Real Madrid a cîştigat 407 milioane de euro în 2009!

Real Madrid şi Barcelona domină Europa pe plan fotbalistic şi economic, arată un studiu efectuat în primele cinci ligi ale continentului.


"The Football Transfer Review", un studiu produs de firma de management sportiv Prime Time Sport, arată că Real Madrid şi Barcelona şi-au crescut veniturile la 407 milioane de euro, respectiv 385 de milioane de euro în sezonul 2008-2009.

Cei mai tari din Premier League au fost cei de la Arsenal, cu 357 de milioane de euro, în timp ce Manchester e abia pe locul 4, cu 317 milioane. Supremaţia financiară se reflectă şi în pe plan sportiv. Astfel, la mijlocul sezonului 2009-2010, Barca a fost prima, cîştigînd 86.7% din punctele puse în joc, Real a doua, 78.3%, Inter Milano a treia, 77.8%, şi Chelsea a patra, 75%.


sursa: gsp.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune