De ce minte, Rebeja
Radu Rebeja a învățat să stea în fața presei, să zâmbească cu sarcasm, dar principalul a învățat că într-o campanie electorala trebuie să minți.
Minte atunci când
afirmă că n-are timp să vorbească cu alegătorii pentru că trebuie să caute
procese verbale, minte când spune că se știe deja că procedura de vot se va
face în mod deschis. Mă opresc la aceste 2 aspecte.
1. Rebeja
a umblat un pic prin țară cu agitația, dar totodată cu cerșitul semnăturilor.
Practic la o astfel de întâlnire faci 2 lucruri odată. N-ai cum să le separi.
Dar mai mult au umblat cei care îl împing pe Rebeja la alegeri, la fel cum au
făcut-o și oamenii lui Ciobanu. Ambele tabere au făcut la fel. Ca la orice
campanie de alegeri. Nu înțeleg de ce se plânge Reaba. 2. Procedura de vot: închis sau deschis. Acum 4 ani nu știu de ce nu l-am auzit pe Rebeja să deschidă gura atunci când stătea în ”prezidium”, lângă Ciobanu, acceptând muțiș ca președintele să fie votat deschis. Atunci, când el era în tabăra lui Ciobanu – era bine așa. Acum, când se vede el însuși în capul mesei – nu-i mai convine.
Ținând cont de
aceste 2 aspecte lipsite de sinceritate pe care Radu le-a scăpat din gură
aseară, înțeleg că el nu este cu nimic mai bun decât Ciobanu, ba din contră,
chiar mai rău. Cel puțin pe Ciobanu nu l-am auzit niciodată să se plângă în
public de acțiunile adversarilor săi.
Nu știu ce program are Reaba pentru alegerile FMF pentru că încă nu l-a făcut public. Probabil că nu prea are ce spune, nu poate oferi niște soluții reale de dezvoltare a fotbalului. Am auzit tot aseară din declarațiile lui că Moldova ar trebui să înceapă de jos, de la școlile de fotbal...
Păi, Radu mamei, Radule. De ce nu ai luat-o de jos, de la înființarea unei școli de fotbal, unde să crești și să educi copii pentru viitorul fotbalului moldovenesc??? Asta pentru că tot spui că fotbalul e viața ta. A, tu nu vrei să investești nimic în fotbal, cel care ți-a dat tot ce ai. Nu vrei să dai nimic înapoi.
Te-ai obișnuit doar să iei de la fotbal. De asta ai acceptat cu ușurință acum 4 ani să sari din ghete direct în fotoliul de vicepreședinte, iar acum vrei deja președinte. Fără să faci nimic. Doar pentru că ai jucat fotbal și pentru că ești băiat cuminte...
Nu, Radule. Dacă spui că tu poți face ceva pentru fotbalul moldovenesc mai întâi demonstrează asta prin fapte, nu prin vorbe goale și lozinci electorale. Și atunci când lumea va vedea că tu chiar dorești să faci lucruri mari pentru fotbal, nu doar să câștigi din fotbal – atunci, poate că lumea te va susține.
Sandu, dar ce a facut Pavel Cebanu pentru fotbalul moldovenesc pina a ajunge presedinte?
RăspundețiȘtergereCiobanu a fost antrenor vreo 10 ani la Zimbru, la Olimpia Satu Mare, Romania, la Codru Lozova si Speranta Nisporeni.
ȘtergereSi??ca doar n-a fost antrenor la FC Barcelona
ȘtergereAntrenor? La Codru Lozova? :-)))))
RăspundețiȘtergereA ”făcut” pentru fotbalul moldovenesc? Poate le-a luat banii la țăranii cei de acolo?
A ”făcut” multe pentru fotbalul moldovenesc la Olimpia Satu Mare???
Cum îl murdăreai tu (alături de Efros) acum 4 ani pe Ciobanu... și ce cânți acum! :-)))
Și de ce tace Efros? I-a promis Ciobanu un os?
:-)))
Nu cumva să publici, m-ai dezamăgi.
:)) Este o parere si o respect. Imi pare rau ca te-am dezamagit. Nu poti fi pe placul tuturor
ȘtergereCu parti-prix-uri... - nici o șansă.
ȘtergereSandu adevar spui. Nu asculta ce scrie dima sandu si livadaru, aistea sint niste ratati. rebeja este candidatul blatistilor. nu se compara el cu Pavel la nici un nivel
RăspundețiȘtergerePacat ca numai esti un jurnalist obiectiv, Sandu. Eu urmaresc fotbalul in toate aspectele sale(nu-s expert, pur si simplu pasionat), la capitolul echipe sint fan Juventus, la jurnalisti eram fan Sandu Grecu pentru ca cindva transmiteai entuziasm si pareai un revolutionar in mocirla noastra. Din pacate in ultima perioda scrii ca la comanda(nu la comanda dar ca la comanda) si numai intr-o directie. Daca la fotbal jucat sintem inca aproape de "0" la capitolul jurnalism am putea fi o elita, ne-ar ajunge un pic de obiectivitate si impartialitate. Despre Rebeja ai dreptate 60-70%.
RăspundețiȘtergereSandule,ți se pare demn si profesional sa nu pui comentariul meu,de ce?tu care te crezi un jurnalist obiectiv,răspunde te rog daca e asa,inteleg ca adevarul doare,dar totuși se pare a fi un adevăr odată ce ai evitat întrebarea mea de eri
RăspundețiȘtergereSandu dami voie sai raspund acestui tinar care te intreaba ce o facut Ciobanu pentru fotbalul Moldovenesc .Asculta tinere si baga in cap daca vorbim sa comparam ca fotbalist Ciobanu este net superior la toate compartamentele ca rebeja Ciar si la anii acestea cind joaca veteranii Ciobanu este cu un cap mai sus ca rebeja .Intreabai pe cei de la Nisporeni cind Ciobanu o preluat Speranta primul lucru so apucat de infrastructura baza materiala .Acest rebeja o activat la niste echipe care actualmente nici nu exista rebeja este un las fricos si un mare zgircit intrebati antrenorii de la baza zimbru acest rebeja macar un ceai o servit vreun antrenor care lo facut fotbalist plus este un lenis alintat de doamne fereste pe cine aparat voi uitativa la fizionomia lui si a sa intelejeti cit de arogant este acest om
RăspundețiȘtergereBătrâne, ești plin de argumente.
ȘtergereCam ca un copil de 6 ani.
Cel mai tare - cel cu ”nici un ceai”.
Fasolea făcăluită gratis = supremul argument cu care te-ar convinge un candidat să-i dai votul...
Ești praf și pulbere. Degeaba ”ți-a dat voie Sandu”.