Sondaje cu bucluc. Sheriff Tiraspol iubită de 7% din chișinăuieni

7% de moldovenii din dreapta Nistrului (cred că totuși din Chișinău) sunt fani ai echipei Sheriff Tiraspol! Cel puțin așa susțin cei de la Institutul de Marketing si Sondaje IMAS-INC Chisinau care au realizat sondajul. De menționat că sondajul a fost realizat doar în dreapta Nistrului, fără Transnistria. Potrivit IMAS cel mai iubit club de fotbal din Moldova este Zimbru pentru care țin 22% din moldoveni. Pe locul 3 se poziționează Dacia Chișinău cu 4%. Aveți tabelul complet alăturat.

Personal nu cred în aceste cifre. Nu cred pentru că atâta timp cât transnistrenii nu au fost chestionați acest sondaj n-are niciun suport. Și asta pentru că noi, sportivii, suntem o țară cu cei din Transnistria, spre deosebire de ceilalți. Poate nu e cea mai potrivită exprimare, dar cel puțin în fotbal toate cluburile din Transnistria se supun legislației Moldovei și regulamentelor FMF. Și oricât de mult nu le place unora fotbalul, anume fotbalul este domeniul care a ținut și ține țara integră, cu Tiraspol, Bender, Rîbnița, etc. Respectiv politicienii ar avea de la cine să învețe. 

Nu cred în veridicitatea sondajului pentru că știu foarte bine cum stau lucrurile în fotbalul nostru. Sheriff nu are cum aduna tocmai 7% în Chișinău. În schimb dacă luăm în calcul și preferințele transnistrenilor, Sheriff poate ușor depăși Zimbru în această ierarhie. Și asta pentru că anume de performanțele acestui club se leagă istoria fotbalului nostru în ultimul deceniu. Iar acest lucru este foarte important, atâta timp cât Zimbru se îndepărtează constant de ceea ce a fost cândva, adică clubul fanion al Moldovei. 

Plus la toate, știind cât de mult ”iubesc” moldovenii fotbalul, sunt sigur că o bună parte din participanții la sonfaj au răspuns la întâmplare cu primul nume care l-au auzit accidental pe undeva, cândva. Așa că îmi permit să dau un sfat celor de la IMAS. Dacă mai vreți să realizați astfel de sondaje, făceți-le măcar la un meci al echipei naționale, direct în tribunele stadionului. Veți obține niște rezultate pe-aproape de adevăr. 

Comentarii

  1. Marea majoritate a cetăţenilor Republicii Moldova, şi a chişinăuienilor simpatizează/ţin cu Zimbru, deoarece anume acest club îi reprezintă cu adevărat.
    Ce handicapat trebuie să fii, ca trăind în Chişinău, sau în oricare localitate din afara Transnistriei, să-ţi placă de Şerif ?!
    Aceste rezultate, de fapt sunt o palmă tuturor acelor, care au antipatie faţă de echipa galben-verde. Chiar şi într-un campionat controlat de transnistreni prin intermediul mui***lor de la FMF, echipa Zimbru este iubită şi apreciată de suporteri.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iata si raspunsul la aiureala de mai sus http://www.x-pert.md/blog/item/view/19724. Un pic de informare, de cultura pe linga cea fotbalistica chiar n-ar strica. Doru Petruti - IMAS

    RăspundețiȘtergere
  3. Doru, este doar o parere, nu era neaparat sa-ti etalezi incultura in public.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sandu sunt de acord cu tine. Asi mai adauda aici daca sandajul sa petrecut numai la Chisinau atunci cu siguranta este egal cu zero. Inafara de Chisinau si transnistria mai sunt si alte localitati care au echipe de fotbal. De exzepmlu daca intrebau la Balti 1000 de oameni, cu siguranta 950 aveau sa spuna Olimpia. Olimpia nici nu e in clasament. Institutul de Marketing si Sondaje IMAS-INC Chisinau, Acestea ridica salarii pentru niste sondaje care nici pe departe nu refleca adevarul, duc opinia publica in eroare.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma uit si ma crucesc la ce discutii agiungem noi acilea plicand de la niste cifre aruncate aiuria. Ce-i cu nesimtiria asta di vedeta di ne da lectii un ciurliburli venit di aiurea? Putia sa priveasca cu respect si cu ingaduinta pasiunea unui jurnalist pintru fotbal, nu sa si arunce in comentarii plini di ifose. Si cini esti acest Doru, ca l-am vazut facand pe-a destieptul cum ca-i placi la noi in Moldova si e profesionist dar nu vad pi nicaieri nimic scris de familia pi care a lasato in urma in Romania. Oare cum se simte fitita lui cand tata e mare profisionist dar nu pomineste nicaiuri ce mandrie de copil are (di nevasta nu mai vorbesc). Ar fi interisant sa i si puna cateva intrebari ligate de nevasta lui (mai fasi si spectacol prin interviuri ca iar plasi sa faca nunta in stil moldovinesc - ce i-as rupi eu chicioarile la mangafaua asta).

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune