Întrebare pentru Octavian Moraru și sugestie pentru FMF

Vreau să-l întreb pe Octavian Moraru: cum e posibil ca un club care pretinde că ar avea o colaborare cu Benfica Lisabona să nu-și facă pagina de sait cu prezentarea jucătorilor timp de un an de zile? Cum află și cei de la Lisabona cele mai simple date despre un Damașcan, Jardan sau Rusu dacă pe sait nu se spune nimic despre ei, iar singura poză cu echipa e cea din vara anului 2015, cu Ștefan Stoica și Marin Mitran?

Înțeleg că la noi fotbalul e de amatori, chiar dacă oficial suntem profesioniști. Dar aici e vorba de Zimbru. Clubul cu cea mai mare istorie din fotbalul moldovenesc. De fapt este vorba despre toată istoria fotbalului moldovenesc timp de o jumătate de secol. Sărăcie. Sărăcie de idei în primul rând și pe urmă toate celelalte. 

După ce a luat stadionul în arendă Federația ar trebui să ia și clubul. Pe baza lui să facă o Academie, cum era Luceafărul în România anilor 70-80, iar de acolo să pună bazele unui club solid și a unei naționale cu care să nu ne fie rușine, cel puțin. În 10 ani e foarte real. Măcar să știm că am încercat. Pentru că mai rău decât acum nu cred că se poate. 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune