Guadalajara

Nu este un nume de telenovelă mexicană. Din fericire Mexic înseamnă infinit mai mult decât ”operele de săpun” după care au curs râuri de clafani moldovenești în anii 90 și chiar și acum. Guadalajara (se citește Guadalahara, cu ”h” în loc de ”j”) este unul dintre numele frumoase ale fotbalului, alături de Maracana, San Siro, Mestalla și alte sute de nume deosebite, care au contribuit și ele la ascensiunea fotbalului până la grad de cult. Guadalajara este orașul în care fotbalul este o religie. Nu degeaba Mexic a organizat tocmai de 2 ori turneul final al Campionatului Mondial, ceea ce nu au reușit nici măcar inventatorii fotbalului, englezii. 

Nu știu de ce mi-am amintit în această seară de Guadalajara. Poate pentru că este un nume greu de uitat. La fel cum nu voi uita niciodată sfertul de finală dintre Brazilia și Franța, care s-a jucat la Guadalajara în 1986. ”Vperiot Franția, Turcia, Grecia și Brazilia!”. Era vorba preferată a lui tătuca Nică atunci când se discuta despre fotbal. Nu știu exact de ce anume aceste țări. Știu doar că bunelul era un mare împătimit al fotbalului brazilian. Iar pe 21 iunie 86 am fost cu el pentru prima dată adversari (și pentru ultima). Atunci nu prea înțelegeam fotbalul, aveam doar 9 ani. Însă îl urmăream cu atenție, mai ales că foată familia aștepta meciurile campionatului mondial. Mama, profesoară de franceză, ținea cu Franța. Iar bunelul cu Brazilia. 

Într-un meci pe care n-o să-l uit niciodată, Brazilia - Franța, eu am ținut cu mama. Cu 68.000 de spectatori în tribune, a fost 1-1 în timpul regulamentar. Goluri Careca, respectiv Platini. La penaltyuri a câștigat Franța grație inspirației portarului Bats. Cei care au greșit la loviturile de departajare au fost cei mai buni jucători de pe teren: Platini și Socrates. Exact, acel Socrates care s-a stins recent (Dumnezeu să-l odihnească!), fratele mai mare a lui Rai, campion mondial în 1994, deși, talentul său a fost mult sub cel al geniului Socrates. La Guadalajara a fost fierbinte de tot. Bunelul a plecat supărat. Iar eu am înțeles că fotbalul uneori este nedrept. Franța n-a meritat să câștige acel meci. Același stadion, Jalisco, nu le-a mai purtat noroc francezilor, peste 4 zile, pierzând semifinala cu RF Germană, 0-2.

În așteptarea meciului lui Kliciko, care-l va face praf pe anonimul african, lipsit de cultură și respect, sunt totuși cu gândul la Mondialul din Brazilia. Au mai rămas 2 ani. Va fi încă un vis. Sper. Maracana, Copacabana, Rio de Janeiro...