joi, 9 decembrie 2010

Exclusiv: Deciziile bizare ale Comitetului de arbitri

Valeriu Sorochin a fost desemnat cel mai bun arbitru moldovean al anului 2010. 
foto: sports.md
Decizia aparține Comitetului de arbitri din cadrul FMF. Este o informație care apare în premieră în mass-media. Oficial, acest lucru va fi făcut public abia pe 17 decembrie, când va avea loc Gala fotbalului moldovenesc. 
În culise, arbitrii moldoveni, dar și unii experți spun că Sorochin (foto) va primi acest titlu mai mult ca o consolare a faptului că acesta este ultimul sezon în care activează veteranul arbitrajului moldovenesc. Sorochin a împlinit 50 de ani și nu mai are dreptul să arbitreze. Aproape sigur că acesta va deveni inspector FMF, având susținerea actualei conduceri a arbitrajului moldovenesc.
Cu Sorochin ne-am lămurit parțial. Celelalte 2 locuri de pe podiumul imaginar vor fi donate de către Comitetul de arbitri lui Ghenadie Crasnoșan (locul 2) și Victor Gheciu (locul 3). Decizia este luată.
Acum. Ce se întâmplă cu arbitrii FIFA? Mă refer în primul rând la Veaceslav Banari, care este de departe cel mai bun arbitru moldovean. Să fiu corect. Nu am nimic împotriva lui Valeriu Sorochin, o persoană educată, cu bun simț și un arbitru bun, chiar foarte bun pentru Moldova. Dar NU cel mai bun! De ce Comitetul de arbitri nu s-a gândit să-i ofere un premiu special pentru întreaga activitate, dacă tot iese la pensie? Despre ceilalți 2 arbitri care au prins ”podiumul” vă las pe voi să comentați. 
Nu uitați, însă, că pe lângă Banari, au fost ignorați Igor Șațchi și Ghenadie Sidenco - arbitri care au la activ și partide internaționale sau Vladislav Stoianov, care a avut un sezon de excepție...
Să nu spuneți după asta că în arbitraj nu sunt interese!

9 comentarii:

  1. Daca candidatura lui Sorochin o pot accepta atunci chiar nu-ni dau seama pentru ce merite e pe trei Gheciu. In opinia mea Gheciu alaturi de Stina sunt cei mai slabi arbitri din Divizia Nationala. Dezordine totala nu alta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Suta de procente ca Banari e cel mai bun. Ceilalti doi de care ai pomenit Satski si Sidenco ar fi trebuit sa ocupe ei locurile 2-3, mai ales Sidenco.
    Crasnosan este arbitrul Olimpiei, asta stie toata lumea, iar Gheciu nici nu-i arbitru, e sluga lui Vladic Cebotari

    RăspundețiȘtergere
  3. nimeni nu merita nimik...NICIODATA...ei strica frumusetea fotbalul Moldovenesc((,...ku parere de rau...

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu părere de rău, Banari nu a dat randament sezonul acesta. A avut multe greşeli.

    Şi ce dacă unii sunt arbitri FIFA? Înseamnă ca ei trebuie să câştige premiile? Şi arbitri FIFA greşesc şi a aceasta s-a văzut şi la mondial.
    Apropo singur ai afirmat la emisiune că fluieraşii moldoveni ar fi arbitrat mai bine.

    Au fost 2 arbitri care m-au surpins: Gheciu şi Stoianov, iar alţii 2 au arbitrat multe peste nivelul campionatului cum au fost Sorochin şi Crasnoşan.

    Consider că FMF a acordat premiile pe merit mai ales că POATE şi cineva din comisie i-a votat de exemplu pe Şaţchi, Stoianov sau chiar Banari, dar pentru că au fost şi alte viziuni, alţii au acumulat un punctaj mai mare.

    Şi chiar vreu să menţionez că mi-a plăcut foarte mult cum a lucrat FMF în acest an!!! A fost unul foarte BUN!!! S-a lucrat în comparaţie cu cei precedenţi, poate şi din cauza alegerilor FMF, poate şi din cauza relaţiilor mai strânse cu forurile internaţionale. Poate şi din cauza rezultatelor lui Sheriff etc.

    Mi-au plăcut deciziile celor de la FMF, multe proiecte, multe realizări. Mulţumesc şi Vrem mai mult! :)

    Da, sunt în arbitraj interese! Cel puţin eu am unul foarte mare! ---- Să fie imparţial.

    RăspundețiȘtergere
  5. ce sa caute Satchi pe aest podium improvizat?

    RăspundețiȘtergere
  6. Ia te uita ce a sarit unul cu clantul. Sigur e un angajat al Federatiei )) Aistia se tem si de umbra lor....

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu sunt angajat al FMF!
    Dacă mai sunt şi alte păreri la noi, deja se vorbeşte despre angajatul nu ştiu cui.

    Treziţi-vă şi acceptaţi democraţia, şi toate părerile, oricui nu ar fie ele, fie şi ale angajaţilor FMF. De ce nu? Sau ei nu au dreptul să-şi exprime opinia?

    Cu aşa succes pot spune că tu eşit un fotbalist, iar Gheciu ori Sorochin te-a eliminat din teren sau eşti vreun angajat al unui club, iar fluieraşii nu au acceptat să influenţeze vreun meci să-ţi ajute echipa şi acum îţi verşi nervii...

    Libertate!

    RăspundețiȘtergere
  8. Baieti, nu va certati. Padure fara uscaturi nu exista. Asa si Federatia, are oameni de valoare si altii care trec temporar pe acolo. Eu n-am vorbit despre Federatie, ci despre un comitet concret. Este adevarat ca Federatia anul acesta a avut multe realizari pozitive. Sper sa nu se opreasca aici

    RăspundețiȘtergere
  9. SOROCHIN ASASIN!!!

    Zimbru - sheriff 2:3 primavara 2006!!!

    RăspundețiȘtergere