Cine vine pe banca Naționalei?

foto: jurnal.md
Lumea vorbește peste tot că Ion Caras ar vrea să renunțe la Națională înainte de ultimele 2 meciuri din preliminarii. Că ar vrea el sau că ar vrea Federația. Un lucru e cert: suporterii nu-l mai vor pe Caras selecționer, iar debarcarea moșului este inevitabilă, fie că se va produce acum, fie după încheierea preliminariilor.

Cine îl va înlocui? Asta e marea dilemă atât a Federației, cât și a microbiștilor. Există mai multe ipoteze. Se vehiculează numele lui Testemițanu, care ar urma să comaseze cele 2 funcții de vicepreședinte FMF și selecționer. Există varianta Dobrovolski. Igor ar vrea să revină, dar totodată așteaptă o ofertă concretă din Premier-Liga rusească. Cert este că cu bani puțini e greu să aduci valoare pe banca tehnică a Naționalei.

Personal aș opta pentru un antrenor cu experiență din Europa de Vest. Cu condiția ca acesta să fie adus personal de președintele Federației. NU de agenți. Astfel se va evita convocarea jucătorilor ”pe blat”, tendință care s-a observat clar în ultimii ani. Aducem un antrenor cu experiență din Europa, îl plătim corespunzător și avem o Națională curată. 

Face de plătit bani mari unui selecționer cu nume? DA, face. Și asta pentru că începând cu preliminariile viitoare pentru Euro 2016, din fiecare grupă se vor califica automat 2 echipe, iar la baraj vor merge echipele de pe locul 3, consecință a măririi numărului de echipe care vor participa la CE, de la 16 la 24. Iar asta înseamnă că Moldova are o șansă mare de a ajunge acolo. Respectiv de a-și recupera banii investiți în salariul selecționerului și chiar mai mult.

Pe cine vezi tu pe banca Naționalei? Scrie în ”comentarii”.

Comentarii

  1. giovanni trapattoni,e liber acum :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Dobrovolski sau Lilian Popescu ar fi variante ideale la capitolul pret/calitate.

    RăspundețiȘtergere
  3. Răspunsuri
    1. da ´da ....mi eshe San Marino ne proigrivali, pust Igor sdelaet=

      Ștergere
  4. Popescu,cred ca glumesti? cred ca un antrenor bun pentru selectionata ar fi Stefan Stoica,el e de ceva timp aici si stie mentalitatea moldoveneasca,credca s-ar potrivi foarte bine,tine mult la echipele sale si se vada cu sufletul in meciuri.Cred ca s-ar potrivi si la pret,si in primul rind milsami credca ii va da drumu :)) STOICA SELECTIONER :)))

    RăspundețiȘtergere
  5. Felix magat sau Marcelo Bielsa)) da daca serios as opta pentru un antrenor croat sau sirb cum ar fi Zlatko Kranjčar

    RăspundețiȘtergere
  6. Gabi Balint, insa nu stiu daca ar reveni la o colaborare cu ciobanul

    RăspundețiȘtergere
  7. Gabi Balint, insa nu stiu daca ar reveni la o colaborare cu ciobanul, insa si Testimiteanu e bun, fiind recomandat chiar de dinsul

    RăspundețiȘtergere
  8. Octavio Zambrano
    Valery Nepomnyashchy

    RăspundețiȘtergere
  9. mai lasati-ma cu dobrovolski a vostru...... e corupt , e ingamfat, numele lui e legat numai de scandaluri, nu stimeaza si nu respecta pe nimeni, la tv auzim doar cum poate injura .... se crede buricul pamantului.....el nu stie ce inseamna fotbal modern si pe unde a fost nu prea avut rezultate..... la dacia a avut ceva, insa dacia e cel mai corupt club din moldova.......sa fie sanatos numai nu la carma echipei nationale
    eu deasemenea sunt deacord cu sandu , ca ar trebui un antrenor din vest, care are o alta viziune asupra la tot ce inseamna fotbal.... mi-ar placea un olandez sau un neam., insa nu vin aia pe bani putini
    de exemplu : romanul Ogararu..... acum invata meserie la ajax.... e tanar cu viziuni noi, a jucat in campionate puternice... inca nu are o experienta in ale antrenoriatului, insa ma gindesc decat dobrovolski a vostru mai bine ogararu.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dar Ceobanu al tau nui corupt? numele lui asta nui legat de scandaluri? cum a castigat el alegerile?...oare nu ti se pare tie ca Ceobanu se crede dumnezeu pe acest pamant? daca ar avea macar un pic de rusine ar fi trebuit sa plece din fotbal impreuna cu Caras, cati ani are deacum la carma federatie acest om si ce rezultate a avut selectionata? putem da vina pe generatii intregi de jucatori, pe antrenori, dar sigur doar in nici un caz pe presedintele FMF, el n-are nici o vina, el este cel mai curat om din lume...si laso mai moale cu declaratii de astea ca Dacia e cel mai corupt club, toate cluburile din divizia nationala a jucat blaturi, toate ca una, unile isi permit ani intregi....

      Ștergere
    2. bai domnu anonim...... ideea era sa vorbim despre un potential antrenor al echipei nationale..... cat despre ciobanul , el nu este al meu si eu niciodata nu am fost pentru dinsul....mie mii greata de asa oameni ca ciobanu.... abia daca stie a lega doua vorbe........ sau ai vazut undeva sa zic ceva de ciobanul? ce te daibesti ca chiorul de televizor?
      cat despre dacia nu trebuie tu sa ma convingi ca nu e asa.....si intradevar sunt multe cluburi de la noi care fac blaturi..... asta ne este nivelul si cultura.... pina la urma fotbalul mai intii de toate este un business...apoi un sport

      Ștergere
    3. ai vorbit despre dobrovolski si dacia la fel cum o fac oamenii lui Cebanu...si in privinta potentialilor antrenori al nationalei, ai putea sa vorbesti alt fel....parerea mea este la fel ca dobrovolski nu mai trebuie sa revie la nationala, dar nu din cauzele expuse de tine, doar ca el a avut aproape doua mandate in care putea sa demonstreze mai mult, trebuie sa cautam antrenori mai buni, eu vreau ca nationala noastra sa lupte macar pentru locul trei.

      Ștergere
  10. Alexandru Spiridon cel mai de succes "coach" din MD
    De cind e la Sahtior a facut el bani(grei).
    Cred ca ar fi bine si p/u el,daca ne duce in cele 24 de reprezentative va fi curtat de multe echipe din Russia,Ucraina sau chiar EU!De atita timp linga Lucescu a invatat Nea Sandu multe,de fap el si stia cite ceva!
    Vilanova de Moldova =))
    Nea Sandu te asteptam!
    Spiridon=Calificare

    RăspundețiȘtergere
  11. Igor Dobrovolski a avut cele mai mare successe la selectionata Moldova. El merita sa vina si sa termine munca pe care a inceputo cu 6 ani in urma. Atunci am avut cele mai bune rezultate iar Dobrick a aratat valoarea lui la Dacia. Foarte tare sper ca sa vina Dobrovolski. Pe dinsul nici un impresar nu o sal oblice sa aduca jucatori fara valoare

    RăspundețiȘtergere
  12. 1.Victor Goncharenko-Bate Borisov Belarus
    2.Miodrag Bozovic-Rostov Muntenegru
    3.Ole Gunnar Solskjær-Molde Norvegia
    4.Jesualdo Ferreira-Sporting Braga Portugalia
    5.Myron Markevych-Metalist Ucraina
    6.Juande Ramos-Dnipro Spania
    7.Peter Bosz-Vitesse Olanda
    8.Mircea Rednic-fara club Romania
    9.Huub Stevens-Paok Olanda
    10.Michael Skibbe-Grasshoppers Germania





    RăspundețiȘtergere
  13. 1.Michael Skibbe-Grasshoppers Germania
    2.Myron Markevych-Metalist Ucraina
    3.Juande Ramos-Dnipro Spania
    4.Huub Stevens-Paok Olanda
    5.Miodrag Božović-Rostov Muntenegru
    6.Ole Gunnar Solskjær-Molde Norvegia
    7.Peter Bosz-Vitesse Olanda
    8.Viktar Hancharenka-Bate Belarus
    9.Mircea Rednic-fara club Romania
    10.Jesualdo Ferreira-Braga Portugalia







    RăspundețiȘtergere
  14. Apropo de Popescu, ar fi perfect si pentru voi la Veris, fara suparare dar la parera mea e peste Oprea si are idei de joc interesante.

    RăspundețiȘtergere
  15. intradevar si spiridon este o varianta foarte bune....trebuie si el sa iasa din umbra lui lucescu odata si odata.....si cred ca are experienta data la nivel inalt si are de spus ceva la echipa national

    cineva zicea de dobrik..... asta e un animal...nu om......... poate a si avut ceva rezultate la nationala...insa asta nu stie a fi om...mii rusine cand il aud sa dea un interviu...mereu stie a ofensa lumea...si fotbalistii care iau fost elevi ...toti au doar cuvinte nu prea bune referitor la dobrovolski..... lasatil in plm...ca e ofilit deja...cel mai corupt.....

    RăspundețiȘtergere
  16. Dobrovolski cel mai real si mai bun dintre cndidatii de mai sus, si sunt deacord ca Spiridon ar fi probabil alegerea perfecta dar nu cred ca se va lasa de Sahtar in dauna selectionatei noastre.

    RăspundețiȘtergere
  17. ”Personal aș opta pentru un antrenor cu experiență din Europa de Vest. Cu condiția ca acesta să fie adus personal de președintele Federației. NU de agenți. Astfel se va evita convocarea jucătorilor ”pe blat”, tendință care s-a observat clar în ultimii ani.”

    De parcă acum fiul lui Pavel Cebanu nimerește în naționala în baza ”meritelor” sale profesionale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar tu l-ai vazut pe Ilie Cebanu jucand? Pun pariu ca nu. Atunci despre ce vorbim? Ilie demult merita o sansa la Nationala.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune