Călăul cu suflet de artist

Vlad Nimerenco, Al.Nimerenco și Ion Gheorghiu
Are doar 20 de ani, un viitor ce pare a fi foarte frumos, calități deosebite și un talent imens. Deși e foarte tânăr a ajuns spaima ringului datorită celor 2 turnee de anvergură câștigate în acest an. Vi-l prezint pe moldoveanul Vlad Nemerenco, puștiul care a uimit lumea la campionatul mondial de unifight, care s-a încheiat duminică la Medîni, Rusia. Vlăduț Nimerenco a devenit campion mondial!

Student la Academia de poliție, Vlad a însușit rapid luptele fără reguli, datorită faptului că a făcut judo în adolescență. Având alături unul dintre cei mai buni antrenori de mixfight din Europa, Ion Gheorghiu, tânărul a progresat rapid, ajungând să-l depășească până și pe fratele lui mai mare, Alexandru Nimerenco.
Pictorul Vlad Nimerenco

Proaspătul campion mondial este însă, în suflet, un artist. Deși își dărâmă adversarii fără milă, Vlad Nimerenco iubește pictura din copilărie și își dedică puținul timp liber artei plastice. Aveți ocazia să vedeți și niște poze cu operele sportivului.    
Frații Nimerenco alături de celebrul Emelianenko

Apropo, la campionatul mondial de unifight de la Medîni, alți 3 moldoveni au câștigat medalii. Ion Cojocaru şi Iurie Toderean au obţinut bronzul, iar Radu Baranov a luat argintul.







Comentarii

  1. Am vazut la Publika citeva secvente despre el, dar nimic concret. In schimb tot la voi la Publika ati aratat un material despre scrima, un sport in care n-am avut niciodata rezultate, dar asa ii mai plingeti ca nu au bani si nu au cu ce pleca la competitii. Mai bine ati face despre sportivii care au rezultate materiale mai multe decit despre 2-3 oameni in cruce care niciodata nu vor aduce o medalie

    RăspundețiȘtergere
  2. Noi trebuie sa vorbim despre toate sporturile. De acord ca sportivii care ajung campioni merita o atentie mai mare

    RăspundețiȘtergere
  3. uite si un link pentru a te convinge:
    http://www.eurofencing.info/rankings/cadets/sm

    RăspundețiȘtergere
  4. Din pacate, acesta nu e sport.
    Sport inseamna fair-play...

    RăspundețiȘtergere
  5. Poate vorbiți și despre sistemul sportiv la care au câștigat ... De unifight am auzit, dar ce-o mai fi și mixfight păcatele mele ?
    V-ați lămurit ce s-a întâmplat la Medîni ?
    Unifight sau mixfight ? )))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune