miercuri, 28 septembrie 2016

Vezi ÎN PREMIERĂ cum va arăta Arena Zimbru după modernizare. Imagini de la Stadion

Vedeți mai jos imagini exclusive de la stadionul Zimbru, care se află în plină modernizare, după ce arena a fost luată în arendă de Federația de fotbal. Sub fiecare poză este un mic text cu explicație sau comentariu. 

Fotoliile VVIP, care au ajuns astăzi la Chișinău, vor fi instalate
în zonele noi amenajate la balconul tribunei centrale. Fotoliile sunt din
piele sintetică și sunt foarte moi și comode.

Balconul VVIP cu primele 2 fotolii instalate.

De la balcon, posesorii biletelor VVIP vor avea acces în interiorul tribunei
unde se vor înfrupta din bucatele mesei fourchette, care va fi inclus în prețul
biletului. Lucrările la sală sunt aproape finisate
 

Toate scaunele din imagine urmează a fi înlocuite cu fotolii noi, care încă
n-au ajuns la Chișinău, dar sunt deja pe drum din Olanda. Cel puțin așa
afirmă directorul stadionului.
 

Noua cabină pentru comentatori, amplasată pe partea opusă a celor vechi,
pe colțul arenei. În cealaltă parte a tribunei se montează o cabină similară,
unde ar urma să se afle un mini-studio pentru edițiile speciale făcute de
televiziuni înainte și după meci.

Fotoliile pentru zona VIP. Un pic mai modeste decât cele pentru VVIP,
dar totuși destul de calitative și comode. Și desigur frumoase :))).
În imagine: directorul arenei, Sevastian Botnari

Prima ladă deschisă și primele 2 fotolii care au fost deja montate.
Urmează restul

Primele 4 rânduri de jos din sectorul VIP vor fi demontate, iar în locul lor vor fi
instalate băncile de rezervă, astfel încât antrenorii și jucătorii din rezervă
să nu fie nevoiți să traverseze terenul de fiecare dată când începe repriza

Noile locuri amenajate unde se vor vinde cipsuri și cola :)))
De această dată totul la cel mai înalt nivel, cu aparate care dau bon de casă, etc

Și, desigur, noile pisuare :)))
Vestiarele se află și ele în plină renovare, dar pozele vor fi mai târziu.

Mulțumesc directorului stadionului, Sevastian Botnari pentru amabilitatea cu care mi-a prezentat noile detalii despre modernizarea arenei Zimbru.  

luni, 26 septembrie 2016

Întrebare pentru Octavian Moraru și sugestie pentru FMF

Vreau să-l întreb pe Octavian Moraru: cum e posibil ca un club care pretinde că ar avea o colaborare cu Benfica Lisabona să nu-și facă pagina de sait cu prezentarea jucătorilor timp de un an de zile? Cum află și cei de la Lisabona cele mai simple date despre un Damașcan, Jardan sau Rusu dacă pe sait nu se spune nimic despre ei, iar singura poză cu echipa e cea din vara anului 2015, cu Ștefan Stoica și Marin Mitran?

Înțeleg că la noi fotbalul e de amatori, chiar dacă oficial suntem profesioniști. Dar aici e vorba de Zimbru. Clubul cu cea mai mare istorie din fotbalul moldovenesc. De fapt este vorba despre toată istoria fotbalului moldovenesc timp de o jumătate de secol. Sărăcie. Sărăcie de idei în primul rând și pe urmă toate celelalte. 

După ce a luat stadionul în arendă Federația ar trebui să ia și clubul. Pe baza lui să facă o Academie, cum era Luceafărul în România anilor 70-80, iar de acolo să pună bazele unui club solid și a unei naționale cu care să nu ne fie rușine, cel puțin. În 10 ani e foarte real. Măcar să știm că am încercat. Pentru că mai rău decât acum nu cred că se poate. 


duminică, 25 septembrie 2016

Despre reclamă, facebook și fotbal

Foarte multă lume își expune gândurile pe facebook. Tocmai de asta am decis să revin la blog, ca să nu-i mai fac reclamă lui Mark :)))))). Oricum, pe facebook îmi voi reclama postările :))))).

Vineri, CNO a lansat cartea lui Nicolae Juravschi
 și Viktor Reneiskii: ”Canoe! Canoe! Canoe!” 
Despre reclamă. Am fost recent la Olimpic Fest, o manifestație organizată de Comitetul Olimpic. Am vrut să văd ce și cum. Să mai caut nod în papură :)))). Ce am observat: la noi încă mai sunt oameni care fac ceva din pasiune, în cazul de față - sport. Am văzut oameni importanți, politicieni, oameni bogați, care au venit la Festivalul olimpic pur și simplu ca să facă sport. NU pentru reclamă! Nu ca să-și facă PR. Nu ca să scrie presa despre ei. 

Cu regret, marea majoritate, astăzi, urmărește anume mediatizarea. Tot ce fac o fac cu un singur scop: să mai apară pe la tv, să-i mai vadă lumea. Altfel, cum mai candidează și ei la prezidențiale. Cum a scris unul: cică el de 12 ani e pe sticlă, de asta sondajele îl dau printre favoriți la viitoarele alegeri. Greață...

În altă ordine de idei, am vrut să văd și eu un meci din Divizia Națională. Astăzi, că e duminică. Ghinion. Cel mai apropiat meci s-a jucat la Hâncești. Dar ghinionul nu s-a sfârșit aici. Saiturile de sport nu mai dau meciurile. Probabil că, casele de pariuri nu se mai interesează de fotbalul moldovenesc. Sau cluburile nu mai plătesc. Bani tot mai puțini. 

Am încercat saitul televiziunii din Bălți, dar semnalul era atât de prost, că am renunțat. Nici TSV-ul din Turaspol n-a mai mers ceas ca altă dată. S-a pornit abia în repriza secundă. Așa că am văzut 45 de minute din Șerif - Speranța. Singurul remarcat - africanul de la mijlocul terenului adus la Nisporeni săptămâna trecută. Bun jucător. 

Și la final: încă o dată le sugerez conducătorilor cluburilor moldovenești să aibă răbdare cu antrenorii. Nimeni n-a făcut echipă în 2 luni. Nici măcar în 2 ani. Lui Ferguson i-a luat 7 ani ca s-o facă pe Manchester United campionată în Anglia! Ulterior a adunat 13 titluri și a fost desemnat cel mai bun antrenor din toate timpurile în Premiere League. Răbdare. 

sâmbătă, 3 septembrie 2016

Singura dată când moldovenii au ieșit în stradă de fericire! S-a întâmplat după un meci de fotbal

Naționala de fotbal a Moldovei pleacă astăzi la Cardiff, unde pe 5 septembrie va debuta în preliminariile Campionatului Mondial 2018 contra Selecționalei din Țara Galilor. Dar despre asta voi scrie în zilele următoare. 

Azi vreau să povestesc despre acea victorie memorabilă pe care am trăit-o alături de tricolori cu 22 de ani în urmă, pe defunctul Stadion Republican. Așadar, Moldova - Țara Galilor 3-2.

Din start vreau să precizez că NU voi scrie o cronică de meci. Rezumatul video este pe pagina mea de facebook. 


Eram anul I la facultatea de jurnalism, dar deja mă mândream cu câteva materiale publicate în ziarul Fotbal Hebdo. Materiale e mult spus, pentru că, de fapt, era câteva fraze, un fel de cronică a meciurilor din Divizia Națională care se jucau la Stăuceni, acolo unde erau trimiși doar începătorii, ținând cont de faptul că până la Stăuceni puteai să ajungi atunci doar cu autobuzul de rută, care circula o dată la 2 ore... Dar eram și eu reporter. Numele meu apărea în căsuța tehnică a ziarului, iar asta era motiv de Mare mândrie!

12 octombrie 1994. Moldova urma să joace primul meci oficial în fața propriilor suporteri. La Chișinău era forfotă și deranj :)). Mai ales că în meciul de debut, cel cu Georgia de la Tbilisi, Moldova bătuse cu 1-0. Iar la Chișinău urma să joace tocmai selecționata pe care, cu mai puțin de un an în urmă România o învingea cu mari emoții la Cardiff, 2-1 și se califica la Mondialul american, acolo unde Generația de Aur a ajuns până în sferturi. 

Revin la ziar. Fotbal Hebdo, potrivit tradițiilor presei sportive de atunci, a editat primul program de meci oficial. Pe scurt. Arcadie Zaporojanu, redactorul-șef, bossul nostru ne-a propus mie și încă unui coleg de grupă, mezinii redacției, să vindem programele în incinta stadionului. Prețul unui program era de 1 leu, iar noi urma să încasăm un comision de tocmai 10 bănuți de pe fiecare program vândut :))).

Acum pare ridicol, dar pentru niște studenți amărâți veniți în Chișinău din sat și care trăiau la cămin această ofertă suna foarte tentant. Atunci trăiam o lună cu bursa de 30 de lei și dacă mai aveam noroc să primesc și de acasă câțiva bănuți mergeam o dată și la discotecă. Așa era atunci. De miliarde de dolari nici nu știam. Nici nu ne puteam imagina că sunt atâția bani. În fine...

Am acceptat, iar seara, cu trei ore înainte de meci eram deja la stadion. 

”Cumpărați programe! Cumpărați programe!”


Era strigătul meu. Mai întâi cu voce timidă, iar după vreo 2 ore deja cu glas tare! Aproape de disperat :)). Și lumea cumpăra. 1 leu bucata. 

Mai mult. La un moment dat au început să apară grupuri ale suporterilor galezi. Aceștia, efectiv se năpusteau asupra mea și procurau câte 5 sau chiar 10 programe. Mă întrebau cât costă. Eu le spuneam că 1 leu. Iar ei îmi dădeau 1 dolar. Sau o liră sterlină. La un moment dat am zis să-mi încerc norocul și le ziceam că prețul este de 5 lei! În schimb primeam 5 lire sau 5 dolari pentru un program! :))). Eram în culmea extazului :))). Arcadie abia acum va afla despre ”afacerile” noastre, dacă va citi :))).

Programul meciului de atunci este de vânzare și astăzi, pe Ebay. Prețul - 5 lire :))).

A început meciul. Iar eu abia intrasem ”în pâine”. Dar cum să ratez așa partidă? Era primul meu meci de un asemenea calibru ”pe viu”. Deși primisem indicații de la șef să merg printre rânduri ca să vând cât mai multe programe... am lăsat totul baltă, m-am așezat pe o bancă (atunci încă nu erau locuri individuale) și m-am lăsat furat de povestea lui Secu, Spiridon, Curtianu și ceilalți. 

Abia spre finalul partidei am decis să merg totuși la una din peluze, unde se afla galeria galeză. Era 2-2 și eram fericit cu acest scor. Oaspeții păreau și ei resemnați cu un egal. Și mai procurau niște programe. Cu 5 lire bucata, preț fix :))). 


La un moment dat tribunele au prins viață. Am lidicat capul să văd ce se întâmplă. Belous tocmai interceptase un balon la mijlocul terenului și îi pasase lui Pogorelov. Acesta parcă nu știa ce să facă cu mingea. A rupt-o la fugă spre centru, deși el era fundaș stânga. Apoi a făcut o piruetă, s-a întors înapoi spre aripa sa și din senin s-a trezit aproape singur cu celebrul Southall, portarul titular de la Everton...

GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL !!!!!!!!!!!!!!!!

A fost apogeul unei seri fantastice! O seară de basm! De neuitat!

Am aruncat în sus toate programele pe care le mai aveam și urlam ca nebunul în centrul galeriei galeze! Nu realizam atunci că aș fi putut încasa și vreun șut-două în fund pentru asta. Eram fericit.

În seara aceea am mărșăluit alături de alte câteva mii de oameni prin centrul capitalei. Mașinile claxonau! Lumea ieșea pe străzi și urla ”Victorie”!!! Era o copiere de la români, care cu câteva luni mai devreme celebrau la fel fiecare succes al lui Hagi & co la Mondialul american. Lumea a ieșit în stradă de bucurie! Niciodată după aceea, la Chișinău, lumea n-a ieșit în stradă de bucurie...

Programele pe care le-am aruncat le-am achitat eu. Bine, că am avut de unde. Ba mai mult. A doua zi am mers cu colegul meu la talciokul (piața de haine) de la Buiucani, de unde, din banii câștigați, ne-am cumpărat câte o pereche de adidași dintr-acei cu partea laterală înaltă, cum era la modă atunci, negri. Aveam nevoie. Adidașii cei vechi pe care îi purtam încă din școală erau deja ferfeliți. În ei jucam fotbal, în ei mergeam la ore și peste tot. Nu aveam decât o singură pereche de încălțăminte. Așa erau timpurile. Dar eram fericiți.