luni, 29 martie 2010

”Bumby” şi ”Il capitano”

Primul Război Mondial. Americanul dăduse pacea pe război, italianul schimbase duelul de pe teren cu cel din tranşee. Unul supravieţuia, pentru a povesti lumii. Celălalt, din păcate, nu

Nu-şi vorbeau. Cînd o făceau, după 10 minute îi cam dureau mîinile. Primul scosese întîiul ”oaaa” la Milano, cu limba lui Dante pe masă. Celălalt, american get-beget, ajunsese însă lîngă Dom. Paturile lor erau lipite. Toamna lui 1918, un spital de campanie, la marginea frontului italo – austriac. Fuseseră răniţi.

Îşi ”desenaseră” viaţa de 20 de ori. Ce erau să facă? Unul era operat la picioare, celălalt stătea cu un glonţ în el pentru că medicii nu se prea înghesuiau să-l opereze…

”Macaronar” din Porta Ticineste, avea doar 19 primăveri cînd nişte băieţi, vreo 43, de la Milan Cricket and Football Club, supăraţi că străinilor nu prea li se permitea accesul în echipă, au fugit şi, în fumul restaurantului, au pus bazele noii echipe, cu deschidere către imigranţi.

”Yankeul” nu prea pricepea asta cu ”fotbalul”, dar dădea din cap afirmativ.

La 19 primăveri, lăsase America-cea-fără-de–război şi ajunsese în Europa ca voluntar al Crucii Roşii. Ambulanţier pe o bicicletă, poposise în Parisul devastat de bombe, apoi luase cap-compas frontul italian, trecuse prin Milano şi se oprise în Fossalta di Piave.

Fiecare cu medalia lui!
Mustăciosul cu freză făcută cu pieptenul de os îi tot arăta o medalie. Pe ea scria ”Lo Scudetto”, 24 aprilie 1910. O săruta mereu. Instantaneu, plîngea. Zicea ceva de colegi de-ai lui, din marea echipă. Fusese primul căpitan, fusese primul antrenor, fusese primul team – manager, fusese primul giocatore din ”La Beneamata” care debutase pentru squadra azzurra într-un ”omor”, contra Franţei.

Cel de peste Atlantic mormăia ”Yeah, yeah!”, apoi se apuca şi el să turuie. Îi răspundea ”macaronarului” tot cu o chestie rotundă. Pe ea scria: ”Repvbblica Italiana - Medaglia d’Argento al Valore Militare”. Terminase de împărţit ciocolată şi ţigări în plin front. Austro-ungarii, cu ultimele răsuflări ale imperiului lor, trăseseră cu mortierul. 8 iulie. Cu ambele picioare lovite, cu şrapnele în carne, cărase un italian lovit în cîrcă preţ de doi kilometri ca să-l salveze. Nu ştia cine e, ce hram poartă, nu-i înţelegea strigătele, dar…Cînd l-au decorat, s-au chinuit să-i zică în limba ”lebedei” din Avon că e ”întîiul american rănit în primul război…”

După ce-şi termina discursul, porneau pe ceartă, fiecare pre glasul lui: unul nu pricepea cum trăiesc oamenii fără mingea rotundă, celălalt nu înţelegea cum se poate respira fără a şti ce e aia o ”bază” şi care sînt cei opt de la ”New York Giants”.

”Bumby” era Ernst Hemingway, marele scriitor american, cu ”Adio, arme!”, ”Pentru cine bat clopotele” ori ”Bătrînul şi marea”.

”Il capitano” se numea Virgilio Fosatti. Fusese ”Capul limpede” cu care Internazionale Milano cucerise primul titlu din istorie.

sursa: http://blogsport.gsp.ro/oprisan

3 comentarii:

  1. Fala Sandu!

    Saudações Rubro Negras!

    Hexacampeão brasileiro!

    Abraço

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru Ernest Hemingway, respect, cit despre "Il capitano"... :)Nu iubesc pe ashtia de la inter :)

    RăspundețiȘtergere
  3. ii tare oprisan asta.. cind il vezi la smilye tv nici nu-ti da prin ca poate sa creezeasa ceva.. mai are el niste articlo interesante..

    RăspundețiȘtergere