Briliantul Zalina

Moldoveanca Zalina Marghiev a câștigat medalia de aur la Universiada Mondială de la Shenzhen, China. Zalina a devenit cea mai bună din lume la aruncarea ciocanului, stabilind totodată și un nou record național - 72,93 metri. 
Am prezentat-o pe Zalina Marghiev încă de la lansarea Publika TV, unde a fost invitată alături de cei mai importanți oameni de sport din țara asta. Zalina a reprezentat atunci întreg sportul moldovenesc, anume ea fiind cea cu care am discutat în direct. După un an și jumătate, timp în care și-a mai trecut în cont câteva trofee importante, Zalina Marghiev s-a transformat din diamant în briliant, ajungând să fie cea mai mare sportivă moldoveancă a momentului, o mare speranță a Moldovei pentru Jocurile Olimpice de la Londra.
În vârstă de doar 23 de ani Zalina Marghiev are tot timpul în față pentru deveni și cea mai mare sportivă din istoria Moldovei. Important este ca ea să simtă că țara în care s-a născut și pe care o reprezintă cu atâta demnitate este alături de ea, începând de la oamenii simpli și încheind cu autorități. Mai ales cei de la conducere ar trebui să-și miște abdomenul ca să nu pierdem această comoară - Zalina.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune