Arcadie Zaporojanu face azi 60 de ani!

Părintele meu profesional. Așa îl consider eu pentru că am făcut primii pași în presă anume la ziarul lui, Fotbal Hebdo, și la îndemnul lui în toamna anului 1994. Eram de câteva zile la Chișinău, student în anul I la facultatea de jurnalism USM, dar nu acesta a fost motivul vizitei mele la redacția singurului ziar de fotbal din acea perioadă. M-am dus să-mi ridic premiul, o minge cu autografele jucătorilor din Generația de Aur a României, pentru învingătorul concursului Pronostic World Cup 94, organizat de Fotbal Hebdo înaintea campionatului mondial din SUA. Am reușit atunci să ghicesc cele mai multe rezultate corecte, inclusiv echipele care vor juca în finală și scorul finalei!!!

Repet, înainte de startul competiției.

M-am dus la Casa Presei împreună cu colegii mei, Marcel Toma, care era angajat la ziar și Sergiu Reniță, al cărui frate, Victor, la fel, era mare șef acolo, ditamai redactor. Dar redactor-șef și bossul cel mare era Arcadie Zaporojanu. Bineînțeles, mingea cu autografele lui Hagi și Ilie Dumitrescu nu a primit-o atunci, ci mult mai târziu, dar Arcadie ne-a propus atunci, mie și lui Sergiu, să devenim colaboratori ai ziarului. Îți dai seama, nici nu apucasem bine să învăț drumul de la cămin spre blocul de studii și deja aveam ofertă de colaborare. Nici nu-mi venea să cred...

Așa a început relația cu domnul Arcadie, cum îi spuneam atunci, care ulterior a crescut într-o prietenie și în ani de colaborări la diferite proiecte, printre care și proiectul Mircea Lucescu la Șahtar Donețk... Dar despre asta, într-o altă postare.

Atunci, în primele luni de reporterie la Fotbal Hebdo, eram trimis să fac reportaje în cele mai înfundate colțuri ale geografiei fotbalistice moldovenești. Mergeam aproape de fiecare dată direct cu echipele, în autocarul lor. La Fălești, la Râșcani, la Ciuciuleni.

Dar cel mai romantic era la Stăuceni. Mergeam la stația de vizavi de circ și așteptam ore în șir singurul autobuz care mă ducea la stadionul din localitate, unde juca meciurile de acasă FC Agro. Acolo vedeam și auzeam lucruri care mi-au rămas în memorie pentru totdeauna. Erau timpurile fotbalului romantic. Și oamenii erau romantici...

Pe lângă reporterie mai făceam cu Sergio paginile de fotbal internațional. Mergeam la Moldpres și adunam kilometri (cum le spuneam noi) de faxuri cu rezultatele și clasamentele campionatelor din Europa. Apoi le copiam cu scris de mână pe foi și le transmiteam Marcelei Bodrug, soția lui Arcadie, la redactare. Pentru o pagină de ziar făcută încasam un onorariu de 20 de lei. Și eram fericit!

Îți mulțumesc, Arcadie, pentru că mi-ai dat acea șansă de a învăța meserie! Recunoscător pentru asta, dar și pentru toate colaborările pe care le-am avut de-a lungul anilor care au urmat!

Îți doresc să fii sănătos și să te bucuri de tot ce ai mai bun lângă tine!!!

LA MULȚI ANI!!!