Postări

Se afișează postări din septembrie, 2013

Ilie, salvatorul

Imagine
Ilie Cebanu a fost titular azi în meciul Tom Tomsk - Lokomotiv 0-0. Apus lacăt la poarta oaspeților veniți la Moscova din postură de outsideri să lupte contra unei candidate la titlu. E o realizare și un semn pentru selecționerul Caras, care n-a fost ”inspirat” până acum cu alegerea portarilor. Iar după cum a jucat azi, Ilie Cebanu este, în opinia mea, prima și singura soluție pentru Națională în acest moment (nu vorbesc de portarii Veris-ului pentru că voi fi acuzat de subiectivism spunând că sunt cei mai buni).  Sigur, acum vor ieși la rampă toți labagiii de pe cel mai sportiv porno-sait din Moldova, care vor comenta activ în pauza dintre labe cât de blat a fost titularizarea lui Cebanu la Tomsk. De vină e Federația. Că Namașco n-a jucat deloc la Kuban 3 ani, timp în care era titular la Națională. Că zimbristul Calancea n-a semnat cu Samara sau că Pașcenco a jucat doar la echipe mici, iar la selecționată n-a convins de câte ori i s-a dat șansa.  Ilie Cebanu a avut de suferit di

Costuleni - Veris 2-3 (VIDEO)

Încă un jucător de Națională a semnat cu Veris

Imagine
Înaintea meciului cu FC Costuleni, care se va juca duminică, la Orhei, FC Veris l-a legitimat pe atacantul Serghei Alexeev. În vârstă de 27 de ani, Alexeev ajucat ultima dată la Enisei Krasnoiarsk, în Rusia. Noul jucător al Verisului are 22 de meciuri la Naționala Moldovei pentru care a marcat 4 goluri. Vezi CV-ul lui de pe Wikipedia .

Cum să marchezi gol din lovitură liberă. Vezi o schemă uluitoare din Liga a 4-a germană (VIDEO)

Un material care trebuie citit. O lecție de fotbal

Imagine
Директор тираспольского "Шерифа" Николай Зюзин рассказал корреспонденту "СЭ" Антону МАТВЕЕВУ всю правду о Леониде Кучуке, который семь лет проработал в молдавском клубе ФУТБОЛИСТЫ ВСЕГДА ИДУТ ЗА НИМ ДО КОНЦА – Есть такое слово – "клятый". Вот оно именно про Кучука. Не в том, разумеется, смысле, что его кто-то проклял. Я Леонида Станиславовича так называю, потому что человек ну просто потрясающе упертый, всегда добивается своего, никогда не отступит. В самом начале своей работы с "Шерифом" Кучук обрисовал состав, нужных ему игроков, большинство из которых нам, руководству, по разным причинам... не нравились. Но он каждого до последнего отстаивал. Президент поначалу не понимал, зачем "Шерифу" этот игрок, я не понимал, но Леонид Станиславович, в конце концов, убеждал нас в своей правоте. Когда к нам приезжал новичок, Кучук расспрашивал его обо всем: какие у него были раньше тренировки, по какой тактике играл, каки

Un dialog la telefon... Istorii din fotbal

Imagine
Ioan Andone, bossul lui Adrian Bogdan de la Astana, se afla în negocieri cu Amkar Perm, din Rusia. Acum câțiva ani. Sună telefonul. Răspund. ”Sandu, noroc, ce faci?”. Noroc. Bine... ”Șiman sunt, ai un minut?”. Sigur... Pentru cei ce nu cunosc, Vasile Șiman este patronul echipei Sportul Studențesc, proaspăt retrogradată în Liga a 3-a și exclusă din campionatul României din cauza problemelor financiare. Șiman, moldovean din regiunea Cernăuți, student fiind, a câștigat bani frumoși prin anii 90 cu ”contrabasul”, implicându-se ulterior în fotbal. Eu îl cunosc doar vizual, l-am întâlnit o singură dată, când colaboram cu Arcadie Zaporojanu, dar nici atunci nu am comunicat. Și începe Vasea să-mi povestească de ce Tibi Bălan costă 2 milioane de euro. Mai mult decât atât, îmi spunea că Bălan este un jucător excepțional doar dacă îl are în teren pe Dacian Varga, jucător care costă și el 1 milion de euro. Deci în total ar fi 3 milioane de euro. Mi-a povestit despre cei 2 vreo 2 ore la telef

Personalități pe care le-am cunoscut. Pietro Leonardi

Imagine
Echipele mici pot face bani mari în fotbal dacă au colaboratori cu cap. Un exemplu este directorul sportiv de la AC Parma, Pietro Leonardi. L-am cunoscut la Congresul managerilor de fotbal de la Toulon. Știe să se facă remarcat. Mi s-a creat impresia că îl cunoaște toată lumea. E fost ziarist. Dar a lăsat presa pentru fotbal și a ajuns un conducător de club model. Iată ce a scris recent Gazeta Sporturilor despre el: Peste 150 de achiziţii şi aproape tot atîtea plecări în 3 luni. Un lanţ formidabil de afaceri, din care formaţia lui Donadoni a ieşit pe profit cu 11 milioane de euro. Cum să faci faţă crizei fără bani, să termini liniştit la mijlocul clasamentului şi să mai ieşi şi în profit? Nu este deloc utopie, ci o strategie de succes adoptată de Parma . Fosta deţinătoare a Cupei Cupelor şi dublă cîştigătoare a Cupei UEFA are un hipermarket, cu 300 de jucători tranzacţionaţi doar în vară! Pare neverosimil, însă în 3 luni Parma a negociat transferuri cît pentru un

Veris - Tiraspol 3-3 (VIDEO)

Hai la meci

Imagine

Veris și-a luat portar de Champions League. Vezi pozele de la semnătură

Imagine
Veris Chișinău a semnat aseară cu unul dintre cei mai buni portari moldoveni din ultimii ani, Artiom Gaiduchevici. În vârstă de 26 de ani, Gaiduchevici a venit la haiduci din postura de jucător liber de contract. Ultima echipă la care a evoluat internaționalul moldovean a fost Dacia, cu care a devenit campion al Moldovei în perioada în care aceasta era antrenată de Igor Dobrovolski.  Vineri, 20 septembrie, Veris joacă la Vadul lui Vodă un meci principial contra celor de la FC Tiraspol, în etapa a 8-a a Diviziei Naționale. Finalistele Cupei Moldovei din acest an se întâlnesc prima dată după cea mai dramatică finală de Cupă din istoria fotbalului moldovenesc. Meciul va începe la ora 16.00. Veniți să vedeți spectacol adevărat, nu veți regreta! Vezi mai jos câteva poze de la semnarea contractului lui Artiom Gaiduchevici cu FC Veris.

Steaua - victima selecției ”pe pile” și a ”bolii iepurelui”

Champions League nu iartă jumătățile de măsură. Nu te iartă atunci când toată lumea îți spune că Georgievski e varză, iar tu insiști să joci cu el doar ca să demonstrezi tuturor că albul e negru. Principalul e să semnezi cu Ana-Maria. Restul merge strună. Piovacari, Capetanos... atacanți de Săgeata, Ceahlăul sau Botoșani. Nicidecum de Champions League. Iar diferența dintre campionatul Ro și UCL e ca de la cer la pământ. Cu toate acestea Steaua a jucat foarte bine cu Schalke, până în minutul 67, când a încasat primul gol. Un gol stupid încasat de Tătărușanu, care adormise în poartă. De fapt el doarme de când îl știu. Parcă are 50 de ani. Parcă se deconectează de la realitate uneori. La fel și la golul 2 a plonjat aiurea la culțul scurt, balonul zburând în partea opusă. Câți jucători ar fi șutat de acolo, cu dreptul, la colțul scurt??? Dar Tătărușanu are fotbalul lui. În vise. În visele de pe teren. Schalke mi s-a părut o echipă modestă. Nici n-are de unde să fie una extraordinară. M

Dinamo Auto - FC Veris 0-6 (VIDEO)

Cine vine pe banca Naționalei?

Imagine
foto: jurnal.md Lumea vorbește peste tot că Ion Caras ar vrea să renunțe la Națională înainte de ultimele 2 meciuri din preliminarii. Că ar vrea el sau că ar vrea Federația. Un lucru e cert: suporterii nu-l mai vor pe Caras selecționer, iar debarcarea moșului este inevitabilă, fie că se va produce acum, fie după încheierea preliminariilor. Cine îl va înlocui? Asta e marea dilemă atât a Federației, cât și a microbiștilor. Există mai multe ipoteze. Se vehiculează numele lui Testemițanu, care ar urma să comaseze cele 2 funcții de vicepreședinte FMF și selecționer. Există varianta Dobrovolski. Igor ar vrea să revină, dar totodată așteaptă o ofertă concretă din Premier-Liga rusească. Cert este că cu bani puțini e greu să aduci valoare pe banca tehnică a Naționalei. Personal aș opta pentru un antrenor cu experiență din Europa de Vest. Cu condiția ca acesta să fie adus personal de președintele Federației. NU de agenți. Astfel se va evita convocarea jucătorilor ”pe blat”, tendință care

2 contra 11 cu Anglia! E timpul să schimbăm tot la Națională

Imagine
Mereu cu 2 pași în spate Din lotul de 23 de jucători, doar 5 coincidențe sunt între echipa mea și cea a lui Ion Caras. În primul 11 doar doi jucători se regăsesc, Ioniță și Gheorghiev, ultimul, pe un alt post, în sistemul 4-3-3.  Eu nu înțeleg ce joacă naționala noastră, oficial, de aceea am decis să fac lotul meu de 23. După meciul cu Anglia ar trebui să mulțumim majorității jucătorilor care se tot chinuie în meciurile Moldovei în ultimii câțiva ani. Să-i lăsăm să vină acasă de la cluburile lor de afară și să se odihnească. Iar la ECHIPA NAȚIONALĂ să convocăm jucători care-și doresc cu adevărat să joace. Cei care își doresc asta cu sufletul, nu cu portofelul.  1. Eugen Matiughin (Dacia) 2. Dumitru Bacal (Rapid) 3. Veaceslav Posmac (Dacia) 4. Denis Ilescu (Dacia) 5. Vadim Bolohan (Milsami) 6. Sergiu Cojocari (Veris) 7. Artur Ioniță (Aarau)  8. Gheorghe Andronic (Milsami) 9. Serghei Gheorghiev (Dinamo Auto) 10. Viorel Frunze (Veris) 11.Victor Gonța (Veris) 12. Nicola

La lecția de fotbal

Imagine
Am văzut tineretul Moldovei contra Angliei. Nici nu știu de unde să încep. Rezultatul e foarte bun. Am pierdut doar cu 0-1, după ce englezii ”au reușit” să rateze de 2 ori cu poarta goală! Ca să nu mai amintesc de nenumăratele ocazii pe care le-au avut în cele 90 de minute cât au stat ca la handbal în jurul careului nostru. Adevărul este că la englezi erau câțiva ”ghiaghi” negri, care numai a juniori de 21 de ani nu semănau. Când puneau umărul ai noștri cădeau ca din cui. Să nu vă mire faptul dacă unii dintre ei își vor încheia cariera peste câțiva ani... E proaspăt cazul africanului de la Urziceni care în acte avea 32 de ani, iar în realitate 49... Revenind la meci, noroc de noroc, dar și de portarul nostru, Alexei Coșelev (fiul lui Vasile Coșelev), care a făcut meciul vieții. Mi-a plăcut mult Coșelev-junior. Sper să joace și pe viitor cel puțin la fel ca azi. L-aș mai remarca și pe Zasavițchi, dar era greu de unul singur. Erau vreo 3 în ”11”-le moldovenesc care n-aveau treabă.

Hai, România!!!

Imagine
Aștept cu nerăbdare meciul România - Ungaria de vineri seara. Cu Naționala României în Brazilia Campionatul Mondial va fi altfel, mai special.  Păcat că Mutu nu a fost convocat pentru meciul cu maghiarii. Simpla lui prezență în teren ar fi contat enorm pentru moralul tricolorilor, dar și pentru tremuriciul ungurilor. Sper ca Pițurcă să nu aiurească și să bage în teren jucătorii cei mai buni. O calificare la un Mondial i-ar relansa și lui cariera. E mai important decât câteva zeci de mii șpagă de la un transfer în Rusia.  Hai, România!

Cu degete mijlocii și cu alcool pentru minori. Protagoniști: Milsami și Dacia

Imagine
Băiatul ăsta de la Milsami care umbla cu degetul mare pe sus la Ghidighici oare câte etape de suspendare va primi? Să faci gesturi obscene în adresa suporterilor este o instigare la violență sau o jignire? Acest De Paula (foto) care se vrea la naționala Moldovei. Spaima discotecilor din Chișinău.  Acum 2 ani și jumătate Chiseliov era sancționat drastic pentru că le-a arătat degetul mijlociu celor din conducerea echipei Milsami. Duminica trecută jucătorul lui Milsami a arătat ambele degete mijlocii la adresa câtorva sute de oameni din tribune. Înseamnă oare ca va fi sancționat de o sută de ori mai drastic? Sper. Și ca să rămân la aceeași tematică, numai că dintr-un alt unghi. Revin cu 3 săptămâni în urmă la meciul Dacia - Veris, despre care n-am apucat să scriu din cauza unei deplasări. La acel meci conducerea echipei Dacia a oferit bere gratis pentru toți cei prezenți la stadion. Pur și simplu stătea un butoi cu bere și fiecare doritor de ”haleavă”, de la mic la bătrân, se îmbu

Costuleni relansează campionatul

Imagine
foto: sports.md Am fost aseară la meciul Costuleni - FC Tiraspol 3-1. N-am crezut că la final voi fi atât de încântat de această partidă, dar anume așa a fost. Costuleni m-a impresionat. Echipa arată la fel ca în luna mai a sezonului trecut. Total diferit de felul cum începuse acest campionat. Marele merit este al antrenorului Lilian Popescu (foto) , revenit pe banca celor de la Costuleni, după plecarea acelui impostor italian.  Echipa lui Popescu a câștigat pe merit. După o primă repriză în care tiraspolenii și-au făcut jocul la mijlocul terenului, iar gazdele au mizat mai mult pe contraatac, în partea a doua Costuleni și-a surclasat adversarul și doar neșansa a făcut ca scorul să nu ia proporții.  M-a amuzat portarul tiraspolenilor, bulgarul Gheorghiev, pe care Sheriff l-a returnat surorii mai mici după nici 2 luni. Un portar de cascadorii râsului. Păcat că pe bancă stă un moldovean, Livșiț, care e printre cei mai buni din campionatul intern.  Mulțumim FC Costuleni și mul