Ion Șoltoianu. Născut campion

Omul-legendă a revenit din nou, pentru a câta oară!? Ion Șoltoianu (43 de ani) a devenit campion mondial la kickboxing, titlu pe care îl cucerește pentru a doua oară în carieră.   
Peste 2 de mii de sportivi din 50 de țări ale lumii au participat la campionatul mondial de kickboxing, versiunea WPKA, care s-a desfășurat la Kiev (Ucraina) în perioada 10-15 mai. Printre aceștia s-a numărat și cel mai titrat sportiv moldovean de arte marțiale, Ion Șoltoianu.  

În 25 de ani de activitate Șoltoianu a câștigat peste 50 de turnee internaționale în 7 probe de sport: lupte corp la corp, lupte rusești, box, pancration, kickboxing, muai-tay, mixfight. De această dată sportivul originar din Telenești a repetat performanța din 2007, cucerind al doilea titlu mondial din palmares.  
”Are o tărie de caracter fantastică. Să ai curaj să ieși în ring la această vârstă într-un sport de contact este deja o performanță. Însă Ion Șoltoianu are sportul în sânge și cred că nu va abandona prea curând, chiar dacă a spus că se retrage”, a declarat antrenorul campionului mondial, Ion Gheorghiu.
”Le mulțumesc tuturor celor care m-au încurajat și au crezut în mine, familiei. Antrenorii Leonid Tomșa și Gheorghe Bugneac. Antrenorul principal Ion Gheorghiu. Sunt mândru că încă mai pot apăra culorile țării și îi fac pe mulți în lume să asculte imnul Moldovei atunci când tricolorul urcă primul. (Ion Șoltoianu)

Comentarii

  1. Экс-игрок "Арсенала" и "Тоттенхэма" рассказал о своем пребывании в Молдове
    http://www.cissoccer.com/news/9999.html

    RăspundețiȘtergere
  2. BRAVO! Felicitari! Sper sa primeasca din partea statului vreun premiu impunator ca a reprezentat tara cu cinste!

    RăspundețiȘtergere
  3. si sper in viata de zi cu zi sa nu utilizeze ceea ce stie sa faca mai bine,sau sa utilizeze dar numai pentru a-i pune pe baietii rai la punct :)
    Inca o data felicitaru!

    http://iziumsiplastilina.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune