luni, 29 iulie 2013

INVIDIA

Calmați-vă, invidioșilor! Moldoveni ranchiunoși și puturoși, la treaba! Invidiați mai puțin și munciți mai mult. Astfel, poate, veți ajunge și voi să vă realizați, măcar parțial.

Patronul de la Veris este invidiat de mulți dintre patronii de cluburi din Moldova care au băgat bani aiurea în fotbal și au rămas cu buza umflată, de fraieri ce au fost sau sunt. 
Impresarul Ion Carp, omul care ajută Verisul cu transferurile, este invidiat pentru că a reușit ca agent ceea ce alții nu pot nici în vise, chiar dacă n-a fost fotbalist (aici, fotbalist înseamnă să-ți treci viața prin poienele Moldovei). 
În fine, fără modestie, din surse sigure, eu sunt invidiat atât de jurnaliști, cât și de fotbaliștii despre care am pomenit mai sus, pentru că învăț mai mult ca ei și respectiv muncesc un pic mai mult ca să am mai mult. 

Asta e Moldova - cea mai invidioasă țară din lume. Oameni care știu să frece menta pe la spate sau să scrie anonim din răutate sau invidie. De asta n-ai nimic și nici nu vei avea.

P.S. Aceste gânduri aruncate aici, pe blog, NU se referă la toți oamenii care trăiesc în Moldova, ci doar la cei care se vor regăsi singuri printre rânduri.

Forza Veris!

5 comentarii:

  1. Probabil nici nu e vorba de invidie dar pur si simplu lipsa de cultura, lipsa de opinie personala. Pseudoumorism de turma, deschide gura o oaie si altele din urma si se distreaza ca la concert. Personal o sa va critic pina nu cistigati campionatul si ajungeti in grupele ligii campionilor, nu din invidie dar din speranta si din cauza ca cine iubeste intradevar fotbalul nostru asteapta mult de la Veris ca de la orice echipa cu ambitii si cu intentii de a aduce schimbari. Forza Moldova!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sincer nu vad pentru ce cineva sa va invidieze, n-ati realizat inca nimic, dupa 10-15 meciuri vom vedea, oricum succese, pare un proiect frumos

    RăspundețiȘtergere
  3. Păi dacă îşi fac meseria pentru bani, nu pentru plăcere..

    RăspundețiȘtergere
  4. Daca spu-i ca Moldova e ce-a mai invidiosa tara din lume, de ce ai mai scris ca nu se refera la toti oamenii care traiesc in Moldova?)) Mai aveti sa ca.cati tara asta, n-aveti pic de mandrie ce-i care scrieti urat despre popor si tara!
    Eu sunt pentru Veris mi se pare o echipa buna incepand cu conducerea si termanind cu jucatorii. Dar cand ai ceva de spus spune-o deschis si concret... acela de la Olimpia e invidios sau ala de la Tiraspol deopilda , NU puneti un intreg popor intr-un rand, doar pentru ca v-ati inciudat pe doi-trei nenorociti!
    P.S.Am mai scris pe blogul dumitale, despre aceea ca in DN va asteapta, multe GURI rele,pentru ca n-aveti stadion, sunteti echipa tanara etc. asa si sa intamplat.Voi insa nu atrageti atentie si mergeti inainte! Succese!Si iti doresc daca ataci pe cineva fa-o concret d-le Sandu(in emisiunile tale o face-ai exemplar) :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Invidios pentru maturi,dar nu uita,un model pentru noua generatie!

    RăspundețiȘtergere