Întâmplări tâmpite cu poliția din Bălți

O să fiu laconic. Orașul Bălți. Toamna trecută nepoțelul meu în vârstă de 7 ani a căscat gura și a rămas fără telefonul mobil. Pe drum spre casă l-a păcălit o escroacă și i-a luat telefonul.
Cum se cade unor oameni normali, părinții copilului au anunțat poliția. Aceasta, la rândul ei, a demarat o anchetă. Nu mai spun de câte ori au fost chemați la poliție părinții copilului, dar și copilul de 7 ani, care a fost interogat ca un infranctor de niște polițai-ciobeni care nu știu nici cum îi cheamă.
Până la urmă, după 3 luni de anchetă într-un caz ieșit din comun, doar s-a furat tocmai un telefon contrafăcut care valora vreo 50 de dolari maxim, așadar, după 3 luni, anchetatorul Denis Gorobeț, după alte 3 ore de interogări, le-a declarat astăzi pătimiților că toată această poveste a fost inventată de ei... Mai mult decât atât, pentru că l-au deranjat pe ditamai ocupatul pulii poliției din Bălți, anchetatorul Gorobeț va intenta el un proces pentru declarații false!
În ce țară trăim noi?...
Domnule ministru Recean, asta e reforma poliției??? 

Comentarii

  1. Eu am mers cîndva la sectorul de poliție din Făleşti, trebuia să-l găsesc pe un maior răspunzător de sectorişti. Am intrat in clădire şi la etajul unu am întîlnit pe cineva de la noi din sat, care lucra ca sectorist. Îl întreb: poți să mă ajuţi să-l găsesc pe cutare? El: sigur, te ridici la etajul doi şi faci în partea asta (arată cu mîna un fel de viraj). Eu: la stînga sau la dreapta? El: cînd ajungi la etajul doi faci aşa (repetă același semn cu mîna). Eu: totuşi stînga sau dreapta? El: bine, hai că merg cu tine să-ţi arăt (!!!). Acum spune-mi tu mie, ce poţi să aştepţi de la cineva care nu ştie a deosebi stînga de dreapta?

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu am mers cîndva la sectorul de poliție din Făleşti, trebuia să-l găsesc pe un maior răspunzător de sectorişti. Am intrat in clădire şi la etajul unu am întîlnit pe cineva de la noi din sat, care lucra ca sectorist. Îl întreb: poți să mă ajuţi să-l găsesc pe cutare? El: sigur, te ridici la etajul doi şi faci în partea asta (arată cu mîna un fel de viraj). Eu: la stînga sau la dreapta? El: cînd ajungi la etajul doi faci aşa (repetă același semn cu mîna). Eu: totuşi stînga sau dreapta? El: bine, hai că merg cu tine să-ţi arăt (!!!). Acum spune-mi tu mie, ce poţi să aştepţi de la cineva care nu ştie a deosebi stînga de dreapta?

    RăspundețiȘtergere
  3. Realitate 100%. Am avut placerea recent de a interactiona cu politia noastra mereu neobosita pentru ceva putin mai scump decit un telefon(cu citeva sute/mii de dolari) si metodele au fost +/- aceleasi. La noi daca iti fura 50 de dolari daca vreai sa-i gasesti trebuie sa dai 200 politiei. Convenabil nu?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune