Nebunul

Uitați-vă la așa-zisul antrenor de la Otaci, Lilian Popescu. Cu așa oameni noi vrem să facem fotbal. Chiseliov a fost descalificat un an pentru că a vrut să intre pe teren. Ce sancțiune va primi Popescu pentru că a intrat până în careul de 16 metri și dacă nu l-ar fi ținut jucătorii, cred că l-ar fi bătut rău pe arbitru. Noroc de intervenția poliției, care l-a scos cu greu de pe teren. Eu am stat chiar în spatele porții la care s-a produs incidentul și am văzut totul, chiar am auzit cuvintele lui Popescu, pe care nu pot să le reproduc din motive lesne de înțeles.
Uitați-vă la acest individ, care, cică educă jucători. Și spuneți în comentarii ce sancțiuni ar trebui să dicteze Federația împotriva lui. Un material preluat de la Pro TV.



Comentarii

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnule Grecu,dumneavoastre cred ca stiti,eu am scris mai peste tot unde se poate:ca sistemul de arbitraj trebuie modificat(mi-am expus si parerea,cum anume),sanctiunile(pentru toti) ar trebui sa fie financiare si mult mai mari(de zeci si sute de mii de euro),altfel pursisimplu nu se va face regula.Pina ce,ca rezultat(posibil si a insistentei mele),s-a initiat procesul de formare a LPF(LNF).Oricum,pina la sfirsitul campionatului,nu mai vedem noi nici LPF,nici LNF.La moment,n-am idee cum s-ar putea reglementa situatia.Dar erau si de astepta asemenea momente spre sfirsitul campionatului,care e cel mai fierbinte campionat al RM din cite au fost. P.S. Cred ca in ultimile vre-o 3 etape,tinind cont ca sint multe echipe care lupta pentru un loc in cupele europene,si lupta pentru mentinerea in DN,la fel e apriga,va fi "razboi total")))

    RăspundețiȘtergere
  4. sandu mai bine spunemi ceva despre olimpia0sheriff daca a fost penalti,dupa cum protestau jucatorii sherifului penalti na fost,dar si eu mam uitat la meci pe intrnet si penalti na fost dupa cum am vazut eu,dupa parerea mea arbitrul a fost de partea olimpiei.

    RăspundețiȘtergere
  5. si-a iesit putin dn pepeni, dar trebuie de vazut si ce l-a facut pe el sa recurga la acest gest.
    azi au fost mai multe lucruri interesante in divizia nationala, Sheriff a pierdut la Balti, iar la Orhei, super-echipa Milsami a impus conditi de acreditare aberante pentru jurnalisti, cum comentezi acest caz?

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnule Garaba, aveti dreptate in multe dintre ideile pe care le-ati propus. Eu le urmaresc, chiar daca nu apuc sa le comentez.

    Sergiu, eu am vazut meciul pe net, ca si tine. Nu pot sa ma pronunt. Iar faptul ca Sheriff a protestat vehement NU inseamna neaparat ca penalty n-a fost. Si Popescu si-a iesit din minti azi la o faza la care, pe langa penalty, trebuia dat si eliminare pentru fundasul otacean, care putea sa-l omoare, Doamne fereste, pe jucatorul Alexandru Leu (daca nu gresesc), pe care l-a lovit violent cu piciorul in cap. Faza s-a petrecut la 3 metri in fatsa mea, asa ca am vazut-o foarte bine.

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Apropo domnu Grecu,mai am o idee pentru FMF si cei cu LPF(LNF),poate dumneavoastre le-o transmiteti cumva,ca totusi ii vedeti mai des.Ideea:zilele astea ma ghindeam la mieciurile astea pe care le stim cu totii(in care,in mieciurile dintre doua echipe,una e favorita totala in campionat,iar cealalta la fel de favorita totala,in cupa).Si deci,ca sa nu mai avem "mieciuri"de acestea,ar trebui:In cazul in care,aceeas echipa cistiga campionatul si cupa,atunci,in cupele europene sa participe urmatoarea echipa din campionat,si nu finalista cupei(cum e acum).Oricum ramine riscul vinderii finalei cupei(deci si a trofeului),dar acest risc e minim,comparind cu numarul de "mieciuri"din campionat(din astea care au fost scoase si de la casele de pariuri).Mie imi pare o idee foarte buna,cel putin la moment altceva mai perfect,nu mi-a venit prin minte.

    RăspundețiȘtergere
  9. Inca un apropo.Mi-am adus aminte.Ceea ce propun,adica sa participe in cupele europene, doar detinatoarea cupe(nu cum azi ,si finalista),pina mai nu demult era o lege a FMF.Dar s-a modificat ulterior,motivul fiind,stimularea echipelor de participare in cupa.Si pe atunci chiar era o modificare buna,tinind cont ca Sherif Tiraspol,cistiga absolut toate mieciurile din campionat si cupa(si deci echipele nu aveau interes sa participe in cupa,pentruca cupa,totuna o lua Sherif si ceilalti ramineau doar cu participare).La moment(cind Sherif,nu mai detine hegemonia,in fodbalul din RM) acea modificare nu mai e actuala si trebuie anulata.

    RăspundețiȘtergere
  10. SALUT SANDU!
    ERAI MAI APROPE DE FAZA LA MECIUL RAPID-NISTRU,A FOST SAU NU PENALTY?

    RăspundețiȘtergere
  11. Vedeti si rezumatul de la Balti facut de Publica tv.Seamana ceva cu cel de mai sus,dar totusi acolo au fost baietii ceva mai inteligenti.

    RăspundețiȘtergere
  12. Petru, la meciul Rapid-Nistru au fost mai multe penaltyuri. In prima repriza, la 1-0 pt Nistru, otacenii au avut penalty clar neacordat de arbitru. Faza s-a produs la 2 metri de mine. Apoi la 1-1, in prima repriza, cred ca si Rapid a avut un penalty neacordat, dar nu bag mana in foc, pentru ca faza a fost la poarta cealalta.
    In schimb la 1-2 Rapid a avut un penalty clar din nou la cativa metri de mine, Levandovschi fiind faultat in care, dar arbitru n-a acordat nimic.
    In fine, in minutul 90, cand s-a "remarcat" si Pipescu, a fost 11 metri mai clar ca lumina zilei. Am spus ca fundasul otacean era sa-l decapiteze pe jucatorul de la Rapid.

    RăspundețiȘtergere
  13. DA AI DREPTATE CA AU FOST MAI MULTE PENALTIURI,PENTRU CA ARBITRU A SCAPAT JOCU DE SUB CONTROL.PE MN MO MIRAT REACTIA LU POPESCU LA PENALTY,CREDEAM CA ARE CEVA CALITATI DE STAPINIRE DAR NMK,IN PRIMA REPRIZA LA O FAZA UNDE A GRESIT EREMIA CREDEAM CA O SA INTRI PE TEREN SI O SASI BATA ELEVUL,KIND TE APERI KU TOATA ECHIPA IN PROPRIU CAREU E SI NORMAL SA FACI O GRESEALA SI SE SCHIMBA SOARTA MECIULUI,CE PEDEAPSA CREZI CA II VA DA COMITETUL DE DISCIPLINA DUPA IESIREA HAZARDATA?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune