Postări

Pele a ajuns la Gălești!

Imagine
Trec peste eliminarea campioanei mondiale, Spania. Nu știu dacă mai are rost să comentez ceea ce se întâmplă la Mondialul brazilian pentru că toată lumea urmărește meciurile și-și trage concluziile.  Nu e campanie electorală. Dar chiar dacă ar fi nu e mare lucru. Nu sunt angajat politic la niciun partid, deși m-ar tenta. Când văd cum ajung unii cu 3 clase terminate să ne conducă țara...  Așadar, Mondialul nu a întrerupt viața fotbalistică din Moldova. În week-end, în satul Gălești s-a desfășurat Campionatul raionului Strășeni la mini-fotbal între amatori.Turneul a fost organizat de Partidul Liberal (PL, cum îi spunem noi sau ”Pele” - tot cu fotbalul e legat). La competiție au participat 12 echipe din 12 localități: Vorniceni, Țigănești, Strășeni, Gălești, Tătărăști, Rădeni, Onești, Recea, Cojușna, Lozova, Dolna și Căpriana.  Campioană a devenit echipa satului Cojușna, care a învins în finală echipa din Țigănești cu 3-1. Asta după ce în semifinale Coju...

Lacrimi la Mondial

Imagine
David Luiz a avut parte de o surpriză, la ultimul antrenament al naţionalei Braziliei dinaintea partidei de azi, cu Mexic (ora 22:00).  Un copil, suporter al echipei Selecao, a pătruns pe terenul de antrenament, după care a alergat către idolul său. Ajuns lângă fundaşul lui PSG, puştiul nu şi-a putut stăpâni emoţiile şi a izbucnit în lacrimi. Suporterul a primit cadou tricoul lui David Luiz, cu autograf. După şedinţa de pregătire, internaţionalul brazilian a postat un mesaj emoţionant pe o reţea de socializare: "Unele lucruri în viaţă nu au explicaţie, iar azi mi s-a întâmplat ceva de genul ăsta. Daniel Jr, voiam să-ţi mulţumesc pentru exemplul de iubire şi devotament. A fost o zi foarte specială pentru mine, o zi care m-a făcut să mă uit spre cer şi să-I mulţumesc Lui Dumnezeu pentru că sunt privilegiat să aduc asemenea bucurie pentru mulţi oameni. Niciodată nu voi uita îmbrăţişarea ta" , a scris David Luiz pe Facebook. Vezi mai jos VIDEO emoționant: ...

Misterul acreditărilor de la TRM

Imagine
De ce Moldova 1 n-are niciun comentator trimis în Brazilia? De ce TVR a trimis tocmai 6, iar Teleradio Moldova nici măcar unul? Așa slabi cum sunt ei, dar trebuiau trimiși acolo, să ne povestească în limbajul lor stâlcit despre atmosfera Mondialului decât despre tactica la care nu se pricep. Având un buget de 90 de milioane de lei, la fel ca și MTS, era cazul să se cheltuie puțin și această companie publică, să iasă puțin din mediocritatea zilnică. Pe ce naiba se cheltuie acești bani uriași, că salariile sunt mizerabile? Am mari semne de întrebare vizavi de acreditările care au revenit Companiei Teleradio Moldova. Unde sunt ele? Cine le-a luat? Pentru că nu cred că cei de la M1 au refuzat să ia acreditări care-ți permit accesul gratuit pe stadioanele Mondialului. Și atunci unde-s aceste acreditări? Sunt cunoscute destule cazuri când acreditările la astfel de competiții majore se vând pe bani mulți. Chiar voi investiga acest caz, oricum stau degeaba acum...

Costa Rica

Imagine
Care Italie, care Anglie? Moșneguții din Cizmă erau să adoarmă pe teren în timp ce mânjii din Albion antrenau procedee de șut din rugby. Mult așteptatul meci al serii a semănat mai mult cu un blat nereușit, iar jucătorii au părut extenuați după un sezon lung și greu. Italia - Anglia 2-1. Revelația zilei a fost Costa Rica, o echipă care a impresionat și care a bătut rără drept de apel cu 3-1 una dintre favoritele grupei din care mai fac parte Italia și Anglia - Uruguay. Probabil acesta este cel mai frumos start de Mondial din 86 încoace. Columbia - Grecia 3-0 Coasta de Fildeș - Japonia 2-1 Pronostic pentru meciurile de azi: 19.00 Elveția - Ecuador 1-2 22.00 Franța - Honduras 2-1 01.00 Argentina - Bosnia 2-0

Moldoveni care au fost aproape egali spaniolilor. Istorie de acum 11 ani

Imagine
Acum 11 ani. Stadionul Philips din Eindhoven. Moldova lui Pasulko mergea în Olanda după un meci extraordinar la Tiraspol, unde pierduse doar cu 1-2, după 2 goluri de portar încasate de Hmaruc și megagolul lui Boreț, desemnat de Eurosport - golul săptămânii în Europa.  În tribune - președintele de atunci al țării, Vladimir Voronin, cel care nu a fost lăsat de separatiști să asiste la meciul de la Tiraspol. Apropo, din anul următor, 2004, Naționala Moldovei a jucat toate meciurile din preliminarii doar la Chișinău, cu excepția partidei cu Letonia (2008). Da, cu Voronin n-am mai fost aproape egali olandezilor, ci am fost aproape egali campionilor mondiali, spaniolilor. 0-5 după un meci care i-a făcut pe protagoniștii acelei partide, jucători moldoveni, să devină fani ai Olandei (vezi poza cu Savinov, care a fost aseară suporter înflăcărat al batavilor. În dreapta lui - Boreț). Apropo, aseară, un cuvânt greu în umilința Spaniei l-au avut de spus Robben și Sneijder - prezenți pe t...

Robin zburătorul

Imagine
Toți vorbesc despre umilința Spaniei, dar punctul culminant al serii a fost primul gol al lui Van Persie. O reușită magnifică, superbă, care a amintit de golurile ireale marcate pe timpuri de un alt Van - Basten. Cum scria un coleg de la Tiraspol, Sașa Macarevski, ”cine n-a văzut golul lui Van Persie n-a văzut acest Mondial în splendoarea lui totală.” Despre Roben - Hood, cum l-au nimit gazetarii străini, am spus mereu și o repet, pentru că doare, Real Madrid a făcut cea mai mare greșeală a acestui început de secol, mileniu, când l-a exilat la Munchen. E în primii 3 fotbaliști ai planetei, alături de Ronaldo și Messi.  Revenind la Spania, aceasta nu a mai încasat 5 goluri într-un meci de Campionat Mondial de 64 de ani. Se întâmpla tot în Brazilia, în 1950, când spaniolii erau surclasați de gazde cu 6-1. Atunci însă erau alte timpuri. Și Spania nu era campioană mondială și europeană. Am mai scris pe facebook aseară că Del Bosque este principalul vinovat de umilința ibericilo...

Mondial pronostic

Imagine
Așadar, a început Mondialul din Brazilia. Reacții pe facebook mai multe decât m-aș fi așteptat. Înseamnă că lumea în Moldova totuși iubește fotbalul. Asta e bine. Înseamnă că este loc de creștere.  O parte din voi critică nivelul primului meci, Brazilia - Croația 3-1. Unii spun că Brazilia n-a meritat victoria, că arbitrul a greșit decisiv în favoarea gazdelor.  Personal, cred că Brazilia a obținut meritat cele 3 puncte, chiar dacă arbitrul, da, a fost de partea lui Neymar. Așa e corect, în fotbal trebuie să câștige cei mai buni. Care joacă mai frumos, care fac spectacol. Croații s-au scremut, dar este evident că n-au nici jumătate din valoarea carioca. Eu sunt pentru spectacol. Ieri mi-a ieșit pronosticul, parțial. Am spus 2-1 pentru Brazilia. Fără penalty-ul inventat de japonez aș fi fost exact.  Pentru azi, un pronostic: 19.00 Mexic - Camerun 2-0 22.00 Spania - Olanda 1-1 1.00 Chile - Australia 2-0

Concurs Brazilia 2014

Din 12 iunie  până pe  13 iulie Brazilia va fierbe la propriu și la figurat. Începe cel mai important,  dar și cel mai așteptat eveniment al anului – Cupa Mondială de Fotbal. Cum deja ne-a obișnuit cu concursuri de predicții legate de cele mai importante evenimente sportive, site-ul www.pariurisportive.md nu putea ignora cel mai intrigant eveniment - Cupa Mondială 2014. Și cum mulți dintre cei care vor privi turneul final de peste ocean le place să joace fotbal nu numai pe teren dar și virtual, www.pariurisportive.md oferă un Play Station Vita celui care se va clasa pe primul loc la finalul concursului de predicții. Mai mult, cei clasați pe primele trei locuri vor încasa bonusuri bănești din partea celei mai populare case de pariuri din Moldova. Vrei să joci FiFA 2014 la un Play Station Vita, atunci înscriete acum în concurs !!! P.S. Text oferit de pariurisportive.md