Cum m-a închis SPP-ul lui Lucinschi, după ce am vizitat vila de la Holercani

Citind despre cum își hodinesc osul demnitarii moldoveni la vilele din Holercani și câți bani irosește statul din buzunarele noastre pentru întreținerea acestor vile - milioane de lei - mi-am amintit despre singura mea vizită la această bază de odihnă de pe malul Nistrului.

Alături de Corina Dănilă, la machiaj

Era anul 1999, adică exact acum 20 de ani. Lucram la Pro TV. Ziua - reporter, începeam la 8 dimineața. Adunam știri pe surse, NU de pe net cum fac azi la radiobaba, apoi luptam cu Durnescu să-mi dea și mie un cameraman, să merg la filmare. Veneam de la filmare, scriam textul, mergeam la montaj, sonorizam și adunat împreună cu montatorul cadru cu cadru până ieșea o știre. Sau 2 știri pe zi. Uneori și mai multe. Apoi selectam de pe Mediafax știrile din sportul internațional, cele mai faine și făceam un grupaj de știri pe scurt. Cap-coadă. Scris, montat. Pe la ora 6 seara le scoteam în capăt. 

Apoi o frecam prin redacție, barul redacției, sala de machiaj unde Valentina Radcenco, o doamnă extraordinară, machioza noastră, mereu era bine dispusă și mereu ne încuraja cu o vorbă bună, până la ora 8, când începea jurnalul. Am uita să vă spun că eu mai eram și prezentator al știrilor din sport. Pe la 8.15 intram în studio. Pe la 8.20 mă așezam pe scaunul de la masa prezentatorilor și Corina Dănilă mă întreba: ”Cu ce știri vii Sandu în această seară?”. Iar eu, cu o față de prost și cu un zâmbet de idiot îi răspuneam: ”Astăzi am fost la Holercani și....”

De fapt, în seara când am fost la Holercani n-am prezentat știrile din sport. La Pro TV în acea seară n-au fost știri din sport...

Dar ce naiba am căutat eu la Holercani? Eu, care eram reporter sportiv? 

Cu Ion Caras, la Salzburg, Cupa UEFA

Dimineața unei zile ordinare. Îl sun pe antrenorul echipei Constructorul, Ion Caras, să-l întreb cum se pregătește pentru un derby. Cred că era meciul cu Zimbru, acum nu-mi mai amintesc. Și Caras îmi spune că ”suntem cu toată echipa la Holercani, pregătim meciul în liniște, departe de ochii lumii.” L-am întrebat dacă pot să vin să tragem 2-3 sincroane cu jucătorii și cu el. M-a zis da, de ce nu? Și dus am fost.

Am ajuns la baza de la Holercani. Acolo paza ne-a condus la echipă. Jucătorii erau cazați la un fel de cămin. Condiții nu prea. Chiar s-au plâns unii, dar se consolau cu faptul că vizavi s-ar afla vila lui Lucinschi, care pe atunci era președintele Moldovei, un fel de Dodon din ziua de azi. 

Atunci eram fooooarte curios. Mi-am zis cine știe când mai am așa ocazie, să filmez vila președintelui. Plus că și colegii vor fi bucuroși că le-am obținut niște cadre exclusive. I-am zis cameramanului să mergem și să tragem câteva imagini. 

Am ieșit din cămin și ne-am apropiat de poarta vilei. O casă uriașă, ca o biserică, îngrădită de un gard înalt. Poarta era deschisă. Am intrat. Cameramanul filma, iar eu, naglîi, m-am dus și am tras de ușa casei. Era deschis. I-am făcut semn cameramanului să se apropie. Acesta s-a conformat. Și în momentul în care am vrut să intrăm în casă, aud: ”Handihoc! Rukiverh!”

Din toate părțile alergau niște inși, care dezbrăcați până la jumătate, care cu automete în mână... Ce căutați aici? Cine v-a permis să intrați? Cine v-a trimis? De unde sunteți? Ne-au smult camera din mâini. Microfonul. Ne-au sucit mâinile și ne-au băgat într-o căsuță mică, fără geamuri. Unul, care cred că era șef, ne-a luat iar la întrebări. Dar de această dată calm. I-am explicat omului ce făceam acolo și la cine am venit, de fapt. Ofițerul a trimis pe cineva să-l aducă pe Ion Caras.

Vine Ion Caras. Ofițerul îl întreabă: ”Dumneavoastră ați chemat televiziunea?”. La care nea Ion răspunde: ”Nu”!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Trebuia să vedeți fața mea atunci.

Nu, frate! NU!!! Îți dai seama? Eu înțeleg că erau toți speriați de avioane, ca și acum de altfel. Dar atunci un pic mai mult. Nu-l acuz pe fostul selecționer. Acum e comică faza. Am râs de multe ori de ea. Dar atunci nu era comic deloc. Atunci SPPiștii ne-au urcat într-o dubiță și ne-au adus la Chișinău. 

Gașca de la Pro. Doar câțiva

Ne-au băgat într-un subsol și ne-au ținut acolo ore în șir. Când ne-au scos afară era noapte, iar noi ne aflam în curtea președinției, din centrul orașului, chiar vizavi de clădirea în care se afla sediul Pro TV. Tot Cornel Durnescu venise după noi, însoțit de Vladimir Maiduc, krîșa noastră de atunci.  Toți cu mine foarte serioase, de parcă le zdohnise motanul.

Însoțiți de un grup de câțiva securiști am mers toți împreună la redație. Când am intrat s-a făcut o liniște mortală. Eu așteptam aplauze, dar am primit niște priviri, de parcă eram cei mai mari dușmani ai poporului. Ne-am dus direct în sala de montaj. Au băgat caseta, DVCpro - ceva pe care se filma doar la noi, s-au uitat la imagini, au văzut că nu-i nimic deosebit și au zis: ”Ok, ștergeți imaginile cu vila și în rest, tot ok”. Și au plecat. 

Am crezut că mă dă afară Giosan, dar nu s-a întâmplat nimic. Nici măcar o primă nu mi-a dat, zgârcitul. Iar eu puneam suflet în tot ceea ce făceam. Mă dedicam total. Trăiam cu munca pe care o făceam. Și zilnic dădeam știri exclusive la sport. Așa, 3 ani de zile, până în 2002, când n-am mai rezistat fizic și am plecat. Singur am plecat. De epuizare... Holercaniul cui te are! :))))))