luni, 21 decembrie 2015

De ce îl va vota Lupu pe Sturza

foto: jurnal.md
Îl contrazic pe Lupu și zic că Sturza va fi votat Premier chiar de către PD, inclusiv de Marian Ilici. 

Ecuația e simplă. Luptă 2 clanuri. 

Primul clan, cel al lui Lucinschi, compus din reprezentanții elitei moldovenești, care s-a format odată cu independența Moldovei. Din ea fac parte atât Filat (infiltrat mai târziu), cât și Sturza. Ultimul, premierul desemnat de Timofti, cu o avere de 40 de milioane de euro (potrivit Unimedia) sau 110 milioane (potrivit Forbes), obținuți în timp ce al-de mine făceau lecțiile la lumânare, din cauză că guvernanții ne stingeau lumina.  

Și al doilea clan. Cel al lui Plahotniuc, născut de dictatura lui Voronin și compus de băieți șmecheri, de la țară. Despre isprăvile păpușarului care conduce clanul s-a scris atâta că deja toți îi cunosc CV-ul pe de rost. Lumea zice că ar avea o avere de peste 2 miliarde. Eu cred că are mai mult. 

Ei bine. De ce va vota Lupu pentru Sturza? Pentru că Timofti s-a decis să meargă pe mâna primului clan, cel care l-a făcut cândva om și care-i este aproape de suflet. Și-l va propune și a doua oară premier, tot pe Sturza. Astfel îi va forța pe micii din PD ai lui Plaha să voteze. Altfel - anticipate. Iar Plaha nu concepe să piardă acum puterea pe care o are. Pur și simplu nu intră în planurile pe care și le-a făcut - postura de Premier. 

Lupu și restul vor vota pentru Sturza, ca să-l demită imediat ce mandatul lui Timofti va expira. Apoi va veni o altă tentativă de a-l face pe Plahotniuc premier. Și tot așa. 

Așadar, vă ”felicit” pe toți cu un nou Premier, Ion Sturza. Iar peste o lună-două, pregătiți-vă de o nouă felicitare.  

joi, 17 decembrie 2015

S-a mai stins o stea... Gheorghe Tegleațov

duminică, 6 decembrie 2015

Când a căzut Impreriul...

Sfârșitul anilor 80. Adunam etichete scrise în limbi străine. Nu aveam multe, în jur de 10. Dar cât de mult țineam la ele! Pepsi. Era cea mai tare dintre ele. Când cortina de fier ne impunea forțat doar grafia chirilică, orice bucată de carton cu litere latine era ca o comoară. Asta însemna libertatea, care nu știam cum arată, dar o visam.


Prima gumă de mestecat veritabilă. Pedro. Cumpărată cu 50 de copeici de la țiganii din gara Cernăuți. Eram în clasa a 7-a. Mergeam într-o călătorie la Lvov. Clubul Prieteniei Internaționale aduna elevi din diferite republici unionale. Oliver, un consătean din clasa a 11-a, ne-a deschis ochii, că eram mai mulți. Ne-a arătat de unde, de la cine să cumpărăm gume adevărate. El și-a cumpărat Turbo de 1 rublă. Era mai scumpă și mai bună. Și avea și abțibild cu mașină. Tare de tot! Descopeream lumea.


Posterele cu van Damme. Poze cu cadre din filme de acțiune în reviste românești și rusești, procurate de la chioșcul de lângă piața din Fălești. Primul film la video. Tango & Cash, văzut la un prieten acasă. Doar el avea video în tot satul. Rambo. Stalone și Schwarzenegger.


CC Catch, Sabrina. Laskovîi Mai. Miraj. Gazmanov.
Mascota Ciao. Coppa del Mondo. Schillaci. Maradona. Lăcătuș. Dassaev.
Timbre, insigne, soldăței. Harta lumii mare, cât tot peretele. De fapt, peretele era mic. În schimb era camera mea. Lumea mea, pe care o descopeream și unde mereu mi-am dorit să fiu.

miercuri, 14 octombrie 2015

O călătorie în trecut

O călătorie de 3 zile la Minsk m-a pus pe gânduri...


Voi încercat să redau cât mai succint impresiile scurtei vizite în Belarus, ultima cetate a Imperiului Sovietic rămasă în viață până astăzi. Nu exagerez deloc când spun că e URSS. De la bun început, de la vamă, am înțeles că vameșii ucrainei sunt îngerași pe lângă cei din Belarus. Fiecare ins în uniformă care a trecut pe lângă mașină m-a pus să-i deschid portbagajul. În total de vreo 6-7 ori. Am stat mai bine de 2 ore în vamă, în condițiile în care am intrat fără a sta la coadă, pentru că nu erau decât 2 (!) mașini în toată vama. Până și la punctul de schimb valutar am fost condus de un om în uniformă, care a stat lână mine tot timpul până am schimbat banii, apoi m-a condus înapoi până la mașină. 

Despre bani. Am fost 3 zile milionar! Și asta pentru că 100 de euro valorează aproape 2 milioane de ruble belaruse. Prețurile un pic mai mari decât la noi. Cam cu vreo 10%. Mâncarea slăbuță comparativ cu bucătăria moldovenească. Mai au de învățat...

Drumurile. Bunișoare, dar tot sovietice sunt. Fără borți, dar cu denivelări serioase, parcă mergi cu corabia, nu cu mașina. Au făcut și autoban. Dar despre asta aparte. Satele - triste de tot. Foarte mici. Căsuțe tot mici, majoritatea făcute din lemn și majoritatea îngrădite cu același tip de gard. O jumătate din sate sunt părăsite. 80% din belaruși trăiesc în orașe. În schimb ferme de vaci - cât duce trenul. Ferme sovietice, cu grajduri rămase moștenire de la tătuca Brejnev.



Revin la autobanul belarus. Sunt circa 100 km în jurul capitalei, din toate direcțiile. Ăsta care vine dinspre Bobruisk e destul de prost, pe alocuri chiar cu gropi. Dar nu asta-i fișka. Ci cum plătesc străinii autobanul, pentru că ai lor merg gratis. Înainte să intre pe autoban, străinii sunt nevoiți să caute punctul de procurare a unui dispozitiv cu cip (chinezesc), care se instaleaza pe parbrizul din față și care îți piuie tot drumul în momentul în care treci pe lângă radarele special instalate de-a lungul traseului. Acesta costă 50 de euro, dar e cu întoarcere! Adică trebuie restituit în momentul în care ieși de pe autoban și, din nou, doar la punctele speciale, care sunt doar vreo 3 pe o distanță de 100 km! Când restitui dispozitivul, ei îți calculează kilometrajul și în funcție de cât ai mers îți dau rest sau te pun să mai plătești!  

Culmea prostiei! În cazul în care treci pe lângă radare, iar dispozitivul nu piuie, trebuie să oprești imediat, să suni pe un nr de telefon special și să aștepți să vină meșterii să-ți repare chinezul! Altfel, riști să plătești o amendă uriașă, de la 100 până la 700 de euro! A pățit-o chiar vicepreședintele parlamentului! Iată așa ospitalitate! Să-ți trecă dorul să mai vii...

Minsk. Un oraș cu vreo 2 milioane de locuitori. Foarte frumos. Clădiri vechi, mari, cu o arhitectură impresionantă. Străzi foarte late, de la 3 la 4-5 benzi într-o singură direcție. O grandomanie ieșită din comun. În schimb fără ambuteiaje! Drumul e drum, bordura e bordură. Parcă e desenat totul. Și foarte, foarte curat pe stradă! Dar foarte curat! Nu vezi gram de praf, ca să nu mai spun de hârtii sau mucuri de țigară. Amenzile sunt ucigătoare pentru cei care încearcă să arunce gunoiul pe stradă. 









Sportul. E printre domeniile prioritare. Prin sport se pot promova, consideră ei. Au arene de care noi nici nu visăm. Am fost la câteva dintre ele. Poze de la Arena Minsk am plasat pe pagina mea de facebook. Am mai fost la o stațiune de biatlon, schi și alte sporturi de iarnă, Raubichi. La fel, impresionantă! 





Politica. Duminică și-au ales președintele. De fapt, belarușii aleg o săptămână! Nu e glumă. De marți până duminică, în fiecare zi poți să mergi la secția de votare și să votezi. Duminică deja e ultima zi. La ora 12 aveau deja peste 50%. Și toate pentru Lukașenka :))). Glumesc. Oficial au fost peste 80% din voturi date ultimului ”dictator” din Europa. 







Moldoveni. Sunt și de-ai noștri pe acolo. Am cunoscut câțiva. Toți sunt realizați, cu afaceri sau cu locuri de muncă foarte bune. Gospodari într-un cuvânt. Dar parcă tot le este dor de casă. Mai ales că, spun ei, libertatea e mai scumpă uneori decât orice curățenie, regulă sau stabilitate. Acum stau și mă gândesc: cum e mai bine? Să ai un salariu stabil, să fie curat peste tot, să fie regulă..., dar tot cu frica-n sân, cu teama să nu te urmărească cineva, să nu te pedepsească, să nu te audă oamenii lui batika. Sau invers. Sărac, dar liber! Naiba știe...    
   
P.S. Limba. Rușii au avut grijă să omoare de tot limba belarusă. Ea există, însă doar oficial. Doar pe indicatoarele de străzi sau alte acte oficiale, pentru străini. E o limbă moartă, ca limba latină, mi-a explicat un localnic. Nu o mai vorbește nimeni. Toți vorbesc doar limba rusă.

joi, 8 octombrie 2015

Lecțiile europenilor

Pentru a prospera, atât companiile, cât și administrațiile publice locale au nevoie de un mod eficient, rentabil de colaborare, dar și de servicii publice de înaltă calitate. Moldova are nevoie de decizii fără întârziere atunci când vine vorba de legi și de durata procedurilor.
Aceasta este concluzia specialiștilor de la European Liberal Forum (ELF) ceea ce ține de ”Reforme în Administrația Publică Locală”.

Un grup de experți internaționali, reprezentanți ai ELF, în colaborare cu primăria din Nisporeni și Partidul Liberal din Moldova organizează în perioada 7-8 octombrie, la Nisporeni, un seminar pentru primari și consilieri locali. Scopul seminarului este de a perfecționa și a moderniza activitatea autorităților publice locale.

În prima zi a întrunirii de la Nisporeni, participanții au făcut cunoștință cu metodele de lucru implimentate de către autoritățile publice locale în orașul Sibiu (România), care au adus localității o creștere economică de 800% în doar 7 ani.

Despre eficiența unui program de activitate a primăriilor pe termen mediu a vorbit vice-președintele Fracțiunii Partidului Liberal, Lilian Carp.

”Conducerea primăriilor trebuie să gândească în perspectivă, să-și alcătuiască un program de acțiuni pe termen mediu și lung. E greșit când ne limităm la rezolvarea problemelor curente și nu gândim ce va fi mâine. Foarte important este să realizăm planul urbanistic al localității, pentru că fără o infrastructură corespunzătoare este aproape imposibil de a atrage investitori.” (Lilian Carp, vice-președinte PL)

Moldova face pași importanți pentru a fi un candidat eligibil pentru aderarea la UE. Odată cu acordul de asociere este nevoie de reforme pentru a avea comerț liber cu UE și pentru a permite economiei locale să crească. Bank’s Doing Business Report arată că în special sarcina administrativă împiedică creșterea economică în Republica Moldova, care se clasează la acest capitol pe poziția 78 din 189 de țări.


joi, 1 octombrie 2015

10 Fotbaliști care au meritat Balonul de Aur, dar nu l-au primit

Dacă se poate, o postare mai lejeră. Despre frumos. Despre fotbalul bun, de calitate. O părere personală, pentru că tot stau și mă gândesc cine ar merita anul acesta Balonul de Aur? Stau și mă gândesc, dar tot nu mă pot decide, așa că voi publica o listă cu 10 jucători, care au meritat Balonul de Aur, dar care nu l-au primit. 


Așadar, primul și cel mai mare, probabil, din istorie - Diego Armando Maradona. 
Nu l-a primit pentru că în perioada în care acesta era cel mai bun din lume, între 1985 și 1990, Balonul de Aur, acordat de revista franceză France Footbal, se dădea doar fotbaliștilor europeni. Maradona, în perioada de glorie, a jucat la Barcelona în perioada 1982-84 și Napoli 84-91. A fost campion mondial (1986) și vicecampion mondial (1990) cu Argentina. Este Fotbalistul Secolului XX, conform FIFA și autorul celui mai frumos gol din istoria fotbalului (1986, meciul cu Anglia).

Al doilea în topul meu este Thierry Henry. Campion mondial și european cu Franța. De câteva ori a fost în top-3 la Balon, dar... Lider peste tot pe unde a jucat, la Monaco, Juve, Arsenal și Barca, unde i-a apus cariera.

Andrea Pirlo. Trebuia să ia trofeul în 2006, când Italia a câștigat Mondialul din Germania. El sau Buffon. Pentru că Italia a existat grație talentului lor. Nicidecum în degajările lui Cannavaro. Dar asta e. Pirlo a mai strălucit încă vreo 10 ani după asta, dar a fost greu să concureze cu Ronaldo și Messi. 

Gianluigi Buffon. Unul din cei doi portari, care meritau Balonul, ca să nu rămână Iașin fără companie. Și nu doar pentru asta. Dar pentru că așa a fost și încă mai este - jucător de vis.

Xavi (Xavier Hernández i Creus). Dacă n-ar fi fost Messi, ar fi avut cel puțin 2 Baloane în palmares. Creierul Barcelonei, celei mai bune echipe din lume (2009-2013).  Campion mondial și de 2 ori european cu Spania.

Raul Gonzalez. Cel mai mare simbol al celui mai mare club din Lume, Real Madrid, după Di Stefano. N-a prins echipa de aur a Spaniei, dar de la el au învățat jumătate dintre cei care aveau să domine fotbalul mondial 5 ani consecutiv. 

Roberto Carlos. Campion mondial cu Brazilia, Champions League cu Real. Probabil unicul fundaș lateral care a meritat Balonul de Aur.

Iker Casillas. La fel ca și Buffon, dar mult mai titrat: 4 Cupe ale Campionilor! Titlul mondial și 2 europene, la care a pus umărul serios. 

Paolo Maldini. Am zis de Carlosito că e unicul lateral din lume... am greșit. Maldini ar fi stat și el alături cu trofeul în mână și nimeni n-ar fi zis nimic. L-a meritat măcar și pentru o carieră de 20 de ani în care a fost printre liderii echipei de aur a Milanului.

Alessandro Del Piero. Ca și Raul, n-a prins echipa de aur a țării sale, chiar dacă, individual, probabil a fost peste mulți dintre campionii mondiali. A fost mereu printre cei mai buni, dar nu i-a ajuns nici lui măcar un trofeu. 

Asta e Top-tenul meu. Desigur că mai sunt și alți fotbaliști mari. Alții au alte preferințe. Dar eu cred că oricine din cei 10 ar fi stat mai bine cu Balonul de Aur în brațe decât Cannavaro, pentru care mafia napolitană a cumpărat trofeul, Owen, care habar n-am cum a ajuns cu cele mai multe voturi, Sammer, care la fel s-a trezit cu trofeul în vitrină sau Belanov, care a primit Balonul doar ca o consolare pentru imperiul sovietic, după ce sbornaia a fost dată afară cu scandal de la mondialul mexican.

duminică, 27 septembrie 2015

Întoarceți Stadionul!

Mă bucur că acțiunea Vrem Stadion Național a trezit interes în rândurile oamenilor de sport din Moldova. Astfel, astăzi, stafeta a fost preluată de saitul sporter.md, care a organizat o nouă acțiune, de această dată cu denumirea Întoarceți Stadionul Republican. 

Câteva zeci de oameni s-au adunat la porțile fostului stadion pentru a participa la un cros de solidaritate cu organizatorii. Am fost și eu. N-am alergat, dar am făcut câteva poze. 

Moldova are nevoie de stadion!














marți, 15 septembrie 2015

De ce se tem autoritățile? Vrem Stadion Național!

Două zile la rând am mers pe lângă Stadionul Republican. Poarta de pe strada Kogalniceanu era deschisă de fiecare dată. Azi, însă, surpriză! De poartă stătea agățat un lanț gros de oțel prins cu un lacăt sovietic. 

Am întrebat de câțiva șoferi care stăteau parcați lângă clădirea construită pe primul teren privatizat din incinta arenei: pe unde se accede pe teritoriul stadionului? Ne-au spus că doar pe poarta respectivă, adică cea cu lacăt. Și ne-au mai spus că lângă poartă stă non-stop un paznic. Nici paznic n-am văzut, nici un suflet de om, deși am bătut în poartă minute bune.

Nu vreau să cred că cineva a dat comandă ca poarta să fie închisă tocmai astăzi, când am invitat presa la o discuție despre Stadionul Național. Deși, în țara asta nimic nu mă mai miră. 

Petiția a fost dusă la guvern. Împreună cu semnăturile oamenilor care susțin cele 5 puncte din petiția către premierul Streleț vizavi de stadion. Acum așteptăm reacția. Una oficială, nu de acelea prin telefon...

La final vreau să mulțumesc presei, care a fost astăzi alături de noi. De fapt, presa a fost azi alături de țară și de oameni. Alături de sport. 

Va urma












  


















foto: Boris Harcenco