luni, 26 aprilie 2010

Manolachi: hoț sau victimă?

Țin minte când a intrat Veaceslav Manolachi în direct, prin telefon, la emisiunea Fotbal Hebdo într-o polemică cu Natan Bartfeld vizavi de terenul cedat companiei de construcții Glorinal. Compania despre care se spune că ar fi patronată de fiul lui Voronin, Oleg, se angaja în schimb să finiseze construcția unui blog al Universității de Sport, unde Manolachi este rector. Bartfeld se plângea atunci că pe acel teren de pământ se afla și terenul de fotbal unde se antrena echipa lui, Unisport-Auto și chiar echipa națională (o scurtă perioadă de timp). În acel dialog Bartfeld vorbea doar că e un lucru foarte prost că s-a distrus un teren de fotbal, iar Manolachi repeta în continuu că terenul a fost cedat companiei GLO-RI-NAL!!!

Nu înțelegeam atunci de ce Manolachi îmi repetă numele companiei de construcții și chiar i-am spus de 2 ori să nu mai spună numele firmei pentru că nu facem publicitate gratis.

După scandalul de săptămâna trecută când rectorul USEFS a fost decorat de Ghimpu, care a făcut un show gratuit, zic eu, de vreme ce s-a dus să recunoască oficial meritele unui om (cred că știți despre ce vorbesc, nu mai repet povestea cu scrisoarea și acuzațiile aduse de o parte din lectorii de la USEFS la adresa lui Manolachi), am ajuns la concluzia că Manolachi este mai mult victimă decât hoț. De ce spun asta? Nu știu cât de mult a avut de câștigat șeful de la USEFS în urma afacerii ultra-dubioase dintre Institutul Sportiv și Glorinal, de vreme ce toată lumea știe cum se făceau astfel de lucruri în acea perioadă. Iar dacă nu știți, vă spun eu. Venea un telefon de sus, cel mai sus, în care erai pus în fața faptului împlinit. Și încearcă să nu execuți. Pe lângă faptul că riscai să-ți pierzi postul, mai riscai să te pomenești și cu vreun dosar (sau mai multe) penal.

Așa că nu știu cât de mult a avut de câștigat Manolachi din această afacere. Poate a avut și el ceva, dar SIGUR partea leului au luat-o alții. Și anume cei de la Glorinal.

4 comentarii:

  1. Pentru Sandu,
    Sincer il cunosc pe dl Manolache de mult timp si vreu sa zik ca indiferent de ce se vorbeshte, cum se vorbeshte, este un manager extraordinar! Nu shtiu ce se intimpla, cum se intimpla cu terenurile de fotbal care poate si astazi erau in paragina...dar shtiu cu certitudine ca astazi Institutul National de Educatie Fizica si Sport are o infrastructura absolut performanta, demna de categoria celor din europa centrala si de vest, ca astazi blocul de studii care il tin minte din perioada copilariei era semi distrus este pe deplin functional, iar caminele care nu au fost reparate se pot transforma in campusuri studenteshti cum ne place sa spunem corespunzatoare standardelor UE. Sa-i dea domnul multa sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sandu, l-am vazut pe Viorel Frunza pin Chisinau. Stii ceva despre el?

    RăspundețiȘtergere
  3. Probabil intrebarea trebuia sa i-o adresezi lui Pasulko daca stie ca Frunza e la Chisinau :))))

    RăspundețiȘtergere
  4. Primului anonim. Îţi recomand mai întîi să înveţi a scrie corect, ca mai apoi să faci comentarii.

    pentru Sandu Grecu. Dumneata, ca jurnalist ai face bine, să nu te dai cu părerile, ci să te informezi în detalii şi să-ţi expui opiniile obiectiv.

    RăspundețiȘtergere