cei mai frumoși ani ai carierei. De altfel, Dobrovolski a recunoscut într-un interviu din presa rusă că la Dinamo nici măcar paznicii nu-l mai recunosc... Păcat, pentru că este, după Lev Iașin, cel mai mare jucător al acestui club. Numai că timpurile se schimbă, mentalitatea este diferită, iar caracterul lui Dobrovolski – dificil...

Rămas fără bani, n-a vrut să se umilească în fața noilor patroni de la Dinamo. Și-a zis că le va demonstra că au greșit. Îi va face să regrete. Și a decis să vină în Moldova, unde s-a lansat în fotbalul mare ca jucător și unde, spera, să se lanseze la fel de spectaculos și ca antrenor. Așa a ajuns Dobrovolski, după 20 de ani, în Moldova.

Vrea președinte FMF

Mai departe povestea e cunoscută de toți. Numai că, doar cei apropiați știu ce planuri grandioase bântuie mintea celui poreclit ”Pijon”. Pentru că, între timp, Igor și-a schimbat prioritățile și a început să vrea mai mult. Dobrovolski își dorește să fie președinte al Federației moldovenești de fotbal. Nu e o glumă. A vrut să candideze chiar la ultimele alegeri, dar s-a speriat când a văzut câtă lume își dorește postul. În plus, prietenii care l-au ajutat să-și facă Fundația ”Igor Dobrovolski” (care nu se știe cu ce se ocupă, deși, cred că e destul de clar) l-au sfătuit să nu se bage pentru că Pavel Ciobanu avea o susținere devastatoare din partea Partidului Comuniștilor. Peste 3 ani, însă, cu siguranță își va depune candidatura. Mai ales că până atunci, speră el, va fi și mai puternic.

Visează să antreneze Zimbru

O altă dorință ascunsă a lui Dobrovolski este să antreneze FC Zimbru. Și nu doar atât. Igor vrea să fie un fel de Alex Ferguson la Zimbru. Să ia toate deciziile, inclusiv în politica de transfer. Ultima în primul rând. Problema cea mare în acest sens este că oficial Dobrovolski deține funcția de președinte al clubului Academia! De fapt el este unul dintre fondatorii acestei echipe, apărute peste noapte și care, inițial, se dorea a fi altceva: o Academie (școală) de fotbal pentru tinerele talente. În mare secret, conducerea Zimbrului a avut deja câteva contacte cu Dobrovolski. Nu este exclus ca Igor să renunțe oficial la orice relație cu Academia și în scurt timp să preea Zimbru în calitate de manager general.

Concluzia:

Dobrovolski este o persoană instabilă, greu de anticipat.
Își schimbă obiectivele de la zi la zi, ceea ce denotă lipsa de caracter.
Își dorește tot ce vede, ca un copil căruia îi place orice jucărie nouă pe care o vede.
Totodată este cea mai carismatică persoană din fotbalul moldovenesc. Pentru mine, ca jurnalist, ar fi păcat să plece...

foto: Moldova.sports.md

Călare pe noi

Unimedia prezintă vila președintelui țării de la Condrița într-o galerie foto care te lasă mască. Vezi pe această adresă http://www.unimedia.md/?mod=news&id=14199 de ce politicienii riscă totul pentru a ajunge la putere și de ce cei care dețin puterea nu se lasă plecați. Este absolut uluitor pe ce sunt cheltuiți banii din impozitele noastre! O țară întreagă muncește pentru ca o mână de guvernanți să trăiască bine! HUUUUUUUU!!! Hoților!!!



Sursa: www.unimedia.md

Semionov. Omul din umbră

Dacia - Zimbru 1:0

Mi-a plăcut jocul Daciei astăzi. Calm și autoritar. Fără șanse pentru Zimbru. Iată că și Semionov poate fi antrenor de Divizia Națională. Chiar dacă nu are licență. Chiar dacă ”se ascunde” în spatele lui Botnaraș pentru că așa prevede regulamentul FMF.

Veaceslav Semionov (53 ani) a făcut mereu parte din staful tehnic al Daciei. Adus de Igor Ursachi încă în 2001, a stat cuminte, în banca lui, fiind când al doilea, când al treilea antrenor din echipă. A așteptat umil să-i vină rândul. Și i-a venit. De când a plecat Pilipciuk, de exact 2 luni, Semionov este antrenor principal la Dacia (în acte figurează Sergiu Botnaraș din cauză că Semionov nu este posesor al Licenței A de antrenori – obligatorie conform regulamentului FMF).

7 victorii și o înfrângere (meciul cu Iskra, urmat de un scandal de arbitraj) este bilanțul la zi a lui Semionov ca principal al Daciei. Victoria de astăzi cu Zimbru a este a șasea consecutivă în campionat! Toate aceste rezultate vin ca urmare a unui joc bun prestat de echipă. Anume echipă și nu individualități, cum se întâmplă, de exemplu, la Zimbru. O întâmplare? Eu cred că nu. Mai degrabă consecința muncii prestate de Semionov. Un domn respectuos și modest, care a rămas mereu fidel fotbalului, muncind din greu în umbra altora și scoțându-i pe alții în față. De altfel, cum se întâmplă și acum, când laurii îi culege Botnaraș.

P.S. Am mers astăzi la meciul Dacia-Zimbru să-l văd la treabă, în mod special, pe atacantul Eric Sakey (foto). Spre marea mea surprindere, acesta, deși este perfect în regulă, nu a fost trecut nici măcar pe banca de rezerve. Am aflat motivul chiar în timpul meciului. Sakey are mari probleme de comportament sportiv, lipsind de la mai mult de jumătate din antrenamentele Daciei. Astfel golgheterul campionatului a rămas pe dinafara lotului și în cazul în care va continua să lipsească de la antrenamente nu va mai fi reprimit în echipă.

Posibil ca Sakey să urmărească anume asta, mai ales că împrumutul de la Olimpia Bălți îi expiră în această iarnă. Dar la mijloc ar putea fi și restanțele financiare pe care Dacia le are față de jucători. Deși se bat la titlu, jucătorii liderei nu au primit în acest sezon nicio primă de joc!..