Ce schibări va face Curtianu, noul selecționer al Moldovei

foto: fmf.md
Instalarea lui Alexandru Curtianu în fotoliul de selecționer ”se citea”, cum ar fi spus fotbalistii, încă de acum un an. Rezultatele de la naționala de tineret îl recomandau. Ceea ce părea logic, însă, a fost dat peste cap de ultimele 2 victorii categorice din preliminariile trecute reușite de Caras, cu San Marino și mai ales cu Muntenegru, 5-2 în deplasare. Astfel, o eventuală neprelungire a contractului cu acesta ar fi stârnit vorbe, respectiv aducerea lui Curtianu s-a amânat fix cu un an, mai ales că acesta avea de încheiat un ciclu preliminar extraordinar cu tineretul.

Și iată că după 2 meciuri proaste ca joc, dar și ca rezultat, ale naționalei in această toamnă, Caras este demis, iar în locul lui este numit astăzi Sandu Curtianu. Care vor fi primii pași făcuți de noul selecționer? Va întineri lotul? Să așteptăm un exod de jucători de la naționala de tineret? Probabil. Mail ales că mulți dintre jucătorii convocați în ultimii ani și-au arătat limitele și inconstanța. 

Care ar fi jucătorii noi pe care Curtik i-ar putea convoca și chiar titulariza în meciurile imediat următoare, cu Austria și Rusia? La fel ca și majoritatea antrenorilor acesta a arătat cât timp a antrenat tineretul că are favoriții lui. 

În primul rând căpitanii pe care i-a avut la cele 2 ”generații” de tineret: fundașul dreapta Ion Jardan de la Zimbru și mijlocașul la închidere Eugen Zasavițchi de la Veris. Mai ales că sunt 2 posturi de care naționala mare are nevoie, după jocurile slabe făcute de Petru Racu, respectiv Serghei Gheorghiev în meciurile cu Ucraina și Muntenegru. 

Nu este exclus să-l vedem la centru și pe Vadim Rață de la FC Tiraspol. Iar în atac este iminentă o rocadă între frații Antoniuc, cel mic, Max, fiind la fel unul dintre preferații lui Curtianu. Plus un vârf de careu, care bănuiesc că va fi Nicolae Milinceanu, care a debutat ieri la Rapid București, el fiind unul dintre cei care a marcat constant pentru naționala de tineret în ultimii 2 ani.  Și mijlocașul central Gheorghe Anton de la Zimbru era printre alintații selecționerului. 

Cert este că schimbarea generațiilor la națională se va face treptat. Să nu ne așteptăm la prea multe la nivel de lot, dar și la nivel de rezultate. Odată cu schimbarea selecționerului nu se schimbă și valoarea jucătorilor. Acum totul depinde de cum va reuși Curtianu să-i mobilizeze, să-i facă să scape de complexul de inferioritate. Din câte știam noul selecționer parcă nu este superstițios. Dar a fost și el elevul lui Caras...

Moldova va juca următoarele 2 meciuri din preliminariile Euro 2016 cu Austria (9 octombrie, la Chișinău) și Rusia (12 octombrie, la Moscova). 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taxele de participare în campionatul Moldovei la fotbal și achitarea arbitrajului

7 lucruri înainte de meciul secolului

Victoria istorică a Moldovei asupra Poloniei. Cum am văzut-o din tribune