Și asta e abia începutul...

Cu Petar Planic, imediat după semnarea contractului
Trebuia odată și odată să reiau postările pe blog. Și acum cred că e momentul cel mai bun. De ce? Pentru că sâmbătă n-am fost frecați de arbitri. Da, NU am fost frecați. Am pierdut pe teren meciul cu Milsami. Felicitări orheienilor. Pe arbitri nu-i felicit, pentru că bănuiesc că data viitoare, probabil, o să ne frece. Cel puțin așa s-a întâmplat cu Ivancenco, care a arbitrat perfect meciul cu Zimbru, apoi a venit și ne-a rupt cu Sheriff. Vorbesc de Speranța, echipă la care sunt angajat. 

Probabil că sunt mai mult subiectiv decât obiectiv atunci când vorbesc de meciurile Speranței. E și normal să fie așa. Și chiar dacă ar fi altfel, oricum nu m-ar crede aproape nimeni. Cert este că opinia mea de pe blog este doar opinia mea și poate să coincidă sau poate să NU coincidă cu poziția oficială a clubului Speranța. Pe blog scriu doar ceea ce mă doare pe mine personal.

Iar astăzi mă doare faptul că suntem departe de locul pe care îl merităm în clasament. Ghinionul, greșelile de arbitraj, greșelile conducererii, a stafului tehnic, a jucătorilor - toate au influiențat mai mult sau mai puțin rezultatul de pe tabelă. 


Sunt fragmente de meci pe care dacă le decupezi ai impresia că joacă o echipă de top de undeva de afară. Astfel de fragmente au fost și cu Sheriff, cât e ea de campioană. Au fost și cu Suruceni, și cu Dacia, în general în toate meciurile. Numai că după astfel de momente urmează o prăbușire inexplicabilă, uneori uluitoare, la fel, de scurtă durată, dar care ne costă puncte importante. 

Despre Cristian Efros. Fără să stau pe gânduri vă spun că e antrenorul care muncește cel mai mult dintre toți antrenorii cu care am colaborat. Și n-au fost puțini. Cristian are doar 25 de ani. A bătut toate recordurile naționale la capitolul cel mai tânăr antrenor. Și chiar dacă e foarte tânăr a știut să facă o echipă competitivă, cu care toți astăzi se socot. Ați văzut probabil ce a declarat Veaceslav Rusnac la conferința de presă. Asta e munca lui Cristian. Cred în el că va ajunge departe, cu condiția că va continua să se autoperfecționeze în acest ritm. 

În linii generale, îmi place echipa Speranța pentru că are stilul ei de joc. Are caracter, cu mici excepții. Joacă fotbal sau cel puțin tinde spre un joc combinativ, spectaculos, care să placă oamenilor. Fotbalul, doar, pentru oameni se face... Și vă mai spun un lucru sincer, în încheiere: mi-a zis mai multă lume din Hîncești că le place mai mult cum joacă Speranța decât Petrocub. Nu spun asta cu răutate. Vreau doar să accentuez că Speranța joacă spectaculos și că oamenilor le place. Înseamnă că suntem pe drumul cel bun. 



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune