Despre scandalul Țîcu - Manolachi. Opinie

Ministrul tineretului și sportului, Octavian Țîcu a cam încurcat niște lucruri în ultimele zile. Mai întâi duminică a jignit toți absolvenții de la USEFS, care și-au făcut studiile în perioada rectoratului lui Veaceslav Manolachi. Declarația de la Arena Publika precum că UFEFS n-a produs niciun specialist de valoare de când e Manolachi rector atentează la orgoliul multor specialiști buni, care s-au format la instituția în cauză în ultimii ani. Sigur, la fel ca și în alte universități au fost și de acei care merg paralel cu domeniul pe care ”l-au studiat”. Dar, nu poți să-i pui pe toți într-o oală și să-i faci pe toți proști. Nu ai dreptul, mai ales din postura de ministru al acestui domeniu. E jenant. 

A doua. Eu nu știu de ce Țîcu nu-l place pe Manolachi și nici nu mă interesează. Asta, însă, nu-i permite ministrului, în calitate de conducător suprem al sportului național, să declare război unui gen de sport strategic pentru Moldova, cum este judo. Nu poți opri finanțarea unui sport pentru că ție nu-ți place de președintele Federației. În plus, un ministru este plătit din bani publici ca să-și facă meseria corect, indiferent de preferințele personale. Atâta timp cât ești ministru Nu ai dreptul să spui că nu vei merge la nicio manifestație unde va fi prezent Manolachi, pentru că în calitate de funcționar public ești obligat să faci asta, chiar dacă ție nu-ți place de o persoană sau alta.

Aș fi vrut să trec peste acuzațiile ”Radio baba” gen ”Manolachi a luat bani pentru ca judocanii să plece în Emirate”. Iarăși, sunt nevoit să repet că un ministru n-are voie să opereze cu bârfe și presupuneri, făcând niște acuzații fără a avea probe, dovezi. Dar asta e Moldova. Probabil că trăim într-o perioadă când cel care strigă mai tare are și dreptate. Numai că în tot acest conflict am rămas dezgustat de reacțiile minstrului și am ajuns să-l compătimesc pe Manolachi. Automat, mi-am pus întrebarea de ce ministru n-a reacționat cel puțin la fel în cazul plecării Cristinei Iovu, o sportivă care a primit infinit mai mult de la stat decât cei 3 judocani? Și o sportivă cu un potențial mult peste cel a judocanilor.

La final aș vrea să accentuez că indiferent cine se face vinovat de plecarea celor mai buni sportivi din țară, acesta sau aceștia trebuie să plătească pentru asta. Nu mă interesează că e Manolachi, Țîcu, Casapu sau Juravschi. Responsabilii trebuiesc sancționați aspru. Iar MTS să se ocupe mai repede de elaborarea regulamentului sau a contractului prin care sportivii în care statul investește bani să nu poată pleca când vor ei, ci în anumite condiții foarte clar stipulate. Ca la fotbal. Să lase scandalurile și să facă ceva pentru sport, pentru că multă lume și-a pus speranțe mari în actualul ministru. 

Comentarii

  1. Cred ca d.munistru pur si simplu este socat de multe lucruri noi pentru el. De aici si maniera de comportament, raportata la lipsa de experienta in ale dedesubtului sportului de la noi. Inclusiv si de miscarile lui Manolachi, care de la un kilometru se vede ca e cu pufusor pe botisor in istoria cu judocanii plecati.
    Semnatura ni stiu a cui, eu nu am stiut, a fost in Ungaria sa se documenteze, dar nu stie inca nimic si asteapta acte prin posta, ba deja e semnatura dinsului, dar falsificata. Daca presedintele federatiei internationale este raman, ca la telefon vorbea romana, atunci e clara schema ).
    Ok, semnatura e falsa. A expediat oare d. Manolachi in regim de urgenta o scrisiare la federatia internationala in vederea stoparii evoluarii moldovenilor pentru arabi si intentarea unei anchete internationale? Nu cred/

    RăspundețiȘtergere
  2. Astfel de transferuri nu se pot face fara acordul ministerului, de aceea cred ca ministrul tot este cu pufusor pe botisor. Toti sint buni de dat la dubala

    RăspundețiȘtergere
  3. Cind ministerul este condus de un unionist este si un rau manager

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune