Drogații nu-s drogați dacă n-au adepți

Drogații știu să joace fotbal. Dar oricum au nevoie de arbitru pentru a câștiga un meci. Despre faptul că Busacca este un arbitru de buzunar al celor de la FIFA am spus-o de mai multe ori. Numeroasele scandaluri în care a fost implicat mă confirmă. Aseară, fluierașul, care a făcut pipi pe teren în timpul unui meci, a executat perfect comanda de sus și a eliminat Arsenalul din Champions League. Mai întâi i-a dat roșu gratuit lui van Persie, apoi, ca să evite prelungirile (probabil că se scăpa din nou în pantaloni) a dictat ușor penalty pentru Barcelona.
Și ce urale avea comentatorul de la Moldova 1 la adresa unei singure echipe. De parcă toată lumea ar ține cu Barcelona. Apropo de titlu. Eu zic că e imposibil să alergi fără pauză 90 de minute așa cum o face Alves. Uitațivă la ochii lui, că îi sar din orbite. Da, și de comentator. Nu știu cine a comentat. Dar cei de la Moldova 1 ar trebui să se gândescă bine. Își iau comentatori de 10 lei, primesc comentariu de 10 lei. Și asta avându-l pe Efim Josanu pe loc. Apropo, mentalitatea moldovenească. Efim Josanu ar putea arăta master-class dacă ar comenta măcar un meci. Numai că el nu ”coboară” la nivelul lui Costi Mocanu, care comentează meciuri chiar dacă este director Pro TV. De ce, maiestre, ne chinuiți și nu vreți ca și noi, cei din fața televizorului, să urmărim cu plăcere un meci la Moldova 1?
Mă bucur sincer pentru Sandu Spiridon, care s-a calificat cu Șahtar în dauna înfumuraților de la Roma, mai ales în condițiile în care Spiridon a trăit zilele trecute clipe foarte grele, cauzate de decesul tatălui său. Încă o dată, condoleanțe pentru Sandu Spiridon și, totodată, felicitări pentru calificarea în sferturile Ligii Campionilor.

Comentarii

  1. ...și mai vreai obiectivitate de la Muuu1? :)

    Să fi jucat și-n 12 cu Wenger arbitru Arsenal-ul nu trecea această minunată echipă!

    RăspundețiȘtergere
  2. sandu eu nu tim nici cu barca si nici cu arsenal,dar sa fim sinceri ca barca a dominat clar meciul si cind arsenal erau in 11 oameni,apropo de eleminare,van persi a meritat eleminarea fiindca era prea nervos si nu se calma,deaceea arbitru si ia dat al doilea galben de la nika tat din cauza comportamentului din prima repriza,si la golul 3 dupa parerea mea penalty a fost.

    RăspundețiȘtergere
  3. si sunt deacord cu tine ca majoritatea jucatorilor sau dopat,asta mai mult ca precis.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu sunt de acord total cu autorul. Iar de comentator - e unul bun, mie imi place.

    RăspundețiȘtergere
  5. Asta e parerea mea. Nu vreau sa jignesc pe nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cristal Falesti9 martie 2011 la 01:29

    Ma, Sandule, ma... Nu-ti pare ca e deja prea agresiva si partinitoare atitudinea ta fata de cea mai buna echipa de club din lume? Cred ca deja faci abuz... Desi e blogul tau, poti face ce vreai aici...:)))

    RăspundețiȘtergere
  7. Cristal Falesti, cea mai buna echipa din lume este, a fost si va fi Real Madrid. Eu n-am zis nimic de ea :)))))

    RăspundețiȘtergere
  8. Sandule...esti madridist si de aia comentezi Barcelona negativ.Mai bine in ochii lui Roberto Carlos cand juca la Real...si nu acuza pe nedrept pe Alves,nu ai probe si nici nu vei avea.Trebuie sa fii obiectiv.Barcelona e cea mai tare echipa din istoria fotbalullui.

    RăspundețiȘtergere
  9. Asta cu cea mai tare echipa din istoria fotbalului in general e o prostie. Nu poti sa stii niciodata cum ar fi jucat echipa asta cu Milanul anilor sf.80- inc.90. Sau Ajaxul lui Covacs de la inceputul anilor 70 sau Bayernul lui Beckembauer sau Realul lui Di Stefano.
    Eu zic ca mai buna a fost si Real Madrid cu Zidane, Figo, Roberto Carlos, Raul, Ronaldo. Mult mai buna.

    RăspundețiȘtergere
  10. Curajos Sandu, te sustin in totalitate. Nu sunt rautacios, dar un joc monoton ca a Barcei poate fi vazut doar la macaronari. Nu m-as uita la fotbal daca ar juca toti ca Barca. Sper ca Chelsea si Realu sa le arate ce inseamna fotbalu adevarat. Imi pare rau pu Arsenal, parca e prea multa nedreptate pe glob.

    RăspundețiȘtergere
  11. Si deja e a 3-a an cand e favorizata Barca de arbitri, atunci cu chelsea a fost bataie de joc nu arbitraj, anul trecut arbitru i-a lasat pe Inter in 10 prea ushor si nici nau fost in stare sa accepte infangerea cu demnitate, shi anul acesta la fel.Urat ft urat.

    RăspundețiȘtergere
  12. foarte corect, Sandule demult am zis ca e o echipa d edopati, se topeaza enorm Barcelonezii, cum poti sa dai 30 de goluri in 28 d eetape din Spania, ma refer la Messi, si sa joci fantastic la club, iar pentru Nationala Argentinei esti un nimeni, nu a dat decat doua goluri in amicale si atat, a luat bataie ARGENTINA 1-6 in fata Boliviei, cu Messi pe teren 90 de minute si s-a calificat in ultima etapa la Mondiale !!! Ea prea batator la ochi, diferenta de joc a lui Messi !!! XAVI, MESSI, INIESTA, VILLA SE DOPEAZA SIGUR IN CANTITATI FOARTE MARI, DAR SUNT PROTEJATI DE CONDUCEREA FOTBALULUI EUROPEAN !!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Sandule se vede ca tii cu Real, nu esti obiectiv deloc, van Persie avea deja galben, si a lovit balonul dupa fluier, ceea ce se sanctioneaza cu galben, penalty usor acordat? imi pare rau, i-a aninat bine piciorul, 90% din arbitri dadeau penalty, Utkin n-a avut dubii la faza cu penalty si nu se pricepe mai putin ca tine...

    RăspundețiȘtergere
  14. Da "destepti" mai sunteti cu totii care zic de dopaj :)). Adica C.Ronaldo care are atitea goluri marcate ca si Messi nu e un dopat, dar Messi e. Dopat poate ai fost tu Sandule cind ai scris acest articol :). Nu te supara, dar chiar ai luat-o razna cu asa articol. E treaba ta ce echipa sustii, dar nici asa sa zici. Penalty a fost clar si asta nu zic ca as sustine Barcelona dar m-am uitat la meci, nu la Moldova1, ci pe HTB+ si reluarile au aratat clar ca a fost penalty. Iar de Shahtar ma bucur nespus de mult.

    RăspundețiȘtergere
  15. Sandu da ce meci te-ai uitat ieri?))))
    Eu zic ca V. Persie trebuia de eliminat in prima repriza ca tare greu mai rasufla!! Cind intentionat ia dat in figura lui Alves si a mai avut momente in care era agresiv, pur si simplu ca sustii Arsenalul de data asta chiar nu ai fost obiectiv!!! Cum poti sa spui ca nu a meritat??? Uite la statistica Arsenal nu a avut NICI UN SUT PE POARTA UNICUL GOL AL LOR FIIND MARCAT TOT DE BARCELONA!
    Cu dobajul asta e faza finala)) Demult nu mam ris asa)))))

    Sandu eu tot am sustinut R.M a lui Zidane, Figo, Ronaldo, Raul.. Dar echipa ceea nu se compara cu actuala lui Barca...

    Si eu ma alatur Felicitarilor pentr Sandu Spiridon! Chiar iau facut praf pe Roma) Bravo!

    RăspundețiȘtergere
  16. Cine crede ca intr-un meci de CL poti acorda atat de usor cartonase (si inca doar unei singure echipe) e naiv rau de tot... Van Percey a fost eliminat pe nedrept. Decizia de a acorda sau nu un galben pentru ca jucatorul loveste balonul dupa fluier apartine in totalitate arbitrului, dar nu poti acorda al doilea galben din prima... cu atat mai mult ca si primul galben a fost acordat tare suspect (adica da, Van Percey la izbit pe alves, dar si ala ii facuse blocaj cu bratele in piept - faza pe care arbitrul nu prea a observat-o)... In plus, si Abidal merita cel putin un galben la faza cand la lovit intentionat pe VanPercey (desi jocul era oprit)... Consider ca Sandu are perfecta dreptate cand zice ca barca e trasa de arbitri (si apropos, nu-i primul si nu doar in MD se vb despre asta :)... ) Asa ca fuck barca - mizerie de echipa.
    P.S. pentru cei ce nu stiu, in ianuarie Abidal a fost depistat pozitiv la un test antidoping... cu aceeasi substanta ca si mutu ... asa ca FUCK barca- mizerie de echipa

    RăspundețiȘtergere
  17. 1. Sandule invata regulile fotbalului si dupa aia comenteaza! Al doilea galben a lui van Persie a fost corect. Se cunoaste foarte bine pentru amatorii fotbalului ca acest fotbalist foarte des suteaza dupa fluierul centralului.
    2. Penalty dictat usor? Iarasi revin la nr 1. invata regulile! Poate crezy ca aici e joc de hockey unde tre sa iti rupa picioarele ca sa primesti penalty?. Sa revenim la penalty-uri la primele cinci minute ale meciului unde chiar si presa engleza a admis ca messi a fost doborit in careu, nu tin minte sa se fi acordat penalty acolo. In final sa revenm la statistica meciului daca macar ai studiato inainte a face un comentariu atit de stupid si sa te daiu mare profesional in lumea fotbalului!

    In final mai citeste manualul de fotbal si tinete de comentat politicul nostru mediocru ca mai mult decit atit se pare ca nu poti.

    P.S.: Inainte sa incepi polemica ca te critica toti fanii Barcelonei sa stii ca deja de mai bine de zece ani8 sunt fan al echipei Arsenal si trebuie sa admit ca iarasi echipa lui Wenger arata ca are problema cu disciplina cum a fost si este deja de foarte mult timp.

    RăspundețiȘtergere
  18. Sandu
    Aveam impresia ca te pricepi la fotbal putin mai bine. Nu contest faptul ca eliminarea a fost acordata prea usor. Si eu consider ca arbitrul a facut exces de zel dar este perfect acoperit de regulament. Si mai intii trebuie intrebat jucatorul de ce si/a permis gestul nesportiv pentru care a luat primul cartonas si de ce, stiind ca are un cartonas, si/a permis sa suteze dupa fluer (sper ca nu trebuie sa/ti explic ca un jucator care preea cu fata spre arbitrul de tusa vede fanionul ridicat chiar si atunci cind joaca in curtea scoliii nu tocmai la acest nivel asa ca circul despre faptul ca nu a auzit fluerul s/o lasam pentru prosti).
    Regret ca induceti lumea in eroare referitor la faptul ca nu a fost fault la momentul acordarii loviturii de la 11 metri dar daca ati fi cel putin obiectivi ati fi sesizat ca exista acoperire regulamentara pentru a acorda lovitura de pedeapsa atunci cind Messi a fost faultat in careu inca in prima repriza (personal consider ca nu trebuia acordata lovitura de pedeapsa dar nu as fi putut sa/i reprosez prea multe arbitrului daca o acorda).
    De acord ca nivelul comentatorului este mai jos decit orice critica dar regret ca ai coborat cam tot pe acolo cu asemenea comentariu

    RăspundețiȘtergere
  19. arbitru varza,varza....o sumedenie de faze de offside pe care televiziunea nu lea reluat...rusine Barcelona.......

    RăspundețiȘtergere
  20. Sunt un fan al fotbalului frumos, si pot spune ca Barca de eri, ca de altfel de o perioada buna incoace e o poveste

    RăspundețiȘtergere
  21. ce prostii scrii, imi pare rau ca am pierdut timp sa citesc niste prostii mari , deja daca joci foarte bine atunci esti dopat sau alte prostii

    RăspundețiȘtergere
  22. 1.Cartonașul rosu corect - 100%
    2.Penalty corect - 100%

    niște comentarii d'nul Sandu Grecu de 10 lei

    dacă sa ne amintim prima repriza arbitru n'o dat penalty pentru barca, asta cred ca n'ai observat sau poate n'ai vrut sa observi?

    și o echipa care dorește sa treacă mai departe nu poate juca asa cum o făcut'o ieri arsenal dar cred ca mai corect va fi spus ca barca ieri o fost fenomenala, arsenal n'o arătat nimic chiar uitând' ne la statistica :

    http://en.uefa.com/uefachampionsleague/matches/season=2011/round=2000119/match=2003764/postmatch/statistics/index.html

    am impresia sandu ca ieri ai văzut pentru prima data un meci de fotbal,dupa tine rezulta ca 90 % din sportivi sunt drogati - 10 lei

    o data cu accesul la internet au apărut foarte multe persoane care se cred specialiști și au început sa deschidă bloguri și sa scrie toate prostiile care le vin în cap - 10 lei.

    blog de 10 lei!

    RăspundețiȘtergere
  23. se spune condoleante lui Sandu , nu pentru..., Sandu mai traieste inca :)

    RăspundețiȘtergere
  24. Exagerezi cu dopajul,n-ai probe concrete,comentatorul de la M1 este un fan jalnic a Barcelonei nu-si cunoaste bine jucatorii de la echipa favorita.
    Bravo Lucescu si Spiridon!!!!!!
    Semifina este un obectiv realizabil pentru Sahtior!

    RăspundețiȘtergere
  25. lol,esti un hater inrait ,Van Persie daca nu auzea fluierul la sigur suta pe spatiul portii....

    RăspundețiȘtergere
  26. Salut.!Eu zik ca foarte usor a primit V.Persie rosu.corect,a fost agresiv...dar totusi nu trebuia eliminat,poate e chiar cum sustinea v.Persie...nu a auzit fluierul din cauza suporterilor...NU vreau sa ating problema cu dopajul,d'unde pot sa stiu eu cine a fost dopat...Dar cu siguranta Barcelona e favorizata de arbitraj,s-a vazut in meciul cu Chelsea,se vede foarte clar in campionatul Spaniei...Si in final...parerea mea e ca Messi nu'i cel mai bun jucator d' pe glob...sunt jucatori mult mai buni chiar si de la aceiasi Barcelona...

    RăspundețiȘtergere
  27. Sandu, cum ai apreciat tu prestatia arbitrului, asa comenteaza cei de la M1. Indicatii de la Uefa... Nu te-ai intrebat cum Arsenal putea sa se califice avind zero suturi pe poarta si tot atitea in diractia portii! Zero! Si norocul a fost cu ei la autogol. Cite ocazii a ratat Barcelona, ai vazut? Da golul perfect valabil, anulat pe Emirates, tot nu l-ai vazut? Ce tine de urale in adresa unei singure echipe, da ce-ai fi vrut tu sa zica? Bravo celor de la Arsenal ca au alergat 90+ minute, bravo ca au trecut de mai multe ori mijlocul terenului, bravo ca au inscris prin autogol, bravo pentru jocul dur.... Text agresiv, care vine probabil dupa "drogul" consumat aseara....

    RăspundețiȘtergere
  28. baaaa cit se poate de "plins"?Deja imi este greata cind o ehipa care e locul 2 in EPL ,a stat tot meciul in aparare si a egalat cu un autogol.19-0.Hai va rog...
    Referitor la Alves,ele este controlat in fiecare an.Va dau exemplu de fundasi care alearga foarte mult si mai ales cind echipa are nevoie de ea:Lahm(Bayern Munchen),Bale(Spurs),Roberto Carlos (Real Madrid)Imi pare rau cind cautati nod in papura.
    Arsenal a fost batuta din toate punctele de vedere,nu mai cautati drogati ,gazon aiurea,prea multi oameni pe teren etc etc

    RăspundețiȘtergere
  29. doamne fereşte halal de voi cei care pretindeţi că a fost penalty...aoleu de voi că pedro era în spatele lui Koscyelny iar el a încercat să devieze traectoria balonului.... iar Pedro cu toată companie nişte balerine de prost gust....
    Apropo dacă sunt aici adepţii cică a primului penalti neacordat uitaţivă mai atent că dna Messi simulează şi în folosul evitării unei lovituri cade fără a fi atins.....Doamne Fereşte să mai fie aşa meciuri în care arbitrul e al 12 jucător...

    RăspundețiȘtergere
  30. Oameni buni, ati intrat in capcana lui Sandu :)))

    Provoaca lumea, lumea raspunde inapoi, traficul la blog, PR-ul la blog creste.

    Iaka sha :)

    RăspundețiȘtergere
  31. asa sunt brazilienii,alearga mult sunt rapizi.Cite discutii se duceau pe seama lui Ronaldo ,pe seama lui Dihno ,Roberto Carlos,Denihlson etc etc ca uite ei sunt foarte rapizi si dau impresia ca nu obosesc,insa ei mereu au fost controlati,acelasi Alves este controlat de FIFA.
    Realitate e ca omu cind nu stie ce sa mai spuna,el cauta narcomani.

    RăspundețiȘtergere
  32. Arbitru ,narcomanii,gazonul etc etc va calmeaza, va inteleg.Dar haide-ti sa fim sinceri,Barca pur si simplu a mincat Arsenalul ieri seara,un Arsenal care sa aparat tot meciul ,un Arsenal care nu si-a creat nici o ocazie de gol ,nemaivorbind de un sut pe poarta.
    Un sut pe poarta baaaaa echipa 2 EPL,dala-n drak

    RăspundețiȘtergere
  33. Sandu Grecu - Un tip care spune lucrurilor pe nume

    Sandu citește o data articolul tău și.... încearcă sa spui lucrurilor pe nume

    RăspundețiȘtergere
  34. Viorel :"Oameni buni, ati intrat in capcana lui Sandu :)))

    Provoaca lumea, lumea raspunde inapoi, traficul la blog, PR-ul la blog creste.

    Iaka sha :) "

    cred ca ai perfecta dreptate

    RăspundețiȘtergere
  35. meciul sa jucat rezultatul trebuie acceptat. sandule de M1 sint de acord cu tine dar daca te consideri mare comentator sau jurnaliuga cea mai buna din Moldova dute si dale un sfat ajutai cu ceva daca esti patriot adevarat dar nu pi...bol pe la publika...succese.

    RăspundețiȘtergere
  36. Sandu, daca vrei sa promovezi pe cineva nu inseamna ca tre sa arunci cu murdarie in altul, asa esti invatat tu. nici mie nu imi place comentatorul de la M1, insa nici asa. Promovarea pe care incerci sa o faci tu, e una de bulvar. La fel si in cazaul Milsami, sau cazul Zimbru pe care pina nu demult o faceai.

    RăspundețiȘtergere
  37. Sandu esti cel mai MARE editorialist de sport din Moldova! Numai tu poti sa te bagi impotriva tuturor stiind ca la noi sunt toti suporteri ai Barcelonei si vor sari toti in capul tau. Bravo de 100 de ori pentru curaj!!!!!
    Eu sunt suporter al echipei Juventus Torino si sunt ferm convins ca Barcelona a fost trasa aseara de urechi de un arbitru mai drogat decit toti jucatorii si suporterii barcelonei la un loc! Deschideti ochii cei care sinteti orbiti!

    RăspundețiȘtergere
  38. al tau iubit Petrika Efros9 martie 2011 la 12:16

    Sandu daca Efim Josan e comentator bun atunci tu esti Dumitru Graur. De la independenta incoace nu a fost nici un comentator bun nici istrate si nici altii...Deja oamenii care se stimeaza privesc privesc toate meciurile pe net...acolo primesti placere de la fotbal...nu dezgust...Abia astept sa vad performanta celor de la protv de la Moldova Suedia sper sa aduca un comentator roman si nu sal puna pe Dorik Jereghi sa comenteze...
    P.S Tu cind comentai la MU1 nu erai cu absolut nimic m ai bun ca cela de ieri...

    RăspundețiȘtergere
  39. spui ca Real e cea mai buna.....e clar ca te pricepi la fotbal,daca dupa infringerile de la Barcelona 6-2 si 5-0 spui asa prostii....bravo tie....

    RăspundețiȘtergere
  40. Felicit Moldova 1 cu un meci frumos,dar commentatorul aiurea de tot.Poate cautati pe alt cineva in loc ?

    Apropo de meci. Pare foarte rau de Arsenal nu a meritat sa ia rosu V.Persie poate daca era el in teren se ajungeau la prelungiri.

    Bayern si Shahtar sunt echipele care pot trece de Barcelona.

    RăspundețiȘtergere
  41. dupa un asemenea articol nu pot sa spun k te voi respecta mai putin, p/u k sint convins k in acele momente kind il scri-ai erai plin de ura asupra acestei echipe frumoase al ultimilor ani in dauna echipei tale favorite, na ce sa-i faci oamenii mereu vad paiul din ochiul adversarului dar nu-si vad birna din ochiul propriu.............p/u Andrei: a scrie urit despre cel mai mare dusman nu vad un mare curaj dupa cum spui, situatii de genul acesta au fost in trecut si pe la echipa lui favorita, atunci de ce nu s-a grabit sa ia penita in mina si cerneala si sa scrie ceva, doar atunci cei mai multi fani erau anume al realului doar k balanta sa inclinat in ultimul timp pe fundalul jocului aratat de aceste 2 echipe in ultimii ani..........tu Sandule ia si te linisteste si accepta realitatea si fii impartial in continuare caci respectul e mai presus de orice, BAFTA

    RăspundețiȘtergere
  42. probil erai ciupit cind ai scris acest articol de kkt, iar vinezi vizitatori si comentarii . probabil ai privit meciul prin ochelari 3D pe imaginea data de mu1. referitor la alves.. de asta el joaca la barca si kalincov nu joaca nicaieri ca alves se drogheaza iar asta din urma nu :D

    RăspundețiȘtergere
  43. apropo mai baga un sondaj despre calitatea acestui articol si ultima varinata sa fie ca te-a inspirat becali cind ai inceput a scri :D

    RăspundețiȘtergere
  44. Rusine ma Sandu pentru un astfel de articol si inca jurnalist te numesti.
    Ia sapa in mina si tundeo la praşit !

    RăspundețiȘtergere
  45. Bravo Sandu, da-le muie la toti papagalii )))

    RăspundețiȘtergere
  46. Perfect de acord cu tine.Bine, eu pe Alvesil vad alergand intr-una inca de cand era la Sevilla, probabil are o formafizica foarte buna. In rest, si-au batut joc de Arsenal.

    Cine mai comenteaza la M1?Eu demult nu ma mai uit la meciuri acolo.

    RăspundețiȘtergere
  47. hahaha inca un frustrat al Realului sau a altei echipe.
    "Dopajul" lui Alves,arbitrul"cumparat",gazonul de pe Camp Nou ,100 mii de oameni pe teren.Nu cumva asta a fost primul meci "mare" pe care l-a jucat Arsenal,nu cumva ei nu intelegeau unde se afla,mmmm ce se poate de mai adaugat pentru a gasi motivul ca Arsenal a avut 0(0).Prea multe scuze cauta echipa de pe locul 2 din EPL.Vai,vai... Vreau sa va spun ca Betis din liga 2 a avut vreo 3-4 pe Camp Nou si mai era o echipa din liga 3 spaniola care tot a avut ceva suturi.
    Arsenal cu tot respectu pentru ea ,sper sa cistige EPL ,pentru munca lui AW,ieri a fost "pusa" in colt,batuta si tinuta acolo 90 de minute.

    RăspundețiȘtergere
  48. Sandu !dar tu tei uitat la tine dint-o parte kum prezintsi emisiunele mai ales kind shi tu erai la moldova 1 aveai o emisiune de fotbal ma inervai sincer nu eshti profisionist singurul profesionist de la noi este Leonid Istrati!P.S sunt deacord ka komentariile de la M1 sunt de rahat!

    RăspundețiȘtergere
  49. Din pacate in campionatul intern jucatorii se beu cite o caldare de vin si apoi joaca fotbal de aceea nu pot alerga 90 minute in continu. Oamenii profesionisti care primesc salarii bune trebuie sa alerge 90 de minute. In privinta lui Arsenal,este o echipa buna la care are multi jucatori talentati, dar ieri au iesit numai cu un gind sa stea toti 11 in poarta, de aceea au pierdut. Daca ieseau in teren pentru a obtine victoria credca cel putin macar o data sutau pe linga poarta.Articolul rahat!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  50. sandu nici tu nu crezi in aberatiile pe care le-ai spus aici...daca ai scris prostiile astea pentru trafic esti baiat destept

    RăspundețiȘtergere
  51. ineteresant cine tine minte calificarile trecute cind alves era nervos mao intodeauna, cind in retur cu INter faceau asa o zarva, mii interesant citye rosii trebuia sa dea arbitrul atunci pentru nervozitate si chia runeori agresivitate nu pe plan sportiv dar verbal ?? referitor la penalty, e de risu gainilor, baieti care spuneti ca acolo a fost penalty se vede ca sarbatoarea de eri isi face simtit efectu, va convertiti incetisor in niste domnisoare firave, dar e ceva usual ca flacai nostri cind joaca sa cada de la orice adierede vint

    RăspundețiȘtergere
  52. super chiar a fost cum spune domnul sandu, da barca aa dominat dar penalty foarte usor acordat

    RăspundețiȘtergere
  53. sigur penalty poate fi f usor accordat doar la Barca,la altii este conform regulilor.
    Muuu****** Haterilor!!!
    Visca Barca

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune