Moldova - Portugalia 0-2. Buni, dar fricoși

Voi încerca să fiu laconic. Naționala de tineret a Moldovei (U21) a jucat de la egal la egal cu echipa similară a Portugaliei o singură repriză - prima. Chiar dacă din start a fost clar că Sergiu Chirilov a mizat pe cartea contraatacului, moldovenii au prins curaj când au văzut că se poate. Din păcate selecționerul de tineret a fost un pic fricos și a vrut să se mulțumească cu un egal. N-a fost să fie, pentru că lusitanilor dacă le dai mingea te fac praf. Plus că nici noi nu avem o defensivă care să ne permită să mizăm doar pe apărare. De exemplu fundașul stânga, Diulgher era clar depășit aproape de fiecare dată. Nu degeaba portughezii au marcat ambele goluri anume de pe acea parte, unde mai evolua și mijlocașul Mandricenco, jucător care nu știu dacă s-a atins de balon mai mult de 3 ori. Veriga slabă a Moldovei a fost sesizată imediat și de antrenorul oaspeților, care a mutat decisiv la vestiare și în partea a doua și-a atins scopul.
În atac, cum am mai spus, am fost și mai laconici, cu un singur vârf și acela mediocru. Triboi a fost în primele 45 de minute, iar Vornișel a intrat după pauză. Ambii au fost inexistenți. 
De remarcat totuși că, pe alocuri, am arătat și noi că știm fotbal. Ba chiar am avut tupeul să-i ținem pe portughezi în pripriul careu pe la mijlocul primei reprize. Jardan, Andronic, Plătică, dar mai ales Gheorghiev au fost și ei portughezi aseară, însă e greu să joci în 4 contra 11. I-aș mai remarca pe Rusu, Leu și Hovanschi, care chiar dacă n-au strălucit au avut uneori niște intervenții de excepție, care ne-au salvat de la un dezastru similar cu cel înregistrat de Georgia, partenera noastră din ultimul amical, surclasată acasă de Spania cu 7-2. 
Cu excepția faptului că au fost fricoși, la general tricolorii mici m-au surprins plăcut aseară. Cu puțin tupeu puteam chiar scoate și un egal cu una dintre cele mai mari forțe din fotbalul mondial la nivel de echipe de juniori. Cred că această echipă are viitor și dacă am schimba 2-3 piese ar ieși ceva frumos, poate chiar scheletul pentru viitoarea națională a Moldovei. 
Vezi mai jos câteva poze realizate aseară la Tiraspol. 






Comentarii

  1. http://www.youtube.com/watch?v=A3sm3H1-42s

    RăspundețiȘtergere
  2. sandu da poti te rog sa pui lista jucatorilor moldoveni care au jucat aseara,ca sa vedem shi noi care este viitoru nationalei mari despre care spui tu

    RăspundețiȘtergere
  3. @ stolmaci http://fmf.md/md-por.html

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune