Suedia - Moldova 2-1. Diferență mare de bani, mică de valoare

Suedia - Moldova 2-1
Moldoveanul Alexandru Suvorov a marcat cel mai frumos gol al serii în Europa! (Vezi video mai jos)
Ibrahimovic și Cebotaru
Am vrut să-i cert pe jucătorii noștri pentru că le-a fost frică să iasă mai mult la atac, să urce peste suedezi, să-i preseze. Însă, în paralel, am văzut chinul cu care România a învins amatorii din Luxemburg și mi-am zis: ce naiba, am jucat cu Ibrahimovici și alte 65 de milioane de euro! Și am făcut-o destoinic! 
Analizând prestația jucătorilor noștri nu poți trece cu vederea lacunele echipei. Namașco a avut emoții mari la început, iar asta s-a văzut. A revenit la normal abia după ce a încasat primul gol, la care are și partea lui de vină. Boreț a fost un jucător bun, dar deja se vede că nu mai reușește din punct de vedere fizic. Are totuși o vârstă, 35 de ani. Gațcan s-a simțit că a absentat mult, nu s-a încadrat în jocul echipei. Are o valoare mult superioară jocului prestat în această seară. Frunză nu e locul lui acolo, la mijlocul terenului. Bugaiov a pasat mai mult în lateral în loc să atace poarta adversă. Astea sunt niște impresii, din ceea ce am văzut și fără ca să-i critic pe cei menționați mai sus, care și-au dat sufletul pe teren. Namașco a scos penaltyul lui Ibrahimovic și a mai avut câteva faze în care ne-a salvat, Boreț l-a ajutat cât a putut pe Bolohan. Frunză a legat bine pasele dintre laterali și Doroș. 
Cel mai important este că echipa a jucat, a pasat, a încercat. Nu ne-am făcut de râs nici la scor și nici la calitatea jocului. 
M-a impresionat Eugen Cebotaru, capitanul de la Ceahlăul. Gattuso al nostru a fost peste tot. Un adevărat lider în teren. A crescut enorm în ultimul timp și sincer, nu văd bine naționala fără el. Din ce știu este un băiat serios și îmi doresc să rămână la fel mult timp înainte. 
Un câștig mare pentru națională este și Anatol Cheptine. Cât tupeu are la doar 20 de ani! S-a acomodat rapid și perfect la Sheriff, iar acum a impresionat din prima și la națională. Sper să nu i se urce la cap. Poate ajunge mare de tot.
La desert, desigur Suvorov. A marcat un gol fabulos, al treilea în aceste preliminarii, preluând autoritar titulatura de golgheter al naționalei. Vezi mai jos super-golul înscris de Suvorov, dar și notele pe care le dau internaționalilor noștri pentru partida cu Suedia. 
Titularii: Namașco - 6, Bolohan - 6, Armaș - 6, Golovatenco - 6, Racu - 6, Boreț - 5,5, Gațcan - 5,5, Cebotaru - 7, Suvorov - 7, Frunză - 6, Doroș - 6. 
Noi intrați: Bugaiov - 5,5, Cheptine - 6,5, Andronic - 6. 

Comentarii

  1. Nu cred ca am vazut acelasi meci....

    Frunza nota 6?

    Suvorov merita cel putin un 8. Namasco un 7...

    nu poti sa pui in acelasi rind pe Armas care a gresit la ambele goluri cu Namasco care a scos un penalty si inca citeva goluri ca si gata..

    RăspundețiȘtergere
  2. Selectionata Moldovei a fost eri ca un ciine din cei de rasa de cini mari.Ca un ciine de vre-o doi ani care e deja matur si are coltii ascutiti dar se teme sa muste.Care cind vede un strain nu sare sa-l muste,dar se gudura si da din coada umil.Dar maturitatea oricum vine si sper ca nu mai avem de asteptat mult.In orice caz sintem pe calea cea buna.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Tim@, Cred că Sandu are o altă scară de notare decît cea de la 1 la 10. Probabil la el nota maximă e 7.
    În orice caz, de cînd e Gabi Balint la echipă parcă naţionala şi joacă mai bine dar şi stîrneşte mai mult interes printre moldoveni. . . păi mă mai uitam eu la meciurile Moldovei cît era mercenarul de Dobrovolski?! Nu prea . . .
    Baftă băieţilor pe mai departe!

    RăspundețiȘtergere
  4. cu picusciac,epureanu,josan,tigirlas,cojocaru si bordian ap moldova faceabi un egal.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu inteleg un lucru: De ce toti compara nationala lui Balint cu cea a lui Dobrovolski??? De ce se uita faptul ca anume cu Dobrovoliski s-a inceput schimbarea nationalei??? Chiar daca nu e cel mai bun antrenor sau poate nu e cel mai agreabil om trebuie sa recunoastem ca are si el particica lui in aceasta selectioana...

    Acum la tema: Sandule optimisti sa fim e bine, dar critica constructiva inca la nimeni nu a incurcat, chiar si lui Balint. Asa ca:

    1. Cu toata stima fata de Frunza si fata de tine, dar Viorel n-a contat ieri (nici cartonase rosii nu s-au dat pe fault la el, nici gol nu a marcat, multe mingi pierdut si un sut in plasa laterala).
    2. Gatcan la fel neasteptat de slab.
    3. Suvorov - unicul jucator care a pus in pericol poarta.
    4. Cheptine - jos palaria (imi aminteste de Frantuz si Antoniuc la virsta lui)

    Si inca una: din 4 goluri marcate echipelor puternice(Finlanda, Ungaria si Suedia), 4 au fost marcate de la distanta: atunci de ce jucatorii nostri incerca meci de meci sa intre cu mingea in poarta sau sa paseze la fundasii adversi. De exemplu aceiasi Suedia daca nu reusea sa treaca de fundasii nostri, suta de la distanta.

    A doua remarca: aici voi fi de acord cu Slavic, eu personal n-am vazut nici un tackling din partea jucatorilor nostri (in afara de penalty), doar dansuri pe linga jucatorul suedez pina acela pasa. Trebuie sa fim putin mai agresivi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Frunza lol, la gunoi cu el, de ce Tigirlas nu vine?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune