marți, 6 mai 2014

Zimbru aproape de Europa

După o pauză de 7 ani Zimbru a ajuns din nou în finala Cupei Moldovei Orange. Anul 2007 a fost și ultimul când Zimbru a reușit să câștige trofeul, după 1-0 cu Nistru Otaci (gol Andrei Cojocari). În total, din 92 încoace, Zimbru a jucat 7 finale, câștigând 5 dintre ele.

Astăzi Zimbru a bătut Dacia cu 2-0 în semifinale. Am fost la meci. Atmosferă frumoasă, în nocturnă. Calificarea a adus-o Alexandru Dedov cu centrerile lui extraordinare. N-am mai văzut un fotbalist moldovean să dea asemenea centrări până acum. În forță, direct în centrul careului. Autorii golurilor au fost 2 jucători necunoscuți pentru mine, Pavlucek și Klimovici. Primul a pus capul, al doilea latul la centrarile perfecte ale lui Dedov.  

Iar Dacia a rămas pentru prima dată în ultimii ani fără cupele europene. S-a dus Dobrovolski, s-a dus și Europa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu