Dobrovolski în Top-10 cei mai buni din istoria CE de tineret

Revista France Football a publicat astăzi în ediția tipărită numele celor mai buni fotbaliști din istoria finalelor Campionatului European de tineret Under 21. Printre cei mai buni 10 se numără și Igor Dobrovolski, campion european cu URSS în 1990. 

Atunci, Sbornaia a învins de 2 ori în finală selecționata similară a Iugoslaviei, 4-2 în deplasare și 3-1 acasă. Dobrovolski a marcat în ambele meciuri. În primul, golul 4, din penalty, în minutul 82. Partida s-a jucat la Sarajevo. În retur, la Simferopol, Dobrik a deschis scorul în minutul 12. 

Pentru selecționata Iugoslaviei au jucat viitori fotbaliști cu renume mondial: Boban, Boksic, Prosinecki, Jarni, Suker, Mihajlovic, Mijatovic...


Interesant este că acestea au fost singurele 2 meciuri jucate de Dobrovolski la Under 21. În acea perioadă el era deja jucător de bază la Naționala mare a URSS. 

France Football l-a inclus pe Dobrovolski într-un Top-10 cei mai buni fotbaliști ai finalelor CE de tineret, alături de celebrități precum Petr Cech sau Andrea Pirlo. 

Vă reamintesc că Naționala de tineret a României s-a calificat în semifinalele CE U21, care se dispută acum în Italia. România va juca joi, de la ora 19, în semifinale, contra Germaniei.  

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune