vineri, 30 decembrie 2011

Bună deneaza


Ministerului Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova
Dlui Ministru Ion CEBANU

Stimate Dle Ministru Ion CEBANU!

Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova a organizat vineri, 23 decembrie 2011, tradiţionala sărbătoare „Gala Sportului Moldovenesc”, în cadrul căreia au fost premiaţi cei mai buni sportivi, antrenori şi echipe ale anului care se încheie. De asemenea au fost premiaţi cu Cupe trei jurnalişti sportivi, desemnaţi laureaţi. Din păcate, la nominalizarea „Cel mai bun comentator al anului 2011” a fost comisă o greşeală impardonabilă, care a provocat mai multe reacţii negative în rândul reprezentanţilor presei sportive. Acest premiu a fost acordat ofiţerului de presă al Comitetului Naţional Olimpic, Nicolae Buceaţchi, care în momentul de faţă nu lucrează oficial la niciun post de televiziune din Republica Moldova. A fost foarte straniu că în timpul ceremoniei de premiere Nicolae Buceaţchi a fost anunţat eronat ca comentator ... la postul de televiziune TV 7.

Vă reamintesc că la nominalizarea „Cel mai bun comentator al anului 2011” Asociaţia Presei Sportive din Moldova a înaintat candidatura jurnalistului sportiv Alexandru Botnari de la TV 7, dar părerea APSM a fost ignorată.

Desemnarea celor mai buni jurnalişti sportivi ai anului este prerogativa Asociaţiei Presei Sportive din Moldova, care întruneşte 88 de membri. Anume din această cauză, pentru a evita asemenea situaţii confuze, Asociaţia Presei Sportive din Moldova se adresează către Dvs. cu rugămintea ca pe viitor să ţineţi cont de părerea APSM sau să nu mai premiaţi reprezentanţi ai presei sportive în cadrul sărbătorii „Gala Sportului Moldovenesc”.

Solicit un răspuns concret la problema dată.

Cu respect,
Prim Vicepreşedinte al Asociaţiei Presei Sportive din Moldova
Eduard CIOBANU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu