duminică, 17 septembrie 2017

Și asta e abia începutul...

Cu Petar Planic, imediat după semnarea contractului
Trebuia odată și odată să reiau postările pe blog. Și acum cred că e momentul cel mai bun. De ce? Pentru că sâmbătă n-am fost frecați de arbitri. Da, NU am fost frecați. Am pierdut pe teren meciul cu Milsami. Felicitări orheienilor. Pe arbitri nu-i felicit, pentru că bănuiesc că data viitoare, probabil, o să ne frece. Cel puțin așa s-a întâmplat cu Ivancenco, care a arbitrat perfect meciul cu Zimbru, apoi a venit și ne-a rupt cu Sheriff. Vorbesc de Speranța, echipă la care sunt angajat. 

Probabil că sunt mai mult subiectiv decât obiectiv atunci când vorbesc de meciurile Speranței. E și normal să fie așa. Și chiar dacă ar fi altfel, oricum nu m-ar crede aproape nimeni. Cert este că opinia mea de pe blog este doar opinia mea și poate să coincidă sau poate să NU coincidă cu poziția oficială a clubului Speranța. Pe blog scriu doar ceea ce mă doare pe mine personal.

Iar astăzi mă doare faptul că suntem departe de locul pe care îl merităm în clasament. Ghinionul, greșelile de arbitraj, greșelile conducererii, a stafului tehnic, a jucătorilor - toate au influiențat mai mult sau mai puțin rezultatul de pe tabelă. 


Sunt fragmente de meci pe care dacă le decupezi ai impresia că joacă o echipă de top de undeva de afară. Astfel de fragmente au fost și cu Sheriff, cât e ea de campioană. Au fost și cu Suruceni, și cu Dacia, în general în toate meciurile. Numai că după astfel de momente urmează o prăbușire inexplicabilă, uneori uluitoare, la fel, de scurtă durată, dar care ne costă puncte importante. 

Despre Cristian Efros. Fără să stau pe gânduri vă spun că e antrenorul care muncește cel mai mult dintre toți antrenorii cu care am colaborat. Și n-au fost puțini. Cristian are doar 25 de ani. A bătut toate recordurile naționale la capitolul cel mai tânăr antrenor. Și chiar dacă e foarte tânăr a știut să facă o echipă competitivă, cu care toți astăzi se socot. Ați văzut probabil ce a declarat Veaceslav Rusnac la conferința de presă. Asta e munca lui Cristian. Cred în el că va ajunge departe, cu condiția că va continua să se autoperfecționeze în acest ritm. 

În linii generale, îmi place echipa Speranța pentru că are stilul ei de joc. Are caracter, cu mici excepții. Joacă fotbal sau cel puțin tinde spre un joc combinativ, spectaculos, care să placă oamenilor. Fotbalul, doar, pentru oameni se face... Și vă mai spun un lucru sincer, în încheiere: mi-a zis mai multă lume din Hîncești că le place mai mult cum joacă Speranța decât Petrocub. Nu spun asta cu răutate. Vreau doar să accentuez că Speranța joacă spectaculos și că oamenilor le place. Înseamnă că suntem pe drumul cel bun. 



duminică, 3 septembrie 2017

Documentar despre victoria istorică a Moldovei, 3-2 cu Țara Galilor. Chișinău, 1994 (VIDEO)

marți, 8 august 2017

Oamenii din umbra fotbalului

În fotbal se vorbește cu precădere despre fotbaliști și antrenori. Mai rar despre patroni sau conducători. Și aproape deloc despre alți angajați, cum ar fi medici, masori sau administratori. Ori șoferi de autocar. Cizmari (dar asta e deja istorie).

Sunt oameni care stau în umbra fotbalului, dar au un rol foarte important. Fără ei un club profesionist este de neconceput. Respectiv fără ei nici fotbalul n-ar mai fi așa cum îl știm. 

Ne place când vedem poze dintr-un vestiar, cu echipamentul aranjat ca la carte, cu tricou pe umeraș pus astfel încât să se vadă clar numele jucătorului de pe spate. Să știe lumea că aici e locul lui Dragan… De asta se ocupă administratorul echipei.

Ei bine, astăzi vă fac cunoștință cu oamenii din umbra clubului Speranța Nisporeni. Și încep, după cum ați intuit probabil cu administratorul.

Nicolae Balan. Sau Colița, cum îi spunem încă de la Beșiktaș, unde a avut același rol. De fapt, la Beșiktaș mai era și al treilea portar, pentru că a fost portar la viața lui. N-a jucat la echipe mari. Apogeul carierei l-a prins la FC Agro în Divizia Națională, sezonul 1996-97. A mai trecut pe la așa echipe ca Răut Orhei, Locomotiva Basarabeasca, Victoria Chișinău sau Rosso Floreni. Și desigur Izvoraș Drăsliceni, echipa din satul de baștină, același din care e și președintele Speranței, Petru Efros. Colița e un băiat modest și respectuos. Își știe meseria și și-o face cu plăcere. Unul dintre oamenii care fac orice la club. Nu știe să spună ”nu”.

Florin Platon. Băiat de la nord. Din Edineț. E mezinul oamenilor din umbră. Masorul echipei. Și-a făcut studiile la USEFS, facultatea de kinetoterapie sau medicină sportivă, ca să fie mai clar. E de 2 ani la club. Și deși e de vârsta jucătorilor, aceștia îl tratează cu respect. Pentru că își face meseria conștiincios și profesionist. De câte ori am mers la el în cabinet era rând la masaj. ”Își știe lucru”, mi-a zis unul dintre cei mai experimentați jucători din echipă, care mi-a recomandat să încerc chiar un masaj făcut de Florin. Încă n-am încercat, dar cred. La cât este de educat și bine crescut, cred că își cunoaște și meseria.

Doctorul. Oleg Vlasov. Sau Alic, așa cum îi spune toată lumea în fotbalul moldovenesc. Chiar și fotbaliștii îi spun Alic, deși omul e trecut de 60 de ani! A petrecut ani buni la Academia Chișinău până vara asta, când echipa fondată cândva de Dobrovolski s-a desființat. L-am angajat fără ezitare. Toți îi cunosc calitățile de bun profesionist. Nu a avut nevoie de recomandare. Știe totul despre jucător. De câte ori l-a durut urechea sau pe ce parte a dormit noaptea 👌. Profesor, ce mai… Și desigur cu un simț al umorului bine dezvoltat, ceea ce e foarte important într-un grup mare, cum e un club de fotbal.

În fine, ultimul pe azi, dar nu și cel din urmă. Aș spune chiar cel dintâi: Alexandru Ghencea. Poartă numele celebrului cartier bucureștean în care se află stadionul Steaua. Însă el e de baștină din Reni, aceeași localitate din care e și președintele Pavel Cebanu. Nenea Sandu, cum îi zice chiar antrenorul echipei. Oficial e vice-președinte. Dar neoficial – omul care le cunoaște pe toate și le poate face pe toate la club. Se asociază cu acest club. A venit încă din Divizia B. O persoană înțeleaptă, care știe să-ți dea un sfat la timp. Știe când să te încurajeze și când să-ți dea peste cap. Mai pe scurt: un frate mai mare.

Aceștia sunt doar o parte dintre oamenii din umbra fotbalului. Cei care zi de zi sunt alături de jucători, de echipă. Oameni, care merită să fie cunoscuți.

joi, 3 august 2017

Sandu Epureanu - omul record. Documentar (VIDEO)

Alexandru Epureanu, capitanul Naționalei și unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria fotbalului moldovenesc a mai realizat aseară o performanță greu de atins. A ajuns cu o echipă necunoscută, Istanbul BB în play-off-ul Champions League. Având coechipieri de top, gen Adebayor sau Gael Clichy, vedete de 24 de carate în Premiere League, la Arsenal sau Manchester City, Epureanu joacă titular meci de meci la turci și este la un pas de grupele Ligii Campionilor.

Povestea capitanului nostru, în premieră, o puteți urmări mai jos. Așadar, Sandu Epureanu - omul record.


marți, 11 iulie 2017

”Fiul îşi salvează tatăl”... Remember

În contextul victoriei obținute de Speranța la Orhei. Acum 10 ani, pe același stadion debuta în campionat echipa Beșiktaș. Cu Petru Efros antrenor și Cristian Efros jucător de câmp la doar 15 ani. Adversar - Viitorul, adică actuala Milsami. Atunci efroșii au câștigat cu 2-0 meciul de debut, iar Cristian a marcat primul gol din istoria clubului Beșiktaș, direct din corner...

Mai jos am publicat un text pe care l-am găsit în arhiva din calculatorul personal. Autorul textului este Sergiu Carauș, care atunci era ofițer de presă la Beșiktaș. Eu eram director sportiv... Pozele sunt făcute de regretatul Boris Harcenco, o parte din ele, iar altele sunt din arhiva personală. Așadar, remember... 

Balconul de la Orhei. În centru, în picioare stau eu :D. Pe scaun,
în cămașă roz - patronul Beșiktașului, Tarkan Ozdemir. 
”FC Beşiktaş Chişinău a debutat cu dreptul în Divizia A, reuşind să învingă la Orhei formaţia gazdă FC Viitorul cu 0-2.

Iubitorii fotbalului din localitate au venit în număr mare la stadion, circa 2000 de spectatori! Şi asta în Divizia A! În cele 26 de partide jucate în Divizia Naţională (DN) din startul campionatului, doar stadioanele din Râbniţa şi Bălţi au depăşit această cifră. Şi asta în condiţiile în care Iskra a găzduit Zimbru (circa 3000 de spectatori), iar Olimpia a întâlnit în derbyul Nordului Nistru (circa 4500 de spectatori). Într-un alt meci, de data aceasta în cupele europene, Dacia în compania titratei formaţiei elveţiene St Gallen a adunat aproximativ 2000 de spectatori. 

Microbiştii orheieni și-au arătat interesul faţă de această partidă din mai multe considerente. Orheiul şi-a reconstruit recent stadionul, iar echipa din localitate a revenit în Divizia A după doi ani de absenţă. Şi nu în ultimul rând imaginea bună a clubului Beşiktaş. 

Reprezentanții Beșiktașului de la Chișinău și-a întâlnit la aeroport
fratele mai mare, care venise în Moldova pentru meciul cu Șerif:
antrenorul celor de la Istanbul, un jucător de la noi, Cristian Efros și Tarkan
Nu e echipa din Instanbul care mâine va fi găzduită de Şerif Tiraspol în returul manşei a doua a Ligii Campionilor, ci e Beşiktaş Chişinău, care deja a reuşit să impresioneze prin obiective măreţe. Scopul lor în acest sezon e promovarea în DN, iar în perspectivă Beşiktaş îşi doreşte să devină un club de prim rang în fotbalul moldovenesc. Pentru aceasta patronul echipei Tarkan Ozdemir se angajează să construiască un complex sportiv. 

Chiar şi acum majoritatea cluburilor din DN ar invidia condiţiile de care dispune colectivul FC Beşiktaş. Nici campioana entitre a Moldovei, Şerif nu şi-a permis luxul ca măcar în Liga Campionilor să evolueze în tricouri cu nume imprimate pe spate. Beşiktaş a făcut-o şi asta în eşalonul secund! În plus numele specialiştilor care activează la club spune totul: Petru Efros, antrenor principal, Ilie Vieri, antrenor, Eugen Ivanov, antrenor de portari, Iurie Cheptene, doctor şi Nicolae Beloconi, masor.

Etapa inaugurală a Diviziei A din acest sezon a luat startul după intonarea imnului şi ridicarea drapelului de către căpitanii Artur Calinin şi Marcel Reşitca. Ultimul a semnat cu Beşiktaş după ce şi-a încheiat aventura cu Dacia din Cupa Intertoto UEFA.

Foto istorică. Orhei. Primul meci oficial al FC Beșiktaș Chișinău.
Sus: Țuguțchi, Hvorostianov, Levanov, Golan, Solodchi, Reșitca
Jos: Molla, Panaite, Sârbu, Melnic, Efrosinho (Cristian Efros)
Înainte de începerea meciului Federaţia Moldovenească de Fotbal (FMF) l-a felicitat pe Ilie Vieri cu ocazia zilei de naştere. Interesant este că FMF l-a delegat pentru această partidă pe Valeriu Sorochin, un arbitru ce oficializează meciurile din DN. Astfel sărbătoarea fotbalului la Orhei a luat start.

Beşiktaş a început organizat. Episodic oaspeţii au arătat un fotbal spectaculos şi au irosit o sumedenie de ocazii. Aproape de gol au fost Reşitca, Efrosinho, Barburoş, Molla şi Cabac, dar portarul gazdelor a prins o zi de graţie şi a avut câteva intervenţii senzaţionale.

Ambiţioşi au fost şi gazdele care au pus serios osul la bătaie pentru a scoate un rezultat bun cu mediatizata Beşiktaş. Sergiu Maximov a trimis balonul în transversală, iar şuturile lui Coşciug şi Covaliov nu şi-au găsit ţinta.

Cristian Efros la 15 ani. Greu la antrenament :D
În minutul 49 scorul încă nu a fost deschis. Antrenorul oaspeţilor Petru Efros era extrem de nervos pe banca de rezerve, însă a fost salvat la timp de fiul său de numai 15 ani Cristian Efros sau Efrosinho. Acesta a şutat direct pe poartă din corner şi a înscris pentru 0-1, e adevărat nu şi fără ajutorul portarului care a greşit coplilăreşte.

Golul doi a purtat semnătura fostului golgheter a Moldovei Ruslan Barburoş, care a ridiculizat apărarea adversă şi a marcat după un şut la colţul scurt.

La scorul de 0-2 Orheiul cere penalty şi într-adevăr a fost 11m, dar înainte de a fi faultat atacantul gazdelor a preluat balonul cu mâna.

Astfel s-a încheiat prima etapă a Diviziei A. Un start mai mult decât reuşit, la care au asistat circa 2000 de spectatori!!! Lupta abia începe...”

FC Viitorul Orhei – FC Beşiktaş Chişinău 0-2 (0-0)
Marcatori: Efrosinho (49), Barburoş (63)

FC Viitorul: Pojar, Dombrovschi, Cucu, Grigoriţa, Sângureanu, Lazari, (Covaliov, 70), Griza, Gondiu, Coşciug, (Cucerenco, 84), S.Maximov, (Neagu, 85), Calinin, (Botnaru, 87)
În rezervă: Tihon, Jâtarciuc, Tcaci
Antrenor: Vladimir Gherasimov

FC Beşiktaş: Levanov, Ţuguţchi, Melnic, Sârbu, Golan, (Cabac, 72) Solodchi (Barburoş, 38), Efrosinho (Cerescu, 85), Reşitca, Hvorostianov, Panaite (Şambra, 90), Molla
În rezervă: A. Cebotari, Susan
Antrenor: Petru Efros

Arbitri: V. Sorochin, V. Berco, A. Iarovoi
Avertizaţi: Gondiu (60), Calinin (75) / Melnic (59), Ţuguţchi (75)
4 august. Orhei. Stadionul orăşănesc. Spectatori circa 2000
Jucătorul meciului: EFROSINHO

DECLARAŢII

Tarkan bei :D
Tarkan OZDEMIR, preşedinte FC Beşiktaş:
„Le mulţumesc băieţilor pentru joc. A fost un moment foarte important pentru noi şi sunt satisfăcut că am debutat cu victorie. Eu mizez pe spiritul de echipă a jucătorilor şi imi doresc mult ca să formăm un colectiv puternic şi unit. Iar rezultatele sunt sigur nu ar să întârzie să apară”

Vladimir GHERASIMOV, antrenor FC Viitorul:
„Îi mulţumesc echipei pentru acest joc şi în special suporterilor care ne-au susţinut pe tot parcursul meciului. Primul gol pe care l-am scăpat a fost curios, la al doilea a greşit grav defensiva. Despre adversar aş spune că au format un colectiv bun, dar nu au încă practică de joc. Arbitrajul nu-l comentez, deşi consider că a fost penalty.
Am revenit în eşalonul secund după doi ani de absenţă, iar obiectivul nostru din acest an este să păstrăm locul în Divizia A şi să devenim o echipă greu de bătut.”

Petru EFROS, antrenor FC Beşiktaş:
„Îi felicit pe băieţi si pe preşedintele clubului cu acest debut reuşit. Despre meci aş putea spune că noi am fost la cârma jocului, dar am ratat cu nonşalanţă o sumedenie de ocazii. Până la urmă Efrosinho şi Barburoş au pus punctul pe i şi au adus victoria. Sarcina noastră e să promovăm în DN, iar acum deja suntem cu gândul la partida din etapa viitoare.”

FC Beșiktaș Chișinău, 2007
  

vineri, 7 iulie 2017

Ștefan. Apărătorul Nisporeniului

Se mai gândea cineva că Ștefănel va ajunge fotbalist atunci când, copil fiind, spărgea cu mingea geamurile prin vecini. Se mai gândea. El se gândea...

Avea doar 6 ani când consăteanul lui, Sandu Guzun marca pe Stadionul Republican în poarta naționalei Germaniei! Atunci nici nu știa ce înseamnă să fii fundaș central. Nici nu-și imagina că va juca pe aceeași poziție pe care consăteanul lui a făcut istorie.

Dar timpul trece și Ștefănel a mers la școala de fotbal din sat, ca orice copil din Drăsliceni care se respectă. Primul antrenor i-a fost Roman Onică, un alt nume cu rădăcini fotbalistice. Și ”Izvoraș”, echipă cu tradiții cum puține sunt în Moldova. Nu mă refer la cei care vin ca vârtejul, fac fum 1-2 ani în Divizia Națională și dispar. Dar la echipele cu tradiții, unele dintre care n-au ajuns niciodata în prima ligă valorică a fotbalului moldovenesc, dar în jumătate de veac de existență au dat nume și nume fotbalului nostru.

Ei bine, într-un sat în care pasiunea pentru fotbal e mai mare decât cea pentru pescuit, chiar dacă iazul se află în centrul localității, Ștefănel a făcut primii pași în fotbal. 

În 2007 era la echipa de juniori a Beșiktașului. Avea doar 17 ani și n-a mai apucat să debuteze, deși Petru Efros a pus ochiul pe el încă de atunci. Rude de gradul 3, Petru și Ștefan Efros aveau să se reunească la începutul anului 2014. 

foto: Vadim Caftanat
”Venisem de câteva luni la Nisporeni și aveam ca obiectiv calificarea în Divizia A, își amintește Petru Efros. În iarnă am jucat un amical cu Real-Succes și l-a văzut jucând acolo. După meci i-am propus să vină la noi, chiar dacă la momentul respectiv era un pas înapoi pentru el...”

Un pas înapoi pentru a face ulterior 3 pași înainte. Astfel a început ascensiunea lui Ștefănel. Promovare după promovare, ca acum, după 3 ani și jumătate la Nisporeni să ajungă să fie căpitan al Speranței.

”Este un jucător disciplinat și foarte muncitor”, îl caracterizează coechipierii. Nici nu se putea altfel, pentru că altfel n-ar fi ajuns să fie unul dintre cei mai buni fundași centrali din campionatul Moldovei. 

După o jumătate de an în care am urmărit toate meciurile Speranței aș mai adăuga faptul că Ștefan Efros este aproape imbatabil la duelurile aeriene. Este stâlpul din apărarea Nisporeniului. E căpitanul Speranței.


marți, 4 iulie 2017

Hulk de Moldova

Faceți cunoștință. HULK. Nu e cel din Brazilia. E Hulk de Moldova. Mai bine zis viitorul Hulk de Moldova. Așa îl văd coechipierii, antrenorii, toți oamenii de la club. 

Născut la Alexandreni, Edineț, a mers la secția de fotbal la 9 ani. Peste doar un an antrenorul din sat Valeriu Cazac s-a dus la taică-său și i-a zis: ”Vasile, băiatul tău are talent. Trebuie scos de aici. Poate să ajungă fotbalist mare!”

Și Vasile n-a stat mult pe gânduri. L-a dus la școala de fotbal din raion, la Edineț, la doar 10 ani. Nu mulți părinți și-ar fi dus unicul băiat de acasă la vârsta asta. Nu toți... Doar cei care iubesc fotbalul cu adevărat.

La Edineț a nimerit la fel pe mâini bune. Antrenorul de copii Vladislav Pastîrnac l-a cizelat, i-a dat carte de fotbal și la doar 16 ani ajungea deja la prima echipă, în Divizia A, unde a fost promovat de Igor Șpaniora. A adunat peste 80 de meciuri la Edineț, una dintre liderele Diviziei A din ultimii ani. 

La începutul anului 2016 antrenorul Cristian Efros l-a adus la Nisporeni. Avea doar 19 ani și încet-încet a început să-și facă loc în echipa celui mai tânăr antrenor din istoria Diviziei Naționale. ”Este Halk al nostru”, mi-a spus Petru Efros când l-am văzut prima dată la club. 

A urmat convocarea la Naționala de tineret, meciul cu Belgia... Dar când se părea că va exploda, o accidentare gravă l-a scos în afara terenului pentru o jumătate de an. De atunci își revine încet-încet și este hotărât să lupte pentru a-și vedea visul împlinit: de a ajunge fotbalist. 

Și chiar dacă este jucător de atac, paradoxal, fotbalistul pe care îl idolatrizează este fostul fundaș Roberto Carlos. Tot brazilian și el. Dar nu e Hulk.

El e Nicolae Țivirenco. Rețineți acest nume, pentru că veți mai auzi de el. 

miercuri, 24 mai 2017

Speranța. Episodul 3. Fair-play inegalabil

Revin astăzi cu serialul ”Speranța” – un ciclu de materiale despre istoria echipei Speranța Nisporeni. Deși am mai scris despre perioada anilor 90, în episodul 3 vin cu noi amănunte despre prima ediție a campionatului national.

Așadar, pe 15 martie 1992, Speranța a jucat primul meci oficial în campionatul Moldovei. Și încă ce meci! Pe principala arenă sportivă din țară, Stadionul Republican din Chișinău, în prezența a circa 2000 de spectatori, echipa din Nisporeni a întâlnit clubul fanion al Basarabiei - Zimbru.

Arbitrul partidei a fost Valentin Garștea din Drochia. Iar meciul s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-0.

Iată cine a jucat în meciul istoric – primul meci din campionatul Moldovei independente:
Grigore Crijanovschi - Ghenadie Boldurescu, Serghei Balan, Victor Cîrlig, Iurie Ciorici, Serghei Macari, Mihail Arteni, Oleg Scutelnic, Octavian Postoronca (25, Victor Coșciug), Vladimir Șohirev, Gheorghe Pirciu.

Primul cartonaș galben l-a încasat Serghei Balan. Primul gol în poarta nisporenenilor l-a marcat Serghei Cleșcenco în minutul 38. În min.80 Iurie Mitirev a stabilit scorul final, 2-0.

În etapa a doua Speranța a înscris primul gol în Superligă (denumirea oficială a Diviziei Naționale în anul 1992). La 22 martie, în fața a 1000 de microbiști, pe stadionul din Nisporeni, Speranța a trecut de Constructorul Leova cu 4-0.

În min.14 Gheorghe Pirciu a înscris primul gol al nisporenenilor în campionatele nationale. Tot el a dus scorul la 2-0, reușind prima dublă din istoria echipei. În repriza secundă Coșciug și Șohirev au stabilit scorul final.

Prima remiză din campionatele Moldovei Speranța a înregistrat-o în etapa a IV-a, la 5 aprilie 1992, la Nisporeni. Speranța a primit replica clubului studențesc Amocom din capitală, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 0-0.

Și acum atenție! Primul penalty marcat în poarta formației din Nisporeni s-a produs la 12 aprilie 1992, pe stadionul Republican. Autorul golului - Petru Efros, actualul președinte al clubului! În min.25 Petru Efros a trimis balonul în poarta lui Alexei Tătaru de la punctul cu var, în partida Constructorul Chișinău – Speranța Nisporeni, scor 4-1.

La 6 mai 1992, pe stadionul fabricii de zahăr din Fălești, Victor Cîrlig a marcat primul pocker din istoria formatiei. Cele 4 goluri au fost înscrise în 50 de minute de joc. (rezultatul meciului 4-1).

Primul penalty pentru Speranța l-a acordat arbitrul Ghenadie Crasnoșan, la 7 iunie 1992, în disputa cu Tiligul Tiraspol. În min.50 Victor Cîrlig a egalat scorul pe tabela de marcaj, 1-1, rezultat cu care s-a și terminat meciul. Dar… cel mai important episode pentru istoria clubului avea să se producă în minutul 90, când Speranța ar fi putut obține toate cele 3 puncte. Arbitrul Crasnoșan a mai acordat o lovitură de la 11 metri pentru gazde, însă Victor Cîrlig a trimis mingea intenționat în brațele portarului tiraspolean Alexei Orlov. Și asta pentru că golgheterul din Nisporeni a considerat că penaltyul a fost acordat eronat… Acesta este unicul caz de fair-play de acest gen înregistrat în campionatele naționale până în ziua de azi...


miercuri, 29 martie 2017

Unde-s frumoasele noastre duminici?..

SG Suruceni - Iskra Râbnița 4-0

Suruceni. Totu-i bine și frumos. Stadionul amenajat, tribune noi, zi cu soare, meci frumos - chiar frumos, dar... lume puțină în tribune. Pentru cine facem fotbal și pentru cine programăm meciul miercuri, la ora 3, în zi de lucru? Întrebare retorică.

Nu vom crea niciodată tradiții în fotbal dacă vom ignora potențialii spectatori din tribune. Îmi amintesc, când eram mic mergeam în fiecare duminică la stadion să văd meciul echipei din localitatea noastră. O duminică jucam acasă și una în deplasare. Practic o dată la 2 săptămâni aveam duminica fotbal în sat. Și tot satul era prezent în ”tribune”. Pentru că toți știau exact ziua când se joacă fotbal. Era o TRADIȚIE.

DUMINICA. Asta e ziua de fotbal. Așa a fost de când lume și așa trebuie să fie!
”Frumoasele noastre duminici” este un titlu de carte. Cartea lui Ioan Chirilă, patriarhul presei sportive românești. Clar de ce a pus acest titlu cărții...

Revenind la meci, echipa Sfântul Gheorghe Suruceni a fost net superioară noii Iskra Râbnița. SG e clar echipă de Divizia Națională, atât ca joc, cât și ca lot. 




luni, 27 martie 2017

Istoria lui Gațcan. Căpitanul bărbaților din Champions League (VIDEO)

Unul dintre cei mai mari fotbaliști moldoveni din toate timpurile, Alexandru Gațcan împlinește astăzi 33 de ani. Pentru el, dar și pentru toți fanii lui - documentarul biografic ”Alex Gațcan. Legendele Naționalei”, mai jos.

vineri, 3 martie 2017

Boris Cebotari. Legendele fotbalului moldovenesc (VIDEO)

Unul dintre cei mai mari fotbaliști moldoveni, Boris Cebotari s-a stins la doar 37 de ani...
Căpitan la Zimbru în istorica dublă-manșă cu IFK Goteborg, când Zimbru a eliminat din Cupa UEFA fosta deținătoare a trofeului. Ce timpuri... 
Pentru Bob, așa cum îi ziceau coechipierii și prietenii, documentarul biografic din ciclul Legendele fotbalului moldovenesc.


joi, 2 martie 2017

Cleșcenco. Călăul lui AC Milan. Documentar biografic (VIDEO)

Astăzi vom continua cu un alt documentar biografic din ciclul Legendele Fotbalului Moldovenesc. De această dată, cu o altă vedetă a anilor 90, Sergiu Cleșcenco. Un super-atacant, golgheterul din toate timpurile al Naționalei Moldovei - unicul jucător moldovean care a reușit să marcheze în meciuri oficiale contra celebrelor echipe Chelsea Londra și AC Milan. Vizionare plăcută!


miercuri, 1 martie 2017

TESTEMIȚANU. Documentar biografic (VIDEO)

M-am întâlnit ieri, la o cafea, cu Ion Testemițanu, recent revenit acasă din Anglia, unde a muncit o perioadă de timp în calitate de translator. Am vorbit despre fotbal, despre acel episod cu deconspirarea unor aranjatori de meciuri, despre viață. Și i-am promis că voi pune pe blog acest documentar biografic despre el. Așadar, mai jos, în premieră, Ivan Testemițanu, din ciclul Legendele Fotbalului Moldovenesc.

luni, 27 februarie 2017

Epureanu. Legendele fotbalului moldovenesc (VIDEO)

În urmă cu 20 de ani, Zimbru realiza, probabil, cel mai reușit transfer al său: Sergiu Epureanu. Din ce se știe fratele mai mare al actualului căpitan al Naționalei era luat de la FC Agro mai mult cu forța... Așa erau timpurile. Totul sau aproape totul despre viața de fotbalist al lui Sergiu Epureanu, mai jos, într-un documentar biografic.


joi, 16 februarie 2017

Istoria Speranței. Partea II. Fondată în Imperiu

Apariția fotbalului la Nisporeni

Potrivit arhivei de stat a Federației Ruse, singura care atestă documentar activitate fotbalistică la Nisporeni, fotbalul în orașul morilor de vânt a început să se practice la nivel competițional după al doilea Război Mondial (Documentat de Valentin Iacovlev: ”Fondul 7576. S-au păstrat unele date despre ediția a VII-a a întîetății republicii, date prezentate de cinovnicii moldoveni la Moscova, dar care lipsesc din Arhiva de Stat din Chisinau”).

În anul 1951 echipa din Nisporeni a participat în premieră la campionatul Republicii. Nisporenenii au jucat în seria I, alături de așa formații ca Dinamo Chisinau, Locomotiva Bălți, Spartac Dubăsari, Ungheni, Călărași și Orhei.

Debutul a fost modest. Echipa a pierdut toate meciurile, fără să marcheze măcar un gol și primind în propria poartă 22. Cea mai severă înfringere a fost cea cu echipa din Dubăsari: 0-7.

În 1952 Nisporeni a participat din nou în campionatul RSSM. În faza preliminară a competiției formația noastră a jucat în seria districtului Chișinău, alături de formații din Ungheni, Orhei, Râbnița, Călărași, Criuleni… Unicul rezultat păstrat în arhivă este cel cu învingătoarea seriei, echipa din Ungheni. Nisporenenii au cedat la limita, 2-3. Pentru turneul final s-a calificat Locomotiva Ungheni.

Nici în urmatorul an fotbalistic, 1953, echipa din Nisporeni nu se califică la turneul final.

În schimb, reprezentanții raionului au evoluat mult mai bine în competiția rezervată sportivilor de la sate. În 1954 echipa kolhozului ”Nicolae Svernik” a câștigat seria și s-a calificat la turneul final, care s-a desfășurat în orașul Tiraspol. Acolo, însă, nu a reușit să urce pe podium.

În selecționata republicii au fost invitați doi fotbaliști din Nisporeni: Leonid Revin și Iurie Ponomariov (foto). Ultimul avea să devină mai târziu unul din cei mai buni arbitri din Moldova.

La competițiile unionale selecționata sportivilor de la sate nu a strălucit, dar faptul că doi fotbaliști din Nisporeeni au ajuns în echipa republicii demonstrează faptul că fotbalul nisporenean se afla în dezvoltare.

În următorii ani formațiile din Nisporeni joacă fără succes în competițiile pentru sportivii de la sate. Nisporenenii nu reușesc nici măcar o calificare în grupele semifinale din campionatele RSSM, care se disputau în mai multe etape. Abia în anul 1962 Nisporeni se califică din faza grupelor preliminare, dar din nou ratează turneul semifinal.

În anul 1960, în premieră, echipa de juniori a centrului raional Nisporeni se califică la un turneu final republican. Nisporenenii au fost eliminați din turneu de viitoarea câștigătoare, echipa din Chișinău, scor 0-2. (În finală Chișinăul a învins echipa din Bender cu 11-1).

Dupa anul 1962 echipa din Nisporeni nu a mai participat în campionatul republicii. Periodic, formații din Nisporeni au evoluat doar în turneele pentru premiul ziarului ”Tinerimea Moldovei”, întâetatea ASB Kolhoznicul și în competiția dotată cu trofeul “Spicul de Aur”.


Speranța

În anul 1987 începe o nouă eră a fotbalului din Nisporeni. Din inițiativa mai multor entuziaști ai fotbalului (organizator: Tudor Robu) este fondat clubul de fotbal Speranța Nisporeni.

Speranța participă la primul campionat al Republicii în anul 1988. Abia formată echipa se clasează pe locul 7 din 15 formații în Divizia a III. Palmares: 12 victorii la activ si un golaveraj de 53-37.

În sezonul următor Speranța este inclusă în Divizia secundă, unde devine una dintre lideri și în anul 1990  promovează în prima divizie valorică a RSS Moldovenești.

Debutul pe prima scenă a fostbalului moldovenesc a fost destul de bun. La 14 aprilie, în prima etapă, Speranța reușește un 1-1 la Dubăsari, cu echipa din localitate Energetica. Iar în etapa cu numarul doi a surclasat cu 8-1 formația Maiak Chirsova. Abia în etapa a treia debutanta a cedat la Bender cu 0-1.

La finalul campionatului Speranța s-a clasat pe locul 7 în seria I, unde a evoluat alături de alte 11 formații. Printre meciurile cele mai reușite sunt cele cu a doua clasată, Politehnica Chisinau, scor 1-0. Cu 4-2 a bătut Cristalul Falesti. Iar Tighina–II Bender a fost învinsă cu 6-0 în retur. Zarea Chițcani, raionul Slobozia, a cedat la Nisporeni cu 1-5. În deplasare nisporenenii au învins doar la Drochia, 1-0. În timp ce pe teren pripriu, la fel, au cedat o singură data: 0-1 cu Alimentara Balti.

Turneul pentru locurile 11-14 în care trebuia să joace Speranța nu s-a mai disputat din cauza evenimentelor din Transnistria.

În anul 1991 s-au organizat ultimele 2 campionate ale RSSM: cel de primăvară și cel de toamnă. În primul campionat Speranța s-a clasat pe locul 10, cu doar cinci victorii la activ, golaveraj 14-21, cedând primelor două clasate, Cristal Falești și Dinamo Chișinau cu același scor: 1-5.

Campionatul de toamnă s-a disputat în perioada 17 august – 30 noiembrie 1991. Și atunci Speranța Nisporeni avea să obțină cel mai important trofeu din istorie!

În 14 meciuri jucate Speranța a adunat 20 de puncte: 9 victorii, 2 egalități și 3 înfrângeri: 2-3 cu Cristalul Fălești, 1-3 cu Nistru Ciobruciu și 0-1 cu Speranța Drochia. Astfel, nisporenenii au acumulat cu un punct mai mult ca următoarele două clasate, Constructorul Leova și Cristalul Fălești și și-au adjudecat PRIMUL TITLU NAȚIONAL DIN ISTORIE și singurul deocamdată.

Iată lotul campioanei RSSM ’91, Speranța Nisporeni: 

Portari: Vladimir Ciobanu (7 meciuri / 9 goluri primite), Grigore Crijanovschi (3/-3), Alexei Tataru (4/-3)
Jucători de câmp: Victor Cârlig (13/6), Serghei Balan (13), Victor Botezatu (12/3), Iurie Munteanu (11/1), Ion Munteanu (12/1), Petru Bîtcă (12), Serghei Macari (11/1), Igor Gheles (11), Gheorghe Pîrciu (10/5), Iurie Arnăut, Ghenadie Boldurescu (6), Vlad Ciorici (6), Ghenadie Sîrbu (3/1), Vlad Copoț (2/1).


Jucatorii și-au primit medaliile de campioni mult mai târziu, peste câțiva ani, dar acest eveniment totuși a avut loc. Majoritatea dintre ei au jucat la club încă mulți ani în perioada de după independență. În toți acești ani la cârma echipei s-a aflat Tudor Robu, unul dintre fondatorii formației.

Informație oferită de Valentin Iacovlev, Asociația de Istorie și Statistică a Fotbalului.

sâmbătă, 11 februarie 2017

Istoria echipei Speranța Nisporeni. Anii 90

Speranța Nisporeni este una din echipele cu tradiții din fotbalul moldovenesc. Voi publica un șir de materiale despre istoria acestei echipe. Astăzi încep cu anii 90 și primii pași în fotbalul moldovenesc de după independență.


Clubul de fotbal Speranța Nisporeni este înregistrat oficial la nou formata Federație Moldovenească de Fotbal în toamna anului 1991.
Imediat după proclamarea independenței Republicii Moldova, care a avut loc la 27 august 1991, FMF a început pregătirile pentru organizarea primului campionat independent al țării. Astfel, la prima ediție a campionatului, care a primit titulatura de Superligă, s-au înregistrat 12 echipe, printre care și Speranța Nisporeni.  

Primul campionat național de fotbal, Superliga, s-a disputat timp de 4 luni, în primăvara-vara anului 1992 (14 martie – 23 iunie). Iar prima campionată a devenit echipa Zimbru Chișinău, care a câștigat titlul la ”masa verde”, după ce Tiligul Tiraspol nu s-a prezentat la ultimele meciuri din campionat, inclusiv la meciul ”de aur”, unde i-au fost administrate înfrângeri tehnice.

Speranța Nisporeni s-a clasat pe locul 8, cu 17 puncte la activ, la egalitate de puncte cu Olimpia Bălți, care s-a poziționat pe 9. Speranța a înregistrat 6 victorii, 5 egaluri și 11 înfrângeri, cu un golaveraj de 20-32.

Jucătorul Speranței, Victor Cîrlig a intrat în topul golgheterilor campionatului, cu 8 goluri la activ, tot atâtea cât au înscris și jucătorii echipei Zimbru, Alexandru Spiridon și Iurie Miterev. Iar cei mai buni marcatori au devenit Serghei Alexandrov de la Bugeac Comrat și Oleg Flentea de la Constructorul Chișinău, ambii cu câte 13 goluri.  

Cea mai categorică victorie din primul campionat al Republicii Moldova, Speranța a obținut-o în meciul cu Constructorul Leova, 4-0. Cele mai categorice înfrângeri s-au înregistrat în partidele cu Dinamo-Codru Călărași și Bugeac Comrat, 1-5.

Victor Cîrlig a reșit să marcheze 4 goluri în meciul cu Cristalul Fălești, scor 4-1, din 6 mai 1992. Acesta a fost primul pocker din istoria campionatelor Moldovei.

Portarul echipei Speranța, Grigore Crîjanovschi a respins primul penalti din istoria campionatelor Moldovei. Crîjanovschi a parat lovigtura de la 11 metri executată de Serghei Nani, în meciul cu Zimbru.

Primul gest de fairplay aparține, la fel, unui jucător de la Speranța. În meciul cu Tiligul Tiraspol, Victor Cîrlig a executat lovitura de la 11 metri slab, în brațele portarului, considerând că arbitrul a acordat eronat penalty.

Mihail Arteni, Vladimir Șohirev și Victor Cîrlig au jucat în toate cele 22 de meciuri din campionat.
În prima ediție a campionatului Moldovei Speranța a fost antrenată de cuplul de antrenori Alexandru Mațiura - Tudor Robu.


Campionatul Moldovei la fotbal, ediția 1992-93. Divizia Națională
În ediția a doua a campionatului național, Speranța Nisporeni s-a clasat pe locul 9 din 16 echipe. În 30 de meciuri jucate, Speranța a înregistrat 9 victorii, 10 remize și 11 înfrângeri. Golaveraj: 28-34. Puncte: 28.

Cea mai categorică victorie: 3-0 cu Tricon Cahul
Cea mai severă înfrângere:  1-4 cu Olimpia Bălți

Vladimir Șohirev a intrat în istoria fotbalului moldovenesc ca primul jucător care a marcat câte 2 goluri pe meci pentru 2 echipe diferite: Speranța Nisporeni și Moldova Boroseni.

Campionatul Moldovei la fotbal, ediția 1993-94. Divizia Națională
Al treilea an în elita fotbalului moldovenesc a fost cu ghinion. Speranța Nisporeni a retrogradat în eșalonul secund, după ce a încheiat campionatul pe ultimul loc – 16.
În 30 de meciuri jucate, Speranța a acumulat doar 14 puncte, având un bilanț de 5 victorii, 4 remize și 21 de înfrângeri. Golaveraj: 27-63.

Cea mai categorică victorie: 3-0 cu Sinteza Căușeni
Cea mai severă înfrângere:  1-7 cu Tiligul Tiraspol

Victor Cîrlig, Ghenadie Boldurescu și Dumitru Ghetman au jucat în toate cele 30 de meciuri de campionat.

În ediția de campionat 1994-95 Speranța Nisporeni a evoluat în liga a doua valorică a fotbalului moldovenesc. După un parcurs bun în Divizia A, Speranța s-a clasat pe locul secund și alături de Constructorul-93 Chișinău și Spumante Cricova au promovat în Divizia Națională. Echipa era antrenată atunci de Pavel Ciobanu, actualul președinte al FMF. Ciobanu avea să rămână la timona Speranței și în sezonul următor al Diviziei Naționale (foto)



Campionatul Moldovei la fotbal, ediția 1995-96. Divizia Națională
La a 4-a sa participare în Divizia Națională, Speranța s-a clasat pe locul 11 din 16 echipe.
În 30 de meciuri jucate, Speranța a înregistrat 8 victorii, 7 remize și 15 înfrângeri. Golaveraj: 41-51. Puncte: 31.

Cea mai categorică victorie: 7-0 cu Bugeac Comrat
Cea mai severă înfrângere:  1-6 cu Olimpia Bălți

Campionatul Moldovei la fotbal, ediția 1996-97. Divizia Națională
A 5-a participare în prima divizie valorică a Moldovei i-a adus Speranței cea mai bună clasare din istorie: locul 6 din 16 echipe. În 30 de meciuri jucate, Speranța a înregistrat 11 victorii, 9 remize și 10 înfrângeri. Golaveraj: 34-36. Puncte: 42.

Cele mai categorice victorii: 9-1 cu Attila Ungheni și 8-0 cu Ciuhur Ocnița
Cea mai severă înfrângere: 2-8 cu Zimbru Chișinău

Serghei Covtaniuc de la Speranța a reușit să marcheze 4 goluri în meciul cu Ciuhur Ocnița, 8-0.
Victor Cîrlig a marcat de 3 ori în meciu cu Attila Ungheni, 9-1.

Ghenadie Boldurescu este singurul jucător de la Speranța, care a jucat toate cele 30 de meciuri de campionat.  

Campionatul Moldovei la fotbal, ediția 1997-98. Divizia Națională
Și din nou al 3-lea campionat consecutiv este unul cu ghinion. A 6-a participare în Divizia Națională avea să fie ultima înaintea unei pauze de 17 ani. Speranța Nisporeni s-a clasat pe ultimul loc, 14 și a retrogradat.

În 26 de meciuri jucate, Speranța nu a învins niciodată. A înregistrat 5 remize și 21 înfrângeri. Golaveraj: 9-46. Puncte: 3… Speranța a fost penalizată cu 2 puncte pentru 3 neprezentări a echipei de copii.  

Cea mai severă înfrângere:  0-6 cu Zimbru Chișinău

Speranța a înregistrat în premieră 4 înfrângeri la ”masa verde”: 3 pentru folosirea unui jucător nelegitimat (Nistru Otaci 0-0; Unisport 0-0 și Moldova-Gaz 2-2), iar una – pentru neprezentarea la meci (Unisport Chișinău).

Cele mai multe meciuri în Divizia Națională:
Victor Cârlig - 144
Ghenadie Boldurescu - 132
Iurie Ciorici - 123

În prezent, Iurie Ciorici și Victor Cîrlig sunt stabiliți în Italia, unde au plecat cu 15 ani în urmă. Ghenadie Boldurescu muncește în construcții, la Nisporeni.

P.S. Informație statistică oferită de Asociația de istorie și statistică a fotbalului, Victor Daghi, Valentin Iacovlev și Vlad Ciorici (foto) 

luni, 30 ianuarie 2017

Cum a ajuns Barburoș la Beșiktaș

În vara anului 2007 mergeam la nou formata FC Beșiktaș Chișinău, la invitația lui Petru Efros. Trebuia să facem echipă în mai puțin de 2 luni de zile și să jucăm în Divizia A. Scheletul a fost format din jucătorii aduși de la Goleador. Restul i-am selectat de la diferite cluburi, jucători liberi, care nu trebuiau nimănui.  

Efros avea un farmec deosebit de a atrage oameni în jurul lui. Îi plăceau ăștia tineri, pe care să-i crească și să-i modeleze după placul lui. Eu eram mai mult cu jucătorii formați, pe care îi cunoșteam. Așa l-am adus pe Marcel Reșitca. Dar și pe Ruslan Barburoș.

Barbic nu mai jucase fotbal de vreo 2 ani. Se certase cu cei de la Șerif, care l-au dat afară fără ca să-i rezilieze contractul. Nu putea semna cu nimeni, dar în Divizia A l-au lăsat. Mai ales că nu mai jucase de multă vreme. Practic se lăsase de fotbal.


FC Beșiktaș Chișinău, prima săptămână de la fondare
Când i-am zis antrenorului Petru Efros că aș vrea să-l luăm pe Barburoș, acesta mi-a răspuns: ”Sandu, el e mai gras ca mine! Ce să facem noi cu el?”. Am avut răbdare și l-am convins pe Efros că Barbic își va reveni, că va fi printre cei mai buni și că cei tineri vor învăța mult fotbal de la el. Până la urmă l-am adus, după ce l-am sunat personal pe Nicolae Ziuzin și l-am rugat să-i dea liber. 

Și Barbic n-a dezamăgit! A muncit cot la cot cu niște copii și în 2 luni a dat jos vreo 20 de kg! Și a fost cel mai bun! A marcat 12 goluri, dar mai important este că jucătorii tineri chiar au învățat foarte mult fotbal de la el. Pe lângă toate mai era și sufletul echipei prin glumele sale și pofta de viață... Greu de realizat că nu mai este... Avea doar 38 de ani...

Tropaneț, Savcenco, Miterev, Cebotari, Barburoș... Ce linie de atac! Fotbaliști excepționali. Probabil că și acolo sus, undeva, pe lumea cealaltă, la fel ca și aici iubesc fotbalul. Și îi iau de tineri pe cei mai buni, cei care fac spectacol, cei deosebiți.

Odihnește-te în pace, Barbic!  

FC Beșiktaș (2007)
Rândul de sus: Țuguțchi, Cerescu, Cebotari, Hvorostianov, Golan
Rândul de jos: Molla, Telfer, Barburoș, Melnic, Efros, Jicul