MAREA PĂCĂLEALĂ. Vasile Chirtoca, primar pe Bonuri Patrimoniale

Vasile Chirtoca, candidatul lui Voronin la primăria capitalei, s-a făcut milionar nu doar din afacerile cu statul, dar și din MAREA PROSTEALĂ a populației din anii 90 - Bonurile Patrimoniale.


Cei care au în jur de 40 de ani și mai mult își amintesc probabil de MAREA PĂCĂLEALĂ a anilor 90: privatizarea bunurilor statului pe bază de Bonuri Patrimoniale. Bogăția țării a fost împărțită oamenilor, iar oamenii au dat-o de pomană șmecherilor.

De exemplu: hotelul Dacia costă 1000 de lei, hotelul Codru - 1500, iar Național - 2000 de lei. Fiecare cetățean al Moldovei a primit câte o hârtie în valoare nominală de 1 leu și omul trebuiau să decidă la ce hotel va deveni acționar investind acest leu, alături de alți proști.

De ce spun proști? Pentru că majoritatea au rămas prostiți de niște șmecherași, alde Vasile Chirtoca, care au fondat așa-zise ”Fonduri de investiții” și pe baza Bonurilor Patrimoniale colectate de la cetățeni, au prihvatizat întreprinderi, hoteluri, etc., devenind milionari peste noapte. 

Oamenii? Oamenii simpli au rămas cu buza umflată. În cel mai bun caz cu câteva acțiuni care nu valorează nimic sau cu scrisori anuale prin care sunt invitați să participe la adunarea acționarilor. 

Venitul oamenilor a fost de câteva zeci de lei anual, în cel mai bun caz. În cel mai rău - NIMIC.
Șmecherii, în schimb, s-au făcut milionari.

Eu, Alexandru Grecu, am investit Bonul meu Patrimonial în valoare de 80 de mii de unități convenționale în Trastul DAAC-HERMES pe 2 martie 1995, adică exact cu 20 de ani în urmă (vezi confirmarea în pozele alăturate). 

În 20 de ani, Vasile Chirtoca a devenit milionar pe baza acestei companii. Eu n-am primit niciun bănuț în această perioadă. La fel cum n-au primit alte câteva zeci de mii de proști alde mine. 

Și iată că acest Chirtoca vrea acum să pună laba și pe capitală, la fel cum a pus laba pe Bonul meu Patrimonial. Iar eu îi spun: Vasile Chirtoca, tu vei fi primar atunci când voi fi eu președinte la Daac-Hermes, adică NICIODATĂ.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune