miercuri, 4 ianuarie 2012

Rocky din Moldova. Americanii vor să-l uite pe Tyson aducând un moldovean!

Cel mai mare boxer din istorie, Rocky Marciano a început târziu boxul profesionist, la 24 de ani, din sărăcie. Nu mai suporta să-l vadă pe taică-său lucrând la o fabrică de încălțăminte, la o vârstă destul de înaintată, disperat să-și hrănească familia și să plătească datoriile pentru casă. La 20 și ceva de ani Rocky încercase aproape tot în viață: lucrase la fabrica de încălțăminte unde spăla podelele, fusese în armată, dar și într-o mină de cărbune. Obosit de sărăcie, americanul de origine italiană s-a apucat de box...

La sfârșitul anului 2011 moldovenii s-au trezit cu un boxer profesionist, apărut de nicăieri. Constantin Bejenaru (28 de ani) din Ungheni a câștigat un mare turneu internațional pentru profesioniști, organizat de prestigiosul canal de televiziune Eurosport. A plecat din Moldova la doar 16 ani să facă școala la Bacău. A rămas în România pentru că n-a vrut să mai revină în sărăcia și corupția din Moldova. După mai multe încercări de a-și găsi rostul în viață s-a înscris la acest turneu de profesioniști, Biggers Better King, care oferea sume importante de bani...

Rocky Marciano a fost și rămâne singurul boxer din lume care n-a pierdut NICI UN meci la categoria grea! 49 de victorii dintre care 43 prin KO, printre care se numără și cea în fața celebrului Joe Louis, despre care se spunea că ar fi invincibil. 
Marciano va rămâne în istoria boxului mondial și datorită stilului său inconfundabil de a boxa, unul care... dacă veți urmări finala Biggers Better King... a fost preluat parcă... trasă la indigo de moldoveanul nostru, Costea Bejenaru. 
Asemănarea dintre cei doi este copleșitoare! Cel puțin până în acest punct, când Bejenaru și-a devastat pur și simplu adversarii la turneul de pe Eurosport. Nu degeaba, potrivit ziarului Adevărul, cele mai mari case de box din America se bat pe semnătura basarabeanului. Cine știe, poate Costică al nostru va ajunge și el la fel de mare ca Rocky Marciano!

Vezi AICI video cu Constantin Bejenaru.
Vezi AICI video cu Rocky Marciano.

Toți finaliștii de la Eurosport. Rocky Bejenaru e cel mai mic (95 kg). Dar i-a bătut măr :)

9 comentarii:

  1. cei mai buni pleaca toti din mizeria asta in care nu te lasa nimeni sa cresti ca valoare. asa si-a batut joc federatia de box de acest copil care s-a dus in Romania si a luat medalii pentru tara vecina nu pentru Moldova. cu asa ministru si asa federatie de box si multe altele nu vom progresa niciodata!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sandule in video am vaz steagul romaniei da nu al moldovei,asa ca nu vad nimic interesant aicea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sandu, link-ul care l-ai dat nu e bun...nu e Costea acolo...vezi aici ce face Costea!!

    http://www.youtube.com/watch?v=dQqvzEt0aMo&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  4. sau aici mai bine http://www.youtube.com/watch?v=Ny0W5fkXnq8&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  5. Cristi, multumesc. A fost o greseala tehnica

    RăspundețiȘtergere
  6. Citeste aici:
    http://basarabia-sportiva.blogspot.com/2012/01/un-angajat-de-la-ministerul-tineretului.html

    un material in care ofiterul de presa de la MTS il calca in picioare pe premierul Filat

    RăspundețiȘtergere
  7. fă-ți un blog ca lumea măi Sandu.. sau..incapabil? )) cum n-a fi, ești..tare )) tre și un blog pe măsură

    RăspundețiȘtergere