Cum m-am molipsit de fotbal
Trebuie să fii naiv să crezi că vei avea fotbaliști mai buni dacă vei face lecții de fotbal în clasele 1-4. Pentru cine nu a știut, despre un copil poți spune aproximativ dacă va ajunge sau nu fotbalist abia după 15 ani. Repet - aproximativ. Nimeni nu garantează.
Adică cei care vorbesc, scriu sau cred că Federația vrea să crească fotbaliști în clasele primare - sunt naivi sau intenționat duc lumea în eroare, având alte scopuri.
Iar scopul Federației, în cazul programului ”Educație fizică prin fotbal”, este unul singur: popularizarea fotbalului printre copii. Sau formarea culturii fotbalistice, cum este la modă să se spună în occident.
Ce beneficii ar aduce asta? În primul rând ar crește oameni care iubesc fotbalul. Oameni care joacă fotbal din plăcere, care merg la stadion, care procură și consumă produse fotbalistice: fotbal la televizor, echipament de joc, bilete la meci, etc. Toate acestea însemnând industria fotbalului. Cu cât e mai dezvoltată această industrie, cu atât mai bogat este domeniul. Cu atât mai multe șanse să avem rezultate.
Iar ca să creezi această industrie fotbalistică, această cultură fotbalistică - trebuie să o luăm de joc, din start, de la copii. Să educăm fotbalul de mic. Să-l introducem în sânge copiilor.
Știți cum am devenit eu dependent de fotbal? Nu. Nici eu nu știu exact cum. N-am luat nicio pastilă. Treptat. Mi-a cumpărat tata o minge. Bunelul juca fotbal cu mine în fiecare seară, în curte, când revenea de la serviciu. Iar când se dădeau meciuri la televizor, ne adunam cu toată familia și urmăream partida. Mama era cu Spartak, Tata cu CSKA, iar eu cu bunelul - cu Dinamo Kiev. Mai târziu - cu Steaua.
La vârsta de 9 ani am înțeles că fotbalul va fi pasiunea vieții mele. Era vară. Mondialul din Mexic era în toi. Aveam un singur televizor în casă. Unul care arăta imaginea alb-negru. Probabil încă nu se inventase colorul. Sau încă nu aveam bani pentru așa lucruri scumpe. Era anul 1986. Tata dorea să urmărească un meci de la Mondial. Iar eu - filmul meu preferat, Alexandr Nevskii. Atunci tata mi-a explicat nu știu cum, foarte convingător: campionatul Mondial se joacă o dată la 4 ani, iar filmul cu Nevskii se dă de câteva ori pe an...
La școală, învățătorul de educație fizică, Alexei Filaretovici n-avea treabă cu fotbalul. Era halterofil. Dar mergeam după ore la secția de fotbal, care era condusă de un simplu amator, Pavel Ivanovici, care făcea antrenamente cu noi din pur entuziasm. Însă doar atunci când avea timp. În rest, noi singuri jucam, fără antrenor. Și ne visam viitori fotbaliști.
Repet: lecțiile de fotbal în clasele primare sunt concepute pentru a-i face pe copii să iubească fotbalul.
Iar dintre cei care vor iubi sportul rege, avem șansa să formăm, în viitor, clase sportive specializate de fotbal (clasele 5-9). Potrivit proiectului FMF, aceste clase de fotbal se vor deosebi de clasele obișnuite doar prin faptul că elevii vor avea 2 antrenamente de fotbal pe zi în cursul săptămânii (unul dimineața, înainte de ore, iar al doilea după ore) plus program alimentar. Dar acesta este deja un al subiect la care voi reveni.
Important este să nu uitați: iubiți fotbalul!
Comentarii
Trimiteți un comentariu