marți, 30 martie 2010

Cel mai sărac ministru

Ministrul tineretului şi sportului Ion Cebanu a câştigat în 2009 doar 19 mii de lei. Înafară de banii primiţi sub formă de salariu, Cebanu nu are alte venituri. Ministrul nu posedă averi imobiliare, însă este co-proprietar al unei firme ce NU activează. Cel puţin, acestea sunt datele din declaraţia de venit al ministrului tineretului şi sportului.

În 2009 Ion Cebanu a îndeplinit mai multe funcţii. Din partea primăriei a fost numit preşedintele consiliului de administraţie al unei companii de construcţii. A exercitat funcţia de consilier municipal şi a lucrat la câteva proiecte iniţiate de primărie. Chiar dacă a fost investit în funcţia de ministru în octombrie 2009, primul salariu l-a primit abia în februarie curent.

Astfel în 2009 Ion Cebanu a câştigat doar 19 mii 133 de lei. Conform declaraţiei depuse, acesta nu are bunuri imobile sau mobile. Unica avere sunt cele 50 la sută din Societatea cu răspundere limitată, care nu funcţionează şi nu aduce venit.

DECLARAŢIA DE VENITURI ŞI AVERE 2009
ION CEBANU (Ministru Tiniretului şi Sportului):

Venituri obţinute la locul de muncă de bază - 1.433 lei
Preşedinte al Consiliului de Administraţie (companie de construcţii) - 12.900 lei
Consilier în Consiliul municipal Chişinău - 4.800 lei
Bunuri Imobile: 0
Bunuri Mobile: 0
Capital economic: 50% din capitalul unei Societăţi cu răspundere limitată - fără venit.

ION CEBANU: Ministrul Tineretului şi Sportului:
"Nu am nimic pe mine, nu am, stau cu părinţii sau în chirie, dar mai mult cu părinţii."

Conform datelor neoficiale salariul unui ministru în Moldova constituie circa 7 mii de lei, fără premii. Astfel, în 2010 veniturile Ministrului Ion Cebanu vor fi de 4 ori mai mari decât cele din 2009.

luni, 29 martie 2010

”Bumby” şi ”Il capitano”

Primul Război Mondial. Americanul dăduse pacea pe război, italianul schimbase duelul de pe teren cu cel din tranşee. Unul supravieţuia, pentru a povesti lumii. Celălalt, din păcate, nu

Nu-şi vorbeau. Cînd o făceau, după 10 minute îi cam dureau mîinile. Primul scosese întîiul ”oaaa” la Milano, cu limba lui Dante pe masă. Celălalt, american get-beget, ajunsese însă lîngă Dom. Paturile lor erau lipite. Toamna lui 1918, un spital de campanie, la marginea frontului italo – austriac. Fuseseră răniţi.

Îşi ”desenaseră” viaţa de 20 de ori. Ce erau să facă? Unul era operat la picioare, celălalt stătea cu un glonţ în el pentru că medicii nu se prea înghesuiau să-l opereze…

”Macaronar” din Porta Ticineste, avea doar 19 primăveri cînd nişte băieţi, vreo 43, de la Milan Cricket and Football Club, supăraţi că străinilor nu prea li se permitea accesul în echipă, au fugit şi, în fumul restaurantului, au pus bazele noii echipe, cu deschidere către imigranţi.

”Yankeul” nu prea pricepea asta cu ”fotbalul”, dar dădea din cap afirmativ.

La 19 primăveri, lăsase America-cea-fără-de–război şi ajunsese în Europa ca voluntar al Crucii Roşii. Ambulanţier pe o bicicletă, poposise în Parisul devastat de bombe, apoi luase cap-compas frontul italian, trecuse prin Milano şi se oprise în Fossalta di Piave.

Fiecare cu medalia lui!
Mustăciosul cu freză făcută cu pieptenul de os îi tot arăta o medalie. Pe ea scria ”Lo Scudetto”, 24 aprilie 1910. O săruta mereu. Instantaneu, plîngea. Zicea ceva de colegi de-ai lui, din marea echipă. Fusese primul căpitan, fusese primul antrenor, fusese primul team – manager, fusese primul giocatore din ”La Beneamata” care debutase pentru squadra azzurra într-un ”omor”, contra Franţei.

Cel de peste Atlantic mormăia ”Yeah, yeah!”, apoi se apuca şi el să turuie. Îi răspundea ”macaronarului” tot cu o chestie rotundă. Pe ea scria: ”Repvbblica Italiana - Medaglia d’Argento al Valore Militare”. Terminase de împărţit ciocolată şi ţigări în plin front. Austro-ungarii, cu ultimele răsuflări ale imperiului lor, trăseseră cu mortierul. 8 iulie. Cu ambele picioare lovite, cu şrapnele în carne, cărase un italian lovit în cîrcă preţ de doi kilometri ca să-l salveze. Nu ştia cine e, ce hram poartă, nu-i înţelegea strigătele, dar…Cînd l-au decorat, s-au chinuit să-i zică în limba ”lebedei” din Avon că e ”întîiul american rănit în primul război…”

După ce-şi termina discursul, porneau pe ceartă, fiecare pre glasul lui: unul nu pricepea cum trăiesc oamenii fără mingea rotundă, celălalt nu înţelegea cum se poate respira fără a şti ce e aia o ”bază” şi care sînt cei opt de la ”New York Giants”.

”Bumby” era Ernst Hemingway, marele scriitor american, cu ”Adio, arme!”, ”Pentru cine bat clopotele” ori ”Bătrînul şi marea”.

”Il capitano” se numea Virgilio Fosatti. Fusese ”Capul limpede” cu care Internazionale Milano cucerise primul titlu din istorie.

sursa: http://blogsport.gsp.ro/oprisan

Giovanni Becali a făcut spectacol la un turneu de poker



sursa: www.gsptv.ro

joi, 25 martie 2010

Cupa Mondială filmată de Publika TV



Reporter: Vitalie Maistru
Sursa: Publika TV

Dacia s-a întărit


Fiii rătăciţi s-au întors acasă! Internaţionalii moldoveni Victor Bulat şi Dumitru Popovici au revenit în lotul Daciei. Aceştia şi-au căutat un angajament în Rusia, dar fără succes.

Victor Bulat a fost în probe la echipele ruse Anji Mahacikala şi Şinnik Iaroslavl. Iar Dumitru Popovici chiar a semnat pentru un an cu Baltika Kaliningrad. Cel puţin astfel a anunţat site-ul oficial al clubului din liga a doua a Rusiei. Reveniţi în Moldova, ambii au fost legitimaţi pentru Dacia la FMF. Aceştia vor putea evolua pentru lupii galbeni deja în etapa a 24-a a Diviziei Naţionale contra lui Sfîntul Gheorghe. Bulat are 8 meciuri jucate pentru naţională, în timp ce Popovici unul singur.


sursa: Publika TV

Lilia, Corina şi Andreea

Lilia, Corina şi Andreea, de aici vine numele echipei Lilcora Chişinău, lidera Diviziei A la fotbal. Lilcora a luat naştere în anul 2005, iar preşedintele şi finanţatorul clubului, Andrei Grama a luat decizia de a numi echipa cu primele litere ale soţiei sale, Lilia şi a fiicelor Corina şi Andreea. Timp de patru ani Lilcora a evoluat în Campionatul Municipiului Chişinău, competiţie pe care a câştigat-o de trei ori, iar în acest sezon a debutat în Divizia A, unde este lider cu 50 de puncte din 54 posibile.

miercuri, 24 martie 2010

ȘOC! Lilcora refuză Divizia Națională!

Lidera Diviziei A, Lilcora Chişinău nu va juca în Divizia Naţională, chiar dacă va încheia campionatul pe prima poziţie!

Preşedintele şi finanţatorul clubului, Andrei Grama a declarat că Divizia Naţională este o pălărie prea mare pentru Lilcora, care este lipsită de experiență. Și asta în condițiile în care la lidera Diviziei A joacă fotbaliști care au cochetat cu echipa națională sau au evoluat în campionatul Elveției.

Chiar dacă este principala favorită la promovare, lidera Diviziei A, Lilcora Chişinău a refuză să joace din sezonul viitor în Divizia Naţională. Cel puţin aşa susţine Andrei Grama, preşedintele şi finanţatorul clubului:
- Pentru anul acesta nu ne-am propus aşa obiectiv. Pentru viitor... mai vedem.
- Chiar dacă ocupaţi primul loc tot nu doriți să jucați în Divizia Naţională?
- Nu, nu!
- Din ce cauză?
- E prematur ca din primul an să tindem la Divizia Naţională. Vrem să ne prezentăm bine în Divizia A, să fim cunoscuţi, să prindem rădăcini în fotbalul moldovenesc şi pe urmă mai vedem. Posibil că vom tinde şi la Divizia Naţională.

Jucătorii echipei Lilcora au păreri împărţite. Unii consideră că primul eşalon este prea mult pentru Lilcora, iar alţii cred că s-ar descurca în Divizia Naţională.

EUGEN CHEPTENE, jucător Lilcora
"Echipa care promovează din Divizia A trebuie să aibă o situație financiară stabilă, să colaboreze cu impresari buni, care să aducă jucători de valoare. Toate acestea necesită bani mulți. Degeaba ne calificăm în Divizia Naţională, dacă vom încasa în toate meciurile câte 5-7 goluri."

VLADIMIR TANURCOV, jucător Lilcora
"Eu cred că nivelul fotbalului moldovenesc nu e aşa de înalt şi fără probleme am putea face faţă. Nu cred că vom fi outsideri în Divizia Națională."

Lilcora Chişinău se află pe primul loc în Divizia A, reuşind 16 victorii şi 2 rezultate de egalitate în 18 meciuri. Conform regulamentului FMF, în Divizia Naţională promovează echipa clasată pe primul loc în Divizia A, iar clubul de pe poziţia secundă joacă barajul pentru promovare cu echipa de pe locul 11 din Divizia Naţională.

sursa: Publika TV

luni, 22 martie 2010

Poveştile fotbalului: Gigantul de la Blackwell

William Henry “Fatty” Foulke (Foulk sau Foulkes) a fost unul dintre cei mai buni portari din Anglia la începutul secolului 20. La 1,90 înălțime (neobișnuit pentru acele vremuri) și în special cele aproximativ 150 kilograme au făcut din Foulke un colos care a rămas în istoria fotbalului din Anglia.

Născut în 1874, Foulke s-a simțit atras de sport încă din copilarie, începând să practice cricketul și fotbalul în același timp.A început fotbalul la Blackwell Colliery Football Club pe când avea 18 ani, impresionând în primul sau sezon, iar ofertele de la cluburi mari nu au întârziat să apară.

Cei Derby County l-au dorit cu insistență, admirându-i surprinzătoare abilitate, având în vedere și prietenia cu Blackwell. În cele din urmă, Sheffield a fost clubul care a reușit să obțină semnătura lui “Fatty” Foulke. Pe 28 aprilie 1894 avea loc Supercupa din Derbyshire, cei de la Blackwell reușind victoria, însă Foulke semna noul contract cu Sheffield chiar în vestiarul propriei sale echipe. Cu noua sa echipă a reușit să câștige două cupe ale Angliei.

Personalitatea lui l-a făcut cunoscut în toată Anglia. Discuțiile continue cu colegii săi sau cu adversarii au facut ca Foulke să apară din ce în ce mai des în presa din insulă. L-am putea compara cu Cantona, Stoichkov .. adică un astfel de caracter, însă la 150 de kilograme. Se pare ca în timpul unui meci pe care echipa sa îl câștiga lejer, s-a plictisit în poartă și a hotărât să plece la o plimbare. Meciul a fost suspendat până când s-a rezolvat problema cu portarul.

În 1905 a semnat cu Chelsea devenind în scurt timp un idol pe Stamford Bridge, fiind de altfel și primul căpitan din istoria clubului. Într-o zi, jucând împotriva celor de la Burton, a reușit să apere două penaltyuri executate de același jucător. Antrenorul și-a criticat jucatorul pentru că a tras direct în Foulke, însă jucătorul a avut o replică memorabilă: ”Unde vrei sa trag, nu vezi că ocupă toată poarta”.

Nu a rezistat în capitală decât un an, transferându-se în următorul sezon la Bradford City, datorită unor probleme personale. Și aici a reușit să rămână în memoria fanilor, mai ales după ce într-un meci și-a uitat tricoul acasă și cum nu se găsea un tricou pe mărimea sa a fost nevoit să joace cu o patură pe el. De remarcat este faptul că a reușit să nu murdăreasca deloc aceea patură.

Datorită fizicului său care nu îi mai permitea să își mai mențină echilibru, a fost nevoit să se retragă, lăsând în spate o carieră incredibilă, plină de momente memorabile, reușind să joace si un meci pentru echipa națională, împotriva Țării Galilor, meci câștigat cu 4-0.

De atunci a avut multe probleme de sănătate și în 1916 la vârsta de 42 de ani a murit se pare din cauza unei pneumonii. În Anglia oamenii încă își mai amintesc de “Fatty” Foulke ca fiind unul dintre cei mai buni portari din istoria țării, dovadă fiind și cartea care a fost publicată acum cațiva ani, amintind cariera sa, carte intitulată sugestiv “Colossus”.

Jucători noi pentru naţională

Antrenorul secund al naţionalei, Ion Testemiţanu caută noi jucători pentru selecţionata Moldovei. După meciul Zimbru Chişinău - Viitorul Orhei, Testemiţanu i-a remarcat pe Oleg Andronic, Eugen Sidorenco, Ion Demerji şi Alexandru Antoniuc de la "galben-verzi". Surpriza este că şi un jucător de la Viitorul ar putea fi selecţionat.

Antrenorul secund al naţionalei, Ion Testemiţanu a fost prezent la meciul din etapa a 23-a a Diviziei Naţionale dintre Zimbru Chişinău şi Viitorul Orhei, scor 1-0. Acesta şi-a notat evoluţia fiecărui jucător în parte şi a dezvăluit după meci cine ar putea fi convocat la selecţionată.

ION TESTEMIŢANU, secund naţională
"De la Zimbru mai sunt vreo câţiva candidaţi care ar putea în viitor să joace la naţională: Antoniuc, Demerji, care mi-a plăcut mult azi, Sidorenco. Ei toţi dacă vor lucra mult şi vor progresa vor ajunge la naţională."

IVAN TABANOV, antrenor Zimbru
"Eu cred că Oleg Clonin ar putea fi convocat la naţională."

Testemiţanu a pus ochiul şi pe un jucător de la Viiorul Orhei.

ION TESTEMIŢANU, secund naţională
"Posibil poate va veni un jucător bun."

VLADIMIR GHERASIMOV, secund Viitorul
"În ultimul timp se remarcă Alexandru Cucu, care a jucat şi în centru şi pe benzi, iar meciul trecut a înscris trei goluri. Progresează băiatul."

duminică, 21 martie 2010

Şcoli de karate pe lângă bisericile din Moldova!

Şcoli de arte marţiale lângă toate bisericile şi mănăstirile din Moldova! Asta îşi doreşte Anton Ignat, preşedintele Federaţiei de Karate-do Tradiţional. Reprezentaţii mitropoliei spun că sunt pregătiţi pentru colaborare.

Anton Ignat crede că cea mai bună educaţie pentru tineri este karateul îmbinat cu religia. Antrenorul vrea să deschidă şcoli de arte marţile pe lângă bisericile şi mănăstirile din Moldova.

ANTON IGNAT, preşedinte FM Karate-do Tradiţional
"Aceste gânduri le am demult. Noi am început să practicăm karateul încă din anii 80. În anii 90 am avut ocazia să ne întâlnim cu prezentatorul budismului din Japonia, Samuel Ikucea, care a fost la noi în ţară. Ei au venit cu o propunere să facem o organizaţie de tineret care să se numească Akonshu."

Reprezentanţii mitropoliei Moldovei acceptă ideea sensei-ului de a forma şcoli şi de a colabora cu biserica doar cu condiţia ca aceştia să nu propage elemente din cultura budistă.

VADIM CHEIBAŞ, protoiereu
"Este o ideea binevenită. Nu văd nicio problemă. Antrenamentele să se desfăşoare în săli sportive şi să nu fie nicio influenţă din cultura budistă."

Dacă ideea preşedintelui Federaţiei de Karate-do Tradiţional va fi realizată, Moldova va deveni prima ţară ortodoxă care va avea şcoli de arte marţiale pe lângă biserici. Singura mănăstire din lume care deţine o şcoală de lupte este Shaolinul. Templul se află pe muntele Songshan din China. Acolo se parctică artele marţiale, reunite sub numele de „Boxul de la Shaolin”.

sursa: http://www.publika.md/
foto: http://www.timpul.md/

sâmbătă, 20 martie 2010

Mourinho îl va urmări pe Epureanu!


Antrenorul lui Iner Milano, Jose Mourinho va fi prezent mâine la derbyul campionatului Rusiei, CSKA Moscova - Dinamo Moscova. Astfel ”The Special One” îl va vedea la treabă pe căpitanul naționalei Moldovei, Alexandru Epureanu, care a fost anunțat titular pentru partida de pe Arena Himki, anunță sports.ru.

Mourinho va veni în primul rând pentru a urmări viitoarea adversară din sferturile Ligii Campionilor, echipa CSKA. Meciul CSKA - Dinamo va conta pentru etapa a 2-a a campionatului Rusiei. Ambele formații au obținut victorii în prima etapa, cu același scor, 1-0.

Olimpia provoacă Sherifful

Clubul de fotbal Olimpia Bălți roagă Sherifful să joace meciul direct de la Tiraspol la Bălți!

Adresarea vice-preşedintelui clubului Olimpia, Serghei Chiseliov, către conducerea FC Sheriff.

Stimată conducere a clubului de fotbal Sheriff!
În acest sezon al Diviziei Naţionale, două din cele trei meciuri planificate între Olimpia şi Sheriff, din diferite motive, s-au disputat la Tiraspol. Sorţii au decis ca şi meciul etapei a 26-a a Diviziei Naţionale să se joace pe arena din Tiraspol.
Este o nedreptate faţă de fanii din Bălţi, pentru care echipa noastră joacă fotbal, să nu-şi vadă campioana Moldovei timp de un an!
Din fericire, clubul Sheriff şi fanii acestuia au avut un sezon extraordinar, echipa demonstrînd cele mai bune rezultate din istoria existenţei sale. Sheriff a luptat pînă la urmă pentru a juca meciurile play-off ale Ligii Europei. În acele clipe, ore, zile aţi fost susţinuţi de întreaga ţară, inclusiv de fanii bălţeni. Împreună v-am sprijinit, v-am încurajat, v-am mers în întîmpinare. Cererea dumneavoastră de a amîna meciul dinre Olimpia şi Sheriff pe o perioadă de jumătate de an a fost acceptată şi înţeleasă. Sinceri să fim, nu a fost o decizie atît de simplă. Dar atît noi, cît şi fanii noştri, eram conştienţi de corectitudinea deciziei date, pentru că echipa dumneavoastră apăra onoarea Republicii Moldova.
Din păcate, primăvara neaşteptat de rece, nu a permis buna desfăşurare a meciului amînat la Bălţi. Pentru oraşul nostru, unde 40% din locuitori merg la meciuri, decizia de a juca meciul amînat la Tiraspol a fost echivalentă cu o tragedie.
Din numele clubului de fotbal Olimpia şi a tuturor fanilor fotbalului din Bălţi vă cerem acordul pentru disputarea meciului rundei a 26-a a Diviziei Naţionale dintre Sheriff şi Olimpia nu în Tiraspol ci în Bălţi.
Astăzi este rîndul dumneavoastră de a da dovadă de înţelegere şi colaborare. Fanii fotbalului din Bălţi vor să-şi vadă campioana ţării şi cea mai puternică echipă a Moldovei în oraşul lor natal!

Rapid a schimbat antrenorul


Componenţa staffului tehnic al clubului de fotbal Rapid Ghidighici a suferit schimbări după meciul de miercuri. Astfel, atât antrenorul principal - Spiridon NICULESCU, cât şi cel secund - Valentin ZMEU, au depus cereri de demisie, după o înţelegere bilaterală cu conducerea clubului.
Să reamintim că tehnicianul principal – Spiridon NICULESCU, a antrenat echipa din septembrie 2009, pe parcursul acestei perioade FC Rapid a învins de 4 ori, a remizat de 3 ori şi a pierdut de 5 ori.
Tehnicianul secund – Valentin ZMEU, a activat la echipă de mai mult de 5 ani, şi a depus un aport considerabil în pregătirile fotbaliştilor.
Începând cu data de 19.03.2010, fotbaliştii clubului FC Rapid, vor fi antrenaţi de către Serghei SÂRBU, ajutat de către Vitalie MOSTOVOI.
Ambii tehnicieni sunt deţinători de licenţa „A”. Serghei SÂRBU până acum a fost secundul lui Vlad GOIAN la FC „Iskra-Stal” Râbniţa, iar Vitalie MOSTOVOI a activat la CSCA-Buiucani.
Preluat de pe http://www.fcrapid.md/

joi, 18 martie 2010

Inspirat de Ion Testimițanu

Azi dimineață am fost sunat de Ion Testimițanu. Am așteptat sunetul lui, nu m-a surprins. Știindu-i caracterul am intuit că va dori să-mi comenteze personal ultimele două postări audio ale interviurilor contradictorii date de el pentru presa din Azerbaidjan, respectiv Publika TV...

Oamenii de la noi au o natură specifică de a reacționa doar atunci când sunt criticați. Majoritatea moldovenilor nu fac o diferență între calitatea de persoană publică și cea privată. Nu înțeleg că din momentul în care îți dorești și ajungi să fii om public devii supus riscului de a fi sancționat de fiecare dată când greșești. Iar asta nu vine din dorința ziaristului, în cazul dat – a mea, de a te defaima. Din contră, atunci când critic pe cineva fac asta ca să înțeleagă ce a greșit și să găsească soluția mai bună. Or acesta este unul dintre rolurile presei, pe lângă informare, etc. În loc să încerce să se corecteze, majoritatea oamenilor publici de la noi se supără sau și mai rău, ajung chiar să te amenințe. Am avut destule cazuri.

M-a surprins plăcut Pavel Ciobanu în timpul vizitei la Publika TV. Șeful de la Federația a spus că putem să-l criticăm atunci când greșește. Nu știu dacă a spus-o sincer. Oricum, dacă omul este conștient că și critica ajută la perfecționare, deja e un lucru bun. Iar Ciobanu este, cred, persoana pe care am criticat-o cel mai mult. Și aici vreau să fac O REMARCĂ IMPORTANTĂ: atunci când critic pe cineva – critic exlusiv funcția pe care o exercită, modul de a o aplica și metodele, nicidecum personalitatea persoanei sau viața privată. Chiar dacă uneori am mai scris de cazuri hazlii din viața personală, am făcut-o doar sub formă de povestiri haioase, pentru că am considerat tot timpul că moldovenii au gust și știu să savureze un banc de calitate. Adevărul este că mulți din cei pe care îi critic chiar îmi sunt simpatici ca oameni, dar cel mai important – îi respect.

Puțini sunt cei care înțeleg că trebuie să aprecieze chiar și atunci când sunt criticați. Pentru că dacă sunt crtiticați, înseamnă că au greșit. Mai țineți minte cine NU greșește? Corect. Doar cel ce NU muncește!

Revenind la Ion Testimițanu, am rămas mască astăzi când mi-a zis că a apreciat faptul că l-am deconspirat. ”Așa trebuie să procedeze o presă adevărată”, a spus secundul naționalei. Chiar dacă la început am crezut că e sarcastic, în continuarea dialogului telefonic am înțeles că Ion vorbește serios. Asta înseamnă că anii petrecuți în Anglia și alte țări unde oamenii au o altă mentalitate decât cea a moldovenilor nu a trecut pe lângă fostul mare fotbalist. Iar asta mă face să privesc cu optimism în viitor.

Declaraţia lui Testimiţanu pentru Publika TV

Ion Testimiţanu a declarat pentru Publika TV că nu a dat niciun interviu presei din Azerbaidjan şi nu a confirmat jurnaliştilor azeri că meciul Moldova - Azerbaidjan se va juca. Ascultă mai jos.

miercuri, 17 martie 2010

Testimițanu prins cu mâța-n sac!

Cu câteva minute în urmă am primit un mesaj de la un jurnalist din Azerbaidjan, pe care vă propun să-l vedeți integral.

Добрый вечер, уважаемый коллега! Меня зовут Рустам Пириев, я корреспондент спортвного сайта ExtraTime.az, на котором вышло интервью с Ионом Тестимицану. Я видел ваш материал об этом интервью, где вы вместе с Тестимицану опровергли факт разговора с азербайджанскими СМИ! К сожалению, ваша информация была не верной. Не буду говорить, что это вы неправильно написали, возможно, Ион сам захотел опровергнуть информацию. Тем не менее, я хочу отправить вам аудиозапись того интервью, где он говорит, что сам выступил с инициативой сыграть против Азербайджана. Вот ссылка:
http://rutube.ru/tracks/3035355.html
Надеюсь, что вы поступите честно и поставите от моего имени опровержение. Это будет объективно и позволит читателям разобраться, кто прав, а кто нет!!! Заранее спасибо и желаю вам успехов в будущем!!!!

Mai jos aveți în format audio interviul dat de Ion Testimițanu presei din Azerbaidjan. Mâine veți avea interviul telefonic dat de Testimițanu pentru Publika TV, în care secundul naționalei îi face cu sare și piper pe cronicarii sportivi din Azerbaidjan și în care se jură că nu a vorbit cu nimeni din presa azeră.

Balint îl vrea pe românul Arbănaș la naționala Moldovei!


După ce a eșuat în tentativa de a-l aduce la naționala Moldovei pe George Florescu, selecționerul Gabi Balint s-a orientat spre un alt fotbalist român. Este vorba de mijlocașul echipei Sheriff Tiraspol, Constantin Arbănaș (26 ani). Potrivit jurnalistului Alexandru Cozer (http://analizemd.blogspot.com/), Balint a declarat la Digi Sport că FMF a început demersurile pentru a-l ”naturaliza” pe Arbănaș (foto), care a mai jucat în România la Gloria Bistrița.

Balint a mai declarat la Digi Sport că nivelul Diviziei Naționale se poate compara cu Liga a 2-a românească, de la mijloc în jos. Selecționerul Moldovei a mai adăugat că dacă ar răspunde la convocare toți jucătorii din Rusia, ar putea pune probleme mari „granzilor” grupei, dar că și în condițiile actuale este sigur că naționala noastră va furniza mari surprize în preliminariile pentru Euro 2012.

Nicolae Juravschi despre Publika TV: FANTASTIC!


Președintele Comitetului Național Olimpic, Nicolae Juravschi a vizitat și el astăzi sediul Publika TV. Campionul olimpic din 1988 a rămas impresionat de noua televiziune de știri, care se va lansa în aprilie. ”E ceva fantastic! Se vede că s-au făcut investiții serioase”, a exclamat Juravschi imediat ce a intrat în sediu.
Nicolae Juravschi a găsit imediat subiect de discuții cu fiecare reporter în parte. Și nu doar despre sporturile olimpice. A vorbit inclusiv despre problemele pe care le au cei care practică dansurile sportive cu Petru Gozun.
Șeful CNO a declarat că Statul nu are cum cere de la sportivi performanță atâta timp cât nu există o finanțare și o susținere pe măsură, cât timp nu avem un stadion olimpic, o sală polivalentă decentă sau o bază olimpică. ”Nici măcar nu ne-a sunat nimeni de ”sus” să ne întrebe dacă am fost la Olimpiadă...”, s-a confesat Juravschi.

Moldova va juca un amical cu Honduras

Preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, Pavel Ciobanu, a fost astăzi dimineaţă în vizită la Publika TV. El a avut un dialog cu jurnaliştii din Departamentul Sport, în care a precizat că aşteaptă de la ei o reflectare obiectivă a fenomenului fotbalistic. "Când greşim chiar vă rog să ne criticaţi, numai să fiţi obiectivi", a spus Ciobanu.
Şeful fotbalului a declarat că s-a stabilit deja disputarea a două meciuri amicale în cantonamentul pe care echipa naţională îl va susţine în Austria, la sfârşitul lunii mai. Astfel, pe 26 mai vom juca împotriva Azerbaidjanului, iar pe 30 mai - cu Honduras, echipă calificată la Mondialul din Africa de Sud. "În principiu Radu Rebeja este responsabil de echipa naţională şi el cunoaşte toate detaliile. Eu ştiu că s-au înţeles cu Azerbaidjan, iar cu Honduras au rămas de stabilit ultimele detalii. Asta înseamnă că 99% vom juca şi cu Honduras", a explicat Ciobanu.

Pavel Ciobanu a mai spus că echipa Academia ar putea primi premiul Fayr Play pentru faptul că a acceptat rejucarea meciului cu Olimpia Bălţi: "În mod normal trebuiau să câştige 3 puncte la masa verde, dar cei de la Academia au cerut ca meciul să se joace. A fost un gest frumos, cu atât mai mult că au acceptat să joace în timpul săptămânii, fără să perturbeze calendarul campionatului".

marți, 16 martie 2010

Campioana mondială și europeană la dansuri sportive, Olga Fedosenco va prezenta știrile din sport în limba rusă la Publika TV

Frunză a semnat azi

Internaţionalul moldovean Viorel Frunză a semnat azi dimineaţă un contract valabil până în noiembrie cu echipa din Kazahstan, FC Atyrau. Frunză speră ca o evoluţie bună la noua sa echipă să-i redeschidă porţile naţionalei. La formaţia kazahă va evolua şi un alt jucător moldovean, Vasile Ţuguţchi. Cei doi fotbalişti au fost transferaţi la insistenţa antrenorilor Viktor Pasulko şi Igor Ursachi.

Internaţionalul moldovean Viorel Frunză va evolua în următoarele opt luni la formaţia din Kazahstan, FC Atyrau. Frunză a avut oferte de la mai multe echipe din Kazahstan şi Belarus, dar a ales să joace sub comanda fostului selecţioner al Moldovei, Viktor Pasulko, care a preluat-o pe Atyrau la începutul lunii martie. Alături de Frunză la echipa kazahă va juca şi fostul jucător al echipei Viitorul Orhei, Vasile Ţuguţchi.

PETRU EFROS, agent FIFA
"Frunză a semnat până pe la finalul sezonului, până pe 15 noiembrie. Şi Ţuguţchi la fel. Ei au avut şi alte oferte, dar aici ei cunoşteau antrenorul şi antrenorul îi cunoştea pe ei. Ursachi îl cunoştea pe Ţuguţchi şi Pasulko pe Frunză. Variante pentru Frunză erau şi Tobol şi Ordabasî şi Naftan, câştigătoarea cupei din Belarus, dar condiţiile financiare erau aici mai bune. Jucătorii au ales să joace la Atyrau."

Frunză speră ca în urma evoluţiilor bune de la echipa de club să fie convocat la naţionala Moldovei.

VIOREL FRUNZĂ, FC Atyrau
"Am semnat până la finalul sezonului. Am ales cred că cea mai bună variantă din ce era. Sper să revin la naţională, visul meu e să joc acolo, deja depinde cum voi juca aici şi depinde de antrenor."

Viorel Frunză şi-a început cariera de fotbalist profesionist în 1996 la Agro Chişinău. A mai jucat la Zimbru Chişinău, FC Vaslui, CFR Cluj, Ceahlăul Piatra-Neamţ, PAOK Salonic şi Spartak Nalcik. Pentru naţionala Moldovei a evoluat în 25 de meciuri şi a marcat 6 goluri.

Testimiţanu i-a făcut pe jurnalişti minciunoşi

Secundul naţionalei s-a supărat pe presa din Azerbaidjan! Ziarele azere au publicat un interviu cu Ion Testimiţanu, care ar fi declarat că Moldova va juca un amical cu Azerbaidjan. Testimiţanu susţine însă că nu a vorbit cu jurnaliştii azeri, dar a precizat că cele două Federaţii se află în negocieri.

Microbiştii din Moldova au fost dezinformaţi de publicaţiile sportive din Azerbaidjan. Acestea au scris că pe 26 mai, în Austria se va desfăşura un meci amical dintre Moldova şi Azerbaidjan. Site-urile sportive din această ţară au publicat şi câteva interviuri cu jucătorii moldoveni care evoluează în campionatul azer. Astfel Vadim Boreţ şi Denis Calincov s-au dat cu părerile despre meciul "fantomă". Mai mult decât atât, în mass-media din Azerbaidjan a apărut şi un interviu cu Ion Testemiţanu.

ION TESTEMIŢANU, antrenor secund al naţionalei Moldovei
"Eu nu am dat nici un interviu. Presa a inventat totul. Ei au scris cum au vrut, că eu sunt antrenor, că eu m-am înţeles cu cineva. N-am vorbit cu nimeni din Azerbaidjan."

Testimiţanu a ţinut să precizeze că se duc tratative pentru un amical între Moldova şi Azerbaidjan.

ION TESTEMIŢANU, antrenor secund al naţionalei Moldovei
"Cu Federaţia din Azerbaidjan suntem la nivel de discuţii. Asta da, eu pot să spun. Dar nu-i sigur nimic."

Vicepreşedintele FMF, Radu Rebeja, a declarat anterior pentru Publika TV că naţionala va pleca în Austria doar dacă îşi va găsi adversari pentru meciuri amicale. Iar partida Moldova - Azerbaidjan este doar un zvon ce a apărut în presă.

luni, 15 martie 2010

Spune ce gândești

Bugaiov, V.Andronic şi Ilescu au devenit "kazahi"

Internaţionalii moldoveni Igor Bugaiov, Valeriu Andronic şi Denis Ilescu vor juca în Campionatul Kazahstanului! Toţi cei 3 fotbalişti au semnat pe un an cu Lokomotiv Astana. Aceştia vor putea debuta pentru fosta echipă a lui Egor Titov şi Andrei Tihonov pe 22 martie, în prima etapă a campionatului din Kazahstan, contra formaţiei Kairat.

După ce s-a despărţi de foştii internaţionali ruşi Egor Titov şi Andrei Tihonov, Lokomotiv Astana a semnat un contract pe terment de un an cu 3 fotbalişti moldoveni: Igor Bugaiov, Valeriu Andronic şi Denis Ilescu.

DENIS ILESCU, jucător Lokomotiv
"Toţi trei am semnat. Mi-au propus un contract mai bun decât cel iniţial şi am semnat."

Igor Bugaiov şi Denis Ilescu (foto) s-au aflat în probe la echipă din Kazahstan timp de o lună şi jumătate. Bugaiov a înscris mai multe goluri în cantonamentele din Turcia, iar Ilescu a dat siguranţă defensivei.

DENIS ILESCU, jucător Lokomotiv
"Antrenorul german al echipei Lokomotiv a zis că nu înţelege de ce pe mine nu m-au convocat la naţională pentru amicalul cu reprezentativa Kazahstanului. Acesta a mai spus că în viitorul apropiat voi deveni titular la naţională."

Cel de-al 3 moldovean, Valeriu Andronic a venit la Lokomotiv cu câteva zile înaintea amicalului Moldova - Kazahstan. Acesta a părăsit-o pe Bohemians şi a schimbat campionatul Cehiei pe cel din Kazahstan.

DENIS ILESCU, jucător Lokomotiv
"Antrenorului i-a plăcut de Andronic. A spus că este un jucător foarte bun, dar mai trebuie să lucreze la capitolul condiţie fizică."

Jucătorii moldoveni vor putea debuta oficial pentru Locomotiv pe 22 martie. În prima etapă a campionatului din Kazahstan, Lokomotiv va întâlni pe teren propriu Kairat Alma Atî.

sursa: Publika TV

"Rusul" Golovatenco a semnat pentru Kuban

Este oficial! Victor Golovatenco a semnat cu formaţia din liga a doua a Rusiei, Kuban Krasnodar. El a devenit cel de-al patrulea moldovean de la echipa antrenată de Dan Petrescu, după Stanislav Namaşco, Igor Armaş şi secundul Emil Caras. Chiar dacă va fi legitimat ca rus, Golovatenco vrea să îmbrace în continuare tricoul naţionalei Moldovei.

După o perioadă de aproape 2 luni în care s-a aflat în probe la Kuban Krasnodar, internaţional moldovean Victor Golovatenco a semnat cu echipa din Rusia.

VICTOR GOLOVATENCO, jucător Kuban
"Eu am semnat deja. Încă nu ne-au legitimat, dar cred că voi fi legitimat ca rus."

Pe lângă meciurile din campionatul Rusiei, Golovatenco vrea să continuie şi evoluţiile la naţionala Moldovei.

VICTOR GOLOVATENCO, jucător Kuban
"Voi veni cu plăcere dacă o să fiu convocat. Chiar dacă voi fi legitimat ca rus asta nu înseamnă că eu nu am voie să vin la naţională."

Golovatenco însă nu exclude că pot apărea obstacole din cauza suprapunerii meciurilor din calendarul naţionalei Moldovei cu cele din campionatul rusesc.

VICTOR GOLOVATENCO, jucător Kuban
"În divizia a doua rusească nu e pauză când se joacă meciurile din preliminarii. Am înţeles, însă, că vom fi lăsaţi să venim la naţională. Eu cred că totul va fi bine."

Victor Golovatenco alături de ceilalţi internaţionali moldoveni de la Kuban, Stanislav Namaşco şi Igor Armaş, au fost titulari în meciul amical cu Bananţ din Turcia, scor 3-1. Golovatenco a avut o ocazie în minutul 7 după ce a reluat cu capul o centrare din corner. Armaş şi Golovatenco a fost schimbaţi la pauză la scorul de 1-0, iar Namaşco a jucat toate cele 90 de minute. Ultimul meci amical al echipei Kuban în cantonamentul din Turcia va avea loc pe 17 martie împotriva lui Dinamo Brest din Belarus.
sursa: Publika TV

duminică, 14 martie 2010

Balint impresionat de Publika TV

Gabi Balint a fost azi la Publika TV. Selecționerul Moldovei a povestit despre perioada de glorie a echipei Steaua, despre pasiunea lui pentru motociclete și despre problemele de la națională.

Din ce am reținut, Balint a rămas decepționat de nivelul campionatului intern. Chiar și așa a remarcat câțiva jucători pentru echipa națională. Nu a dat nume ”ca să nu-i descurajez pe ceilalți”, la fel cum n-a dat numele jucătorilor care l-au dezamăgit în amicalul cu Kazahstan: ”Orice fotbalist poate prinde o zi mai proastă”.

Balint spune că nu este un ”salvator” pentru națională și că trebuie să fim realiști: nu putem sări mai sus decât capul. Își face cele mai multe griji cu jucătorii de la Kuban Krasnodar, care ar putea lipsi de la convocări. Cu naturalizările e mai greu decât s-a crezut inițial. Deocamdată nu are nicio candidatură reală.

La capitolul ”diverse”, selecționerul a povestit cum a înregistrat un disc de autor cu muzică electronică, de ce nu va vorbi niciodată în viață cu Marian Iancu și de ce Steaua din anii 80 nu avea nevoie de blaturi: pentru că era mult peste celelalte echipe.

În fine (de fapt a fost de la intrarea în sediu) Balint a afirmat că nu a mai văzut în viața lui un studio atât de mare și impresionant ca cel de la Publika TV.

sâmbătă, 13 martie 2010

Cuncluzii după meciul de azi

De la fotbalul pe teren sintetic până la femei gonflabile nu-i decât un pas...

Am văzut ultimele 30 de minute din meciul Zimbru - Dinamo 3-1. Prea mult la calitatea fotbalului pe care îl avem. Dar n-am rămas dezamăgit. Am văzut 2 goluri marcate de Zimbru. În special m-a încântat execuția de la 35 de metri a lui Adrian Sosnovschi. Da-da, Adrian, cel cu care am jucat într-o echipă pentru USM pe timpul când eram studenți. Încă mai joacă și încă e cel mai bun de pe teren. Școala lui Lobanovski nu se uită niciodată. Cred că ar juca și la 50 de ani în campionatul Moldovei. Dacă intra și Tabanov cu Dinov, Zimbru se impunea fără emoții, la scor. Pentru că Dinamo Bender e foarte modestă.

Și încă un lucru important, poate chiar cel mai important. Fotbalul adevărat NU se face pe terenuri sintetice! Ăsta nu-i fotbal, e o parodie.

DIVIZIA NAȚIONALĂ
Etapa 21

DACIA Chişinău - OLIMPIA Bălţi 1-1 (Bursuc 90 - Robens 21)
VIITORUL Orhei - SHERIFF Tiraspol 0-3 (Diedhiou 11, Bulat 72, Franca 82)
ACADEMIA Chişinău - ISKRA Rîbniţa 1-1 (Lambarschi 52-pen - Rudac 90+3)
NISTRU Otaci - RAPID Ghidighici 0-0
ZIMBRU Chişinău - DINAMO Bender 3-1 (Bezimov 13, Sosnovschi 65, Secrieru 84 - Paşcenco 49)
FC TIRASPOL - SF.GHEORGHE Suruceni 2-0 (Сheptene 30, Radiola 50)

Amical cu Anglia?!

Epureanu contra Rooney! Moldova ar putea juca un meci amical cu Anglia! Federaţia Molovenească de Fotbal planifică pentru naţională un cantonament în Austria. În luna mai în această ţară se vor pregăti mai multe echipe calificate la Mondialul din Africa de Sud, printre care şi reprezentativa Albionului.

Naţionala Moldovei intenţionează să facă în luna mai un cantonament în Austria. Conducerea federaţiei se află deja în negocieri cu posibilii adversari.

RADU REBEJA, vicepreşedinte FMF:
"Noi de mult am discutat şi cu conducerea şi cu antrenorul ca să organizăm un cantonament. Avem doar o singură dată programată pentru un meci amical, 11 august, iar asta e foarte puţin."

Exact în această perioadă în Austria se vor afla mai multe echipe calificate la Campionatul Mondial. Rebeja spune că va încerca să profite de asta şi să găsească un adversar celebru.

RADU REBEJA, vicepreşedinte FMF:
"În Austria se vor afla multe echipe în pregătire pentru Campionatul Mondial. Încercăm să ne înţelegem şi cu o echipă de top."

La sfârşitul lunii mai în Austria se vor pregăti naţionalele din Mexic, Japonia, Honduras, Camerun, dar şi Anglia. Echipa lui Fabio Capello are programat un cantonament de 7 zile. Tot în Austria în acea perioadă se vor antrena şi naţionalele României, Slovaciei şi Azerbaidjanului.

sursa: Publika TV

vineri, 12 martie 2010

Publika TV (partea IV)

Publika TV (partea III)

Publika TV (partea II)

Publika TV (partea I)

Burse olimpice doar pentru sportivii naturalizaţi

Doar 3 burse olimpice din 6 au ajuns la sportivii moldoveni care au participat la Jocurile Olimpice de iarnă. Printre cei cu burse nu se numără niciun schior născut în Moldova!

Levcencova, Roux şi Imbodent au fost norocoşii care au încasat lunar de la CIO câte 1500 de dolari. Banii de pe celelalte 3 burse, circa 108.000 de dolari, au fost cheltuiţi de Comitetul Naţional Olimpic pentru participarea sportivilor la turneele de pregătire.

Comitetul Naţional Olimpic a benificiat în ultimii doi ani de şase burse olimpice de la CIO. Banii au fost destinaţi pregătirii sportivilor pentru Jocurile Olimpice de iarnă.

NICOLAE JURAVSCHI, preşedinte CNO:
"Aceşti sportivi au fost bursierii olimpici, au primit bursele olimpice. Am avut 6 burse câte 1.500 de dolari."

Banii nu au ajuns în egală măsură la toţi sportivii. Singurii care au beneficiat de bursele propriu-zise au fost Levcencova, Imboden şi Roux, care au încasat în ultimii 2 ani câte 36 de mii de dolari. Restul banilor, circa 108 mii de dolari, CNO i-a cheltuit pentru deplasările sportivilor la turneele de pregătire.

Natalia Levcencova (foto) este sportiva care a primit cei mai mulţi bani pentru pregătire. În ultimii doi ani ea a încasat 66 de mii de dolari. Levcencova a devenit astfel cea mai bine plătită sportivă dintre toţi reprezentanţii Moldovei la Jocurile Olimpice de iarnă. Din lotul naţional olimpic de la Vancouver cei mai puţini bani au ajuns la sportivii născuţi în Moldova.

sursa: Publika TV

joi, 11 martie 2010

Zimbru - transferuri pe măsura obiectivelor

În august 2003 Zimbru Chișinău s-a calificat în prima rundă a Cupei UEFA după ce a trecut de echipa bulgară Litex Lovech, 0-0 în deplasare și 2-0 acasă. Au marcat atunci Daniel Bălașa și Boris Cebotari (vezi mai jos statistica). Asta chiar dacă pentru bulgari juca românul Eugen Trică, abia transferat de la Steaua, tânăr și în mare formă. Era un început de sezon, cu Sergiu Sârbu (fostul capitan) pe bancă, iar zimbrii aveau un singur obiectiv: eventul - câștigarea campionatului și a Cupei Moldovei.

După aproape 7 ani, în martie 2010, Zimbru anunță cu mare fast că a transferat un bulgar, Caloian Anghelov (22 ani), din liga a 2-a bulgară! Da. E un început de retur, iar Zimbru țintește obiective ”majore”: locul 4 în campionat!

Litex-Zimbru 0 - 0
Qualifying round - 14 August 2003, Gradski - Lovech
Litex: Stavrev / Bachev, Zhelev, Kirilov, Landyrev, Bornosouzov, Dimitrov, Nikolov, Hidiouad, Rusev, Tiago Silva.
Coach: Ferario Ivanov SPASOV
Zimbru: Mulțescu / Olexic, Rusnac, Gvazava, Cebotari, Șișelov (Frunză 68.), Burcovshi, S.Epureanu (Cucovei 56.), Dragovozov (Pisnic 60.), Baștină, Bolfa.
Coach: Serghei SÂRBU
Referee: PAPARESTA Gianluca (ITA)

Zimbru-Litex 2 - 0
67'Balasa 1-0, 81'Cebotari (pen) 2-0
Qualifying round - 28 August 2003, Stadionul Sheriff (Tiraspol)
Zimbru: Mulțescu / Olexic, Gvazava, Cebotari, Șișelov (Dragovozov 46.), Dodul (Oprea 46.), Burcovshi (Frunză 65.), Pisnic, Bălașa, Baștină, Bolfa.
Coach: Serghei SÂRBU
Litex: Stavrev / Bachev, Zhelev, Kirilov, Landyrev (Trică 23.), Dimitrov (Bornosouzov 69.), Nikolov, Rusev, Hidiouad, Jelenkovic (Yovov 74.), Tiago Silva.
Coach: Ferario Ivanov SPASOV
Referee: MALEK Robert (POL)

Juravschi despre acreditările de la Vancouver (video)



Reporter: Dumitru Stoianov
sursa: Publika TV

miercuri, 10 martie 2010

Olimpiadă scumpă

În ultimii doi ani participanţii moldoveni la Jocurile Olimpice de la Vancouver au primit în jur de 35 de mii de dolari fiecare. Aceşti bani au venit de la Comitetul Internaţional Olimpic şi erau destinaţi pentru pregătire. Nicolae Juravschi consideră că în aceste condiţii Moldova era obligată să participe la Olimpiada albă.

NICOLAE JURAVSCHI, preşedinte CNO:
"Am avut şase burse câte 1500 de dolari pe probe de sport, pe lună. Şi noi suntem într-un fel obligaţi să participăm. Nu putem doar să spunem că nu participăm pentru că nu avem zăpadă destulă."

Banii pentru pregătirea sportivilor noştri au fost oferiţi de către Comitetul Internaţional Olimpic. Natalia Levcencova, fiind considerată sportiva de bază a lotului, a mai fost stimulată financiar şi de Guvern.

NICOLAE JURAVSCHI, preşedinte CNO:
"Ştiu că Levcencova a benificiat anul trecut de circa 300 de mii de lei de la stat. Dar din câte ştiu întotdeauna au existat probleme la ridicarea acestor bani."

Juravschi a ţinut să precizeze că nici CNO, nici statul nu au cheltuit vreun ban pentru însoţitorii care au fost la Olimpiadă.

NICOLAE JURAVSCHI, preşedinte CNO:
"Toţi zic că pleacă mulţi cu lotul olimpic. Ei pleacă pe banii proprii."

Sursele de finanţare pentru olimpicii moldoveni în ultima perioadă au fost diferite. La fel ca şi interesele donatorilor.CIO era interesat de popularizarea sportului. Nicolae Ciornâi a cerut două acreditări, iar statul şi-a făcut obligaţiunea. Aici însă ar trebui menţionat faptul că banii de la stat, cu excepţia celor pe care i-a primit Levcencova, au ajuns doar la sportivii născuţi în Moldova, prin intermediul federaţiilor. Astfel, în total au fost cheltuiţi aproape un sfert de milion de euro doar pentru pregătirea sportivilor. Această sumă nu include cheltuielile pentru deplasare.

BANII CHELTUIŢI PENTRU PREGĂTIREA SPORTIVILOR
CIO: 216.000 dolari (140.000 euro)
Guvernul RM: 800.000 lei (50.000 euro)
Nicolae Ciornâi: 800.000 lei (50.000 euro)
Total: 240.000 euro

sursa: Publika TV

Ruşii ne mai lasă un an

Veşti bune pentru suporterii moldoveni! Jucătorii naţionalei Moldovei care sunt legitimaţi în Rusia cu paşaport rusesc, NU vor fi consideraţi stranieri. Federaţia Rusă de Fotbal a lăsat neschimbată legea cu privire la stranieri cel puţin pentru acest sezon. După această decizie vicepreşedintele FMF, Radu Rebeja a declarat că fotbaliştii din Rusia NU vor mai refuza selecţionata.

Internaţionalii moldoveni din campiontul Rusiei au motive de bucurie. Federaţia de Fotbal din Rusia a respins iniţiativa Premier Ligii de a modifica legea cu privire la stranieri cel puţin pentru acest sezon. Astfel jucătorii moldoveni care sunt legitimaţi în Rusia cu paşaport rusesc NU vor fi consideraţi stranieri. Până acum reprezentanţii Premier Ligii ruseşti au dorit ca stranieri să fie consideraţi jucătorii care nu au dreptul de a evolua pentru naţionala Rusiei.

Federaţia Rusă de Fotbal a luat decizia de nu modifica legea după ce s-a consultat cu UEFA

RADU REBEJA, vicepreşedinte FMF:
"Am vorbit cu Gabi Balint, i-am spus care sunt noutăţile, iar cu jucătorii am vorbit încă în Turcia. Adică noi toţi ne aşteptam la o decizie în favoarea noastră."

Singrul fotbalist care a refuzat oficial la naţională este mijlocaşul echipei Rostov, Alexandru Gaţcan. Acesta nu a aşteptat decizia Federaţiei Ruse şi a renunţat la cetăţenia moldovenească.

Conducerea Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal spune că în urma acestei decizii toţi jucători moldoveni din campiontul rusesc vor accepta convocările la naţională.

RADU REBEJA, vicepreşedinte FMF:
"Eu nu cred că vor fi jucători care vor refuza naţionala, nu văd sensul ca jucătorii să refuze. Dar oricum asta este decizia fiecărui jucător în parte vom vedea pe viitor."

sursa: Publika TV

Nicolae Juravschi despre "naturalizaţii" moldoveni de la Vancouver

Nicolae Juravschi a rămas dezamăgit de prestaţia sportivilor naturalizaţi care au reprezentat Moldova la Jocurile Olimpice de la Vancouver. Levcencova a venit la Olimpiadă nepregătită, iar Imboden nu a avut noroc - consideră preşedintele Comitetului Naţional Olimpic. Juravschi mai spune că statul nu a investit destui bani ca să ceară performanţă de la sportivi.

NICOLAE JURAVSCHI, preşedinte CNO
"Sincer mă aşteptam la un rezultat mai bun de la Levcencova şi Urs Imboden, dar asta este. Aţi văzit ce investiţii au făcut ruşii şi n-au luat nimic."

Preşedintele CNO a dezvăluit motivele evoluţiei slabe a sportivilor moldoveni de care se legau cele mai mari speranţe la Olimpiadă.

NICOLAE JURAVSCHI, preşedinte CNO
"Levcencova a greşit la ultima etapă de pregătire şi a venit la Jocuri nerefăcută. M-a deranjat foarte mult atitudinea lui Urs Imboden. Acesta este un sportiv cu un rating foarte mare – locul 21 mondial."

Moldova a fost reprezentată la Vancouver de 4 sportivi naturalizaţi. În afară de Natalia Levcencova şi Urs Imboden la Olimpiada de iarnă au mai participat schiorul Christophe Roux şi Bogdan Macovei. Levcencova este orginară din Rusia, Imboden şi Roux din Elveţia, iar Macovei din România. Toţi cei 4 sportivi au înregistrat rezultate modeste la Vancouver.

NICOLAE JURAVSCHI, preşedinte CNO
"Eu nu sunt de acord ca să naturalizăm sportivi în loc să-i creştem pe ai noştrii. Dar în principiu nu văd nici o problemă, fiindcă statul nu a cheltuit nici un ban cu ei."

Sportiva originară din Rusia, Natalia Levcencova a primit de la stat 334 de mii de lei pentru pregătirea către Jocurile Olimpice de la Vancouver. Levcencova are 32 de ani, iar Imboden 35. Prin urmare Olimpiada de la Vancouver ar putea fi ultima din cariera sportivilor. Natalia Levcencova şi Bogdan Macovei reprezintă Moldova din 2003, iar Christophe Roux şi Urs Imboden din 2006.
sursa: Publika TV

marți, 9 martie 2010

Farsa de la Federaţie

Comitetul de Competiţii şi Disciplină al FMF a decis astăzi că meciul Olimpia - Academia trebuie să se joace miercuri, 10 martie, ora 14.00, pe stadionul de rezervă de la baza Zimbru. Partida din etapa a 20 a Diviziei Naţionale era programată duminică, 7 martie, însă din cauză că terenul era înzăpezit, inspectorul federal n-a permis disputarea meciului.

Duminică cei de la Academia cereau 3 puncte la masa verde, pe bună dreptate, pentru că aşa prevede regulamentul FMF. Pe ce s-a bazat decizia Comitetului de Competiţii luată astăzi? E clar că nu pe regulament. Ci pe dorinţa celor două cluburi de a "plăti tribut" fotbalului. Mai exact, membrii Comitetului de Competiţii au judecat în baza unei cereri venite de la ambele echipe în care Federaţia este rugată ca să permită jucarea meciului! Sau, cu alte cuvinte, Federaţia este rugată să încalce propriile regulamente!

Zis şi făcut. Doar nu putea FMF-ul să nu accepte rugămintea cluburilor, spre "binele fotbalului". Vă daţi seama ce scandal ieşea dacă Olimpia era penalizată cu înfrângere tehnică...

În fine, nu e prima şi nici ultima dată, cred, când se încalcă regulamentul la FMF. Întrebarea mea este ce i-a făcut pe cei de la Academia să renunţe la 3 puncte pe care le aveau deja în buzunar? E simplu. Ştiam asta de ieri. Câte un reprezentant de la cele două echipe s-au întâlnit ieri în mare secret cu un înalt oficial de la Federaţie şi s-au înţeles că meciul trebuie să se joace. Iar şedinţa de azi a Comitetului de Competiţii a fost doar o farsă sau un show pentru presă. Bravo!

Nu vă mai otrăviţi!

Citeşte un material de excepţie publicat de www.gsp.ro despre alimentaţia corectă a unui sportiv şi nu numai.

Gheorghe Mencinicopschi desfiinţează mituri din alimentaţie: "Pui cu paste? O greşeală care pune sănătatea în pericol!"
Alimentaţia nu mai e demult atît de sigură pe cît li se părea celor cărora chiar le pasă ce pun pe masă. Fie că e vorba de oameni de rînd, fie persoane care fac sport şi, mai cu seamă, performeri. Se fac erori în asocierea alimentelor şi se cumpără produse pline de otrăvuri.

"Efectele sînt grave şi foarte grave. Nu te miri că unii se îmbolnăvesc şi mor pe terenurile de sport!", atrage antenţia profesorul Gheorghe Mencinicopschi, şeful Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). "Concluzia mea este că specia umană nu este adaptată genetic noii hrane industriale", e verdictul alarmant.

Pui egal salam
"Pui, peşte, vită, paste, salate şi sucuri naturale" ar fi recomandarea unui meniu ce se vrea perfect. Sportivii au aproape în fiecare zi aceste lucruri pe masă. Prima greşeală este asocierea pastelor cu carnea.
"Sînt alimente care nu se tolerează, devin greu digerabile, te îmbolnăveşti", explică profesorul. Subliniază riscul ascuns din carnea de pasăre: "Puii din marile lanţuri industriale fac două săptămîni din ou şi pînă în raft. Sînt injectaţi cu atîtea lucruri încît sînt la fel de nocivi ca un salam. Mănînci pui din aceştia? Poţi mînca liniştit şi salam de porc".

Substanţele din carnea de pasăre pot avea efecte la testele antidoping din sport: "Nu e poveste, au ieşit pozitiv după ce au consumat carne de pui crescut in timp record".
Carne cu legume OK, dar ce fel de carne este recomandată?

"Cea de pasăre care a umblat pe pămînt şi a văzut lumina soarelui, nu aia crescută în «baterii». Este bun şi vînatul".

Cu ce se asociază corect carnea? "O excelentă garnitură sînt legumele la grătar, cu ulei de măsline extravirgin". Salatele sînt de preferat la aperitiv şi ascund alte erori: "E bine să mîncăm legumele la vremea lor. Roşiile care există acum pe piaţă, spre exemplu, pline de chimicale, nu sînt prea bune pentru sănătate".

Murăturile, excelente. Doar cele în saramură!
Surpriza vine din butoiul cu murături: "Sînt absolut excelente, dar cele în saramură, oţetul poate fi otrăvitor! Leguma murată în sare nu numai că îşi conservă proprietăţile şi vitaminele, dar le şi amplifică. E garnitura perfectă lîngă o bucată de carne", afirmă şeful ICA din România.

Sucuri doar piure
Încă un mit demolat: sucurile făcute la storcător: "Cele prin care se separă pulpa de suc devin dăunătoare, mai ales pentru oamenii predispuşi la diabet, li se schimbă indicele glicemic. Şi se separă inutil pulpa, de ce să stricăm ceva ce e bun?", spune profesorul.

Care ar fi un suc natural corect? "Cel făcut la blender, ca un fel de piure, peste care se adaugă apă. Acest suc nu pierde nimic".

O altă teorie a lui Gheorghe Mencinicopschi dă fiori: "Oamenii care fac sport au nevoie obligatoriu de antioxidanţi. Luaţi pe cale naturală, din legume ca broccoli, ardei verde, roşiile crescute la timpul lor sau fructe ca afinele. După 20 de minute de efort organismul eliberează radicalii liberi, care atacă structura celulei şi de aici pînă la boli precum cancerul se ajunge uşor. Antioxidanţii sînt antidotul, dar şi vitaminele A, C şi E, seleniul, zincul. Luate din natură nu din pastile!".

Nu se pune miere în ceai fierbinte!
O altă eroare întîlnită des o facem atunci cînd îndulcim ceaiul cu miere. Mai precis cînd punem mierea în apa fierbinte: "În contact cu apa mai caldă de 40 de grade, mierea devine toxică, îşi schimbă proprietăţile. O putem folosi, dar după ce am aşteptat puţin să se mai răcească ceaiul", spune medicul de la ICA.

"Dacă mă întrebaţi pe mine, aş face meniu separat, personalizat pe tipul de efort depus! Portarul care e static are nevoie de forţă pentru explozie, luată din zaharuri. Mijlocaşul e ca un maratonist, trebuie să mănînce cereale", afirmă Gheorghe Mencinicopschi, şeful Institutului de Chimie Alimentară.

Cum se repartizează alimentele peste zi
Dimineaţă - ouă
Prînz - carne cu legume sau murături
Seara - paste cu sos de roşii şi parmezan

"Dieta, din greaca veche, înseamnă mod de viaţă. Degeaba oamenii încearcă să se alimenteze corect dacă fac jogging pe Calea Victoriei printre ţevi de eşapament, folosesc cosmetice pline de reziduri petroliere şi tone de chimicale cînd spală rufele "
Gheorghe Mencinicopschi, şeful Institutului de Chimie Alimentară.

luni, 8 martie 2010

Ion Caras a pus în poartă din primul minut un jucător de câmp!

Nistru a jucat fără portar în meciul Cu Zimbru. Între buturile echipei din Otaci a stat fundaşul Ilie Mostovei, jucător crescut chiar de Zimbru. Să fie convocat la naţională, a declarat după meci Victor Berco, fotbalistul galben-verzilor.

Probleme mari de efectiv la Nistru Otaci. În primul meci din partea a doua a sezonului echipa patronată de Vasile Traghira a avut doar 4 jucători pe banca de rezerve. În condiţii normale ar fi avut 7! Asta pentru că reprezentanţii echipei NU au reuşit să legitimeze un grup de fotbalişti. Mai mult decât atât poarta Nistrului a fost apărată de un fundaş (!!!), fostul jucător de la Zimbru, Ilie Mostovei. Acesta a scăpat primele 4 goluri în cariera de goalkeper, iar la câteva faze a trezit zâmbete în tribune.

ILIE MOSTOVEI, jucător Nistru
"A fost un meci greu. Prima dată în viaţă am stat în poartă la un meci oficial. Pe parcurs sperăm că va fi totul bine şi nu va mai trebui să fiu portar."

IGOR MALIARENCO, jucător Nistru
"Mostovei este cel mai tare în echipa noastră. El poate să joace şi în atac şi în apărare şi chiar să apere poarta."
VICTOR BERCO, jucător Zimbru
"Super, eu am rămas impresionat! Astăzi a scos tot. După acest meci el poate să fie convocat la echipa naţională de tineret a Moldovei."

În prima parte a campionatului poarta echipei Nistru Otaci a fost apărată de fostul goalkeper al naţionalei Moldovei, Eugeniu Hmaruc.

Olimpia aproape de înfrângere tehnică

Olimpia Bălţi va pierde meciul cu Academia Chişinău la masa verde, cu 0-3. Cel puţin aşa susţine observatorul meciului, Nicolae Macovei. Partida din etapa a 20-a nu s-a jucat, deoarece terenul de la Ternovca nu a fost curăţit de zăpadă. Vicepreşedintele Olimpiei, Serghei Chiseliov a declarat că meciul trebuie să fie reprogramat din cauză că a fost o situaţie excepţională.

Clubul Olimpia Bălţi va pierde la masa verde, cu 0-3, meciul cu Academia Chişinău, care trebuia să se joace ieri, în etapa a 20-a a diviziei naţionale. Observatorul partidei, Nicolae Macovei nu a permis disputarea meciului, deoarece terenul de la Ternovca era acoperit cu zăpadă. Macovei susţine că potrivit regulamentului Olimpia va fi sancţionată cu înfrângere tehnică, 0-3.

NICOLAE MACOVEI, observator FMF
"Nu a fost pregătită suprafaţa de joc. Marţi se va lua o decizie. Cel mai probabil este că Olimpia va pierde cu 0-3. Regulamentul spune înfrângere tehnică."

Oficialii celor două cluburi au păreri diferite despre felul în care trebuie să se judece cazul.

SERGHEI CHISELIOV, vicepreşedinte Olimpia Bălţi
"Recunoaştem că nu am curăţit terenul la timp, dar aceasta a fost imposibil fizic, riscam să distrugem complet terenul. Noi considerăm că a fost situaţie excepţională. Poziţia nostră este că meciul trebuie rejucat, deoarece noi catalogăm această situaţie drept una excepţională."

ALEXANDRU COJUHARI, director Academia Chişinău
"Nu a fost curăţat terenul, nu e amânat - e înfrângere tehnică. Aşa trebuie să fie, regulamentul asta spune. Dinamo Bender cu Rîbniţa joacă pentru că au curăţat terenul, da ăştia nu au avut timp. Astea-s problemele lor, noi am venit, terenul nu e gata. Inspectorii nu au permis să se joace meciul."

Decizia în acest caz va fi luată marţi de către Comitetul de Competiţii şi Disciplină al FMF din care face parte şi observatorul meciului, Nicolae Macovei.

sursa: Publika TV

duminică, 7 martie 2010

Real Madrid - noul lider din Spania!

Meci de infarct aseară pe Santiago Bernabeu. Cu o jumătate de oră înainte de final, Real Madrid era condusă de Sevilla cu 2-0. Ronaldo, Ramos şi van der Vaart au întors rezultatul, după un joc splendid făcut de echipa regală. Urmăriţi mai jos rezumatul celui mai spectaculos meci al începutului de an, Real Madrid - FC Sevilla 3-2.



sursa: www.youtube.com

Sun Stroke Project & Olia Tira vor reprezenta Moldova la Eurovision Song Contest 2010! (video)

Formația Sun Stroke Project & Olia Tira (piesa Run Away) vor reprezenta R. Moldova la concursul european de muzică Eurovision din acest an. Acest lucru a fost decis de votul cumulat al juriului și cel al telespectatorilor moldoveni, care au putut să urmărească finala națională a Eurovision în cadrul unui concert televizat, difuzat în această seară de televiziunea publică Moldova1.

Potrivit televoting-ului, cele mai multe puncte le-au acumulat Sun Stroke Project & Olia Tira (12pct.), Millenium(10 pct.) și interpreta Cristina Croitor (8 pct.). În cazul juriului, punctajul maxim a fost acordat în ordine după cum urmează: 8 puncte - Boris Covali, 10 puncte - Pasha Parfenii, 12 puncte - Sun Stroke Project & Olia Tira.

În urma cumulării votului acordat de telespectatori și de juriu, Sun Stroke Project & Olia Tira au ieșit învingători în finala concursului.



sursa: www.unimedia.md

sâmbătă, 6 martie 2010

Tarkan Ozdemir este urmărit penal

Jucătorii de la fosta echipă Beşiktaş Chişinău au depus astăzi o plângere la Comisariatul General de Poliţie împotriva fostului lor patron, Tarkan Ozdemir. Fotbaliştii reclamă neplata salariilor pe ultimele trei luni din contractul valabil în sezonul 2007-2008. Ozdemir este urmărit penal încă din 2009, pentru înşelăciune.

Patronul fostului club Beşiktaş Chişinău s-a mai ales vineri cu o plângere la poliţie, după acuzaţiile de înşelăciune de anul trecut. 20 de jucători de la fosta echipă s-au prezentat de dimineaţă la Comisariatul General de Poliţie pentru a-l reclama pe Ozdemir (foto). Ei susţin că patronul turc nu le-a plătit salariul pe lunile aprilie, mai şi iunie 2008. Potrivit contractelor pe care le aveau pentru sezonul 2007-2008, fotbaliştii au de încasat în total aproape două zeci de mii de euro.

RUSLAN BARBUROŞ, ex-jucător Beşiktaş Chişinău
"Noi am scris plângere la poliţie că pe ultimele trei luni nu am primit salariul la Beşiktaş. Vrem să luăm banii noştri pentru care am muncit."

ALEXEI MELNIC, ex-jucător Beşiktaş Chişinău
"Deși ne-a promis multe și mărunte, turcul nici măcar salariul nu a fost în stare să ni-l dea. Echipa a făcut tot ce a depins de ea. Ne-am îndeplinit obiectivul.”

Foştii jucători declară că au încercat să rezolve conflictul pe cale amiabilă, însă patronul turc a dispărut fără urmă.

Beşiktaş Chişinău a încheiat pe locul doi sezonul 2007-2008 din Divizia A şi a promovat în Divizia Naţională. Federaţia Moldovenească de Fotbal nu i-a acordat însă licenţa de joc, din cauza unei datorii faţă de Zimbru Chişinău. Pentru că nu a fost lăsat să joace în Divizia Naţională, Tarkan Ozdemir a desfiinţat echipa.

Sursa: Publika TV

vineri, 5 martie 2010

Secretele Comitetului Olimpic

Comitetul Național Olimpic a acreditat la Olimpiada de la Vancouver o prezentatoare TV din Rusia în calitate de ofițer de presă!
După scandalul legat de rezultatele slabe de la Vancouver 2010, Comitetul Olimpic din Rusia este din nou subiect de primă pagină. Site-ul rusesc infox.ru publică o informaţie potrivit căreia celebrităţi din Rusia au mers la Vancouver cu acreditări obţinute în numele altor ţări. Republica Moldova este una dintre ele, scrie site-ul infox.ru.

Potrivit acestuia, prezentatoarea de televiziune Iulia Bordovschih, din Rusia, apare în fotografii făcute la Vancouver purtând o acreditare pe care scrie că este ofiţer de presă al Comitetului Naţional Olimpic din Moldova! Nu este singurul caz. Actori ruşi sunt şi ei reprezentanţi ai unor state ca Armenia şi Tadjikistan.

Vicepreşedintele Comitetului Olimpic de la Chişinău, Nicolae Piatac, a declarat pentru Publika TV că nu este nimic anormal în această situaţie. El susţine că în contractul cu sponsorii este prevăzută acordarea unei acreditări media pentru câte un reprezentant al acestora. În cazul Republicii Moldova, acreditarea a fost acordată firmei care a asigurat echipamentul sportivilor. Această firmă a trimis-o la Vancouver pe prezentatoarea de televiziune Iulia Bordovschih.

Moldova a primit 4 acreditări de presă pentru Jocurile Olimpice de la Vancouver. Una dintre acestea a fost rezervată de către redactorul-șef al ziarului Sport Plus, finanțat de CNO. Pavel Brădescu, însă, n-a fost în Canada, pentru că ”n-a avut bani pentru deplasare”.

sursa: Publika TV
P.S. Click pe poză pentru a vedea cui aparține acreditarea cu titulatura de ”Press Attache” Republic of Moldova.

Sheriff ne-a făcut capi de serie!

Toate cluburile de fotbal moldoveneşti care vor participa în cupele europene din ediţia 2011-2012 vor fi la start capi de serie! Campionatul Moldovei a urcat două poziţii şi ocupă locul 34 în topul european al ligilor naţionale. Acest succes se datorează evoluţiei bune a echipei Sheriff Tiraspol în cupele europene din acest sezon.

Cluburile din Moldova au adunat un număr record de puncte din istoria participării în cupele europene. Acest succes se datorează în mare parte parcursului bun al echipei Sheriff din Europa League.

Echipa tiraspoleană a adus în contul Moldovei 7 puncte. Trei au fost acumulate în preliminariile Ligii Campionilor, iar patru în grupele Europa League. Dintre echipele moldoveneşti care au participat în acest sezon în cupele europene, doar Zimbru a mai acumulat puncte în preliminariile Europa League. Dacia şi Iskra nu au putut obţine nici măcar un egal.

Punctele acumulate au fost împărţite la cele patru echipe participante. Astfel Moldova a obţinut coeficientul 2,125 sutimi. În consecinţă Divizia Naţională a ocupat locul 30 din 53 în clasamentul european al ligilor naţionale în acest sezon. Este cea mai bună clasare din istorie!

Moldova a urcat în topul general două poziţii (clasament pe ultimii 5 ani) şi a ajuns pe locul 34! Asta înseamnă că echipele moldoveneşti care vor participa în preliminariile Europa League vor fi la start capi de serie, indiferent de etapa în care vor intra în concurs.

Poziţia campionatului Moldovei în clasamentul european (2005-2010):
32 (-3) Lithuania 8.416
33 (-2) Letonia 8.248
34 (+2) MOLDOVA 7.290
35 (-3) Slovenia 6.957
36 (-1) Ungaria 6.750

O participare reuşită în Europa aduce nu doar puncte. În acest sezon Sheriff a câştigat din cupele europene 3,5 milioane de euro, bani oferiţi de UEFA. Zimbru a fost renumerat cu 180 de mii de euro pentru că a jucat în două tururi preliminare. Dacia şi Iskra au primit şi ele câte 90 de mii de euro pentru participare.
sursa: Publika TV

Noi metode de motivaţie

Duminică începe Divizia Naţională de fotbal

Sfântul Gheorghe - Dacia (duminică, 7 aprilie, ora 14.00, la Suruceni)

Sfinţii nu se tem de colţii lupilor! Fotbaliştii echipei Sfântul Gheorghe Suruceni sunt optimişti înaintea meciului cu Dacia Chişinău din etapa a 20-a campionatului Moldovei. Pentru a-i motiva şi mai mult pe elevii săi unul dintre tehnicieni a purtat la antrenament treningul rivalilor de la Dacia!

SERGIU CARAMAN, antrenor Sfântul Gheorghe:
"Nu o să le fie uşor. Avem şi noi mândria noastră, jucăm acasă şi să câştige cel mai bun."

Chiar dacă Dacia este considerată favorită în partidă cu Sfîntul Gheorghe din etapa a 20-a a Diviziei Naţionale, fraţii gemeni de la sfinţi nu se sperie de colţii lupilor.

VADIM ISTRATI, jucător Sfântul Gheorghe:
"Cred că o să arătăm şi un meci bun cu Dacia. Mergem la câştig."

SERGIU ISTRATI, jucător Sfântul Gheorghe:
"Avem obiective în campionat, nu ne dăm uşor. O să ne batem şi noi pentru victorie."

Fostul căpitan al Daciei, Andrei Martin, acum antrenor-jucător la Sfântul Gheorghe, a găsit o metodă originală să-şi motiveze coechipierii. El poartă la antrenamente echipamentul galben-albastru al adversarilor din etapa de duminică.

ANDREI MARTIN, antrenor-jucător Sfântul Gheorghe:
"Nu am nici o emoţie. Foşti colegi, sunt foşti colegi. Acum viaţa merge înaite, eu îmi fac treaba la Sfântul Gheorghe şi mă strădui s-o fac aşa cum pot profesionist. Pentru mine va fi un meci ordinar din calendar."

În primul meci direct din această ediţie de campionat, Dacia a învins Sfântul Gheorghe cu 1-0.

joi, 4 martie 2010

Moldovenii fac transferuri de milioane!

Douglas Costa, Alexandru Epureanu, Jordi Figueras Montel, Dan Petrescu şi Gabi Balint sunt protagoniştii celor mai tari transferuri realizate de impresarii moldoveni în această pauză de iarnă. Astfel Arcadie Zaporojanu, Leonid Istrati şi Nicolae Pîrnău conduc în topul agenţilor FIFA din Moldova care au efectuat cele mai spectaculoase mutări în această iarnă.

6,5 milioane de euro. Atât costă cel mai tare transfer realizat de un impresar moldovean. Chiar pe timp de criză agenţii FIFA din Moldova reuşesc mutări importante, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă.
Astfel Arcadie Zaporojanu conduce într-un top neoficial destinat impresarilor moldoveni care au reuşit cele mai importante transferuri ale iernii. Capul de afiş al clasamentului îl constituie mutarea brazilianul Douglas Costa de la Gremio la Şahtar Doneţk pentru 6,5 milioane de euro.

Transferul căpitanului naţionalei Moldovei, Alexandru Epureanu de la FC Moscova la Dinamo Moscova pentru 4 milioane de euro şi a spaniolului Jordi Figueras Montel de la Celta Vigo la Rubin Kazan în schimbul a un milion de euro, realizate de Leonid Istrati ocupă locurile doi şi trei în clasament. La fel, Istrati a fost cel care l-a adus pe banca tehnică a echipei naţionale a Moldovei pe Gabi Balint şi l-a transferat, în colaborare cu Zaporojanu, pe internaţionalul moldovean Alexandru Suvorov de la Sheriff Tiraspol la Cracovia, pe Ilie Ciobanu de la Wisla Cracovia la Rubin Kazan şi pe Serghei Alexeev de la Aarau (Elveţia) la Zakarpatia Ujgorod.

Nicolae Pârnău i-a dus la Kuban Krasnodar pe antrenorii Dan Petrescu şi Emil Caras de la Unirea Urziceni şi respectiv Alania Vladikavkaz. Tot Pîrnău la transferat şi pe internaţionalul moldovean Igor Armaş de la Hammarby la Kuban, contra sumei de 600 mii de euro. Un alt jucător impresariat de Pîrnău, Gheorghe Andronic a trecut de la Zimbru Chişinău la Dinamo Zagreb.

Petru Efros a efectuat două transferi importante în această pauză de iarnă. Acesta la transferat pe nigerianul Emeka Opara de la Etoile Sportive du Sahel la FK Khazar Lankaran pentru 400 mii de dolari şi l-a dus la FC Atyrau din Kazahstan pe fostul selecţioner al Moldovei, Viktor Pasulko.

Un alt agent FIFA, Gheorghe Corpacean a realizat un singur transfer, cel a lui Iulian Erhan de la Zimbru la echipa rusă Mordovia Saransk.

Cea mai mare ratare îi aparţine tot lui Arcadie Zaporojanu. Antrenorul lui Şahtar Doneţk, Mircea Lucescu care are contract cu Zaporojanu, a fost la un pas de a deveni şi selecţionerul Ucrainei. În ultima clipă conducerea "minerilor" nu i-a permis românului să antreneze atât clubul cât şi naţionala.

Transferuri importante au fost realizate şi de alţi impresari moldoveni, dar aceştia nu deţin licenţa de agent FIFA. La Federaţia Moldovenească de Fotbal sunt înregistraţi 16 agenţi de jucători cu acte în regulă.

sursa: Publika TV

miercuri, 3 martie 2010

Moldova a fost net superioară Kazahstanului !


Impresarul Petru Efros a fost prezent în tribune la meciul amical dintre naționalele Moldovei și Kazahstanului, care s-a jucat în Antalia, Turcia. Fostul selecționer al naționalei Under 16 a declarat că echipa lui Balint a fost net superioară adversarului din această seară.

S-a văzut clar diferența de valoare. Moldova a fost mult mai bună. A fost și mâna lui Balint acolo. Din păcate am avut și noi niște jucători în teren care n-au ce căuta la națională. E bine că Balint le dă șansă la toți în meciuri amicale”, a spus Petru Efros.



Preliminariile CE de tineret 2011
Andora - Moldova 1-3. Meciul s-a încheiat cu o bătaie ca-n filme, în urma căreea arbitrul a eliminat 6 (!) jucători, câte 3 din fiecare echipă.

Balint a debutat cu dreptul

Kazahstan – Moldova 0-1

Marcator: Epureanu (65)

3 martie. Antalya. Stadionul Ataturk. Spectatori: 300.

Kazahstan: Sidelnikov, Irismetov, Rojkov, Kislitsin, Avercenko, Hijnicenko (Finoncenko, 90), Karpovici (c), Kukeev (Abdulin, 78), Nurgaliev, Logvinenko, Erbes (Skoryh, 86).
Rezerve: Grigorenko, Sevcenko, Konysbaev, Somko
Antrenor: Bernd Storck

MOLDOVA: Namașco (Gaiduchevici, 90), Armaș, Boreț (Bolohan, 89), Golovatenco, Epureanu (c), Țîgîrlaș, Cebotaru (Onică, 86), Bugaiov (Gorceac ,89), Doroș (Andronic, 72), Savinov, Golban (Suvorov, 46).
Antrenor: Gabi Balint

Arbitru: Vladislav Bezborodov
asistenti: Nikolay Golubev, Tikhon Kalugin,
al 4-lea of.: Vladimir Kazmenko (toti, Rusia)

Eliminare: Logvinenko (75)

”65' Gol Moldova! Suvorov a executat un corner, Armaș a recentrat cu capul pînă la Epureanu, care a înscris cu capul din apropiere!” (siteul FMF)